Liability for damages caused by unconstitutional pension tax: exclusive passive procedural standing of the Government under administrative litigation law

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 28.12.2022 pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş – Severin a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

1. Repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

2. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamantului, cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10 % din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia reclamantului şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

3. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri din pensia fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 3 alin. (2)-(4) din O.G. nr. 13/2011);

4. Obligarea pârâţilor să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensia reclamantului a contribuţiilor sociale de sănătate, de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

5. În temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, din data dé 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstituţionalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV, pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeaşi Ordonanţă, prevederile fiind neconstituţionale în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147.al. 4 din Constituţia României.

6. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată (art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.).

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 14.03.2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Timiş pentru petitul principal, ca neîntemeiată şi o admite pentru petitele secundare, privitoare la acordarea dobânzii legale şi a inflaţiei.

Admite excepţia lipsei parţiale de obiect a acţiunii, formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii Timiş, în ceea ce priveşte despăgubirile principale, respectiv sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON şi o respinge ca atare.

Admite în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI,

Obligă pârâtul la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Respinge petitul privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensie.

Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 109 din 14.03.2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, au exercitat calea de atac a recursului ambele autorităţi publice pârâte, respectiv Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Casaş-Severin.

Prin cererea sa de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlu de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate cu bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În motivarea recursului, susţine recurentul – pârât că, în mod eronat instanţa de fond a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti către reclamant dobânzile legale penalizatoare şi a sumele cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, întrucât în opinia noastră se relevă lipsa capacităţii juridice civile a Guvernului României.

Guvernul României nu are capacitate juridică civilă şi nici calitate procesuală pasivă, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba de o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

În acest context, potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative, care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, raporturile de drept administrativ fiind unele de subordonare ierarhică, ce se supun principiilor proprii dreptului administrativ şi jurisdicţiei speciale administrative.

Arată că susţinerile sale privind lipsa capacităţii civile a Guvernului sunt confirmate de dispoziţiile art. 187 şi următoarele din Legea nr. 287/2009, fiind reţinute şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în decizia nr. 363 din 4 februarie 2014, prin care s-a reţinut că potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, instituţia pârâtului este reglementată ca o autoritate publică, organ cu caracter colegial, lipsit de personalitate juridică şi capacitate juridică civilă, însă lipsa personalităţii juridice şi a capacităţii juridice civile, nu exclude existenţa capacităţii juridice administrative, care este o capacitate juridică cu caracter special şi limitat, caracteristică autorităţii publice, în derularea unor raporturi juridice specifice, cum ar fi cele de drept administrativ.

Arată că, deşi dispoziţiile Legii nr. 90/2001 au fost abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr. 57/2019, argumentele instanţei supreme îşi păstrează valabilitatea, întrucât prevederile art. 39 din lege, la care se face referire în motivarea Deciziei nr. 363 din 4 februarie 2014, au fost preluate fără modificări de art. 54 din Codul administrativ.

Mai arată că nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

Precizează că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 actul normativ: "(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate."

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din aceeaşi ordonanţă: "Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii".

În ceea ce priveşte obiectul cererii şi interesul de a acţiona, arată că prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022 şi a reglementat în sensul solicitat de părţile reclamante, împrejurare faţă de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect.

Susţine că prin O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competenţa caselor teritoriale de pensii, a caselor de pensii sectoriale, precum şi a entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Prin urmare, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

În măsura în care instanţa de judecată va aprecia că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora, dobânda penalizatoare este "dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă (...)", rezultă în mod clar faptul că debitorului obligaţiei băneşti - principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente, pe cale de consecinţa.

In concluzie, solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind obligarea Guvernul României la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În cadrul cererii sale de recurs, recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, invocând generic dispoziţiile art. 483-494 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Susţine într-o primă critică faptul că instanţa de fond – Curtea de Apel Timişoara – nu a fost competentă, ca instanţă de fond să judece această cauză, cu atât mai mult cu cât reclamantul a mai înregistrat în data de 28.12.2022 şi pe rolul Tribunalului Caraş Severin încă un dosar cu acelaşi obiect, chiar identic, respectiv dosarul nr. x/2022 a cărei soluţie a fost pronunţată în data de 15.04.2023.

Invocă dispoziţiile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., dar şi art. 2 alin. (2), art. 155 alin. (1) lit. a)1 şi art. 168 alin. (7)1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi Ordinul nr. 1612/2018 care aprobă Nomenclatorul obligaţiilor fiscale.

Deopotrivă, mai susţine că reclamantul avea obligaţia să se adreseze şi să conteste creanţa pe cale administrativă, apoi ulterior trebuia să formuleze acţiune la Tribunalul Caraş-Severin la secţia de contencios administrativ.

