Securitate worker status: evidentiary scope of informational surveillance for national security versus political suppression of fundamental rights

Şedinţa publică din data de 13 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2437 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2437 din 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Printr-un prim motiv de recurs, se susţine că sentinţa instanţei de fond s-a întemeiat pe documente care nu aparţin în totalitate recurentului-pârât, unele fiind întocmite şi semnate de alte persoane. Instanţa de fond a avut în vedere documentul cu nr. x/0.03.1983 (n.red., dată indicată eronat de recurentul-reclamant, în realitate 05.09.1983, conform documentului aflat la dosar fond), care aparţine ofiţerului de investigaţii; nota raport x/18.09.1983, care aparţine altui ofiţer; note marginale din 21.02.1984 către organele de grăniceri şi borna 84, care aparţin altui ofiţer; raportul din 01.03.1985, care nu aparţine recurentului, sesizările din 20.10.1983 şi 25.10.1983, care aparţin unui cetăţean; raportul din 21.08.1986, care nu aparţine recurentului. A concluzionat instanţa că din aceste documente rezultă informaţii care au dus la încălcarea dreptului la viaţă privată, deşi acestea nu aparţin recurentului, fiindu-i greşit atribuite.

Pe de altă parte, înscrisurile asumate de recurentul-pârât nu dovedesc încălcarea dreptului la viaţă privată. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că motivele supravegherii informaţionale erau exclusiv politice, de sprijinire a regimului totalitar. Numitul B.. se afla deja în atenţia organelor de securitate atunci când, potrivit normelor în vigoare de la acea dată, recurentul-pârât a primit de la direcţia paşapoarte o adresa prin care i se cerea sa propună un aviz consultativ de plecare din ţară pentru domnul B.., despre care la acea dată nu cunoştea nimic. Pentru informare şi cunoaştere nu a făcut altceva decât să ceară documente din diverse locuri, formulând o cerere de investigaţii adresată I.J Prahova şi o cerere de investigaţii la compartimentul specializat din cadrul I.J. Mehedinţi. În urma primirii răspunsurilor la adrese, a transcris informaţiile în Raportul care a stat la baza propunerii de aviz negativ, acest raport reprezintă doar o transcriere, un rezumat al informaţiilor, iar nu un denunţ al unor acţiuni potrivnice regimului comunist.

Arată că verificările au fost făcute pentru a se stabili daca existau planuri si acţiuni care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român. Ca urmare a informaţiilor şi documentelor primite, recurentul-pârât a făcut propunerea de luare în C.. a domnului B.. la problema 50 - "persoane fără antecedente politice sau penale". Aşa cum se constată din nota marginală la raport, propunere de luare în C.. a fost aprobată la o altă problemă, respectiv la problema 138, iar nu la problema propusă de recurent şi de aceea, ulterior, recurentul nu a mai avut nicio legătură cu dosarul, cazul fiind preluat de către alt compartiment de muncă.

Consideră recurentul-pârât că au fost greşit interpretate documentele existente la dosar, care au condus la concluzia eronată că recurentul a îngrădit sau încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale, deşi nu a dispus măsuri privind violarea corespondenţei, violarea domiciliului, instalarea unor dispozitive de ascultare, interceptarea convorbirilor telefonice. Efectuarea de verificări nu este suficientă pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii, câtă vreme nu au existat măsuri şi acţiuni concrete exercitate asupra persoanelor în cauză.

În ceea ce priveşte titulara următorului dosar la care face referire CNSAS, doamna D., soţia domnului B.., susţine recurentul-pârât că aceasta a fost luată în lucru pentru o scrisoare către E. şi că nu are nicio legătură cu această situaţie. Recurentul-pârât doar a scris un raport informativ în care a consemnat informaţiile primite de la o persoană care l-a contactat telefonic. Au urmat alte două sesizări privind pe doamna D., iar recurentul-pârât a preluat aceste informaţii (sesizări) şi le-a prezentat conducerii unităţii. Datele sesizate erau date de interes general, cunoscute de vecini, iar prin calitatea sa recurentul trebuia să le prezinte conducerii unităţii. Aprecierile din sesizări sunt consemnate ca păreri care aparţin altor persoane şi nu au adus prejudicii de niciun fel persoanei verificate. Dosarul doamnei D. nu a fost lucrat de pârât, fiind repartizat altor compartimente, iar motivul luării în lucru a doamnei D. nu au fost informările preluate de pârât, ci scrisoarea către E..

