Metro pass procedure upheld as lawful; revolutionary's annulment claim rejected on jurisdiction and merits.

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 şi Ministerul Transportului, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, a solicitat:

- în principal, anularea, în tot, a Ordinului comun nr. 2131/151/2020 din 11 decembrie 2020 privind aprobarea Procedurii de emitere, utilizare şi decontare a legitimaţiilor de călătorie gratuită pentru transportul cu metroul al beneficiarilor Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004;

- în subsidiar, anularea, în parte, a Ordinului, în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinzând obligaţii ce ar trebui îndeplinite de beneficiarii Legii nr. 341/2004, suplimentar celor prevăzute de această lege, pentru a accede la dreptul de călătorie gratuită cu metroul, respectiv: art. 2, art. 4 pct. 3 - 5, Anexa nr. 1 modelul legitimaţiei de călătorie), şi Anexele nr. 4 - 6 la Procedura cuprinsă în Anexa la Ordin (modelul legitimaţiei de revoluţionar);

- obligarea pârâţilor, în solidar sau a celui care va cădea în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru în suma de 50 RON, conform art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013; onorariu avocat în suma de 2.200 RON).

Prin sentinţa civilă nr. 4032/11.06.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a II – a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - SCAF.

La data de 26.07.2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr de dosar x/2021

Prin încheierea din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în verificarea de competenţă, conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la actul atacat, care este emis de autoritate publică centrală, iar reclamantul are domiciliul în Bucureşti.

Totodată, a încuviinţat, pentru toate părţile, proba cu înscrisurile aflate în dosarul Tribunalului Bucureşti, instanţă ce şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal, înscrisuri deja administrate, fiind admisibile, pertinente şi utile soluţionării cauzei; a constatat încheiată cercetarea judecătorească şi, fiind lămurită, a reţinut cauza în pronunţare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2050 din 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (fost Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor) şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 22 octombrie 2021 şi sentinţei civile nr. 2050 din 29 decembrie 2021, ambele pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi fie rejudecarea litigiului în fond şi admiterea acţiunii, fie trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de fond competente.

În motivarea recursului, a arătat că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât litigiul de faţă este legat de aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 341/2004, astfel că este competent să soluţioneze cauza Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, din motivarea încheierii reiese că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia exclusiv pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, omiţând a avea în vedere prevederile derogatorii şi exprese ale art. 26 din Legea nr. 341/2004, cu consecinţa judecării cauzei cu încălcarea competenţei materiale deferită tribunalului prin legea specială.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale de admitere şi administrare a probei testimoniale, astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil.

Fiind vorba despre o încălcare atât procedurală, cât şi substanţială a garanţiei asigurării unui proces echitabil, a apreciat recurentul că se impune constatarea nulităţii sentinţei.

A mai arătat recurentul că a solicitat anularea ordinului şi pentru încălcarea principiului proporţionalităţii, dar cererea sa nu a fost analizată de prima instanţă, nefiind, astfel, complinită cerinţa legală ca instanţa să soluţioneze toate cererile cu care este învestită şi să motiveze soluţia dată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat recurentul că niciunul dintre textele normative arătate prin ordin că ar constitui temeiul legal al emiterii acestui act administrativ nu stabilesc dreptul intimaţilor de a reglementa condiţiile de călătorie gratuită a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 în cazul exercitării dreptului la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun, între care se numără şi metroul.

Concluziile primei instanţe se bazează pe propria interpretare a unor texte legale selectate spre a sprijini teza competenţei de normare a celor doi pârâţi în materia respectivă.

Acestea constituie cel puţin o completare a motivării în drept a ordinului, ceea ce este inadmisibil, întrucât analiza de legalitate trebuie efectuată în funcţie strict de temeiurile de drept arătate în ordin, iar nu în funcţie de altele inexistente în ordin.

A susţinut recurentul că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material stabilind limitele abilitării de a reglementa a celor doi intimaţi, prevăzute în art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, prin raportare la conţinutul textului art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004.

