Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1263/2023 AI generated

Revision of EU funding recoupment order barred: inadmissibility of extraordinary remedy based on re-litigation of prior EU law arguments without new CJUE jurisprudence

Case Number Decizia nr. 1263/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the request for revision as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal and the Supreme Court’s prior cassation decision that had rejected the local administrative unit’s claims. The dispute concerned the annulment of administrative acts establishing budgetary claims for the return of EU-funded sums, with the petitioner arguing that the lower courts violated the supremacy of EU law by failing to apply principles such as legitimate expectations, legal certainty, and proportionality, and further sought a preliminary ruling from the Court of Justice of the European Union. The decisive legal basis for the dismissal was Article 21 of Law No. 554/2004, interpreted in light of Supreme Court General Court Decision No. 45/2016, which established that a petition for revision is inadmissible if it attempts to reintroduce arguments already analyzed by the appellate court or if it introduces new substantive grounds of illegality without new factual elements or subsequent CJUE jurisprudence, as the revision serves as an extraordinary means of retracting a judgment rather than a reform of the case.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din Legea nr. 554/2004, art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011; Revision of EU funding recoupment order barred: inadmissibility of extraordinary remedy based on re-litigation of prior EU law arguments without new CJUE jurisprudence: Totodată, se arată că instanţa de recurs nu a analizat şi aplicat corect prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011 atunci când a motivat că activitatea de control a avut la bază sesizarea UGNFE nr. 106756/16.12.2014 a uneia dintre părţile contractului de execuţie, care însă nu a condus la efectuarea de verificări în termenul de 5 zile prevăzut de acest text de lege, ci la autorizarea plăţilor.

Keywords

AI generated
revision of a judgment new legal argument extraordinary revision annulment proceedings law reforms grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 21 din Legea nr. 554/2004
O astfel de cale extraordinară de atac a fost întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi, prin intermediul ei, Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele a solicitat admiterea revizuirii, schimbarea deciziei civile nr.
art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011
Totodată, se arată că instanţa de recurs nu a analizat şi aplicat corect prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011 atunci când a motivat că activitatea de control a avut la bază sesizarea UGNFE nr.
art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, şi cel al responsabilităţii autorităţilor competente pentru managementul şi controlul programelor operaţionale, art. 70 pct.
art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011
În interpretarea şi aplicarea art. 4 alin.
art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011
7, art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 sau activităţii de constatare a neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, potrivit art.
art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011
20 şi art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 7 din O.U.G. nr. 66/2011
a) sau a art. 7 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind evident încălcate, în opinia titularului cererii de retractare de faţă, principiul obligatoriu al protecţiei încrederii legitime, principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul responsabilităţii autorităţilor competente, reglementat de art.
art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
x/2012, apreciază intimatul MDLPA că aceasta nu reprezintă un înscris nou, în înţelesul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar celelalte înscrisuri la care revizuenta a făcut referire au fost avute în vedere de instanţa de control judiciar atunci când a pronunţat decizia nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea Procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.08.2016 şi a Deciziei nr. 420/15.11.2016.

1.2. Ulterior, în cadrul dosarului cu nr. x/2017 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat şi anularea Procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare suplimentare nr. x/06.03.2017 şi a Deciziei nr. 62/12.05.2017, această cauză fiind conexată la dosarul nr. x/2017.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 65 din 7 februarie 2019, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de anulare a actelor administrative privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

1.4. Reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala comuna Izvoarele, jud. Olt a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 65 din 7 februarie 2019 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar in subsidiar admiterea acţiunii şi anularea actelor administrative contestate.

2. Hotărârea suspusă revizuirii

Prin decizia civilă nr. 5166 din data de 1 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele împotriva sentinţei civile nr. 65 din 7 februarie 2019 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva deciziei civile menţionate anterior la punctul 2, a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele.

O astfel de cale extraordinară de atac a fost întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi, prin intermediul ei, Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele a solicitat admiterea revizuirii, schimbarea deciziei civile nr. 5166 din data de 1 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea fondului cauzei, admiterea acţiunii şi anularea actelor administrative contestate, mai precis a Procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.08.2016, a Deciziei nr. 420/15.11.2016, a Procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare suplimentare nr. x/06.03.2017 şi a Deciziei nr. 62/12.05.2017.

În motivarea acestei cereri, a arătat revizuenta că în etapa de fond şi în cea de recurs a invocat dispoziţii de drept naţional şi european, respectiv prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), d), e), h), i), j), n), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 21 şi art. 31, toate din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi prevederile art. 2 pct. 7, art. 98 pct. 2, art. 70 pct. 1, art. 27, toate din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului Europei, Regulamentul CE Euratom nr. 2988/95, Regulamentul Comisiei CE nr. 1828/2006, Regulamentul UE Euratom nr. 966/2012 şi art. 288 din TFUE, iar prin decizia ce formează obiectul prezentei revizuiri a fost încălcat principiul priorităţii dreptului european, întrucât instanţa de recurs nu a analizat, nu a aplicat şi nu a dat prioritate practicii CJUE în aplicarea normelor de drept material, raportat la elementele de nelegalitate a actelor administrative în implementarea proiectului contractului de finanţare nr. x/2010, prin prisma principiilor protecţiei încrederii legitime, securităţii raporturilor juridice, previzibilităţii, economiei, eficienţei, eficacităţii.