Critică sentinţa în sensul că instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantului, însă fără să ţină cont de faptul că prezenta acţiune nu are vreun cadru legal care să reglementeze obiectul acţiunii, invocând astfel dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Mai critică sentinţa şi raportat la faptul că, deşi în proces calitate de pârâta are Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, în dispozitivul sentinţei recurate instanţa face vorbire despre Casa de Pensii Timiş, susţinând deopotrivă şi că, raportat la soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de obligare a pârâtului Guvernul României la plata către reclamantă a dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlu de inflaţie, acţiunea nu-i este opozabilă, atâta timp cât Casa de Pensii Timiş nici nu a avut calitatea de parte în proces.

Deopotrivă, recurenta – pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Caraş – Severin critică hotărârea recurată sub aspectul soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocând dispoziţiile art. 153 alin. (1) lit. f)2 şi art. 155 alinet 1 lit. a)1 din Codul fiscal, aşa cum au fost introduse prin pct. 11 şi 13 al art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, art. XXIV pct. 18, art. XXIV pct. 19, art. XXV alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021, dar şi dispoziţiile art. 220 din Legea nr. 95/2006, susţinând că aceasta nu are calitate procesuală pasivă deoarece Casa Naţională de Pensii Publice, respectiv Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin nu deţin sumele rezultate din contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Faţă de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar după rejudecarea cauzei, să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamantul A..

Apărările formulate în recurs

Doar recurenta – pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Guvernul României, solicitând respingerea acestuia, ca fiind netemeinic şi nelegal şi reluând o parte din criticile formulate în cadrul recursului său.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 08 iunie 2023, s-a fixat primul termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 19.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, luând act de solicitarea celor doi recurenţi – pârâţi, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat declară dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursurilor ce fac obiectul prezentei judecăţi.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursurile promovate de pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin sunt nefondate, motiv pentru care vor fi respinse, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin: repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamant a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamantului, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10 % din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând, cu primă reţinere din pensia reclamantului, şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9, alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004), dar şi la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri din pensia fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 3 alin. (2)-(4) din O.G. nr. 13/2011) şi la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensia reclamantului a contribuţiilor sociale de sănătate, de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).

Cererea reclamantului a fost însoţită de solicitarea sesizării Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV, pct. 11 -14,16-20), respectiv ale art. XXV din ordonanţă, cu privire la momentul intrării în vigoare a măsurilor adoptate prin art. XXIV al O.U.G. nr. 130/2021, prevederile fiind neconstituţionale în raport de dispoziţiile art. 1, alin. (3) şi (5); art. 16 alin. (1); art. 44, alin. (1) şi (2); art. 56, alin. (2); art. 61, alin. (1); art. 115, alin. (4) şi (6); art. 124, alin. (3); art. 139, alin. (1); art. 147, alin. (4) din Constituţia României, în cuprinsul acesteia fiind dezvoltate motivele care să conducă la admiterea în principiu, dar şi pe fond a cererii.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Timiş (parte în proces fiind Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin) pentru petitul principal, ca neîntemeiată, admiţând-o pentru petitele secundare, privitoare la acordarea dobânzii legale şi a inflaţiei.

Deopotrivă, a admis excepţia lipsei parţiale de obiect a acţiunii, formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii Timiş, în ceea ce priveşte despăgubirile principale, respectiv sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, respingând, ca atare acest capăt de cerere promovat în contradictoriu cu această pârâtă.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligând acest pârât la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, respingând petitul privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensie, dar şi cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au formulat recursuri pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin.

Având în vedere în esenţă similaritatea criticilor formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte urmează a le analiza global, punctând elementele de diferenţiere dintre cele două cereri de recurs.

În cauză, intimatul - reclamant A. s-a considerat vătămat în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acţiune în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Punctual, reţine Înalta Curte că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Consecutiv adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanţă, văzând opţiunea legiuitorului, s-a învestit pe fond doar cu pretenţiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 şi dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

Însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte cererea formulată, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la (vor fi enumerate în ordinea în care vor fi ulterior analizate):

a) greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluţii de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarată neconstituţională;

b) lipsa capacităţii juridice civile;

c) lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii;

d) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul A. este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, nu instituie răspunderea patrimonială a acestei entităţi în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională şi nu exonerează Guvernul României de la plata acestora. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât Guversnul României, în sensul că persoana care a reţinut şi care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reţinute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speţă.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, pentru petitele secundare privitoare la acordarea dobânzii legale şi a inflaţiei, Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin (eronat menţionat Casa de Pensii Timiş) nu are calitate procesuală pasivă, această calitate procesuală fiind deţinută doar de pârâtul Guvernul României, în condiţiile în care casa judeţeană de pensii, prin reţinerile efectuate din pensia intimatului - reclamant, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat.

