Appeal dismissed on challenge to ministerial order restricting cumulative doctoral allowance and first teaching rank salary

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.10.2021 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT GHERLA pentru membrul de sindicat A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI, a solicitat instanţei anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea art. 1 alin. (2) din acest ordin şi eliminarea referii la alin. (2) din cuprinsul alin. (3) din cadrul aceluiaşi art. 1, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 207/2023 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A., având ca obiect anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 207/2023 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 498 alin. (1) C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive de instanţă.

Prezentând în bloc criticile formulate, fără a structura şi dezvolta separat cele două motive de recurs invocate, în esenţă, a susţinut recurentul – reclamant că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, instanţa de fond analizând parţial dispoziţiile legale invocate de sindicat în prezenta cauza, însă raţionamentul acesteia este greşit, departe de litera şi spiritul legii.

Consideră recurentul că poziţia instanţei este greşită, deoarece este mai mult decât evident că legiuitorul a dispus - de la data intrării în vigoare a legii pentru viitor ~ că personalul didactic de predare care SOLICITĂ si OBŢINE echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, conform Ordinului M.EC.T.S. nr. 5561/2011, nu mai beneficiază de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, instituind - în teza finală a alin. (3) - dreptul de opţiune al cadrelor didactice în cauză între echivalarea cu gradul didactic I si plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor.

Prin modul său personal de interpretare a prevederilor art. 14 alin. (3) instanţa de fond extinde prevederile acestui alin. (3) şi asupra personalului didactic de predare care A SOLICITAT şi A OBŢINUT echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017.

Reaminteşte recurentul că dreptul de a beneficia de gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor este recunoscut de lege încă din anul 1969, el fiind consacrat expres de Statutele personalului didactic care s-au aplicat începând cu anu!1969 şi până în prezent:

- art. 87 teza a II-a din Legea nr. 6/1969 privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă România (lege în vigoare până la data de 31.08.1997) prevedea: personalului didactic care a obţinut titlul ştiinţific de doctor i se acordă de drept sradul l": deci, în temeiul art. 87, în intervalul 1969-1997, echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I opera ope legis, de drept, ca efect direct al dispoziţiilor legale citate;

- art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (în vigoare în perioada 01.09.1997-08.02.2011) statua: personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art, 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul specialităţii pe care o preda sau în domeniul fundamental, i se acordă sradul didactic I, pe baza unei inspecţii şcolare speciale."-, de asemenea, conform art. 37 alin. (8) din aceeaşi lege, gradele didactice se acordau prin ordin al ministrului;

- potrivit art. 242 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011: "(7) Personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar, care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul ştiinţelor educaţiei şi care îndeplineşte cumulativ condiţiile de formare iniţială şi condiţiile de vechime la catedră de minimum 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, i se acordă sradul didactic I. în temeiul prevederilor unei metodologii specifice, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării", iar gradele didactice se acordă prin ordin al ministrului, conform alin. (10) al aceluiaşi articol.

Deci, susţine recurentul că dobândirea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor s-a realizat potrivit legii, iar de la data acordării gradului didactic I, persoana respectivă este cadru didactic cu gradul I şi beneficiază de toate drepturile care se cuvin personalului didactic cu gradul didactic I.

După redarea definiţiei verbului " a beneficia"- respectiv a trage folos; a profita, a avea un câştig de pe urma cuiva sau din ceva, potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, recurentul arată că se poate, cu uşurinţă, observa faptul că legiuitorul a înţeles să utilizeze în mod expres verbul "a beneficia", atât în cuprinsul art. 14 alin. (1), cât şi al art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, art. 14 alin. (1) prevede ca personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, iar alin. (5) ai art. 39 prevede: Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie său ca spor la salariul de bază (...) de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu. se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de^doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14"

Consideră recurentul ca fiind evidentă intenţia legiuitorului, manifestată expres în alin. (5) al art. 39, ca, de la data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, toate categoriile de personal salarizat din fonduri publice cărora, până la data de 01.07.2017, li s-a acordat sporul pentru titlul ştiinţific/suma compensatorie corespunzătoare acestuia, să beneficieze de (să câştige) indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din salariul minim,brut pe ţară garantat. în plată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să nu mai acorde această indemnizaţie, ar.fi consacrat expres acest lucru în cuprinsul Legii-cadru.