Se mai reclamă în cuprinsul cererii de revizuire încălcarea, de către instanţa de recurs, a principiului proporţionalităţii, cu trimitere la prevederile art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, şi cel al responsabilităţii autorităţilor competente pentru managementul şi controlul programelor operaţionale, art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/3006. A enumerat revizuenta UAT comuna Izvoarele temeiurile de drept unional aplicabile fiecăruia dintre principiile a căror încălcare a pretins-o prin cererea de faţă, susţinând că principiul încrederii legitime este consacrat pe cale jurisprudenţială, sens în care a făcut trimitere la două hotărâri esenţiale în referire la acest principiu, respectiv hotărârea din 12 iulie 1957 Algera contra Adunarea comună a CECO C-7/56 şi 3/57 la 7/57, prin care Curtea a stabilit că principiul încrederii legitime are prioritate supra interesului instituţiilor publice de a reveni asupra propriilor decizii, recomandând statelor membre să nu revoce actele administrative care au conferit drepturi subiective persoanelor interesate, tocmai pentru a ocroti încrederea acestora în stabilitatea drepturilor dobândite, subliniind că "în acest caz, din moment ce dreptul individual este legitim, necesitatea de a păstra încrederea în stabilitatea situaţiei astfel create prevalează asupra intereselor unei administraţii care doreşte să îşi inverseze decizia".

A mai fost menţionată hotărârea din 14 septembrie 2006, pronunţată în cauzele C-181/04 şi C-183/04, Elmeka NE/Ipourgos Ikonomikon, prin care CJUE a consacrat obligaţia instanţelor naţionale de a aplica principiul protecţiei încrederii legitime, statuând că "potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, principiul protecţiei încrederii legitime şi al securităţii juridice sunt parte a ordinii juridice comunitare.

Din acest motiv, aceste principii trebuie respectate de instituţiile Comunităţii, dar şi de statele membre, în exercitarea puterilor conferite lor prin directivele Comunităţii. Rezultă că autorităţile naţionale sunt obligate să respecte principiul protecţiei încrederii legitime a operatorilor economici".

I se reproşează instanţei de recurs faptul că, analizând noţiunea de neregulă în sarcina beneficiarului UAT comuna Izvoarele, a argumentat în considerentele hotărârii că neregula constă în "acţiunea reclamantei de a se abate de la dispoziţiile legale privind implementarea contractului de finanţare, folosirea unor documente nereale, derularea în mod fictiv a unor lucrări, respectiv folosirea cu ştiinţă a unor documente inexacte în scopul justificării la plată a finanţării nerambursabile", iar referirea la noţiunea de neregularitate a fost una abstractă, fără a se arăta în concret, în baza principiului previzibilităţii normelor juridice, care au fost dispoziţiile de drept naţional sau european eludate prin acţiunea sau omisiunea beneficiarului, ceea ce, în opinia revizuentei, reprezintă o evidentă încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, consacrat în practica dreptului european (hotărârea din 13 martie 1990 Franţa/Comisia, C-30/89), dar şi a principiului protecţiei încrederii legitime.

Se referă revizuenta la faptul că a arătat şi dovedit în faţa instanţei de recurs că pretinsele nereguli sunt susţinute doar pe pasaje preluate stereotip din conţinutul proceselor-verbale de creanţă, fără a fi supuse analizei şi judecăţii documentele oficiale-autorizările cererilor de rambursare şi cererilor de plată din perioada 2010-2015, din care rezultă fără dubiu că menţiunile din procesele-verbale de creanţă reprezintă reeditarea conţinutului actelor de aprobare şi autorizare a plăţilor anterioare-rubrica observaţii- pe toată perioada implementării proiectului, 2010-2015.

Se mai arată că suspiciunea de fraudă a fost infirmată în cauza penală nr. 115/P/2015, prin ordonanţa de clasare din data de 18.04.2019, reţinându-se, în urma efectuării cercetărilor penale, că nu s-a constatat existenţa unor nereguli sau abateri de la legislaţia primară privind executarea lucrărilor, nici existenţa unui prejudiciu sau potenţial prejudiciu care să definească noţiunea de neregulă sau abatere.

Cât priveşte pretinsele deficienţe tehnice, reluate din expertiza extrajudiciară nr. 15/2015 şi din procesele-verbale de creanţă în toate actele de procedură şi expertiza tehnică judiciară, inclusiv în decizia din recurs, au fost analizate în cauza penală nr. 115/P/2015.

A rezumat revizuenta aspectele pe care le-a considerat importante, astfel cum au fost acestea reţinute prin ordonanţa de clasare din 18.04.2019, după care a susţinut, în continuare, că aprobarea plăţii cererilor de rambursare de către autorităţi prin emiterea actelor administrative prezentate în conţinutul cererii-denumite informări de plată-începând cu momentul derulării contractului de finanţare, perioada 2010-2015, până la emiterea şi punerea în executare a proceselor-verbale, ca titluri de creanţă şi titluri executorii, reprezintă componenta esenţială a conţinutului principiului protecţiei încrederii legitime, o astfel de încredere legitimă fiind generată de autorităţi în privinţa revizuentei prin atestarea exercitării legale a dreptului de deducere a cheltuielilor din contractul de finanţare, dar şi a obligaţiilor sale prin verificările efectuate de către aceleaşi autorităţi, anterior aprobării cererilor de plată şi de rambursare, iar în acest context, cu încălcarea acestui principiu, instanţa de recurs nu a analizat actele autorităţilor descrise la filele x în considerentele hotărârii de fond, care reprezintă decizii administrative de atestare a verificării lucrărilor şi dreptului de deducere a cheltuielilor pentru beneficiarul UAT comuna Izvoarele.