Recurentul a mai arătat că, din analiza art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004 şi art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004 nu reiese că împuternicirea de a reglementa este acordată Secretarului de stat şi MTI şi cu privire la transportul cu metroul. Ipoteza menţionării în sfera comună de reglementare a Secretariatului şi MTI a transportului cu metroul sau, mai general, a transportului în comun urban lipseşte din enumerarea prin care art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2014 atribuie competenţe de reglementare de către cei doi pârâţi a condiţiilor de călătorie.

Prin urmare, nici Secretariatul, nici MTI nu are legitimarea de a emite reglementări în domeniul exercitării dreptului beneficiarilor Legii nr. 341/2004 de a călători gratuit cu metroul – ca mijloc de transport în comun urban.

Recurentul a arătat că singurul text invocat de ambii pârâţi drept temei de drept al emiterii ordinului, respectiv art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, nu priveşte călătoria gratuită cu metroul ca mijloc de transport în comun urban, iar concluziile instanţei de fond nu privesc aspectul esenţial şi unic pentru care a solicitat anularea ordinului, respectiv niciunul dintre textele normative arătate prin ordin că ar constitui temeiul legal al emiterii acestui act administrativ nu stabilesc dreptul pârâţilor-intimaţi de a reglementa condiţiile de călătorie gratuită a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 în cazul exercitării dreptului la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun.

Recurentul a concluzionat că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material stabilind limitele abilităţii de a reglementa a celor doi intimaţi prevăzute de art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, prin raportare la conţinutul textului art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004.

A mai susţinut recurentul că niciunul dintre cele două acte normative cu forţă juridică superioară ordinului nu condiţionează exercitarea dreptului de călătorie cu metroul de realizarea condiţiilor pe care ordinul le adaugă la lege, creând obligaţii în sarcina beneficiarilor Legii nr. 341/2004, neprevăzute în această lege sau în H.G. nr. 1412/2004.

Se observă că de la Legea nr. 341/2004 până la ordin, condiţiile de exercitare a dreptului de călătorie gratuită cu mijloace de transport în comun s-au agravat continuu pentru beneficiarii acestui drept: de la unica cerinţă a dovedirii calităţii de beneficiar al Legii nr. 341/2004, prin singurul document legal stabilit – certificatul de revoluţionar, s-a trecut la adăugarea obligaţiei prezentării şi a legitimaţiei de revoluţionar, apoi şi la obligaţia suplimentară a obţinerii cartelei magnetice.

Prima instanţă nu răspunde niciunei critici formulate pe acest aspect, ci le respinge în bloc printr-o motivare generală, axată pe definiţia actului administrativ cu caracter individual.

A mai arătat recurentul că a considerat ca motiv de anulare a ordinului şi lipsa de proporţionalitate a măsurilor stabilind condiţiile de exercitare a dreptului la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun.

A apreciat că dreptul său la călătoria gratuită în mediul urban cu mijloacele de transport în comun, stabilit prin lege, este restricţionat prin măsuri adoptate la nivelul 3 de legiferare, fără a exista vreunul dintre motivele care ar putea justifica asemenea restricţionare.

A mai susţinut recurentul că dreptul de călătorie gratuită cu mijloacele de transport în comun nu este limitat prin Legea nr. 341/2004 la un anumit număr de călătorii într-o anumită perioadă de timp, iar obligarea la parcurgerea unei proceduri birocratice şi vexatoare pentru a putea exercita un drept legal prin obţinerea unei cartele magnetice este în mod vădit neproporţională cu scopul acordării dreptului.

În ceea ce priveşte petitul subsidiar al cererii, recurentul a arătat că prima instanţă a invocat texte din statutul societăţii Metrorex S.A. şi nu se poate concepe ca o societate să emită reglementări cu caracter normativ, apte a pune în aplicare o lege. Astfel, argumentarea instanţei de fond este nepertinentă, întrucât priveşte o situaţie legală fără legătură cu situaţia speţei. Scopul de utilitate publică clamat de prima instanţă ar trebui să fie asigurarea respectării legii, în conformitate cu scopul acesteia, iar nu cu cel al unei societăţi comerciale.

