Appeal against judicial inspection resolution dismissed; lower court motivation found sufficient

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.05.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 296/2021, pronunţată în dosar nr. x/2019, solicitând casarea în totalitate a acesteia şi reanalizarea plângerii sub aspectele sesizate precum şi în baza înscrisurilor depuse la dosar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1771 din data de 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1771 din data de 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării Rezoluţiei nr. 296/2021 şi a reanalizării plângerii, în sensul tragerii la răspundere a celor care se fac vinovaţi de abuz în serviciu, de nerespectarea drepturilor cetăţenilor şi a dreptului o cercetare corectă şi legală.

În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa recurată nu este motivată în fapt şi în drept şi nu răspunde cerinţelor imperative prevăzute de C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului şi-a însuşit simplist motivele invocate de către pârâtă, fără a proceda la o examinare a fondului. În opinia sa, hotărârea nu este decât o redare a întâmpinării, fără a fi indicat în cuprinsul acesteia temeiul de drept ce a stat la baza soluţiei pronunţate. Or, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti încalcă dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., iar aplicarea greşită a legii lezează drepturile justiţiabilului.

În continuare, recurentul-reclamant a procedat la o expunere pe larg a întregii situaţii de fapt, reiterând aspecte ce ţin de fondul cauzei, referitoare la abaterile disciplinare reclamate de către acesta, pretins săvârşite de către doamna procuror B. din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în cercetările efectuate în dosarele nr. x/2020, y/2016, z/2016, w/2019, precum şi în alte dosare penale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant nu a indicat în mod expres temeiul de drept pe care a înţeles să-şi întemeieze cererea de recurs, criticile de nelegalitate aduse sentinţei recurate se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Trebuie subliniat că art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...) "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.".

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, rezultă că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie. În acest context, instanţa de control judiciar va înlătura argumentele recurentului-reclamant referitoare la fondul cauzei, ce au făcut obiectul plângerii, al cererii de chemare în judecată şi ce au fost reiterate în memoriul de recurs, reţinând că astfel de critici nu constituie aspecte de nelegalitate verificabile în calea de atac extraordinară a recursului, ci pot face doar obiectul unei căi de atac devolutive.

În continuare, abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că, în accepţiunea titularului căii de atac, hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 6 din Convenţia EDO şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Lecturând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) şi cele ale art. 425 C. proc. civ. şi prezentarea silogismului logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate. Astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, pe de-o parte, că reclamantul s-a limitat la a invoca în cuprinsul cererii de chemare în judecată principii fundamentale şi simple afirmaţii generice în legătură cu rezoluţia de clasare litigioasă, fără a indica în mod concret care au fost aspectele sesizate care nu ar fi fost verificate şi pe de altă parte, că în lipsa unor indicii ale abaterilor disciplinare imputate, aspectele invocate de către reclamant reprezintă doar nemulţumiri subiective faţă de soluţiile pronunţate în dosarele penale, nefiind întrunite în speţă elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar", fiind incidente în cauză şi argumentele statuate în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), conform cărora: "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

De asemenea, susţinerile recurentului-reclamant, prin care aceasta afirmă că prima instanţă ar fi preluat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale, nu sunt de natură să atragă incidenţa, în cauză, a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile sus indicatului motiv de recurs, câtă vreme, din cuprinsul sentinţei recurate rezultă că judecătorul fondului a trecut prin filtrul propriei analize elementele de fapt şi de drept ale cauzei, dar şi susţinerile tuturor părţilor. Dacă argumentele şi probele administrate de către intimată au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate, acest lucru nu poate echivala cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei, ori cu lipsa motivării soluţiei pronunţate.

În realitate, în argumentarea unor astfel de susţineri privind nemotivarea sau preluarea argumentelor părţii adverse, recurentul-reclamant şi-a declarat nemulţumirea faţă de concluzia instanţei, or un astfel de element nu vizează aspecte de nelegalitate care să intre în sfera de incidenţă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că sentinţa recurată îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Drept umare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1771 din data de 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.