Religious property restitution appeal dismissed; 30-day challenge deadline deemed met from initial notification, not subsequent copy delivery.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 17.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9709 din şedinţa din data de 31.08.2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii de retrocedare nr. x/31.01.2006.2.

Prin sentinţa nr. 858 din 15 decembrie 2022, Tribunalul Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "constatare nulitate act" şi " anulare act administrativ" formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 17 februarie 2023 dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 34 din 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia tardivităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti, ca tardiv formulată.

Calea a atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond - Sentinţa nr. 34 din 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal - a formulat recurs reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond nu a apreciat în mod corect apărarea reclamantei referitoare la excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

Arată că Decizia nr. 9709 din data de 31.08.2021 emisă de pârâtă a fost comunicată reclamantei, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în data de 13.05.2022.

Susţine recurenta-reclamantă că acest fapt rezultă şi din adresa nr. x/13.10.2021, comunicata Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de către intimata-pârâtă, în care se precizează faptul ca în data de 13.10.2021 nu a fost identificată nici o cerere de retrocedare depusa în temeiul Ordonanţei de urgenţă nr. 94 din 29 iunie 2000, republicată, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care să fie în curs de soluţionare la data emiterii adresei.

Prin aceeaşi adresă, se precizează şi că "nu au fost identificate dosare având ca titular Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care să conţină decizii ale Comisiei, fapt ce ar fi impus transmiterea acestora către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, comisie competentă să valideze/invalideze în tot sau in parte deciziile de natura celor sus menţionate".

Apreciază recurenta-reclamantă că în raport de această adresă este evident că nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021 aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Termenul de 30 de zile de la comunicare, în care decizia Comisei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ, curge de la data de 13.05.2022 şi nu de la data de 15.10.2021, aşa cum greşit s-a considerat instanţa de fond. Astfel, acţiunea formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor care a fost expediată în data de 14.06.2022 şi înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 17.06.2022, a fost depusă în termenul legal.

Invocând Decizia nr. 176 din 2005 a Curţii Constituţionale şi cauza Bellet contra Franţei nr. 23805/94 din 04.12.1995, consideră că, în situaţia în care nu ar fi luată în considerare data reală a comunicării Deciziei de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, s-ar nega accesul liber la justiţie, garantat de Constituţie şi de jurisprudenţa CEDO.

Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru invocarea formală a temeiurilor legale. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.

În susţinerea excepţiei nulităţii intimata - pârâtă arată că recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale şi că alegaţiile prezentate nu au corespondent în ipoteza motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neprecizând care sunt normele de drept material încălcate de către instanţa de fond, neprecizând care sunt regulile de procedură care au fost încălcate şi care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei.

În ce priveşte soluţia instanţei de fond, dată asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, intimata-pârâtă susţine că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut faptul că cererea de chemare în judecată a fost depusă cu încălcarea termenului imperativ de 30 de zile, prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Referitor la criticile privind aprecierea aspectelor doveditoare cuprinse în adresa menţionată în recurs, intimata-pârâtă precizează că aceasta a fost dată ca răspuns la adresele nr. x/16.09.2021 şi nr. y/21.09.2021 prin care, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a solicitat detalii concrete în ceea ce priveşte numărul dosarelor nesoluţionate depuse la Autoritatea Naţională pentru Restituirea proprietăţii privind Fondul Bisericesc ortodox al Bucovinei.

Arată că acestea au fost transmise prin poşta electronică la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, în data de 16.09.2021 şi în data de 21.09.2021, ulterior soluţionării tuturor cererilor de retrocedare.

La momentul formulării răspunsului de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, respectiv data de 13.10.2021, pe rol nu se mai afla în curs de soluţionare niciun dosar.

Precizează intimata-pârâtă că cererea de retrocedare nr. x/31.01.2006 a fost soluţionată în şedinţa din data de 31.08.2021, fiind comunicată Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în data de 15.10.2021, conform borderoului de prezentare a trimiterilor cu confirmare de primire, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

Prin întâmpinare, a fost formulată şi o cerere privind exonerarea sau reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de către recurenta-reclamantă, apreciind că este o necesitate imperativă pentru protecţia a bugetului de stat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a depus Răspuns la întâmpinarea intimatei – pârâte, în cadrul căruia a combătut apărările acesteia, atât în ceea ce priveşte excepţia nulităţii, cât şi fondul recursului.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 11.07.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, în cadrul întâmpinării sale, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele menţionate în practicaua acestei hotărâri, a luat act de cererea intimatei – pârâte, de judecare în lipsă şi, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului ce face obiectul prezentei judecăţi.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de casare invocate, cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în litigiul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele arătate în continuare:

Mai întâi, Înalta Curte constată că, deşi prin cererea de recurs recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor încadrează criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., consideraţiile sunt comune, criticile nefiind structurate pe fiecare motiv în parte.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri " când, prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.,încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor norme de procedură.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a identificat în cadrul acesteia norme de procedură pretins a fi încălcate de către judecătorul fondului, partea invocând în esenţă greşita interptretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Or, în condiţiile în care acestea sunt norme de drept material, nu de drept procesual, criticile formulate de recurenta – reclamantă vor fi analizate doar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind invocat doar formal de către recurentă.

Şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat tot formal de către recurenta – reclamantă, deoarece în dezvoltarea motivelor de recurs nu au fost identificate critici care să vizeze nemotivarea hotărârii sau existenţa unor considerente contradictorii sau " numai motive străine de natura cauzei".

Reţinând, asadar, că toate criticile recurentei – reclamante se subsumează doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va efectua controlul judecătoresc doar din această perspectivă.

Constată astfel Înalta Curte că, prin Decizia 9709 dată în şedinţa din 31.08.2021, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x/31.01.2006, prin care reclamanta a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF x a loc. Câmpulung Moldovenesc, identificat cu nr. top. x, pe motiv că:

- Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu este şi nu a fost cult religios recunoscut în România şi nu are calitatea de persoană îndreptăţită potrivit O.U.G. nr. 94/2000;

- reclamanta, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a fi făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului solicitat.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9709 din şedinţa din 31.08.2021, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, ca tardiv formulată, iar Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe, soluţia acesteia fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, reiese că Decizia nr. 9709/31.08.2021 a fost comunicată recurentei la 15.10.2021, prin intermediul Protopopului A., care a şi semnat de primire, dovada de comunicare conţinând chiar menţiunea expresă a acesteia, dar şi a celorlalte decizii ce au fost comunicate împreună cu aceasta, la aceeaşi dată, respectiv Deciziile nr. 9705, 9706, 9707 şi 9708.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că împrejurarea că recurenta – reclamantă ar fi cerut ulterior acestei comunicări, o copie de pe decizia ce face obiectul judecăţii, iar Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a răspuns solicitării şi a transmis copia respectivei decizii, aceasta fiind primită de parte la data de 13.05.2022, nu este relevantă din perspectiva termenului reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în care comunicarea din data de 15.10.2021 a fost legală, Decizia nr. 9709 fiind primită la această dată de recurenta – reclamantă prin Protopopul A..

Înalta Curte reţine că orice comunicare ulterioară a unei copii de pe decizia vizată nu prezintă relevanţă juridică din perspectiva termenului reglementat de norma legală anterior menţionată. A considera altfel, s-ar putea ajunge la repunerea părţii în termenul de a ataca decizia prin simpla solicitare şi obţinere a unei copii de respectiva decizie, ceea ce este de nepermis, termenul reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 fiind un termen imperativ şi absolut, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai ataca decizia emisă de intimata –pârâtă.

Aşadar, critica recurentei-reclamante în sensul că termenul de 30 de zile, prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, începe să curgă, în realitate, de la 13.05.2022, dată la care decizia atacată i-a fost comunicată din nou recurentei – reclamante, de această dată prin Cabinetul de Avocat B., conform înscrisurilor ataşate la dosarul Tribunalului Suceava, ca răspuns la solicitarea reclamantei din data de 02.05.2022, şi nu de la 15.10.2021, nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, având în vedere faptul că reclamanta nu a a dovedit o altă situaţie de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei din data de 15.10.2021, prin Protopopul A..

Deopotrivă, nici răspunsul dat de intimata – pârâtă prin Adresa nr. x din data de 31.10.2021, invocată de recurenta – reclamantă în cadrul recursului, respectiv că " nu a fost identificată nici o cerere de retrocedare depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000...care să fie în curs de soluţionare la data prezentei", şi că " nu au fost identificate dosare care să conţină decizii ale Comisiei Speciale de Retrocedare cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii " nu poate fi interpretat în sensul dorit de recurenta – reclamantă, respectiv că "nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021", în condiţiile în care Decizia nr. 9709 fusese deja emisă încă din data de 31.08.2021, deci, la data de 31.10.2021 respectiva cerere de retrocedare "nu mai era în curs de soluţionare", iar soluţia nu a conţinut propunerea de acordare de măsuri compensatorii, ci respingerea cererii, răspunsul dat de autoritate fiind în concordanţă cu situaţia de fapt de la acel moment.

Aşadar, susţinerile recurentei privind faptul că decizia atacată nu putea să îi fie comunicată în anul 2021, în raport cu conţinutul adresei nr. x/13.10.2021, nu pot fi primite.

Prin urmare, în raport de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru a ataca decizia Comisiei Speciale de Retrocedare a început să curgă din data de 15.10.2021 şi s-a împlinit la 15.11.2021.

Cum prezenta acţiune a fost formulată la data de 17.06.2022, deci, cu mult peste termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe, de admitere a excepţiei tardivităţii şi de respingere a acţiunii, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente litigiului dedus judecăţii, respectiv art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, criticile recurentei – reclamantei din cadrul recursului neputând conduce la casarea acestei hotărâri, fiind neîntemeiate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor împotriva sentinţei nr. 34 din 15 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.