Prin modul de a motiva, judecătorul fondului se raliază opiniei că mijloacele tehnice sunt cele care dictează modul de aplicare a legii, ceea ce semnifică o încălcare flagrantă a principiului legalităţii pe care orice judecător trebuie să-l respecte.

A mai arătat recurentul, în ceea ce priveşte art. 4.3-4.5 din Anexa la ordin, că se impun obligaţii în sarcina beneficiarilor dreptului de a călători gratuit cu metroul care, prin raportare la lipsa oricărei condiţionări legale, la caracteristicile segmentului social căruia i se adresează şi la relaţionarea Secretariatului cu beneficiarii Legii nr. 341/2004, sunt vexatorii, abuzive, inutile şi lipsite de proporţionalitate.

Prima instanţă nu analizează critica privind situaţia pierderii/deteriorării cartelei şi nu se pronunţă asupra ei. Totodată, nu analizează nici critica privind faptul că în anexa 1 criticată se prevede că pierderea, furtul, înstrăinarea sau deteriorarea cartelei atrag anularea ei şi nu se mai eliberează alta, Metrorex fiind absolvită de orice obligaţie. Instanţa de fond nu motivează motivele înlăturării acestei critici şi se pronunţă asupra ei în mod global, la pachet cu criticile privind şi anexele 4-6, ceea ce constituie altă cauză de nulitate a sentinţei.

A menţionat recurentul că, pe de o parte, prima instanţă susţine că obligaţia obţinerii de cartele magnetice derivă dintr-un act constitutiv al unei societăţi comerciale, iar pe de altă parte recunoaşte că exercitarea dreptului de călătorie gratuită cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimaţiei de revoluţionar şi a documentului de identitate. Această contradicţie afectează în mod esenţial sentinţa, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În concluzie, recurentul a solicitat respingerea recursului.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Secretariatul de Stat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. este nefondat.

Contrar susţinerilor recurentului, natura juridică a dreptului litigios nu se circumscrie dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, întrucât obiectul prezentei cauze nu este legat de aplicarea dispoziţiilor legii antemenţionate, care reglementează modalităţile de exercitare a recunoştinţei faţă de eroii-martiri, persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi luptătorii participanţi la acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi grija faţă de urmaşii eroilor-martiri, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

Obiectul cauzei îl reprezintă anularea Ordinului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 nr. 2131/151/2020 privind aprobarea Procedurii de emitere, utilizare şi decontare a legitimaţiilor de călătorie gratuită pentru transportul cu metroul al beneficiarilor Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Astfel, având în vedere că în cauză este atacat un act emis în comun de două autorităţi centrale, autorităţi ce se încadrează, în accepţiunea Legii nr. 554/2004, în palierul teritorial al administraţiei publice centrale, competenţa în primă instanţă de soluţionare a cauzei este atrasă în favoarea Curţii de Apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale de admitere şi administrare a probei testimoniale, astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil. A apreciat că, fiind vorba despre o încălcare atât procedurală, cât şi substanţială a garanţiei asigurării unui proces echitabil, se impune constatarea nulităţii sentinţei.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a încuviinţat, pentru toate părţile, proba cu înscrisurile aflate în dosarul Tribunalului Bucureşti, instanţă ce şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal, înscrisuri deja administrate, apreciind că sunt admisibile, pertinente şi utile soluţionării cauzei; a constatat încheiată cercetarea judecătorească şi, fiind lămurită, a reţinut cauza în pronunţare.

Instanţa de control judiciar constată că, procedând astfel, instanţa de fond a apreciat implicit şi în ceea ce priveşte proba testimonială solicitată de reclamant, chiar dacă formal nu a respins-o, în condiţiile în care a reţinut că este admisibilă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei doar proba cu înscrisuri. Totodată, proba solicitată nici nu era utilă soluţionării cauzei, având în vedere faptul că, în prezenta speţă, se verifică conformitatea actului contestat cu norma în baza căruia a fost dat, respectiv respectarea principiului ierarhiei actelor normative.