Se mai arată prin cererea de revizuire că instanţa de recurs a dedus incorect valoarea lucrărilor executate necorespunzător, evaluate la suma de 146.447,68 RON fără TVA, iar cu încălcarea principiului protecţiei încrederii legitime, aceeaşi instanţă a înlăturat documentaţia de aprobare/autorizare a cererilor de plată (informarea nr. x/27.1.2014, informarea nr. x/27.11.2014, informarea nr. x/10.12.2014), din care rezulta că aceste cheltuieli neeligibile nu au fost achitate, a continuat motivarea hotărârii, justificând efectuarea unei alte expertize în anul 2015 de către AM POR, urmare sesizării nr. 25679/19.11.2014, deşi această sesizare era anterioară autorizării plăţilor, conform informării nr. 95931/27.11.2014 şi informării nr. 96759/10.12.2014, situaţie cunoscută de aceleaşi autorităţi, care aveau obligaţia înaintării acestora în termen de 5 zile.

Totodată, se arată că instanţa de recurs nu a analizat şi aplicat corect prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011 atunci când a motivat că activitatea de control a avut la bază sesizarea UGNFE nr. 106756/16.12.2014 a uneia dintre părţile contractului de execuţie, care însă nu a condus la efectuarea de verificări în termenul de 5 zile prevăzut de acest text de lege, ci la autorizarea plăţilor.

A reluat revizuenta aspecte legate de fiecare cerere de rambursare efectuată în derularea proiectului în discuţie, arătând, în final, că în practica CJUE s-a statuat că, "în ceea ce priveşte principiul protecţiei încrederii legitime a beneficiarului conduitei favorabile, este adecvat ca mai întâi, să se determine dacă o conduită a autorităţilor administrative a dat naştere unei aşteptări rezonabile în mintea unui agent economic prudent în mod rezonabil. Daca a dat, atunci trebuie să se stabilească natura legitimă a acestei aşteptări".

În acest context, a subliniat revizuenta că o astfel de conduită a autorităţilor din cadrul MDRAP, constând în emiterea deciziilor administrative de aprobare a decontării cheltuielilor a creat în percepţia beneficiarului UAT comuna Izvoarele nu numai o încredere rezonabilă, dar şi legitimitatea acesteia prin încrederea în acurateţea verificărilor efectuate în fapt şi asupra documentaţiei predate în toate etapele de aprobare a cererilor de plată şi rambursare, anterior decontării sumelor din contractul de finanţare, în conformitate cu art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, normă ce impune realizarea de investigaţii de către structurile de control înainte de rambursarea/plata sumelor către beneficiar, în concordanţă cu art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului privind responsabilitatea autorităţilor competente pentru managementul şi controlul programelor operaţionale.

Se mai afirmă că încrederea legitimă a beneficiarului a determinat participarea UAT comuna Izvoarele cu resurse financiare proprii pentru achitarea cheltuielilor neeligibile stabilite de autorităţile din cadrul MDRAP în vederea continuării contractului de finanţare, derulării contractului de execuţie de lucrări nr. x şi finalizării obiectivului, fiind citate paragrafe din hotărârea CJUE pronunţată în cauza Elmeka, afirmându-se, în plus faţă de cele arătate anterior, că încrederea legitimă a beneficiarului UAT comuna Izvoarele în conduita autorităţilor s-a întemeiat şi pe faptul obţinerii acordului autorităţilor contractante, MDRAP şi ADRSV Oltenia, pentru încheierea actelor adiţionale la contractul de finanţare nr. x/2010.

Prin urmare, susţine revizuenta UAT comuna Izvoarele că emiterea de către MDRAP a dispoziţiilor administrative de aprobare şi informare a beneficiarului, urmată de conduita încheierii actelor adiţionale la contractul de finanţare, pe fondul cunoaşterii întregii documentaţii tehnice şi de calitate a lucrărilor, devizelor şi facturilor emise de constructori, a creat certitudinea pentru beneficiar că toate etapele de implementare a proiectului şi derulare a contractului de finanţare nu pot genera îndoieli în privinţa integrităţii şi legalităţii acestora. În consecinţă, a susţinut revizuenta că instanţa de recurs a încălcat principiul priorităţii dreptului european, care impunea analiza conduitei autorităţilor prin emiterea actelor de autorizare a plăţilor şi continuare a contractului de finanţare nr. x/2010.

