Integrity evaluation annulment: inadmissibility of appeal against penal referral and conflict of interest arising from self-serving transfer to newly created post

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în data de 19.09.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x emis de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 713/14.12.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Pe rolul Curţii de Apel Bacău cauza a fost înregistrată la data de 04.01.2023.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 24 martie 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. x/26.08.2022, în ceea ce priveşte pct. 3 al acesteia, vizând sesizarea organelor penale.

S-a respins, în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în sensul de a se admite contestaţia formulată împotriva Raportului de evaluare nr. x/26.08.2022 emis de Agenţia de Integritate (A.N.I.), urmând a se dispune anularea raportului de evaluare anterior menţionat.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488, alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., respectiv ipoteza în care hotărârea s-a dat cu încălcarea normelor de drept material.

Sub un prim aspect, s-a arătat că respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei împotriva sesizării Parchetului s-a făcut cu interpretarea greşită a normelor din legea contenciosului administrativ, deoarece sesizarea s-a făcut în baza legii speciale, derogatorie de la normele din C. proc. pen.. Astfel, aşa cum reţine şi instanţa de fond, dreptul de a face contestaţie se referă la raportul de evaluare în ansamblul său, fără nicio distincţie, fiind astfel eronată interpretarea că, condiţiile de admisibilitate ar trebui evaluate prin prisma definiţiei actului administrativ cuprins în legea nr. 554/2004.

Mai mult, sesizarea trebuia făcută în baza unor acte administrative premergătoare care să verifice minimal suspiciunile, acte care pot face obiectul criticilor, îndeplinind condiţiile pentru a fi considerate acte administrative. Practic, criticile au fost doar formale împotriva dispoziţiei de sesizare, ele fiind mai degrabă îndreptate împotriva actelor administrative anterioare care au generat sesizarea.

Pe fondul sesizării, s-a arătat că prima instanţă a constatat în mod greşit îndeplinirea condiţiilor privind existenţa conflictului de interese, prevăzute de Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care nu s-a putut reţine existenţa unui interes de natură patrimonială.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar fi existat acest interes şi mai ales, intenţia reclamantului de a-şi asigura un post de auditor în cadrul Serviciului de audit din cartul ANPM după încetarea calităţii de preşedinte al ANPM.

În aceste sens, s-a arătat că recurentul-reclamant A. a fost încadrat în funcţia de auditor intern în baza unui concurs susţinut conform H.G. nr. 1086/2013 la Ministerul Mediului şi nu în urma transferului de la Ministerul Mediului la A.N.P.M., aşa cum greşit a interpretat si reţinut instanţa de fond.

Prin Ordinul nr. 440 din 05.04.2018 privind transferul în interesul serviciului al domnului A., emis şi semnat de Viceprim-Ministru si Ministrul Mediului Gratiela Leocadia Gavrilescu, a fost încadrat prin transfer în interesul serviciului în funcţia publică de execuţie de auditor, clasa I, grad profesional superior, gradaţie 5, la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Ministerului Mediului.

Ulterior prin Ordinul nr. 864 din 27.08.2019 privind modificarea raportului de serviciu prin transfer în interesul serviciului al domnului A., începând cu data de 29.08.2019, domnul A., având funcţia publica de execuţie de auditor, clasa I, grad profesional superior, gradaţie 5 la Serviciul Audit Public Intern a fost modificat raportul de serviciu prin transfer în interesul serviciului de la Ministerul Mediului la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

La data transferului recurentului-reclamant A., funcţionar public auditor intern, clasa I, grad profesional superior, gradaţie 5 la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Ministerului Mediului avea acelaşi nivel de salarizare cu un funcţionar public auditor, clasa I, grad profesional superior, gradaţie 5 la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, aşa cum rezultă din Legea nr. 153/2017 Anexa 8 pct. A alin. d).