Or, din coroborarea celor 2 texte de lege, este evident că legiuitorul a dorit să ACORDE acest câştig/beneficiu (indemnizaţia pentru titlul ştiinţific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor. Insă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul; dimpotrivă, în temeiul textului a cărui anulare o solicităm, acestora li se ia un drept născut înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, ceea ce contravine voinţei exprese a legiuitorului, manifestate în art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Că suntem în faţa unei adăugări la lege rezultă inclusiv din modul de redactare al alin. (2) "prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 ... se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." - rolul conjuncţiei copulative "şi" fiind acela de a face legătura între subiecţii vizaţi de art.,14 alin. (3) astfel cum este el adoptat de legiuitor, cu încă o categorie de subiecţi identificaţi prin O.M.E. nr. 3993/2021. .

Asfel, arată recurentul că, contrar celor analizate, în raţionamentul său instanţa de fond modifică timpul verbelor "a solicita" şi "a obţine" în sensul că legiuitorul a avut în vedere ipoteza salariatului "care solicită şi obţine gradul didactic I", pe când instanţa de fond are ca ipoteza "persoanele care au obţinut anterior intrării sale în vigoare atât titlul de doctor, cât şi echivalarea acestuia cu gradul didactic 7" (sentinţa pag. 8 alin. (1), trecând astfel de la timpul prezent la timpul perfectul compus:

- solicita şi obţine gradul didactic Iprin echivalare" ~ ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii;

- "persoanele care au obţinut anterior" - ceea ce are în vedere situaţiile născute anterior intrării în vigoare a legii, verbul utilizat de instanţă fiind la timpul perfectul compus (dex wikipedia - exprimă un proces trecut încheiat în raport cu momentul vorbirii, dar care are legătură cu prezentul, are consecinţe în momentul vorbirii, ceea ce reiese din contextul propoziţiei, frazei sau din contextul situaţional); - -

- "nu primeşte indemnizaţia" - situaţie în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii- cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spori şi care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere şi prevederile art. 39 alin. (S) din aceeaşi lege au primit indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021.

Aşadar, din analiza gramaticală a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru rezultă că personalul didactic care a solicitat şi a obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ.

Apreciază recurentul că nu se poate renunţa legal la acest drept recunoscut de lege, o asemenea renunţare fiind interzisă şi lovită de nulitate. în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Codul muncii: Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."

În sistemul de învăţământ există şi cadre didactice care şi-au dobândit titlul ştiinţific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 şi cărora, de drept, prin efectul legii, li s-a acordat gradul didactic I.

În perioada de aplicare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (01.09.1997-08.02.2011), precum şi conform prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (în vigoare începând cu 09.02.2011), gradul didactic I se acorda deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor prin ordin de ministru, în urma unei proceduri complexe, care presupunea îndeplinirea anumitor condiţii şi susţinerea unor inspecţii specifice, nefiind o simplă formalitate. Aceste proceduri de acordare a gradului didactic I în baza titlului ştiinţific de doctor deţinut au fost reglementate succesiv prin:

- Ordinul M.E.N. nr. 3370/1998 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi Precizarea M.E.N. din 19.05.1998 cu privire la aplicarea unor articole din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi din Legea nr. 128/1997* publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 261bis/13.07.1998;

- Ordinul M.E.C.I. nr. 5720/2009 pentru aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747/03.011.2009

- Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 767/31.10.2011 (art. 42-44).

Prin urmare, susţine recurentul că, în condiţiile în care gradul didatic I a fost acordat, începând cu anul 1969, în baza titlului ştiinţific de doctor, prin ordine de ministru, aceste acte administrative cu caracter individual au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, astfel încât nu mai pot fi revocate unilateral de emitent şi nici nu mai pot face obiectul unor cereri de anulare în instanţa de contencios administrativ, neexistând reglementată legal nici posibilitatea de a renunţa la drepturile conferite printr-un astfel de ordin.

Consideră că termenul " echivalare" folosit de legiuitor în textul articolului 14 alin. (3) poate fi apreciat ca incorect, întrucât docxtoratul este mult mai complex decât procedura de obţinere a gradului didactic I, iar profesorii cu doctorat au de promovat un exament de acordare a gradului didactic I, iar aceştia nu mai au nici o posibilitate de a ajunge la venitul pe care primeau până în mai 2021. Pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 153/2017 aceştia ar trebui să renunţe la gradul I şi să se înscris din nou la doctorat, chiar dacă sunt deja doctori, sau să renunţe la titlul ştiinţific de doctor şi să se înscris la doctorat, fiind deja profesori gradul I.

