Executability of Government Order for OMV Petrom Share Sale: Voluntary Partial Execution Extinguishes Coercive Sanctions

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.05.2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea acestuia la punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, în sensul adoptării unei Hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV PETROM S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până la executarea obligaţiei; sancţionarea conducătorului pârâtului Guvernul României cu amendă de 20% din venitul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019; acordarea de penalităţi de întârziere, în ceea ce priveşte obligaţia de a adopta Hotărârea de guvern şi pentru nerespectarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, ce urmează a fi calculată de la data împlinirii termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce reprezintă titlu executoriu şi până la îndeplinirea obligaţiilor şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22.06.2022 reclamantl a depus la dosar Cerere modificatoare, în cadrul căreia a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Coonstituţia României, înţelege să se judece în calitate de pârâţi cu Guvernul României precum şi cu Primul Ministru al Guvernului României, solicitând astfel introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Primului Ministru al Guvernului României.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 330 pronunţată în Camera de consiliu la data de 03 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţi, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului de a obţine exectarea silită, invocate de pârâtprin întâmpinare, dar şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României, ca rămasă fără obiect.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi în rejudecare, admiterea cererii de obligare a Guvernului României la punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, în sensul adoptării unei Hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV PETROM S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până la executarea obligaţiei; de sancţionare a conducătorului pârâtului Guvernul României cu amendă de 20% din venitul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 si de acordarea unor penalităţi de întârziere, în ceea ce priveşte obligaţia de a adopta Hotărârea de guvern şi pentru nerespectarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, ce urmează a fi calculată de la data împlinirii termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce reprezintă titlu executoriu şi până la îndeplinirea obligaţiilor.

În motivarea recursului a susţinut în esenţă recurentul-reclamant că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) si ale art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004.

Analizând trunchiat prevederile legale aplicabile, Curtea de apel Bucureşti a realizat o aplicare greşită a normelor de drept substanţial.

Astfel, arată recurentl că aprobarea vânzării unei cote procentuale de 1% din valoarea capitalului social, în loc de 8% cât prevedea decizia civilă mai sus amintită, stabilită prin H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o îndeplinire a obligaţiei întocmai si la timp, contrar motivării instanţei, întrucât sintagma "până la limita a 8%" nu indică faptul că salariaţii ar putea achiziţiona un procent între 0% şi 8%, căci aceasta ar însemna o negare a dreptului recunoscut prin hotărâre.

Pe de altă parte, semnificaţia sintagmei menţionate reprezintă obligaţia Guvernului de a nu hotărî vânzarea către salariaţi a unei cote mai mari de 8% la preţul la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare.

Mai mult, consideră recurentul că, a îmbrăţişa opinia potrivit cu care H.G. nr. 746/2022 pune în executare Decizia ÎCCJ, ar însemna să i se acorde debitorului unei obligaţii o putere discreţionară de a stabili limitele şi măsura dreptului, ceea ce echivalează cu negarea dreptului deja recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.

Este important de reţinut că prin titlul executoriu, ÎCCJ reţinuse deja excesul de putere al Guvernului prin aceea că de la data emiterii actului normativ incident în cauză- anul 2003, şi momentul soluţionării recursului - anul 2019, au trecut 16 ani, subliniind că

"Amânarea adoptării hotărârii de guvern, pentru mai mult de 10 ani, ar putea afecta chiar caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la însăşi existenţa acestor drepturi" şi "respingerea acţiunii ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a prevederilor O.G. nr. 55/2003 şi cu recunoaşterea caracterului pur potestativ al obligaţiei pe care Guvernul şi-a asumat-o prin însăşi adoptarea ordonanţei, starea de pasivitate de peste 10 ani încălcând exigenţele unui termen rezonabil."

Drept urmare, trebuie antrenată răspunderea Guvernului României pentru neexecutarea deciziei civile nr. 2370/2019 datorită faptului că titlul executoriu este unul clar în ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite, aspect tranşat deja si prin respingerea cererii de lămurire dispozitiv.

Nimic nu a împiedicat Guvernul să elaboreze si să emită hotărârea la care a fost obligat prin titlu, în perioada în care Legea nr. 173/2020 a fost în vigoare si atâta timp cât obligaţia prevăzută în titlu se referă Ia stabilirea condiţiilor în care urmau să fie vândute acţiunile, aspecte ce puteau fi stabite chiar si anterior în decursul anilor.

Invocând Decizia nr. 2/20.02.2023 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1)-(3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ, respectiv pct. 131 din hotărâre, recurentul susţine că instanţa supremă a definit noţiunea de "îndeplinire a obligaţiilor", emiţând trei ipoteze ce pot apărea si pe care instanţa învestită cu soluţionarea unui litigiu, trebuie să Ie identifice, respectiv o primă ipoteză -obligaţia nu nfost îndeplinită, a doua ipoteză - nu a fost îndeplinită întocmai şi a treia - a fost îndeplinită cu întârziere.