A mai arătat recurentul că a solicitat anularea ordinului şi pentru încălcarea principiului proporţionalităţii, dar cererea sa nu a fost analizată de prima instanţă, nefiind, astfel, complinită cerinţa legală ca instanţa să soluţioneze toate cererile cu care este învestită şi să motiveze soluţia dată.

Totodată, a susţinut că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a analizat critica privind situaţia pierderii/deteriorării cartelei şi nu s-a pronunţat asupra acesteia. De asemenea, nu a analizat nici susţinerea privind faptul că în anexa 1 criticată se prevede că pierderea, furtul, înstrăinarea sau deteriorarea cartelei atrag anularea acesteia şi nu se mai eliberează alta, Metrorex fiind absolvită de orice obligaţie. A apreciat recurentul că instanţa de fond nu a arătat motivele înlăturării acestei critici, ci s-a pronunţat asupra acesteia în mod global, la pachet cu criticile privind şi anexele 4-6, ceea ce constituie altă cauză de nulitate a sentinţei.

A menţionat recurentul că, pe de o parte, prima instanţă a susţinut că obligaţia obţinerii cartelelor magnetice derivă dintr-un act constitutiv al unei societăţi comerciale, iar pe de altă parte a recunoscut că exercitarea dreptului de călătorie gratuită cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimaţiei de revoluţionar şi a documentului de identitate.

În concluzie, a apreciat că această contradicţie afectează în mod esenţial sentinţa, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, din această perspectivă, critica formulată de recurent este neîntemeiată, deoarece hotărârea prin care instanţa a soluţionat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluţie în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcţia logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanţei.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Lecturând hotărârea recurată, instanţa constată expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, nu se poate reţine cu privire la sentinţa recurată nici existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, nici contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, nici nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, nici motivarea sumară şi confuză care ar echivala cu o nemotivare.

Pe cale de consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată de partea recurentă sentinţei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susţinut recurentul că niciunul dintre textele normative arătate prin ordin că ar constitui temeiul legal al emiterii acestui act administrativ nu stabilesc dreptul intimaţilor de a reglementa condiţiile de călătorie gratuită a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 în cazul exercitării dreptului la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun, între care se numără şi metroul. În opinia sa, concluziile primei instanţe se bazează pe propria interpretare a unor texte legale selectate spre a sprijini teza competenţei de normare a celor doi pârâţi în materia respectivă, iar acestea constituie cel puţin o completare a motivării în drept a ordinului, ceea ce este inadmisibil, întrucât analiza de legalitate trebuie efectuată în funcţie strict de temeiurile de drept arătate în ordin, iar nu în funcţie de altele inexistente în ordin.

A apreciat recurentul că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material stabilind limitele abilitării de a reglementa a celor doi intimaţi, prevăzute în art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, prin raportare la conţinutul textului art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004.

Analizând cadrul normativ aplicabil speţei de faţă, instanţa de control judiciar reţine că susţinerile recurentului sunt nefondate.

Astfel, în calitate de "Luptător pentru victoria Revoluţiei Românei din decembrie 1989 - rănit şi reţinut" reclamantul are dreptul prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004: " f) transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun şi, anual, 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători; anual - 12 călătorii gratuite dus-întors până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care domiciliază în mediul rural. În limita celor 12 călătorii gratuite pot călători şi membrii familiei titularului. De aceste gratuităţi beneficiază şi însoţitorul pensionarilor, persoanelor cu grad de invaliditate, marelui mutilat sau al persoanei care, din motive medicale, are nevoie de însoţitor;"

Potrivit art. 37 alin. (1)-(6) din Hotărârea nr. 1412/2004 din 2 septembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004:

"(1) Beneficiarii Legii nr. 341/2004 au dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun. Dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimaţiei de revoluţionar şi a documentului de identitate.