În privinţa principiului securităţii raporturilor juridice, a afirmat revizuenta-recurentă că acest principiu a fost consacrat constant în jurisprudenţa CEDO şi CJUE, fiind menţionate, în acest sens, hotărârile pronunţate de CEDO în cauzele Tudor Tudor contra României şi Beian contra României, precum şi hotărârile CJUE pronunţate în cauzele C-325/85 Irlanda/Comisia, C-257.86, Italia/Comisia şi C-30/89 Franţa/Comisia. În opinia revizuentei, instanţa de recurs, încălcând acest principiu, a motivat că "prin modul de derulare a proiectului de finanţare demarat la cererea reclamantei aceasta a nesocotit atât termenii contractului de finanţare, cât şi dispoziţiile legale naţionale şi comunitare aplicabile în cauză", fără a preciza cu certitudine şi claritate care sunt acei termeni ai contractului de finanţare în discuţie sau normele legale naţionale şi comunitare încălcate. Prin urmare, încălcând principiul securităţii raporturilor juridice-previzibilităţii-instanţa de recurs nu a indicat normele de drept depistate care să fi dirijat conduita beneficiarului şi cunoaşterea cu exactitate a căror obligaţii din conţinutul acestora sau din contractul de finanţare puteau fi puse în discuţie anterior şi ulterior verificărilor efectuate şi autorizărilor de plăţi de către autorităţi în situaţia unei astfel de consecinţe financiare grave de restituire a cheltuielilor eligibile.

Totodată, în opinia revizuentei, instanţa de recurs nu a prezentat cu claritate care au fost măsurile şi sancţiunile aplicate anterior de aceleaşi autorităţi în procesul de verificare şi evaluare a lucrărilor şi creanţelor şi care este corespondentul dintre acestea şi actele administrative contestate prin care au fost stabilite pentru restituire toate cheltuielile eligibile, iar prin încălcarea flagrantă a principiului securităţii raporturilor juridice-previzibilităţii, instanţa de recurs a prezentat doar remarci standard şi recapitulare a conţinutului clauzelor contractului de la art. 2, art. 9 alin. (16) şi (17) din hotărârea instanţei de fond, care nu au format obiectul vreunei situaţii litigioase în raporturile dintre beneficiarul UAT comuna Izvoarele şi autorităţi pe toată perioada de implementare a proiectului.

Se mai arată în cererea de revizuire că hotărârea instanţei de recurs nu are la bază o coerenţă legislativă, axată pe analiza deciziilor autorităţilor, care, în activitatea de verificare şi control, deşi au stabilit corecţii şi reduceri procentuale în fiecare stadiu de autorizare a plăţilor, şi-au revocat propriile decizii la finalul unei perioade de aproximativ 5 ani după începerea implementării proiectului, iar instanţa de recurs nu a dat o explicaţie conduitei autorităţilor care, începând cu ianuarie 2015, după începerea activităţii de verificare, au încheiat cu beneficiarul UAT comuna Izvoarele 5 acte adiţionale la contractul de finanţare nr. x/2010, acte ce au prefigurat confirmarea legalităţii activităţii de verificare efectuate anterior, dar şi încrederea legitimă a beneficiarului în propria conduită de respectare a clauzelor contractuale, acceptată de autorităţi.

Chiar reţinând că instanţa de recurs a avut în vedere jurisprudenţa CJUE, prin menţionarea în considerentele sale a unor statuări ale instanţei unionale regăsite în cauzele C-465/10 şi C-94/05, asupra faptului că "şi în situaţia în care neregula ar fi fost ignorată de autoritatea competentă la momentul acordării finanţării şi chiar dacă a existat o omisiune culpabilă în acordarea finanţării sau rambursării, descoperirea ulterioară şi dovedirea ulterioară a existenţei neregulii nu poate fi acoperită", arată revizuenta că interpretarea dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011, în raport de prevederile art. 1 paragraf 2 din Regulamentul nr. 2988/95, excede activităţii de verificare şi control a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene asupra programelor de finanţare, activitate reglementată de art. 6, art. 7, art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 sau activităţii de constatare a neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, potrivit art. 20 şi art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Mai afirmă revizuenta că nu a existat situaţia descoperirii şi dovedirii ulterioare a unei nereguli, pentru a justifica emiterea actelor administrative de autorizare la plată şi rambursare, nu se justifică inconsecvenţa autorităţilor, confirmată de instanţele judecătoreşti, în privinţa modului de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) sau a art. 7 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind evident încălcate, în opinia titularului cererii de retractare de faţă, principiul obligatoriu al protecţiei încrederii legitime, principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul responsabilităţii autorităţilor competente, reglementat de art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului.

A fost menţionată hotărârea CJUE din cauza C-2224/15P, în referire la cerinţele motivării unei hotărâri, iar mai departe, a susţinut revizuenta că instanţa de recurs, deşi a avut la dispoziţie toate elementele concrete din care putea să deceleze criteriile principiului proporţionalităţii, în cazul măsurilor excesive dispuse prin procesele-verbale, a apreciat contrariul, împotriva raţiunii şi scopului acestui principiu redat chiar şi în considerentele extrase din Hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-146/05, "măsura să nu depăşească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit".

În privinţa principiului economiei, eficienţei, eficacităţii, indicând prevederile art. 30 din Regulamentul UE Euratom nr. 966/2012, a arătat revizuenta UAT comuna Izvoarele că acest principiu a fost încălcat prin faptul că autorităţile au dispus începerea efectuării de verificări după o perioadă de implementare a proiectului mai mare de 5 ani, ulterior au dispus suspendarea activităţii, blocând astfel derularea contractelor de execuţie, iar verificările s-au extins pe o perioadă de 18 luni.