Arată recurentul-pârât că toate aceste informaţii privind viaţa privată din sesizările făcute de diverse persoane au fost atribuite de instanţă recurentului-pârât, conducând la o interpretare greşită din partea instanţei.

Prin cel de-al doilea rând de critici, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărărilor sale, care aveau caracter hotărâtor pentru judecarea cauzei. Instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului că verificările realizate de pârât nu s-au concretizat în măsuri care să prejudicieze drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, neexistând persecuţii împotriva acestora, acesta nefiind avertizate, constrânse, şantajate, nu au suferit repercusiuni în plan personal sau profesional. Instanţa de fond nu a reţinut nici că recurentul-pârât, personal, nu a cerut şi dispus nicio măsură în legătură cu doamna D., că persoanele urmărite erau deja în atenţia Securităţii, că recurentul nu a persecutat sau hărţuit aceste persoane, nu a avut nicio relaţie directă cu ele, nu le-a interogat, anchetat, nu le-a lipsit de libertate, nu a făcut presiuni, nu a recurs la represalii asupra lor sau membrilor familiei.

Mai arată recurentul-pârât că instanţa de fond nu a motivat înlăturarea acestor apărări, respectiv lipsa documentelor care să ateste acţiuni în sensul prejudicierii drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Instanţa de fond nu a avut în vedere că verificările efectuate nu au împiedicat exercitarea dreptului la liberă circulaţie de persoanele verificate, a libertăţii de exprimare, a dreptului la viaţă privată. Recurentul-pârât a întocmit doar rapoarte pe baza notelor informative, iar nu note de măsuri pentru sancţionarea persoanelor în cauză.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susţine că motivarea primei instanţe este contradictorie. Astfel, la pagina 10 din sentinţă se arată că urmărirea celor două persoane s-a realizat pe parcursul a trei ani, iar la pagina 8 susţine că recurentul-pârât a avut dosarul în lucru în perioada 1983-1984. Or, din documente rezultă că pârâtul a avut în lucru dosarul doar două luni, în septembrie- octombrie 1983.

Susţine recurentul-pârât că hotărârea instanţei nu se raportează la un suport probatoriu consistent, care să susţină concluzia încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Nu a ţinut cont că recurentul nu a dispus niciun fel de măsuri cu privire la B.., din documente nerezultând că ar fi dirijat şi instruit informatori şi surse ale Securităţii în vederea cunoaşterii opiniilor, ideilor şi vieţii private a persoanelor urmărite. Deşi instanţa a arătat că recurentul-pârât a încălcat dreptul la libertatea cuvântului, dreptul la exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzute de Constituţia României, precum şi de art. 12, 17 şi 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, niciun element din motivarea sentinţei nu arată că prin activitatea recurentului s-au suprimat şi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale.

De asemenea, recurentul-pârât a fost acuzat şi de încălcarea dreptului la liberă circulaţie, prevăzut de art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, însă consideră că nu i-a încălcat acest drept domnului B.., recurentul-pârât făcând doar o propunere nedefinitivă; ulterior, s-a aprobat plecarea din ţară a domnului B.., astfel că propunerea de aviz negativ nu s-a materializat, neexistând consecinţe negative.

În opinia recurentului-pârât, instanţa de fond a interpretat greşit materialul probator administrat în cauză şi nu a prezentat o motivare convingătoare a concluziilor trase. Motivarea sentinţei este exprimată în termeni generali, nefiind argumentată încălcarea drepturilor fundamentale, din perspectiva efectelor asupra persoanelor urmărite. Măsurile reţinute de instanţă ca fiind contrare drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 24/2008, deoarece nu urmăreau sancţionarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, ci au fost dispuse în calitatea pârâtului de ofiţer cu atribuţii de apărare a statului român împotriva unor acţiuni posibile de trădare, de siguranţă naţională.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurentul-pârât critică neluarea în considerare de către prima instanţă a sentinţei civile nr. 2536/30.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2010, definitivă prin decizia nr. 3130/21.06.2012, care se referă la acelaşi domn B.. şi la un ofiţer de Securitate din aceeaşi unitate, în acest litigiu fiind dată o soluţie de respingere a acţiunii, constatându-se că ofiţerul pârât nu a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. În dosarul respectiv s-au formulat apărări identice cu cele din speţa de faţă, dar în cazul recurentului acestea nu au fost valorificate de instanţa de fond.