(4) Au dreptul la transport gratuit, în limita călătoriilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în baza documentului de identitate, a biletului de călătorie gratuită şi a copiei de pe legitimaţia de revoluţionar a titularului biletelor, membrii de familie ai titularului şi însoţitorul pensionarilor, persoanelor cu grad de invaliditate, al marelui mutilat sau al persoanei care, din motive medicale, are nevoie de însoţitor, cu condiţia ca însoţitorul să fie major. (...)

(6) Procedura de emitere, utilizare şi decontare a biletelor de călătorie gratuite pentru transportul pe calea ferată şi pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, şi cu transport interurban, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, se stabileşte prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al secretarului de stat al SSPR.

(7) Tipărirea şi distribuirea documentelor de călătorie gratuită se stabilesc prin ordin al secretarului de stat al SSPR şi se suportă din bugetul SSPR."

Astfel, analizând coroborat dispoziţiile art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, art. 9 alin. (4) din H.G nr. 90/2020 şi art. 1 alin. (1), art. 3, art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 563/2014, instanţa de fond a concluzionat în mod corect că ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului şi secretarul de stat al SSPR au competenţa de a emite un ordin comun privind Procedura de emitere, utilizare şi decontare a biletelor de călătorie gratuite.

Recurentul a mai susţinut că, din analiza art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004 şi art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004 nu reiese că împuternicirea de a reglementa este acordată Secretarului de stat şi MTI şi cu privire la transportul cu metroul, întrucât ipoteza menţionării în sfera comună de reglementare a Secretariatului şi MTI a transportului cu metroul sau, mai general, a transportului în comun urban lipseşte din enumerarea prin care art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2014 atribuie competenţe de reglementare de către cei doi pârâţi a condiţiilor de călătorie. A concluzionat recurentul că nici Secretariatul, nici MTI nu are legitimarea de a emite reglementări în domeniul exercitării dreptului beneficiarilor Legii nr. 341/2004 de a călători gratuit cu metroul – ca mijloc de transport în comun urban.

În ceea ce priveşte competenţa intimaţilor-pârâţi de a emite reglementări cu privire la transportul gratuit cu metroul, ca mijloc de transport în comun urban, în temeiul Legii nr. 341/2004, instanţa de fond a analizat dacă "metroul" este inclus în noţiunea de "transport urban gratuit", prevăzută de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004.

Astfel, instanţa de fond a prezentat pe larg dispoziţiile legale avute în vedere pentru a concluziona că activitatea desfăşurată de Metrorex este de interes public, strategic, se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, transportul public de călători cu metroul este un serviciu public social, astfel că serviciile oferite de mijlocul de transport "metrou" se circumscriu noţiunii prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, respectiv "transport urban cu mijloace de transport în comun".

Prin urmare, în temeiul art. 37 alin. (6) din Normele Metodologice din 2004 de aplicare a Legii nr. 341/2004 şi având în vedere că transportul cu "metroul" este inclus în noţiunea de "transport urban", intimaţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 au competenţă legală de a reglementa procedura de emitere, utilizare şi decontare a biletelor de călătorie cu metroul, prin ordin comun.

A mai susţinut recurentul că niciunul dintre cele două acte normative cu forţă juridică superioară ordinului nu condiţionează exercitarea dreptului de călătorie cu metroul de realizarea condiţiilor pe care ordinul le adaugă la lege, creând obligaţii în sarcina beneficiarilor Legii nr. 341/2004, neprevăzute în această lege sau în H.G. nr. 1412/2004.

A menţionat recurentul că, de la Legea nr. 341/2004 până la ordin, condiţiile de exercitare a dreptului de călătorie gratuită cu mijloace de transport în comun s-au agravat continuu pentru beneficiarii acestui drept: de la unica cerinţă a dovedirii calităţii de beneficiar al Legii nr. 341/2004, prin singurul document legal stabilit – certificatul de revoluţionar, s-a trecut la adăugarea obligaţiei prezentării şi a legitimaţiei de revoluţionar, apoi şi la obligaţia suplimentară a obţinerii cartelei magnetice.