În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, pentru care a indicat revizuenta ca temei de drept prevederile art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului, se susţine că instanţa de recurs nu a răspuns motivului privind încălcarea acestei norme juridice unionale, ci a extrapolat în sens antagonic considerentele a două decizii CJUE care reiterează importanţa acestui principiu ca un impediment în exercitarea abuzivă a prerogativelor de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

În accepţiunea revizuentei, art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006 prevedere criteriile aplicabile în cazul declarării ca neeligibile a fondurilor alocate în derularea contractelor de finanţare, cupă cum urmează:

- gravitatea neregularităţii-instanţa de recurs a încălcat aceste norme, deoarece nu a stabilit valoarea cheltuielilor neeligibile, aferente lucrărilor evaluate;

- pierderile efective financiare- instanţa de recurs nu a stabilit care sunt acestea, ca efect al pretinselor nereguli;

- indicatorii stadiului execuţiei fizice a lucrărilor-instanţa de recurs nu a avut în vedere procentul de 85% al stadiului execuţiei obiectivului, aspect confirmat şi de actele administrative. Se mai afirmă că instanţa de recurs nu a motivat soluţia prin aplicarea principiului proporţionalităţii, înlăturând constatările din care rezulta situaţia lucrărilor executate, a cheltuielilor eligibile şi neeligibile şi aprobării cererilor de rambursare de către autorităţile competente, prezentate şi în concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, dar şi în centralizatorul de plăţi.

Deşi a recunoscut că instanţa de recurs a răspuns motivului de nelegalitate privind încălcarea principiului proporţionalităţii, însă a considerat că acest răspuns a fost sumar, revizuenta susţine că aceeaşi instanţă a înlăturat argumentele sale privind conţinutul proceselor-verbale de creanţă şi concluziile raportului de expertiză tehnico-judiciară, factorul determinant în sistarea lucrărilor, nelegalitatea activităţii de verificare şi control, incompatibilitatea autorităţilor, conform art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care au fost încheiate şi cele 5 acte adiţionale. Se critică prin prezenta revizuire faptul că instanţa de recurs nu a analizat conţinutul clauzelor contractuale care se referă la cheltuieli neeligibile estimate la data încheierii contractului de finanţare la suma de 267.750 RON, precum şi faptul că a creat greşit o echivalenţă între cauza (neregula) şi efect, atribuind cauzei trăsăturile efectului/obţinerea unei finanţări nerambursabile. Sunt reluate criticile privind nevalorificarea ordonanţei de clasare în sensul urmărit de revizuenta UAT comuna Izvoarele, şi, mai departe, se arată că au fost ignorate înscrisurile depuse la dosar, care dovedesc inexistenţa abaterilor şi neregulilor.

În referire la principiul responsabilităţii, pentru care revizuenta a indicat ca temei de drept prevederile art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului, i se reproşează instanţei de recurs faptul că a încălcat aceste norme de drept unional, dar şi pe cel regăsite la art. 27 din acelaşi regulament şi cele din art. 1 din regulamentul CE nr. 2988/1995, făcând trimitere, în acest context, la motivarea din decizia atacată privitoare la sarcina probei privind existenţa şi producerea unui prejudiciu, în condiţiile în care nu s-au dovedit abateri săvârşite în cauză.

Prin urmare, consideră revizuenta că instanţa de recurs a apreciat confuz şi contradictoriu existenţa/potenţialitatea existenţei prejudicierii bugetului UE, în condiţiile în care nici în cauza penală nr. 115/P/2015 DNA nu s-au constatat abateri, cheltuieli achitate nejustificat sau fără drept în baza contractului de finanţare nr. x/2010, de natură a caracteriza noţiunea de neregularitate prevăzută de art. 1 din Regulamentul nr. 2988/1995.

A revenit revizuenta la pretinsa încălcare a principiului proporţionalităţii prin faptul că instanţa de recurs a menţinut hotărârea primei instanţe, motivând că nu se poate realiza o cuantificare financiară a cheltuielilor neeligibile, deşi expertiza efectuată în cauză a confirmat că cererile de rambursare şi de plată au fost aprobate pe baza situaţiilor verificate de ADRSV Oltenia, iar în contradicţie cu această motivare a instanţei de control judiciar, a susţinut revizuenta că suma totală achitată din fonduri proprii ale UAT comuna Izvoarele a fost de 1.109.126,69 RON.

Toate aceste susţineri au fost subsumate ideii centrale de încălcare a principiului proporţionalităţii din perspectiva măsurilor dispuse, privind revocarea tuturor deciziilor administrative anterioare de autorizare a plăţilor şi restituirea cheltuielilor eligibile de către beneficiar. În încheiere, au fost menţionate şi hotărârile pronunţate de CJUE în cauzele conexate C-95/07 şi C-96/07, solicitându-se admiterea revizuirii, schimbarea deciziei civile nr. 5166/1.11.2021, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, respectiv anularea actelor administrative contestate, respectiv procesul-verbal de creanţe nr. x/25.08.2016, decizia nr. 420/15.11.2016, procesul-verbal de creanţe bugetare suplimentare nr. x/06.03.2017 şi decizia nr. 62/12.05.2017, emise de intimat.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia, după un scurt istoric al litigiilor derulate între părţile din prezenta cauză, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a doamnei avocat A., invocând prevederile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, motivat de faptul că UAT comuna Izvoarele are în structura sa organizatorică personal propriu de specialitate juridică,.