Concluzionează recurentul-pârât că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind dovedită desfăşurarea unor activităţi prin care să fi fost restrânse drepturi sau libertăţi fundamentale în scopul menţinerii regimului totalitar. Recurentul-pârât şi-a desfăşurat activitatea cu respectarea actelor normative în vigoare la acea dată, a Constituţiei României şi a Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice, conform cu atribuţiile de serviciu, iar nu din motive politice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant CNSAS a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât A., ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat curtea de apel, în condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, susţinând că pârâtul A., în calitate de angajat al fostei Securităţi, având gradul de locotenent major în cadrul I.J. Mehedinţi în perioada 1983-1984, a întocmit acte şi a participat activ la urmărirea informativă a numiţilor B.. şi a soţiei acestuia, D.

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de Consiliul reclamant.

În recurs, pârâtul a susţinut argumente de nelegalitate subsumate greşitei aplicări a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, din perspectiva neîncadrării activităţilor desfăşurate în cele care, potrivit legii, au drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, anume ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, aceasta nu reprezintă o chestiune disputată, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei pârâtul deţinând gradul de locotenent major în cadrul I.J. Mehedinţi în perioada 1983-1984.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, anume aceea ca, prin activităţile desfăşurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond i-a atribuit acte sau informaţii întocmite/furnizate de alte persoane, fără a face verificările necesare cu privire la activităţile efectiv desfăşurate de recurentul-pârât, că scopul supravegherii informative a lui B.. şi D. nu a fost unul politic şi nu a produs încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, insistând asupra lipsei oricăror consecinţe negative produse de supravegherea informativă asupra persoanelor urmărite.

Înalta Curte constată că nu este fondat niciunul dintre argumentele prezentate de recurentul-pârât.

Astfel, critica vizând luarea în considerare de către instanţa de fond a unor informaţii aflate în înscrisuri întocmite/semnate de alte persoane decât recurentul-pârâtul nu este confirmată de considerentele sentinţei recurate.

Pentru a concluziona asupra încadrării activităţilor desfăşurate de recurentul-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă a avut în vedere exclusiv documentele întocmite de acesta cu privire la persoanele urmărite D. şi B.., pe care le-a identificat în cuprinsul hotărârii, le-a redat conţinutul şi filele la care se regăsesc în dosar, respectiv: cerere de investigaţii din data de 03.09.1983, raportul din data de 08.09.1983, raportul din data de 20.10.1983, raportul informativ din 03.11.1984 .

Documentele indicate de pârât în recurs (documentul nr. x/05.09.1983, nota raport nr. x/18.09.1983, note marginale din 21.02.1984 către organele de grăniceri şi borna 84, raportul din 01.03.1985, sesizările din 20.10.1983 şi 25.10.1983, raportul din 21.08.1986) nu au fost reţinute ca aparţinând recurentului-pârât şi nici valorificate de instanţa de fond în sensul indicat de acesta.

În cuprinsul motivării sentinţei există o singură trimitere la sesizările din 20.10.1983 şi 25.10.1983, instanţa doar menţionând că acestea au fost preluate de către pârât, fără a afirma că informaţiile din cuprinsul lor provin de la acesta.

Este adevărat că, în cuprinsul acţiunii, reclamantul CNSAS a indicat, în probatoriu, şi alte înscrisuri ori menţiuni din dosarele de urmărire informativă, neîntocmite de recurentul-pârât, dorind să sublinieze realitatea intruziunii în viaţa privată a persoanelor urmărite, dar aceste înscrisuri nu au constituit fundamentul probator al soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

În raport de aceste aspecte, instanţa de recurs constată a fi nefondată critica referitoare la atribuirea greşită către recurentul-pârât a unor informaţii/documente referitoare la persoanele urmărite.