A susţinut recurentul că prima instanţă nu răspunde niciunei critici formulate pe acest aspect, ci le respinge în bloc printr-o motivare generală, axată pe definiţia actului administrativ cu caracter individual.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar observă că instanţa de fond a răspuns pe larg criticilor reclamantului.

Referitor la criticile reclamantului că ordinul atacat adaugă la legea în aplicarea căruia este dat şi condiţionează drepturile prevăzute de lege de îndeplinirea unor condiţii suplimentare, instanţa de fond a apreciat că sunt neîntemeiate, reţinând că Ordinul nr. 2131/151/2020 din data de 11.12.2020 a fost emis de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist în România în perioada 1945-1989, în regim de putere publică, pentru aplicarea în concret a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, având, astfel, caracterul unui act administrativ.

Totodată, cu privire la criticile referitoare la dispoziţiile cuprinzând obligaţii ce ar trebui îndeplinite de beneficiarii Legii nr. 341/2004, suplimentar celor prevăzute de această lege, pentru a accede la dreptul de călătorie gratuită cu metroul, respectiv: art. 2, art. 4 pct. 3 - 5, Anexa nr. 1 modelul legitimaţiei de călătorie) şi Anexele nr. 4 - 6 la Procedura cuprinsă în Anexa la Ordin (modelul legitimaţiei de revoluţionar), Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat dispoziţiile criticate, precum şi susţinerile reclamantului.

În ceea ce priveşte aceste aspecte, au fost analizate dispoziţiile art. 6 alin. (2) pct. 1 şi 4 din H.G. nr. 482/1999 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A, concluzionându-se în mod corect că acestea nu lipsesc de substanţă drepturile la care se referă, întrucât legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a legitimaţiilor de călătorie cu metroul. Totodată, accesul în staţiile de metrou este permis numai cu cartelă magnetică, iar accesul în staţiile de metrou doar pe baza legitimaţiei de revoluţionar nu este posibil din punct de vedere tehnic, deoarece sistemul de control al accesului în metrou este unul de tip "închis", fiind permis numai cu cartelă magnetică.

Totodată, a reţinut instanţa de fond că prin obţinerea cartelei de metrou se asigură accesul pentru a folosi acest mijloc de transport şi nu se încalcă dreptul reclamantului de a călători, iar măsura legislativă a fost destinată unui scop de utilitate publică.

Prin urmare, instanţa de fond a răspuns criticilor recurentului şi a avut în vedere şi susţinerile sale în sensul că obligarea la parcurgerea unei proceduri birocratice şi vexatoare pentru a putea exercita un drept legal prin obţinerea unei cartele magnetice este în mod vădit neproporţională cu scopul acordării dreptului.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la durata cartelei de metrou, se reţine că societatea Metrorex funcţionează pe baza abonamentelor, care sunt de la 72 de ore până la abonament pe o durată de un an de zile, astfel că nu se poate stabili o altă durată de timp pentru a se elibera cartela de metrou pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, din moment ce abonamentul cu durata cea mai mare este de un an de zile.

Totodată, potrivit art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004: "Dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimaţiei de revoluţionar şi a documentului de identitate."

Prin urmare, prezentarea legitimaţiei/certificatului de revoluţionar pentru primirea cartelei magnetice este necesară pentru a se putea constata şi dovedi calitatea solicitantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004.

Cu privire la criticile referitoare la predarea cartelelor margnetice numai la sediul Secretariatului, Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 4644/06.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a Ii-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea reclamantului A., obligând pârâtul Secretariatul de Stat să-i remită/predea acestuia, prin serviciul de poştă/curierat, până la data de 01 ianuarie a fiecărui an, documentele de călătorie - CFR şi Metrorex la care acesta este îndreptăţit în baza prevederilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, republicată.

Concluzionând, instanţa de control judiciar constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond, aceasta fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente în materie, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 2050 din 29 decembrie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 2050 din 29 decembrie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 martie 2024.