Totodată, a invocat intimatul MDLPA excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, susţinând că, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat. Se mai arată în susţinerea acestei excepţii că inadmisibilitatea rezultă şi din împrejurarea că, sub falsul pretext al invocării principiilor de drept european presupus încălcate, revizuenta reia apărările fondului cauzei, urmărind, în fapt, o rejudecare a acestuia, deşi, într-o cerere de revizuire întemeiată pe art. 21 din Legea nr. 554/2004, nu se pot invoca fapte noi care constituie motive de nelegalitate a actului administrativ ce nu au fost invocate în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.

În referire la ordonanţa de clasare din data de 18.04.20198, emisă în dosarul nr. x/2012, apreciază intimatul MDLPA că aceasta nu reprezintă un înscris nou, în înţelesul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar celelalte înscrisuri la care revizuenta a făcut referire au fost avute în vedere de instanţa de control judiciar atunci când a pronunţat decizia nr. 5166/1.11.2021, astfel că cererea de revizuire, pentru toate motivele arătate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, este inadmisibilă.

5. Răspunsul la întâmpinare

Revizuenta UAT comuna Izvoarele a formulat răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia a susţinut că argumentele intimatului, expuse în întâmpinare, nu reprezintă reale răspunsuri la motivele cererii de revizuire, iar excepţia lipsei calităţii de reprezentant, în raport de dispoziţiile art. 82 şi 84 C. proc. civ. este neîntemeiată, dată fiind existenţa mandatului de reprezentare, conform contractului de asistenţă juridică, încheiat în condiţiile Legii nr. 51/1995, art. 2009 C. civ. şi art. 109 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În referire la excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul MDLPA, a susţinut revizuenta prin răspunsul la întâmpinare că este neîntemeiată, date fiind dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează un caz specific al revizuirii hotărârilor "rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene", reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2), ambele din Constituţia României. În opinia revizuentei, susţinerea intimatului cu privire la lipsa unei condiţii referitoare la principiul priorităţii dreptului unional este pe de o parte confuză, iar pe de altă parte nefondată. A făcut trimitere revizuenta la decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

În acest context, a susţinut revizuenta că felul în care intimatul a prezentat raţiunea modalităţilor procedurale de protecţie a drepturilor conferite contribuabililor de dreptul UE este un argument favorabil titularei cererii de revizuire, deoarece, în relaţia cu MDLPA, aceasta are calitate de contribuabil, operator sau beneficiar, noţiuni definite de Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului şi Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului.

Se mai arată că imposibilitatea exercitării drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii Europene-principiul efectivităţii-este principalul motiv al formulării cererii de revizuire, deoarece instanţa naţională a pronunţat hotărârea cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene prin crearea în sarcina revizuentei a unei situaţii împovărătoare şi excesive cu privire la eligibilitatea cheltuielilor eligibile pentru care în cauza penală nr. 115/P/2015 s-a constata că nu reprezintă cheltuieli nejustificate sau fonduri fără drept şi nici săvârşirea de abateri în derularea programului contractului de finanţare.

A reafirmat revizuenta că cererea sa este justificată de încălcarea următoarelor principii ale dreptului european: principiul protecţiei încrederii legitime-practica CJUE; principiul securităţii raporturilor juridice-practica CJUE; principiile economiei, eficienţei şi eficacităţii; principiul responsabilităţii statelor; principiul proporţionalităţii, iar concordant cu prezentarea principiilor încălcate de instanţa de recurs, a arătat revizuenta că, în ceea ce priveşte exigenţele unei hotărâri, sunt incidente cele statuate în cauza C-224/15P-Hotărârea Curţii din 26 mai 2016- CJUE.

6. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Prin cererea formulată la data de 19 octombrie 2022, revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele a solicitat, în temeiul art. 267 din Tratatul de Fondare a Uniunii Europene, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei decizii preliminare asupra următoarelor întrebări:

1. În interpretarea şi aplicarea art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083 al Consiliului din 11 iulie 2006 cu privire la noţiunea de neregularitate şi art. 1 alin. (2) din Regulamentul CE Euratom nr/2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 cu privire la noţiunea de abatere, instanţa naţională are obligaţia de a tine seama de decizia (ordonanţa de clasare)a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de rezultatul cercetărilor penale, care au concluzionat ca operatorul economic nu a beneficiat de fonduri europene acordate fără drept, iar neregularităţile şi abaterile descrise în actele administrative anterioare de autoritatea de reglementare în domeniu nu reprezintă încălcări ale dispoziţiilor de drept naţional şi comunitar în domeniul Programului FEDER?

2. În interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (1)-prima liniuţă din Regulamentul CE Euratom nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995, recalificarea corecţiilor financiare aplicate anterior de către autorităţile administrative şi instanţa naţională, în derularea contractului de finanţare-Program FEDER, ca măsură administrative de retragere totală a avantajului obţinut, încalcă principiul legalităţii şi principiul priorităţii dreptului European, prevăzute de art. 2 alin. (2) şi alin. (4) din Regulamentul CE Euratom nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995, în condiţiile în care retragerea totală a avantajului reprezintă sancţiune administrative, conform art. 5 alin. (1) lit. c) din acelaşi regulament?

