Court costs waiver for defendant under Art. 454 CPC where claim was satisfied prior to first hearing

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 24.02.2023, sub număr unic de dosar x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR a formulat acţiune în contencios administrativ solicitând instanţei, ca în baza probelor ce vor fi administrate în cauză să se dispună:

- recunoaşterea dreptului de a-i fi comunicat actul administrativ unilateral constând în Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 emisa în dosarul de despăgubire x privind pe reclamant;

- obligarea pârâtei la comunicarea Deciziei de invalidare nr. x/13.10.2022 emisă în dosarul de despăgubire 2723 l/CC

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 473 din data de 06 septembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, ca rămasă fără obiect.

Deopotrivă, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1835 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii

Împotriva sentinţei civile nr. 473 din data de 06 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a exercitat calea de atac a recursului pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, şi, invocând generic dispoziţiile art. 483 şi art. 488 C. proc. civ.., aceasta a solicitat a se constata netemeinicia sentinţei recurate şi exonerarea autorităţii de la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticilor sale a susţinut în esenţă recurenta – pârâtă că în mod temeinic şi legal instanţa de judecată a respins acţiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, dar în mod greşit a considerat că autoritatea este răspunzătoare pentru netransmiterea în timp a Deciziei de invalidare nr. x/13.10.2022 emisă în dosarul de Despăgubire nr. x

Aşa cum a arătat şi în cuprinsul întâmpinării depuse în prezenta cauză, ANRP a transmis Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 în data de 14.12.2022, fără ca aceasta sa fie ridicată de la oficiul poştal şi retransmisă către instituţia noastră în data de 08.03.2023, conform borderourilor care au fost ataşate odată cu întâmpinarea depusă.

În dispozitivul sentinţei civile nr. 473/06.09.2023 instanţa a reţinut faptul că reclamantul a fost plecat, cu ocazia sărbătorilor, în vacanţa de iarnă şi acesta a găsit avizul pentru ridicarea corespondenţei, la întoarcere, în luna ianuarie 2023. Prezentându-se atunci la oficiul poştal pentru ridicarea corespondenţei a fost informat că aceasta a fost retumată către ANRP.

În data de 13.01.2023 reclamantul a formulat o petiţie pe formularul tipizat de pe portalul ANRP prin care a solicitat să i se recomunice decizia pentru a putea lua la cunoştinţă despre aceasta.

Neprimind niciun răspuns până la data 08.02,2023 a retransmis cererea pe formularul de petiţie online, iar pe data de 10.02.2023 a transmis, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cererea de comunicare a deciziei din dosarul nr. x C. civ.

La data de 13.02.2023 reclamantul a primit prin poştă răspunsul ANRP la prima cerere de comunicare a deciziei, formulată prin petiţia online, însă, în plic i-a fost comunicată doar o înştiinţare potrivit căreia a fost informat că dosarul de despăgubire nr. x a fost soluţionat prin emiterea Deciziei de invalidare cu nr. x/13.10.2022.

Având în vedere această situaţie de fapt recurenta solicită a se ţine cont de faptul că termenul de 30 de zile cu privire la răspunsul la prima petiţie formulată de reclamant, online a fost respectat (13.01.2023-13.02.2023). Mai mult decât atât, răspunsul a fost transmis prin intermediul Poştei Române, deci ar trebui să se ia în considerare şi timpul parcurs de la data transmiterii de către autoritate şi până la data primirii efective.

De asemenea, mai arată recurenta că Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 a fost retransmisă autorităţii în data de 08.03.2023 motiv pentru care aceasta s-a aflat în imposibilitatea transmiterii acesteia până în luna martie a anului 2023.

Instanţa de judecată în mod netemeinic a constatat faptul că din culpa autorităţii s-ar fi pus în întârziere solicitarea reclamantului privitoare la retransmiterea deciziei de invalidare.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze susţine recurenta că instanţa în mod netemeinic şi nelegal a obligat autoritatea la plata acestora în cuantum de 1.835 RON.