Recurentul invocă o dublă măsură, în sensul că, în învăţământul superior doctoratul este o condiţie sine qua non pentru ocuparea funcţiilor de predare (aceste funcţii oblinându-se şi pe bază de doctorat) şi, totuşi, aceste cadre didactice beneficiază de indemnizaţia de doctorat, în timp ce în învăţământul preuniversitar cadrele didactice care au obţinut gradul I pe baza doctoratului nu beneficiază de această indemnizaţie decât în anumite condiţii.

Consideră recurentul că, dacă dacă legiuitorul ar fi dorit ca prevederea art. 14 alin. (3) să se aplice celor care au obţinut echilavarea gradului didactic I, nimic nu îl împiedica pe acesta ca în redactarea art. 14 alin. (3) să menţioneze în mod cert şi neechivoc că prevederea se aplică personalului didactic de predare care "a solicitat şi obţinut" gradul didactic I prin echivalare; potrivit prevederilor Ordinului-ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011.

Această exprimare ar fi susţinut argumentele instanţei de fond, dar legiuitorul a înţeles să folosească timpul prezent - "solicită şi obţine".

Din moment ce legiuitorul nu a avut în vedere această ipoteză, nici interpretul nu o poate crea şi, contrar raţionamentului instanţei de fond, apreciază că sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 priveşte exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, au posibilitatea de a obţine gradul didactic I fie prin echivalare (renunţând la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor), fie prin înscriere la examenele specifice acordării gradelor didactice (beneficiind în continuare de indemnizaţie) şi optează în cunoştinţă de cauză.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul afereiit*graduîui I, cât şi de plata drepturilor pentru titlul ştiinţific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligat să opteze, iar această posibilitate de a opta o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de "doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017.

Astfel, consideră că orice altă interpretare a articolului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii.

Deopotrivă, recurentul mai susţine ca instanţa de fond a creat o categorie nouă, distinctă de cea avută în vedere de legiuitor, dar la care se referă OME nr. 3993/2021, anume cei care au obţinut anterior datei de 1 iulie 2017 diploma de doctor şi echivalarea gradului didactic I, însă, nici prin acest act administrativ normativ (OME nr. 3993/2021) şi nici prin sentinţa instanţei nu se pot reglementa situaţii neavute în vedere de legiuitorul însuşi.

Mai mult, OME nr. 3993/2021 nu poate reglementa situaţii sau aspecte reglementate deja prin lege (Legea nr. 153/2017), cu atât mai mult acestea să contravină normelor legale în.vigoarc, în condiţiile .în care un ordin de ministru este inferior unei legi, astfel că ne aflăm în prezenţa unui act administrativ emis cu exces de putere în sensul că dispune alte măsuri - neacordarea indemnizaţiei aferente titlului ştiinţific de doctor şi altor persoane decât avute în vedere de Parlament - decât cele dispuse prin Legea nr. 153/2017, deoarece printr-un act administrativ normativ nu se pot reglementa situaţii şi aspect reglementate de lege, cu atât mai mult acest act administrativ să contravină normelor legale în vigoare.

De asemenea, susţine că suntem în prezenţa unui act administrativ care instituie un exces de putere chiar în favoarea angajatorului la momentul în care acesta poate să nu mai acorde indemnizaţia (stare de fapt întâlnită în salarizarea membrilor de sindicat).

Totodată, recurentul înţelege să critice inclusiv modul de interpretare al instanţei a prevederilor OME nr. 3993/2021 şi argumentul neretroactivităţii legii civile în timp, apreciind că redactarea art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 cu nesocotirea normelor de tehnică legislativă a condus, pe de o parte, la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru [ceea.ce contravine flagrant principiului constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie] şi personalului didactic de predare care a dobândit gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969, al Legii nr. 128/1997 sau al Legii nr. 1/2011, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, cu consecinţa directă a lipsirii acestora de drepturile legale care le-au fost acordate, (de drept, prin efectul legii, sau prin acte administrative cu caracter individual intrate în circuitul civil).

Pe de altă parte, mai susţine recurentul că art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 conduce la lipsirea de efecte juridice a dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru,-în cazul cadrelor didactice care au beneficiat, anterior intrării în vigoare a acestei legi, de plata sporului pentru titlul ştiinţific de doctor/a sumelor compensatorii aferente acestuia şi în perioada 01.07.2017-31.05.2021, de plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific^ doctor, dar care, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, nu mai beneficiază de plata acesteia (deşi nu a intervenit nicio modificare de forţa juridică a legii care sa justifice lipsirea acestora de beneficiul dreptului).