3. Concret, lipsa analizei criteriilor corecţiilor financiare din conţinutul motivării hotărârii instanţei naţionale, reglementate de art. 98 alin. (2) din regulamentul CE nr. 1083 al Consiliului din 11 iulie 2006, invocate de operatorul economic, încalcă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 2 alin. (3) din Regulamentul CE Euratom nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995?

Formulând aceste întrebări, a susţinut revizuenta UAT comuna Izvoarele că instanţa învestită cu prezenta cerere de revizuire este obligată să sesizeze CJUE, întrucât decizia ce se va pronunţa în cauză nu este supusă niciunei căi de atac, fiind definitivă.

7. Procedura de soluţionare a cererii de revizuire

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 509 - 513 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată pentru data de 22 februarie 2023.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept indicat, precum şi de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al căii de atac extraordinare declarate în cauză de revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", astfel încât, observând că cererea de sesizare a CJUE cu trimiterea preliminară formulată de revizuentă priveşte chestiuni ce ţin de dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa ulterioară declarării admisibilităţii prezentei revizuiri, Înalta Curte va analiza prioritar admisibilitatea căii extraordinare de atac de retractare, excepţia fiind una peremptorie.

Cererea de revizuire a deciziei civile nr. 5166/1 noiembrie 2021 a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 544/2004, titularul cererii invocând faptul că hotărârea definitivă a cărei revizuire s-a solicitat a fost pronunţată cu "încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

Motivând cererea de revizuire formulată în cauză, a arătat revizuenta UAT comuna Izvoarele, în esenţă, că au fost încălcate sau neluate în considerare principii general obligatorii ale dreptului european, precum principiul protecţiei încrederii legitime, principiul securităţii raporturilor juridice şi al previzibilităţii, principiile economiei, eficienţei şi eficacităţii, principiul proporţionalităţii, responsabilităţii autorităţilor competente pentru managementul şi controlul programelor operaţionale.

Pentru a verifica admisibilitatea unei astfel de căi extraordinare de atac, de retractare, se impune a se observa în ce condiţii devine incident art. 21 din Legea nr. 554/2004, care permite a se exercita acest caz de revizuire asupra unei hotărâri definitive, fiind relevante, în acest sens, considerentele obligatorii ale instanţei supreme, statuate prin Decizia nr. 45/2016 pronunţată de ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum urmează:

"72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.

74. Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice.

75. Inadmisibilă este şi revizuirea prin care se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.

76. Cauza juridică a oricărei cereri de chemare în judecată este constituită din fundamentul faptic al raportului juridic dedus judecăţii şi calificarea lui juridică, implicând temeiurile în drept aplicabile. În contenciosul administrativ, care are ca obiect anularea unui act administrativ, cauza juridică a cererii o constituie motivele de fapt, calificate prin prisma normelor juridice incidente, care constituie, împreună, argumentele de nelegalitate a actului administrativ.

77. Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului.

80. Prin urmare, în revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se pot invoca fapte relevante noi care constituie motive de nelegalitate a actului administrativ ce nu au fost invocate în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.

81. Aşa fiind, răspunsul la prima întrebare va fi acela că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale CJUE, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

82. Momentul pronunţării unei decizii a CJUE prin care sunt interpretate dispoziţii de drept european într-un mod diferit de cel reţinut prin hotărârea a cărei revizuire se cere este lipsit de relevanţă din perspectiva art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004.

83. În acelaşi fel este lipsită de relevanţă neinvocarea în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicţionale, să dea cererii calificarea juridică exactă şi să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanţa trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european şi hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie.

84. Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate."

În lumina acestor considerente, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al revizuirii întemeiate pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, dintr-o dublă perspectivă.

Pe de o parte, prin calea extraordinară de atac formulată în prezenta cauză, revizuenta UAT comuna Izvoarele a extins cauza juridică a cererii de chemare în judecată, prin invocarea altor motive de nelegalitate decât cele din acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, iar pe de altă parte, uzitând de mecanismul revizuirii, partea nemulţumită de soluţia primită în recurs, a urmărit repunerea în discuţie a chestiunilor analizate deja de instanţa de control judiciar, inclusiv din perspectiva incidenţei dreptului unional în cauza aflată în etapa judecării recursului.

În cererea de chemare în judecată, reclamanta UAT comuna Izvoarele a invocat aspectul legat de respectarea prevederilor de drept european în derularea proiectului pentru care a obţinut finanţare europeană, susţinând că pârâtul emitent al actelor administrative fiscale contestate a stabilit în mod nelegal ca fiind neeligibile toate sumele plătite în baza contractului de finanţare, fără a avea în vedere prevederile art. 98 pct. 6. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006, a încălcat principiul proporţionalităţii, ce este reglementat şi în legislaţia naţională şi, totodată, a recurs la aplicarea unor sancţiuni administrative, contrar art. 5 şi 6 din Regulamentul nr. 1083/2006, fără a avea în vedere faptul că, din coroborarea normei de drept unional menţionată iniţial cu prevederile art. 4 din Regulamentul CE Euratom nr. 2988/95, astfel cum s-a statuat şi în jurisprudenţa CJUE, rezultă că aceste corecţii financiare reprezintă măsuri administrative.