În ceea ce priveşte invocata neconcordanţă dintre datele din sentinţă referitoare la perioada de urmărire informativă a lui B.. şi D. de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că nici această critică nu se confirmă. Astfel, menţionarea urmăririi informative pe o perioadă de 3 ani nu s-a referit doar la perioada în care a fost implicat pârâtul în această activitate, instanţa raportându-se la toate activităţile desfăşurate de organele de Securitate împotriva lui B.. şi D., care s-au întins pe anii 1983-1986. Pe de altă parte, activitatea recurentului-pârât de urmărire informativă nu s-a desfăşurat doar în lunile septembrie- octombrie 1983, câtă vreme acesta a întocmit şi raportul informativ din 03.11.1984, referitor la întâlnirea cu un informator care a furnizat informaţii despre D. Aşadar, instanţa de fond a reţinut corect, raportat la materialul probator depus la dosar, că acţiunile recurentului-pârât au cuprins perioada anilor 1983 şi 1984.

Referitor la critica vizând neluarea în considerare a sentinţei civile nr. 2536, definitivă prin decizia nr. 3130/21.06.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2010, în cazul unui alt ofiţer de Securitate din cadrul aceleiaşi unităţi, care ar fi desfăşurat activităţi de urmărire informativă a numitului B.., Înalta Curte constată că acest argument nu a fost invocat în întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de fond, astfel încât nu se poate reţine niciun fel de omisiune instanţei de judecată de a analiza totalitatea apărărilor formulate de pârât. Pe de altă parte, chiar dacă în dosarul indicat s-a dispus o soluţie de respingere a acţiunii, aceasta a avut în vedere acţiunile şi activităţile desfăşurate de pârâtul din acea cauză, din perspectiva cărora instanţa de judecată a apreciat că nu s-a demonstrat suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Or, în prezenta cauză instanţa de judecată este chemată să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii prin prisma faptelor şi activităţilor desfăşurate de pârâtul A., astfel că soluţia dispusă în privinţa altui ofiţer de Securitate nu prezintă relevanţă, câtă vreme nu s-a invocat şi demonstrat că pârâţii din cele două litigii ar fi realizat împreună aceleaşi activităţi de urmărire informativă supuse analizei.

A mai susţinut recurentul-pârât că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărărilor sale, însă Înalta Curte reţine că instanţa de fond a răspuns tuturor argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză. În analiza sa, prima instanţă a avut în vedere atât susţinerile reclamantului, cât şi răspunsul pârâtului la aceste susţineri, a căror temeinicie a fost verificată prin prisma probatoriului administrat în cauză. Împrejurarea că instanţa de fond nu a achiesat la apărările recurentului-pârât nu semnifică o omisiune a analizării acestora, ci constituie rezultatul procesului de deliberare, în urma căruia judecătorul cauzei a apreciat că nu au fost prezentate argumente întemeiate în sprijinul soluţiei cerute de pârât, de respingere a acţiunii reclamantului.

Înalta Curte constată însă că majoritatea criticilor de nelegalitate formulate în recurs vizează interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o actelor şi faptelor recurentului-pârât. A susţinut recurentul că acţiunile sale nu au avut caracter politic, scopul lor nefiind acela de suprimare sau îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar, prin raportare concretă la măsurile dispuse în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu s-a dovedit producerea unor consecinţe negative asupra persoanelor urmărite B.. şi D.

Instanţa de recurs reţine că argumentul desfăşurării activităţilor de urmărire în scopul protejării siguranţei naţionale, respectiv al prevenirii unor acţiuni posibile de trădare poate fi valorificat doar dacă se demonstrează că acţiunile şi măsurile dispuse de pârât se circumscriu, efectiv şi concret, acestui scop, prin raportare la persoana urmărită şi la contextul în care se desfăşura supravegherea informativă a acesteia. Or, susţinerile recurentului-pârât nu se confirmă, câtă vreme, din înscrisurile administrate în cauză, rezultă că supravegherea lui B.. a fost desfăşurată pentru manifestările considerate duşmănoase şi interesul acestuia de a călători în străinătate sau de a emigra în Statele Unite ale Americii, astfel cum rezultă din cererea de investigaţii formulată de recurentul-pârât la data de 08.09.1983, iar soţia sa, D., a fost luată în lucru pentru manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi pentru o scrisoare trimisă la postul de radio E..