Mai mult, aceste categorii de cadre didactice nu au în mod real dreptul de opţiune consacrat expres de teza finală a art. 14 alin. (3). întrucât acestea sunt beneficiare ale unui ordin de ministru [prin care le-a fost acordat gradul didactic I în baza titlului ştiinţific de doctor], emis anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 care le-a fost comunicat, a intrat în circuitul civil si în temeiul căruia au beneficiat de încadrarea şi salarizarea ca şi cadru didactic cu gradul didactic I, dar şi de plata dreptului salarial aferent titlului ştiinţific. .

Deopotrivă, recuretul solicită a se avea în vedere că, anterior intrării în vigoare a O.M.E. nr. 3993/2021 nu a existat vreo dispoziţie/prevedere legală în cadrul Legii nr. 153/2017 sau în alt act normativ care sa prevadă dreptul de opţiune/obligaţia cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

Or, chiar crearea acestei situaţii noi, de alegere între indemnizaţie şi gradul profesional, este o normă nouă carevnu aşi are reglementare în actul normativ de baza şi anume Legea nr. 153/2017.

De asemenea, atât timp cât legiuitorul a inserat. în art. 14 alin. (3) din lege, o normă de trimitere la prevederile Ordinului M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversîtar, cu modificările şi completările ulterioare, este evident că acesta nu a avut în vedere situaţia cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 şi al Legii nr. 128/1997. însă, sintagma "se aplică şi cadrelor didactice care aii obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017" de la art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 - ce are un evident caracter retroactiv, vizând toate categoriile de cadre didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, indiferent de legea aplicabilăla momentul acordării gradului didactic, astfel încât contravine evident prevederilor legale la care se face trimitere.

Mai susţine deopotrivă recurentul că instanţa nu a dat valenţă principiului securităţii raporturilor juridice, în susţinetea căruia invocă jurisprudenţa CEDO, respectiv cauza Brumărescu împotriva României, art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi jurisprundenţa Curţii Constituţionale ce a stabilit că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, mi mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare, astfel cum dispune Decizia nr. 830/2008, M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008.

Pentru toate aceste motive, recurentul solicită casarea sentinţei civile nr. 207/2023 apreciind că instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi, în egală măsură, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că, în opinia sa, nu este întemeiat pe niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu există motive de ordine publică ce ar putea fi examinate din oficiu, astfel că instanţa de recurs nu poate exercita un control judecătoresc asupra unei hotărâri care criticile nu se încadrează sau nu permit a fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţine intimatul că recurentul nu a înţeles să îl motiveze în raport de considerentele sentinţei recurate, limitându-se a-l menţiona la sfârşitul cererii de recurs.

Nici motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a fost motivat în raport de considerentele sentinţei recurate, partea limitându-se doar a-l menţiona la sfârşitul cererii de recurs, motiv pentru care intimatul consideră că nici acesta nu se susţine.

Recurentul a ignorat faptul că obiectul recursului îl constituie o hotărâre care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, preluând motivele din faţa primei instanţe, fără sa combată argumentele j:urţii_ şi şa formuleze critici susceptibi de cenzură în recurs, nesocotind existenţa judecăţii anterioare.

Încercând să producă o motivare a recursului, recurentul a reluat apărările dezvoltate în faţa instanţei de fond, respectiv faptul că Ordinul nr. 3993/2021 este contrar prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017, ca prevederile acestui act adaugă la lege şi modifică sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea 153/2017, încalcă principiul neretroactivitaţii legii.

Revenind la soluţionarea problemei centrale a recursului, raportat la dispoziţiile privind utilizarea recursului ca şi cale extraordinară de atac, susţine intimatul că acesta urmăreşte să supună atenţiei instanţei competente analizarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce înseamnă că, pentru ca instanţa să se pronunţe, există obligaţia în sarcina recurentului de a motiva recursul, sub sancţiunea nulităţii.

Or, din recursul formulat, recurentul a susţinut incidenţa motivului prevăzut la punctul 8 din art. 488, respectiv faptul că hotărârea este dată cu încălcarea normele drept, dar nu a dezvoltat critici asupra hotărârii care să poată fi reţinute de instanţ recurs, în sensul unor critici concrete asupra hotărârii, ci doar a reiterat, susţinerile dezvoltate în faţa instanţei de fond.