Analizând noţiunea de neregulă din perspectiva reglementării naţionale şi a celei de drept unional, judecătorul fondului a avut în vedere prevederile art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului, în privinţa definiţiei date asupra noţiunii de neregularitate, prevederile art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 în referire la "existenţa sau potenţialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii bugetului general al Uniunii Europene...", precum şi jurisprudenţa constantă a CJUE, reflectată în cauzele C-199/03 Irlanda/Comisia, C-465/10, Chambre de commerce et d`industrie de l`Indre, C-271/01, cauzele reunite C-383/06 şi C-385/06, C-104/94, C-500/09, C-222/03, C-599/13.

Declarând recurs împotriva sentinţei civile nr. 65/2019, recurenta-reclamantă UAT comuna Izvoarele a susţinut, în criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că au fost încălcate prevederile art. 2 pct. 7 din regulamentul Consiliului nr. 1083/2006, art. 1, art. 2 şi art. 4 din Regulamentul Euratom nr. 2988/1995, iar în dezvoltarea acestui motiv de casare, a invocat şi alte prevederi de drept unional incidente, în referire la noţiunea de neregulă, la principiul proporţionalităţii, la neeligibilitatea cheltuielilor solicitate spre rambursare, precum şi la calificarea corecţiilor financiare ca măsuri administrative, nu sancţiuni administrative, prevederi legale regăsite la art. 27 şi art. 70 din Regulamentul nr. 1083/2006, art. 189 din Tratatul TFUE, art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006, art. 4 din Regulamentul (CE; Euratom) nr. 2988/95, fiind, totodată, menţionată jurisprudenţa CJUE din cauzele conexate C-260/14 şi 261/14.

Toate aceste critici ale recurentei-reclamante au fost analizate de instanţa de control judiciar, care a răspuns cu privire la examinarea noţiunii de neregulă atât din perspectiva dreptului naţional, cât şi prin aplicarea prevederilor de drept unional incidente, respectiv art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 şi jurisprudenţa CJUE relevantă în această materie, iar în privinţa principiului proporţionalităţii, se regăsesc în decizia din recurs ample considerente privind aplicarea statuărilor CJUE în referire la chestiunea proporţionalităţii, precum şi temeiurile de drept european care reglementează un astfel de principiu.

Totodată, se mai reţine prin decizia din recurs că a fost analizată noţiunea de potenţialitate a prejudiciului prin raportare la jurisprudenţa CJUE relevantă în cauză, fiind indicate paragrafe relevante din cauzele C-465/10, C-199/03, C-260/14 şi 261/14.

Prin urmare, toate pretinsele încălcări ale drepturilor subiective ocrotite de normele de drept european, ce au fost invocate în condiţii de regularitate procedurală în faţa primei instanţe şi au fost reiterate drept critici în recursul declarat în cauză, au fost examinate în mod real de instanţa de control judiciar, care a pronunţat o decizie definitivă în prezenta cauză.

Uzând de calea revizuirii, partea nemulţumită de această soluţie, a extins nepermis cauza juridică a cererilor iniţiale, adăugând noi principii reflectate în dreptul Uniunii Europene, fie prin reglementări exprese de drept european, fie prin creaţie jurisprudenţială a CJUE, fără a menţiona, nici măcar pentru repunerea în discuţie a principiului proporţionalităţii, ori pentru chestiunile legate de definiţia neregulii sau cele referitoare la potenţialitatea prejudiciului, existenţa vreunei hotărâri CJUE care să fi intervenit ulterior pronunţării deciziei de recurs, aptă de a schimba viziunea interpretării acestor noţiuni într-o astfel de cauză.

Prin urmare, inadmisibilitatea cererii de revizuire, invocată în mod corect de intimatul MDLPA, se reflectă atât sub aspectul repunerii în discuţie, într-o astfel de cale de atac de retractare, a unor chestiuni invocate în faţa instanţei de recurs, asupra cărora o astfel de instanţă s-a pronunţat, ceea ce este nepermis din perspectiva respectării autorităţii de lucru judecat, a principiului echivalenţei din dreptul european şi a principiului securităţii juridice, cât şi din perspectiva modificării cauzei juridice a cererilor iniţiale de chemare în judecată, sub aspectul invocării de noi principii de drept european, fără ca acestea să fi fost evidenţiate până la momentul formulării prezentei căi extraordinare de retractare.

În atare condiţii, Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, formulată în raport de prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, nefiind în discuţie niciuna dintre premisele decelate prin interpretarea statuărilor cuprinse în Decizia HP nr. 45/2016 a ÎCCJ, în referire la condiţiile în care poate fi reţinută admisibilitatea unei astfel de cereri. Faţă de această soluţie, nu se mai pune în discuţie încuviinţarea trimiterii preliminare ce vizează întrebări cu relevanţă pentru fondul cauzei, nefiind depăşită chestiunea admisibilităţii cererii de revizuire, care să conducă mai departe la o analiză asupra substanţei drepturilor invocate de revizuenta UAT comuna Izvoarele.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

În aplicarea prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele împotriva deciziei civile nr. 5166 din data de 1 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele împotriva deciziei civile nr. 5166 din data de 1 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.