În mod greşit prima instanţa a apreciat ca transferul recurentului-reclamant de la Ministerul Mediului la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) s-a făcut de pe funcţia de consilier superior la A.P.M. Bacău pe o funcţie de auditor intern la A.N.P.M. Bucureşti, fără să analizeze obiectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezultă că transferul recurentului A. s-a făcut pe funcţii similare de auditor intern, clasa I, grad profesional superior, gradaţie 5, cu acelaşi salariu de încadrare, conform Ordinului nr. 864 din 27.08.2019.

Nu se poate nu putem vorbi de un interes material urmărit de recurentul-reclamant la momentul semnării Raportul de necesitate din 27108.2019 şi Deciziei nr. 954/09.09.2019 vizând înfiinţarea celor 11 posturi aferente funcţiilor publice de auditor la Serviciul de Audit Public Intern, precum şi a Deciziei nr. 936/27.08.2019 vizând mutarea definitivă a doamnei B. din funcţia de auditor în funcţia de consilier din cadrul Biroului corp Control, cum în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Bacău, întrucât calitatea de auditor a fost dobândită cu un an si 4 luni de zile înainte de data semnării actelor anterior menţionate şi nu ca urmare a semnării acestor acte.

Astfel, a considerat recurentul – reclamant că prima instanţă a constatat în mod greşit îndeplinirea condiţiilor privind existenţa conflictului de interese, prevăzute de legea nr. 161/2003.

Recurentul – reclamant a formulat concluzii scrise la data de 1 martie 2024 prin care a invocat concluziile Ordonanţei de clasare emise în dosarul nr. x/2022, respectiv faptul că organul de cercetare penală a constatat că deciziile adoptate vizează structura întregii instituţii, neputându-se reţine un beneficiu material.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe.

S-a precizat că susţinerile recurentului –reclamant cu privire la modalitatea obţinerii funcţiei prin concurs nu prezintă relevanţă în cauză, raportul de evaluare verificând situaţia conflictului de interese cu privire la crearea prin deciziile invocate în cadrul raportului de evaluare, a unui context favorabil în ceea ce priveşte modificarea raportului de muncă, prin vacantarea postului de auditor în cadrul A.N.P.M. în scopul de a-l ocupa ulterior încetării funcţiei de demnitate publică, fiind astfel îndeplinite cumulativ toate condiţiile care rezultă din interpretarea coroborată a art. 70,71 şi 72 din Legea nr. 161/2003.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Reclamantul A. a ocupat funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (A.N.P.M.) în perioada 02.03.2017- 14.07.2020 şi de auditor, începând cu data de 29.08.2019, conform deciziei preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 937/27.08.2019 privind transferul de la Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, având raportul de serviciu suspendat până la data de 14.07.2020, când a încetat de drept.

Autoritatea pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a emis Raportul de evaluare nr. x/26.08.2018 prin care s-a reţinut încălcarea de către reclamantul A. a regimului juridic al conflictelor de interese întrucât, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, a semnat documentele premergătoare vacantării postului de auditor la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului pe care a fost transferat în aceeaşi zi, respectiv Referatul de necesitate nr. 74/27.08.2019 împreună cu Anexa la referat, Decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 936/27.08.2019 şi Decizia nr. 954/09.09.2019, încălcând astfel prevederile art. 72 alin. (1) din Legea 161/2003.

Prin acelaşi raport de evaluare s-a apreciat că există indicii cu privire la săvârşirea de către reclamantul A. a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 C. pen..

Prin punctul 3 al raportului de evaluare s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării verificărilor privind existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 301 C. pen.

5.2. Reţine Înalta Curte că reclamantul a solicitat anularea punctului 3 din raport în ceea ce priveşte greşita sesizare a organelor de urmărire penală, instanţa de fond respingând, ca inadmisibilă contestaţia sub acest aspect, soluţie care face obiectul criticilor din recurs.