Cu privire la fondul cauzei, referitor la interpretarea corectă atât a conţinutului dispoziţiilor legale relevante din Legea 153/2017 cât şi a conţinului Ordinului nr. 3993/2021, edictate în aplicarea acestor reglementări de lege, susţine intimatul că prima instanţă a arătat în mod corect şi legal că acestea conduc la concluzia că nu există prin emiterea ordinului nicio încălcare a drepturilor reclamanţilor, dimpotrivă, prin emiterea acestui act nou este vorba doar de aplicarea dispoziţiilor Legii 153/2017. De asemenea, a precizat instanţa de fond în mod corect că acest litigiu este generat de situaţia de fapt şi de drept a dobândirii gradului didactic I în temeiul deţinerii titlului de docotor, procedură permisă de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi a generării în acest mod, cel puţin în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii 153/2017, a dobândirii a doua beneficii, pe considerentul acestei premise.

În concluzie, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, susţinând, în esenţă, că ordinul contestat este o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, respectând principul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor şi principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat.

Răspunsul la întâmpinare

Prin Răspunsul la întâmpinare, recurentul- reclamant SINDICATUL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat, combătând excepţia nulităţii şi reiterând, în esenţă o parte din argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia Preşedintelului completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 11.07.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a cererii de amânare a cauzei, astfel cum a fost formulată în scris de recurentul-reclamant şi a excepţiei nulităţii, invocate de intimatul – pârât în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele ce se regăsesc în practicaua prezentei hotătâri, a luat act de solicitarea ambelor părţi de judecare în lipsă a recursului şi, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare asupra fondului recursului dedus prezentei judecăţi.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării, dar şi de normele legale aplicabile litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul SINDICATUL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT GHERLA, în numele membrului de sindicat A. este nefondat, motiv pentru care va fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamantul A., reprezentat în cauză de Sindicatul din Învăţământ Gherla, este cadru didactic ce şi-a obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior anului 2017 şi a optat pentru utilizarea acestui titlu ştiinţific de doctor în scopul obţinerii gradului didactic I, anterior datei de 01.07.2017 şi a beneficiat până la această dată şi de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific deţinut, astfel cum rezultă din adeverinţele şi diplomele de doctor depuse la dosarul de fond şi ataşate la filele x.

Ca urmare a apariţiei art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, reclamantul a susţinut că nu a mai beneficiat de plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu drepturile lunii iunie 2021.

Astfel, reclamantul a învestit instanţa cu cererea de anulare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 17 iunie 2021, potrivit cărora: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017."

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ce reglementează situaţia când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal, în condiţiile în care criticile prezentate nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Lecturând însă cererea de recurs, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu a arătat în concret, prin raportare la considerentele hotărârii recurate, modul în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, limitându-se a invoca acest motiv de nelegalitate doar la sfârşitul cererii de recurs.

Or, în condiţiile în care recurentul-reclamant a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziţii, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinţei recurate din această perspectivă, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia adoptată de prima instanţă şi simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşadar, analizând sentinţa atacată prin raportare la acest motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, indicând în acest sens prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum şi prevederile Ordinului nr. 3993/2021.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului-reclamant în sensul că acesta este îndreptăţit să primească şi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi - 01.07.2017.

Reţine instanţa de control judiciar că Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 a fost emis în temeiul prevederilor art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi ale art. 8 din anexa nr. 1 cap. I lit. B) "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", precum şi ale art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021.

Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017: "Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, norme reţinute în preambulul Ordinului nr. 3993/2021: "Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Nu modul stabilire în concret a drepturilor salariale ale reclamantului formează obiectul prezentului litigiu, ci conformitatea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021, act administrativ cu caracter normativ, cu actul normativ de forţă juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis.

Această problemă de drept implică verificarea respectării principiului ierarhiei actelor normative, ierarhie care se stabileşte în funcţie de importanţa relaţiilor sociale reglementate (conţinutul normativ) şi în funcţie de locul autorităţii emitente în rândul autorităţilor publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forţa juridică a acestora.

Principiul de drept aplicabil în speţă este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele şi potrivit normelor care le guvernează de nivel superior.

Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din acelaşi act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii ale autorităţile administraţiei publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior.

Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenţei constituţionale şi legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară.

Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome, trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forţă juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

Dispoziţia legală a cărei anulare se solicită în cauză stabileşte că prevederile art. 14 alin. (3) se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, ordinul fiind emis în executarea legii-cadru.

Reţine instanţa de control judiciar că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situaţia drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primeşte indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut şi obligaţia destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

Totodată, prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut interpretarea unitară a instanţelor consultate în sensul că " art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv."