Ulterior deschiderii dosarului de urmărire informativă privind pe B., recurentul-pârât a mai întocmit următoarele documente, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, pe care Înalta Curte consideră necesar a le reitera:

- raportul din data de 08.09.1983, prin care a reţinut olograf că domnul B. a fost semnalat cu manifestări duşmănoase şi intenţionează să părăsească ţara pentru a se stabili într-o ţară capitalistă, că a formulat cereri către mai multe instituţii pentru a i se aproba emigrarea, precum şi că este cunoscut ca o fire recalcitrantă şi în relaţii de ceartă cu vecinii. Pentru prevenirea şi cunoaşterea preocupărilor zilnice ale domnului B., recurentul-pârât a propus luarea acestuia în supraveghere;

- raportul din data de 20.10.1983, prin care recurentul-pârât a reţinut aspecte privind viaţa privată şi familială a domnului B., arătând că acesta, împreună cu soţia sa, au făcut mai multe memorii în care s-au manifestat duşmănos la adresa politicii partidului şi statului, depunând cereri de plecare definitivă din ţară pentru a se stabili în Statele Unite ale Americii.

Ca urmare a verificărilor efectuate şi informaţiilor adunate, recurentul-pârât a avizat negativ plecarea din ţară a numitului B., reţinând că motivele pentru care solicită plecarea din ţară sunt neîntemeiate.

În ceea ce o priveşte pe D., recurentul-pârât a întocmit olograf raportul informativ din 03.11.1984, în cuprinsul căruia a arătat că s-a întâlnit cu numitul F. care i-a adus la cunoştinţă aspecte legate de familia Olteanu, respectiv faptul că soţia domnului Olteanu i-a spus că acesta se află la Bucureşti, fiind trimis pentru un examen psihiatric, iar apoi urmează să fie judecat la Timişoara; în legătură cu plecarea din ţară, doamna Olteanu i-ar fi spus că şi-a dat seama că nu este bine şi că îşi va retrage cererea, însă este necesar şi consimţământul soţului său. Ulterior, recurentul-pârât a primit şi înaintat două sesizări privind pe doamna D.

Din toate aceste înscrisuri rezultă că scopul urmăririi informative desfăşurate cu privire la B.. şi D. nu este cel susţinut în cererea de recurs, de protejare a siguranţei naţionale şi prevenire a unor acţiuni posibile de trădare. Motivele care au condus la deschiderea dosarelor informative, respectiv contestarea de către persoanele urmărite a regimului politic comunist, corespondenţa cu postul de radio E. şi intenţia de a părăsi teritoriul României într-o perioadă când o astfel de faptă era interzisă sau cu greu permisă de autorităţile statale, precum şi motivul continuării acestei activităţi, inclusiv măsurile dispuse şi aspectele ce urmau a fi stabilite în urma aplicării lor confirmă că activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanelor vizate, despre care Securitatea considera că manifestă atitudini anticomuniste, neavând la bază niciun motiv referitor la siguranţa sau apărarea intereselor naţionale.

În prezent, apărarea securităţii naţionale este văzută ca bine colectiv al tuturor cetăţenilor, spre deosebire de perioada regimului comunist, când Securitatea, după cum arată şi legiuitorul în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, constituia un instrument de permanentă teroare exercitată împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale; în acest context, incumba părţii recurente-pârâte să probeze că activitatea în discuţie era în mod obiectiv justificată de raţiuni de securitate naţională, câtă vreme lectura activităţii sale concrete nu oferă vreun indiciu real de fapt că acest lucru s-ar fi urmărit, ci doar cunoaşterea, în scopul reprimării, a activităţii şi convingerilor persoanelor de interes.