Analizând motivele invocate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând greşita aplicare a normelor de drept, material, respectiv ale dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 cu privire la modalitatea de respinge a contestaţiei ca inadmisibilă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Legiuitorul a inclus, prin dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, activitatea de evaluarea a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor în sfera contenciosului administrativ, instituind competenţa acestor instanţe în soluţionarea contestaţiilor formulate de persoanele verificate împotriva actului final, respectiv raportului emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Contrar aprecierilor recurentului – reclamant potrivit cărora legiuitorul nu ar distinge prin legea specială asupra căror aspecte se poate exercita calea de atac, astfel că aceasta poate viza raportul de evaluare în întregul său, Înalta Curte constată că din dispoziţiile art. 21 alin. (4) din lege rezultă că, în afară de persoana care a făcut obiectul activităţii de evaluare, actul întocmit se comunică, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.

Astfel, se constată că Agenţiei Naţionale de Integritate i se recunoaşte expres calitatea de a sesiza organele de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. (f) din lege, rezultând că inspectorii de integritate întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003, prevederile art. 79, care reglementează conflictul de interese, prevăzând la alin. (4) că această situaţie poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

Or, expresia potrivit legii are în vedere Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte încălcarea, în speţă, a dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 191/2003, respectiv legea procesual penală, în ceea ce priveşte existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 301 din C. pen.

De altfel, interpretarea dată de recurentul – reclamant este contrazisă şi de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care prevăd că în situaţia în care raportul de evaluare nu este contestat în faţa instanţei de contencios administrativ, autoritatea sesizează organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare sau instanţa pentru anularea actelor emise cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese, de unde rezultă limitele competenţei instanţei de contencios administrativ, sesizarea penală urmându-şi cursul potrivit normelor de procedură penală.

Reţinând că sesizarea organelor penale nu se circumscrie elementelor definitorii ale actului administrativ, astfel cum sunt reliefate de art. 2 al 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu naşte, nu modifică şi nu stinge drepturi şi obligaţii în cadrul unui raport de drept administrativ, curtea de apel a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, recursul fiind nefondat sub acest aspect.

5.3. Asupra fondului, Înalta Curte constată că prin raportul de evaluare s-a reţinut că recurentul – reclamant:

- a aprobat, în calitate de preşedinte, referatul de necesitate nr. 74/SAPI/27.08.2019 privind suplimentarea cu 11 posturi aferente funcţiei publice de auditor intern, în cadrul, Serviciului Audit Public Intern, împreună cu anexa la referatul de necesitate nr. 74/SAPI/27.08.2019;

- a semnat Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 936/27.08.2019, privind mutarea definitivă a doamnei B. începând cu data de 29.08.2019 din funcţia de auditor la Serviciul Audit Public Intern pe funcţia de consilier la Biroul Corp Control;

- a semnat Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 954/09.09.2019 privind înfiinţarea a 11 posturi aferente funcţiilor publice de execuţie de auditor la Serviciul Audit Public Intern, însoţită de organigrama şi statul de funcţii al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Aceste înscrisuri semnate de recurentul - reclamant au fost analizate coroborat cu Decizia nr. 937/27.08.2019, emisă tot în aceeaşi zi, de vicepreşedintele cu rang de subsecretar de stat al A.N.P.M., în locul reclamantului, prin care s-a dispus ca începând cu data de 29.08.2019 să se modifice raportul de serviciu (suspendat) al recurentului - reclamant A., auditor, prin transfer în interesul serviciului de la Ministerul Mediului, în cadrul Serviciului Audit Public Intern al ANPM, cu Decizia nr. 960/09.09.2019 prin s-a stabilit locul de muncă al reclamantului la sediul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Bacău şi cu Decizia nr. 482/14.07.2020 prin care s-a dispus încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu al reclamantului, acesta reluându-şi activitatea în funcţia publică de auditor la Serviciul Public Audit Intern din cadrul ANPM.