Aşadar, dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlu ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanţă aspectele prezentate de recurentul-reclamant în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul de opţiune al cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

În plus faţă de considerentele Deciziei nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţinute de prima instanţă, prin care însă cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă constatându-se că dispoziţiile normative supuse interpretării sunt "îndeajuns de clare şi complete" şi nu prezintă dificultăţi de interpretare, Înalta Curte reţine că la data de 3 noiembrie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1000, Decizia nr. 51/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2022.

Prin decizia menţionată s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că excluderea cumulului dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.770/1998, cu modificările şi completările ulterioare."

Dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie de la data publicării deciziei şi în prezentul litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

S-a reţinut prin decizia menţionată că: (116) "în raport cu conţinutul normelor analizate nu s-ar putea justifica obiectiv şi rezonabil crearea unor categorii diferite în cadrul personalului didactic care a solicitat şi a obţinut gradul didactic I prin echivalare, prin raportare la data la care a urmat procedura de echivalare, iar menţinerea cumulului de beneficii în favoarea cadrelor didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv intrării în vigoare a Ordinului nr. 5.561/2011 ar determina o situaţie de inechitate pentru cadrele didactice care dobândesc titlul ştiinţific de doctor ulterior şi care doresc să îşi obţină gradul didactic I prin echivalare. (...)

(124) Or, eliminarea acordării unui duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obţinut prin echivalare, reprezintă, fără echivoc, una dintre măsurile avute în vedere de legiuitor circumscrise aceloraşi scopuri urmărite prin adoptarea legii-cadru, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul ştiinţific, ci limita beneficiului pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului.

(125) Prin urmare, dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării urmează a se interpreta în sensul că exclud cumulul dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor, indiferent de momentul la care s-a acordat cadrului didactic gradul profesional".

Pe cale de consecinţă, criticile privind nelegalitatea ordinului contrare acestei dezlegări, reluate şi prin motivele de recurs, urmează a fi respinse, ca nefondate, hotărârea Înaltei Curţi consfiinţind faptul că prin ordinul atacat au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, se reţine, pe de o parte, că Ordinul nr. 3993/2021 reprezintă o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, putând fi cenzurate doar pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, iar, pe de altă parte, că acesta se aplică pentru perioada ulterioară lunii iunie 2021, pentru care legiuitorul a înlăturat un beneficiu pecuniar acordat în baza legii anterioare.

În jurisprudenţa naţională în materie s-a reţinut în mod constant că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea acestui titlu, întrucât intenţia legiuitorului a fost, aşa cum s-a arătat şi în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor.

În atare situaţie, este evident că dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 14 din acelaşi act normativ.

Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, cum în mod greşit a invocat recurentul-reclamant.

Într-adevăr, principiul neretroactivităţii este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situaţiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă şi situaţiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivităţii se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situaţia aplicării principiului neretroactivităţii legii, este necesară o situaţie premisă, anume existenţa a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluţionarea aceleiaşi chestiuni juridice.

În speţă, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, aşadar, nu se aplică unor situaţii juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce priveşte stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, ministrul educaţiei nefăcând altceva decât să pună în executare dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.

Cum legalitatea şi temeinicia Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susţine cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă la aceasta, nefiind încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza I şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cât priveşte obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020).

Deşi este real că acest drept se acordă din fonduri publice şi că în privinţa acestuia legiuitorul stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificaţia obligării recurentului-reclamant la renunţarea la o calificare profesională. Aceasta deoarece legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului, aşadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obţinut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deţinerii titlului ştiinţific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizaţiei pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, fie prin acordarea indemnizaţiei aferente gradului didactic I, obţinut prin echivalarea acestui titlu.

De asemenea, tot Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că: "Indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională. Aşa fiind, modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie" (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 11 noiembrie 2020, şi Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021).

Prin dispoziţiile legale enunţate, puse în aplicare prin actul normativ atacat, s-a urmărit eliminarea acordării unui duble bonificaţii pentru aceeaşi calificare, respectiv pentru titlul ştiinţific de doctor şi pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obţinut prin echivalare, măsură care nu afectează gradul didactic sau titlul ştiinţific, ci limitează beneficiul pecuniar a cărei stabilire se află în marja de apreciere a legiuitorului, de a acorda o singură recompensă financiară.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul - reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Sindicatul din Învăţământ Gherla pentru membrul de sindicat A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Sindicatul din Învăţământ Gherla pentru membrul de sindicat A. împotriva sentinţei civile nr. 207/2023 din 10 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.