Recurentul-pârât a mai susţinut că activitatea de urmărire informativă a lui B.. a fost determinată de cererea acestuia de plecare din ţară, fiind obligat să efectueze verificările necesare în acest sens, iar urmărirea lui D. a fost determinată de scrisoarea acesteia către postul de radio E., situaţie cu care recurentul nu a avut vreo legătură. Pe de-o parte, argumentul vizând contextul sau persoana care a deschis dosarul/dosarele de urmărire informativă nu este relevant, în speţă fiind analizate acţiunile şi măsurile dispuse efectiv de recurentul-reclamant şi consecinţele produse de acestea, iar în speţă înscrisurile aflate în dosar demonstrează că recurentul-pârât a dispus şi efectuat activităţi de urmărire informativă a numiţilor B.. şi D., consideraţi a avea o conduită duşmănoasă la adresa regimului politic comunist. Pe de altă parte, chiar dacă recurentul s-a supus ordinelor şi indicaţiilor superiorilor ierarhici, această împrejurare nu constituie, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere, câtă vreme a participat, prin faptele sale proprii, la măsuri de supraveghere cu scop politic a numiţilor B.. şi D.

Sunt aşadar lipsite de relevanţă alegaţiile părţii recurente-pârâte privind îndeplinirea sarcinilor profesionale prin prisma activităţilor desfăşurate, căci dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud de sub incidenţa sa situaţiile în care lucrătorul Securităţii acţiona în limitele "fişei postului". Altfel spus, voinţa legiuitorului este de a se constata că este lucrător al Securităţii nu doar acel ofiţer/subofiţer care a acţionat cu nerespectarea drepturilor conferite cetăţenilor de normele legale recunoscute de statul comunist, ci şi acela care, acţionând în limitele şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. În plus, faţă de formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, era suficient ca prin respectivele activităţi să se producă doar o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

A mai susţinut recurentul-pârât că nu i-a cunoscut personal pe soţii Olteanu, nu i-a interogat, nu i-a anchetat, nu a făcut presiuni asupra acestora, nu i-a lipsit de libertate, nu a recurs la represalii asupra acestora şi membrilor, nu le-a violat corespondenţa ori domiciliul, nu le-a interceptat convorbirile şi nu a instalat dispozitive de ascultare. Înalta Curte constată că şi acest argument este nerelevant în cauză, întrucât, pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, nu este necesar ca pârâtul să fi desfăşurat toate acţiunile posibile de imixtiune în viaţa privată a persoanei urmărite, fiind suficient ca activităţile desfăşurate, prin specificul şi consecinţe produse sau potenţiale, să se încadreze în activităţile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Or, activităţile de supraveghere informativă desfăşurate de recurentul-pârât, prin natura lor, au încălcat dreptul la viaţă privată al persoanelor urmărite, câtă vreme, fără o justificare legală rezonabilă, recurentul a urmărit aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanelor vizate, comportamentul şi opiniile politice ale acestora, scopul real al urmăririi fiind acela de a identifica şi persecuta opozanţii regimului politic comunist.

De altfel, Înalta Curte reţine că, urmare a verificărilor efectuate, recurentul-pârât a avizat negativ cererea lui B.. de plecare din ţară, ca urmare a manifestărilor cu caracter duşmănos ale acestuia la adresa politicii partidului (astfel cum rezultă din raportul din 20.10.1983), iar propunerea sa a fost aprobată de ofiţerul ierarhic superior. Urmarea acestui raport, conform vizelor aplicate olograf de alţi ofiţeri de Securitate, B.. a fost dat în consemn la frontieră. Împrejurarea că cererea de plecare din ţară a persoanei respective a fost încuviinţată câţiva ani mai târziu nu conduce la concluzia că acţiunile recurentului-pârât nu au produs nicio consecinţă cu privire solicitant, acestuia fiindu-i restricţionat temporar dreptul la liberă circulaţie.

Înalta Curte constată, astfel, că activităţile desfăşurate de recurentul-pârât au afectat dreptul la viaţă privată al persoanelor vizate de urmărirea informativă, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la liberă circulaţie, prevăzute de art. 19 din acelaşi pact.

În aceste condiţii, în proces a fost demonstrată întrunirea şi celei de-a doua condiţii legale pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii în persoana pârâtului A., astfel că soluţia primei instanţe este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2437 din 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.