Apreciază astfel că în mod în mod neîntemeiat instanţa a obligat autoritatea la suportarea acestora, făcând abstracţie de situaţia de fapt şi de drept prezentată, existentă în speţă.

Susţine că, deşi cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, chiar în prezenţa unor înscrisuri probante, instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită si să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei.

Totodată, consideră că trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată şi onorariu, sens în care invocă dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, unde se precizează că: "Curtea Constituţională a reţinut că prerogativele instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca aceasta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil"., dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a Ti recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În ceea ce o priveşte o autoritatea recurentă, cheltuielile de judecată s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului ANRP, buget care este parte integrantă a bugetului de stat şi care asigură şi resursele financiare necesare funcţionării instanţelor de judecată.

Pentru aceste considerente recurenta – pârâtă solicită instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constatate netemeinicia sentinţei recurate şi să o exonereze de la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările intimatei-reclamante

Deşi cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal, intimatul – reclamant A. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) Cod procedură civilă incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 18.12.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei - pârâte de judecare a recursului şi în lipsa sa, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate şi cu normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta – pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR este fondat, în limitele şi pentru motivele în continuare arătate:

Mai întâi, reţine Înalta Curte că, recurenta nu a încadrat expres criticile sale în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă, ci s-a limitat a invoca generic dispoziţiile art. 483 şi art. 488 C. proc. civ., criticând în esenţă modul de interpretarea de către prima instanţă a normelor de procedură ce reglementează cheltuielile de judecată, respectiv art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, astfel că hotărârea recurată va fi analizată doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind în discuţie încălcarea unor norme de drept procedural şi nu de drept material.

Astfel, analizând hotărârea recurată din această perspectivă, prin raportare la criticile formulate şi la normele legale incidente, constată Înalta Curte că,

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, recunoaşterea dreptului de a-i fi comunicat actul administrativ unilateral constând în Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 emisa în dosarul de despăgubire x privind pe reclamant, dar şi obligarea pârâtei la comunicarea Deciziei de invalidare nr. x/13.10.2022 emisă în dosarul de despăgubire 2723 l/CC

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, ca rămasă fără obiect, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 1835 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată a reţinut prima instanţă că decizia a fost transmisă reclamantului, în copie conformă cu originalul la data de 08.03.2023, conform dovezilor aflate la dosar, ulterior sesizării instanţei de judecată, dar până la soluţionarea cauzei în fond, iar reclamantul nu a combătut nici în scris şi nici verbal susţinerile probate ale părţii pârâte, respectiv nu a susţinut faptul că nu i-ar fi parvenit decizia a cărei comunicare a solicitat-o.

Cum de esenţa actului de justiţie este pronunţarea asupra obiectului cererii dedus judecăţii, în ipoteza în care respectivul obiect este realizat anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti ori anterior rămânerii definitive a hotărârii prin care este dezlegat litigiul, instanţa de fond a stabilit că soluţia care se impune este aceea de respingere a acţiunii, ca rămasă fără obiect, deoarece pretenţiile deduse judecăţii au rămas fără obiect, obligând însă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1835 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, (1785 RON onorariu avocaţial şi 50 RON taxă judiciară de timbru), în considerarea faptului că demersul judiciar al reclamantului a fost necesar deoarece, în absenţa acestuia, pârâtul nu ar fi procedat la comunicarea deciziei pretinse.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia primei instanţe privind respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca rămasă fără obiect, însă constată că soluţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă şi fără a ţine cont de dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care aceasta se impune a fi reformată, având în vedere considerentele ce succed:

Astfel cum reiese din actele şi lucrările dosarului de fond, Decizia de compensare nr. x emisă la data de 13.10.2022 în dosarul de despăgubire nr. x/25.09.2005 a fost comunicată iniţial intimatului – reclamant A., de către recurenta – pârâtă ANRP încă din data de 14.12.2022 (adică înainte de introducerii acţiunii ce face obiectul litigiului) fără ca aceasta să fie ridicată de către parte de la oficiul poştal, intimatul – reclamant însuşi menţionând faptul că a fost plecat "cu ocazia sărbătorilor în vacanţa de iarnă" şi recunoscând faptul că a găsit avizul pentru ridicarea corespondenţei în luna ianuarie 2023, când a fost informat de către funcţionarii oficiului poştal că respectiva corespondenţă a fost returnată către ANRP.

Or, deşi această situaţie de fapt a fost corect reţinută şi de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că eronat aceasta a apreciat în final că pârâta este de drept în întârziere, nefiindu-i aplicabil beneficiul legal prevăzut de art. 454 C. proc. civ.. civilă, conform cărora, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile".

Astfel, dat fiind faptul că Decizia de invalidare nr. x/13.10.2022 ce face obiectul prezentei judecăţi i-a fost comunicată intimatului – reclamant încă din data de 14.12.2022, adică anterior introducerii cererii de chemare în judecată, însă acesta nu a putut intra în posesia sa din motive ce nu-i sunt imputabile recurentei-pârâte, intimatul - reclamant fiind plecat din localitate, iar la data de 09 martie 2023, adică anterior primului termen acordat în cauză de către instanţa de fond pentru data de 17.05.2023, conform borderoului ataşat la dosarul de fond, Decizia nr. x/13.10.2022 i-a fost retransmisă reclamantului, Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă, constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., ce exonerează pârâta de la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că pretenţiile reclamantului au fost îndeplinite anterior primului termen de judecată.

Aşadar, în mod greşit prima instanţă a obligat recurenta - pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, reţinând culpa procesuală a acesteia şi ignorând dispoziţiile art. 454 C. proc. civ. privind exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

În plus, în condiţiile în care decizia de invalidare ce face obiectul judecăţii îi fusese comunicată intimatului – reclamant încă din cursul lunii decembrie 2022, acesta neputând intra în posesia acesteia din motive ce-i sunt imputabile, solicitarea sa de " obligare a pârâtei la comunicarea deciziei de invalidare" fiind eronat formulată, corect fiind " obligarea pârâtei la recomunicarea deciziei de invalidare".

Atâta vreme cât prin prevederile art. 454 din C. proc. civ. se arată că pârâta care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar faptul că decizia de invalidare i-a fost recomunicată intimatului - reclamant chiar înainte de primul termen de judecată, nu poate determina obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, pârâta neavând o atitudine procesuală de opoziţie la dreptul pretins de reclamant.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sub acest aspect sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1835 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, nu este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 453 C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea recurată se impune a fi reformată, sub acest aspect, dat fiind faptul că pretenţiile reclamantului au fost îndeplinite până la primul termen de judecată.

Reţinând, aşadar, ca fiind întemeiate criticile recurentei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va înlătura obligaţia stabilită în sarcina recurentei, de plată a sumei de 1835 RON, în favoarea reclamantului A., cu titlu de cheltuieli de judecată, ca fiind nelegală, urmând ca celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate să fie menţinute.

Cât priveşte cealaltă critică a recurentei ce vizează proporţionalitatea cheltuielilor de judecată, aceasta nu va mai fi analizată raportat la soluţia pronunţată, de exonerare a sa de la plata acestor cheltuieli.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., reţinând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va înlătura obligaţia stabilită în sarcina acesteia, de plată a sumei de 1835 RON, în favoarea reclamantului A., cu titlu de cheltuieli de judecată, ca fiind nelegală, menţinând în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 473 din data de 6 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând:

Înlătură obligaţia stabilită în sarcina recurentei, de plată a sumei de 1835 RON, în favoarea reclamantului A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menţine în rest sentinţa civilă recurată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.