S-a reţinut că din aceste acte rezultă efectuarea unor demersuri premergătoare în vederea realizării transferului de la Ministerul Mediului la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pe postul de auditor la Serviciul Audit Public Intern, vacant prin transferul dispus în aceeaşi zi de către recurentul –reclamant.

Potrivit dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 161/2003:

"(1) Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I".

Coroborând aceste dispoziţii, rezultă că existenţa conflictului de interese se verifică în situaţia în care decizia persoanei supuse interdicţiei legale este influenţată sau prezintă riscul de a fi influenţată de interesul său personal şi ar afecta major luarea deciziilor corecte şi imparţiale de către acea persoană.

Or, tocmai în vederea respectării principiilor enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, şi anume "imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public", recurentul - reclamant are obligaţia de a se abţine de la emiterea oricărui act administrativ, juridic, sau de la orice decizie, atunci când se conturează existenţa unui posibil interes de natură materială.

Observă Înalta Curte, în contextul în care prevenirea stărilor de incompatibilitate în apărarea principiilor enunţate de legiuitor: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public, constituie un imperativ esenţial într-o societate democratică, că legiuitorul a reţinut în expunerea de motive a Legii nr. 161/2003 faptul că "unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnităţi publice şi funcţii publice, este asigurată prin Titlul IV privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor".

Aşa cum s-a reţinut constant în practica judecătorească, raţiunea instituirii acestei stări de conflict de interese, ca şi în cazul celorlalte reglementate de Legea nr. 161/2003, precum şi de alte acte normative, este aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuţiilor şi competenţelor legale de către funcţionarii publici şi de către demnitari, fără a fi necesar să se dovedească, pentru stabilirea conflictului de interese, un prejudiciu produs în patrimoniul instituţiilor publice sau bugetului statului.

Avantajul patrimonial, chiar şi eventual sau viitor fiind, se circumscrie sintagmei de interes personal, mai ales că legiuitorul nu distinge cu privire la faptul că acest interes personal trebuie, în mod obligatoriu, să fi fost materializat, încadrându-se în sfera interesului personal şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui avantaj.

În aceste condiţii, în mod corect a fost înlăturat de prima instanţă argumentul lipsei vreunui folos material, apărare reiterată prin cererea de recurs, dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 161/2003 sus-citate referindu-se la influenţarea potenţială a modalităţii de îndeplinire a atribuţiilor, fiind suficient doar ca folosul să fi fost obţinut printr-o procedură care poate fi prezumată ca favorizantă din moment ce nu asigură imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

Or, în cauză nu se poate susţine lipsa unui interes de natură materială raportat la faptul că, din materialul probator administrat, rezultă că recurentul – reclamant a urmărit prin actele emise, semnate de acesta sau de vicepreşedinte, a-şi asigura ocuparea funcţiei de auditor în cadrul A.N.P.M. după data încetării funcţiei de demnitate publică şi a beneficia de drepturile salariale aferente postului, precum şi de condiţiile acestuia, observând că în referatul care a stat la baza ordonanţei de clasare dispuse de organul penal s-a reţinut că doamna B. nu a avut iniţiativa mutării, acceptând o situaţie de excepţie "deşi era în detrimentul său".

Se reţine, astfel, că recurentul – reclamant a semnat în calitate de Preşedinte al ANPM referatul de necesitate prin care a suplimentat posturile de auditor de la nivelul întregii ţări, a semnat decizia privind mutarea definitivă a doamnei B., în aceeaşi zi fiind numit pe postul astfel vacantat, printr-o decizie semnată în numele său de un locţiitor.

Se constată că mutarea şi transferul au fost dispuse în acelaşi zi, prin două decizii cu număr consecutiv, respectiv 936/27.08.2019 şi nr. 936/27.08.2019, împrejurare care conduce la concluzia că acestea trebuie analizate coroborat din perspectiva condiţiilor impuse de art. 70 şi art. 72 din Legea nr. 161/2003.