Aşadar, urmând aceleaşi coordonate de respectarea a actelor normative intrate în vigoare, la momentul emiterii şi publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 4/2023, Casa Judeţeană de Pensii a procedat la restituirea etapizată a sumelor anterior reţinute din drepturile de pensie ale intimatului – reclamant, astfel că nu i se poate reţine vreo culpă acestei autorităţi, pentru a putea fi obligată la plata dobânzii legale şi la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Înalta Curte subliniază aşadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa (de urgenţă) declarată neconstituţională, astfel de acţiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenţii actelor administrative emise în baza ordonanţei, a căror anulare s-ar cere, sau autorităţile publice în privinţa cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speţă, dreptul de pensie originar aparţinând domeniului asigurărilor sociale.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative." (alin. (5).

Se observă că dintre acţiunile enumerate de textul legal anterior menţionat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative se circumscriu definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, acţiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.

Prin urmare, pretenţiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală şi actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflaţie, iar, în raport cu acestea, casele judeţene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatelor-reclamante prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituţională, aparţinea emitentului, în speţă Guvernului României.

Aşadar, sunt nefondate şi susţinerile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive.

Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în justiţie este calitatea procesuală, ce presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii – calitate procesuală activă, şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în baza aceluiaşi raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanţa fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecăţii. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speţă, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condiţiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai există interesul intimatelor-reclamante de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute, nu şi repararea prejudiciului cauzat prin reţinerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională.

Astfel, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, care prevede că sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024 şi că restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii, casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei odonanţe.

Văzând opţiunea legiuitorului prin instituirea O.U.G. nr. 4/2023, cu interpretarea judicioasă a O.U.G. nr. 4/2023, în mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei parţiale de obiect a acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, adică doar în ceea ce priveşte despăgubirile principale, respectiv sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON şi, reţinând că cererea de chemare în judecată vizează şi alte două petite, respectiv plata dobânzii legale penalizatoare, precum şi actualizarea sumelor de restituit cu rata inflaţiei, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a dobânzilor legale penalizatoare şi a sumelor cuvenite cu titlul de inflaţie, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, raportat la art. 1531 alin. (1) şi (2), respectiv 1353 C. civ.

Cât priveşte criticile recurentei – pârâte Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin în sensul că instanţa de fond " Curtea de Apel Timişoara nu a fost competentă, ca instanţă de fond să judece această cauză, cu atât mai mult cu cât reclamantul a mai înregistrat în data de 28.12.2022 şi pe rolul Tribunalului Caraş Severin încă un dosar cu acelaşi obiect, chiar identic, respectiv dosarul nr. x/2022 a cărei soluţie a fost pronunţată în data de 15.04.2023.", Înalta Curte nu le poate reţine în considerarea faptului că pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură, în care se încadrează critica referitoare la necompetenţa instanţei ce a pronunţat hotărârea recurată, trebuie îndeplinită o condiţie procedurală, respectiv aceea ca încălcarea competenţei altei instanţe să fi fost invocată în condiţiile legii, respectiv prin raportare la prevederile 130 alin. (2) şi art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Astfel, competenţa materială trebuie invocată la primul termen de judecată la care păţrile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Cum în faţa Curţii de Apel Timişoara nu a fost invocată nici de către părţi şi nici de instanţă din oficiu necompetenţa materială, în condiţiile legii, respectiv cu respectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de neregularitate nu poate fi invocată şi analizată direct în recurs.

Nici critica ce vizează existenţa unui dosar identic (fără fi invocată pe cale de excepţie nici litispendenţa ori autoritatea de lucru judecat), nu poate fi reţinută, în considerarea faptului că această apărare nu a făcut obiectul învestirii instanţei de fond iar examinarea sa direct în recurs reprezintă un demers inadmisibil, faţă de obiectul căii de atac, care, potrivit art. 483 C. proc. civ., este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Ca atare, Înalta Curte nu va analiza aceste critici de nelegalitate ale pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, ce reprezintă apărări noi, inadmisibile în recurs în raport de dispoziţiile art. 478, coroborate cu cele ale art. 494 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica conform căreia " deşi în proces pârâtă a fost Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, în dispozitivul sentinţei civile nr. 109/14.03.2023 instanţa de fond Curtea de Apel Timişoara face vorbire despre Casa de Pensii Timiş", Înalta Curte constată că aceasta poate face obiectul analizei instanţei competente doar pe calea specială reglementată prin dispoziţiile art. 442 C. proc. civ.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, ca nefondate, criticile formulate de aceştia nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii atacate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 109 din 14 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.