Aşadar, consideră că instanţa de fond trebuia să încadreze situaţia din speţă drept -obligaţia - nu a fost îndeplinită întocmai şi nici la timp, si pe cale de consecinţă să stabilească că acţiunea nu este lipsită de obiect, iar aceste aspecte nu au fost analizate judicios de către instanţa de fond care a realizat o aplicare greşită a normelor de drept substanţial, motiv pentrru care solicită admiterea recursului.

Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii-pârâţi Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Guvernul României au combătut criticile recurentului din cadrul recursului printr-o întâmpinare comună, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă au susţinut intimaţii – pârâţi că, în condiţiile în care elaborarea proiectului de hotărâre a fost o etapă distinctă şi premergătoare adoptării actului, reglementată procedural de dispoziţiile constituţionale şi ale actelor normative speciale care reglementează procedurile de elaborare şi adoptare a proiectelor de hotărâre de Guvern (Legea nr. 24/2000, H.G. nr. 561/2009,H.G. nr. 1361/2006) şi confirmată de titlul executoriu, este evident că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice a Guvernului României ori a Prim-ministrului pentru neexecutarea în termen a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019.

Instanţa de fond a apreciat în mod just că nu există o culpă a Guvernului României ori a Prim-ministrului întrucât nu au rămas în pasivitate, fiind făcute demersurile necesare în scopul executării voluntare a obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019.

Faţă de aceste considerente, intimaţii consideră că instanţa de fond a reţinut că obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească a fost îndeplinită, motiv pentru care nu se mai pot aplica mijloacele de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda şi penalităţile de întârziere.

Prin urmare, susţinerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă se impune a fi menţinută, întrucât aceasta a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale în vigoare, în funcţie de situaţia de fapt care îşi găseşte suport în probatoriul administrat.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimaţilor - pârâţi i-a fost comunicată recurentului – reclamant A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările celor doi intitmaţi printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ..incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 08.06.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a cererii de suspendare a judecăţii, astfel cum a fost formulată şi întemeiată de recurentul -reclamant pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele arătate în practicaua prezentei hotărâri, a luat act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă şi, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările din cuprinsul întâmpinării, dar şi de normele legale aplicabile litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care va fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că, prin Decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în condiţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea Deciziei Î.C.C.J. - SCAF nr. 2370/08.05.2019, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi acordarea unor penalităţi de întârziere.

Prima instanţă a constatat că acţiunea formulată a rămas fără obiect, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamantul a contestat concluzia instanţei de fond, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte nu poate reţine însă această critică, apreciind că hotărârea recurată este legală.

Reţine astfel că, în ceea ce priveşte procedura de executare silită a obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel cum rezultă din paragraful 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunţată de Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017), se constată că, într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 Cod procedură civilă.

Această etapă are un dublu scop:

- pe de o parte, dă efect principiului disponibilităţii care guvernează executarea silită şi în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, aşa cum rezultă explicit din dispoziţiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) şi (4) lit. b) şi c) şi art. 24 alin. (1), deoarece s-a încălca principiul disponibilităţii; în plus, spre diferenţă de dreptul comun, executarea silită în astfel de situaţii se face de instanţa de executare şi nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuţie este constrângerea la exerciţiului puterii publice;

- pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligaţia care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanţa de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului şi penalităţile în favoarea creditorului.

Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice. Altfel spus, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă şi penalităţile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat în mod corect dispoziţiile de drept material, reţinând că este lipsită de obiect cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a acestei obligaţii de a face.

Prin urmare, în condiţiile în care paratul Guvernul României a făcut dovada ieşirii din pasivitate, prin publicarea in Monitorul Oficial nr. 560 din data de 8 iunie 2022, a actului administrativ adoptat ca urmare a punerii in executare a titlului executoriu anterior menţionat, acesta executând, aşadar, de bunăvoie, în natură, obligaţia de adoptare a unei hotărâri de guvern, stabilită in sarcina sa prin titlul executoriu anterior menţionat, în mod corect prima instanţă, cu corecta aplicare şi interpretare a legii, a reţinut că, în ceea ce îl priveste pe creditorul reclamant A., cererea de chemare în judecată formulată de acesta a rămas fără obiect.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează, de asemenea, şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. În consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Şandor c. României, 24 martie 2005).

Cu toate acestea, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă şi penalităţile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a atins scopul urmărit, obţinând executarea obligaţiei intuitu personae, iar din conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăşi fixarea cuantumului penalităţilor este condiţionată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunţarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte mai reţine că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine o culpă determinantă în întârzierea executării obligaţiei, condiţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020: "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunţarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce priveşte situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor OMV Petrom S.A.

Prin hotărârea judecătorească menţionată nu a fost suplinit consimţământul unei părţi la contractul de vânzare, obligaţia nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de iniţierea unui proces de vânzare a acţiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reţine refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obţinut executarea obligaţiei prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat. Acest motiv de casare intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material, fiind incident când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Contrar argumentelor prezentate de recurent, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a dispoziţiilor legale.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 330 din Camera de Consiliu din data de 3 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.