Deşi, prin motivele de recurs, s-a arătat că a fost încadrat în funcţia de auditor intern în baza unui concurs susţinut conform H.G. nr. 1086/2013 la Ministerul Mediului, dobândind această calitate cu un an şi 4 luni de zile anterior semnării actelor, această împrejurare nu prezintă relevanţa invocată de recurentul – reclamant, determinant fiind faptul că prin deciziile adoptate recurentul – reclamant a creat condiţiile ocupării funcţiei de auditor în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin transfer din cadrul altei instituţii, după data încetării funcţiei de demnitate publică, urmând a beneficia de drepturile salariale şi de condiţiile aferente acestei funcţii, astfel că drepturile şi principiile ocrotite de lege prin reglementarea conflictului de interese se identifică în cauză în mod concret şi efectiv.

Confruntând impactul dintre obligaţiile şi atribuţiile funcţiei de demnitate publică, cu interesele personale ale acestuia, se desprinde cu claritate folosul material pentru aceasta din urmă, în condiţiile în care prin actele emise, analizate coroborat, rezultă producerea directă a unei modificări a raportului de muncă.

Înalta Curte reţine că în cadrul apărărilor nu s-a invocat în mod expres critica nerespectării principiului proporţionalităţii, principiu cu privire la care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că este obligatoriu a fi avut în vedere în analiza legalităţii raportului de evaluare, invocându-se însă, prin prisma nedovedirii folosului patrimonial, absenţa oricărui impact asupra modului în care şi-a adus la îndeplinire a atribuţiile şi competenţelor legale, deciziile emise vizând exclusiv reorganizarea şi buna desfăşurare a întregii instituţii.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa europeană a subliniat că aplicarea legislaţiei în materie de incompatibilităţi trebuie să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională. Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.

Reţine, însă Înalta Curte că judecătorul fondului a examinat elementele de fapt şi cele de ordin obiectiv şi subiectiv care circumstanţiau marja de apreciere a reclamantului în exercitarea funcţiei de demnitate publică, concluzionând că acesta a fost influenţat în emiterea actelor de intenţia de a beneficia de funcţia de auditor în cadrul Serviciului de Audit Intern a ANPM şi de salariul aferent acestei funcţii, la încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu, respectiv după încetarea funcţiei de demnitate publică.

Nu se poate reţine că respectivul comportament ilicit nu prezintă niciun element de gravitate, iar, din succesiunea întocmirii actelor semnate de recurentul – reclamant şi a celor semnate în numele său de vicepreşedinte, nu rezultă vreo imposibilitate obiectivă de a evita conflictul de interese, sau o imposibilitate de a prevedea această stare, întrucât o conduită administrativă adecvată, care să respecte exigenţele de imparţialitate, integritate, transparenţă a deciziei şi de supremaţie a interesului public (principii enunţate de art. 71 din Legea nr. 161/2003), impunea recurentului reclamant obligaţia de rezervă, respectiv de a se abţine de la semnarea oricărui înscris şi de a participa la orice procedură care viza şi al cărei destinatar era persoana sa.

5.4. Referitor la reiterarea criticilor privind neluarea în considerare a concluziilor cuprinse în ordonanţa de clasare emisă în dosarul nr. x/2022 şi în referatul care a stat la baza emiterii ordonanţei, care însă nu au fost formulate în termenul de recurs, ci prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată, Înalta Curte are în vedere că, dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sunt clare, prevăzând că încălcarea obligaţiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) constituie abatere administrativă, dacă nu este o faptă mai gravă, potrivit legii, astfel că distincţia clară între conflictul de interese inclus în sfera penală şi cel de natură administrativă este reglementată expres.

Pentru aceste motive, Înalta Curte nu poate reţine nelegalitatea sentinţei atacate nici din perspectiva unei omisiuni de a se da curs concluziilor organului de cercetare penală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 33 din 24 martie 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.