Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 757/RC/2024 AI generated

Criminal liability for removing children to unaccredited foreign homeschooling under mandatory education laws

Case Number Decizia nr. 757/RC/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (ICCJ) rejected the cassation appeals filed by the defendants, thereby upholding the appellate court's decision which had affirmed the first-instance guilty verdict, resulting in the defendants' final conviction for the crime of preventing access to compulsory general education in continued form. The dispute centered on whether the defendants' act of withdrawing their four minor children from a Romanian public high school to enroll them in an unaccredited homeschooling program provided by a U.S.-based institution constituted a criminal offense, with the defense arguing the act was justified by providing an educational alternative and lacked criminal intent. Relying on Article 380(1) of the Penal Code and Articles 16, 86, and 61 of Law No. 1/2011, the Court held that the parents' obligation to ensure school enrollment during the compulsory education period requires that the chosen educational institution be accredited in Romania, regardless of foreign accreditation, and that withdrawing children without enrolling them in a Romanian-accredited unit constitutes an unjustified impediment to compulsory education. The Court further distinguished the case from mere contraventions under Article 360 of Law No. 1/2011 by noting the presence of criminal intent, citing ECHR jurisprudence to affirm the state's margin of appreciation in regulating mandatory education standards, and ordered the convicted appellants to pay 200 RON each in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 380 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 84 alin. (1) C. pen, art. 85 alin. (1) C. pen, art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen, art. 86 alin. (1) C. pen; Criminal liability for removing children to unaccredited foreign homeschooling under mandatory education laws: În baza art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C. proc. pen. cu aplicarea art. 83 şi următoarele C. pen. a fost stabilită pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, prevăzută de art. 380 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Keywords

AI generated
criminal offense foreign law mandatory defense guilty verdict minor children state liability

Cited Legislation

AI generated
art. 380 alin. (1) C. pen
a fost stabilită pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, prevăzută de art. 380 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) C. pen
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 84 alin. (1) C. pen
s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 4 luni închisoare pe durata termenului de supraveghere de 2 ani prevăzut de art. 84 alin. (1) C. pen.
art. 85 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că pe durata termenului de supraveghere inculpatul A.
art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen
În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen.
art. 86 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen.
art. 404 alin. (3) C. proc. pen
În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen.
art. 88 C. pen
i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A/2024 din data de 9 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 166/2023 din data de 21 decembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Aleşd, s-au dispus, printre altele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C. proc. pen. cu aplicarea art. 83 şi următoarele C. pen. a fost stabilită pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, prevăzută de art. 380 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul articolului 83 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 4 luni închisoare pe durata termenului de supraveghere de 2 ani prevăzut de art. 84 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. i s-a impus inculpatului A. ca pe durata termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 de zile în cadrul Primăriei Bratca, judeţul Bihor sau în cadrul Primăriei Borod, judeţul Bihor.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune Bihor.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C. proc. pen. cu aplicarea art. 83 şi următoarele C. pen. a fost stabilită pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatei B., pentru comiterea infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, prevăzută de art. 380 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul articolului 83 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 4 luni închisoare pe durata termenului de supraveghere de 2 ani prevăzut de art. 84 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că pe durata termenului de supraveghere inculpata B. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. i s-a impus inculpatei B. ca pe durata termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 de zile în cadrul Primăriei Bratca, judeţul Bihor sau în cadrul Primăriei Borod, judeţul Bihor.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-a reţinut că, la data de 12.10.2021 organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Bratca au fost sesizate de către reprezentanţi ai Liceului Teoretic nr. 1 Bratca cu privire la faptul că numitul A., în calitate de părinte al elevilor C. (elev în clasa a V-a), D. (elevă în clasa a IV-a), E. (elevă în clasa a III-a) şi F., a formulat o solicitare de retragere a copiilor de la această unitate de învăţământ, în vederea înscrierii acestora în sistemul de învăţământ de tip homeschooling, din cadrul G..

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a reţinut că, fapta inculpatului A. care, în luna septembrie a anului 2021, în calitate de tată, părinte al minorilor C., D., E. şi F. i-a retras şi împiedicat pe minori să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu din cadrul Liceului Teoretic Nr. 1 Bratca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, prevăzută de art. 380 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, fapta inculpatei B. care, în luna septembrie a anului 2021, în calitate de mamă, părinte al minorilor C., D., E. şi F. i-a retras şi împiedicat pe minori să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu din cadrul Liceului Teoretic Nr. 1 Bratca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, prevăzută de art. 380 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 166/2023 din data de 21 decembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Aleşd, inculpaţii A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 274/A/2024 din data de 9 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 166/2023 din data de 21 decembrie 2023 pronunţate de Judecătoria Aleşd.

Împotriva deciziei penale nr. 274/A/2024 din data de 9 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., la data de 13 iunie 2024.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpaţii au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în principal, dispunerea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. şi, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

În esenţă, s-a invocat lipsa tipicităţii infracţiunii prev. de art. 380 C. pen., având în vedere că retragerea copiilor inculpaţilor prin cerere scrisă de la Liceul Bratca nr. 1 pentru a-i înscrie la o şcoală din străinătate, acreditată din S.U.A, în vederea continuării învăţământul general obligatoriu, nu este o faptă care să fie prevăzută de C. pen. şi nici de o lege specială, respectiv Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sau de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, de Constituţia României ori de legislaţia americană.

În acest sens, s-a arătat că, aşa cum s-a prevăzut în doctrina de specialitate şi în expunerea de motive a incriminării prevăzute de art. 380 C. pen., textul de lege are în vedere situaţiile în care părintele este rău-intenţionat şi acţionează în mod abuziv, iar retragerea sau împiedicarea se realizează cu intenţia de a priva copilul de dreptul la învăţătură, şi nu cu intenţia de a-i oferi o alternativă educaţională.

Ca atare, s-a apreciat că nu există concordanţă între fapta săvârşită în concret şi dispoziţiile art. 380 C. pen. pentru a se reţine în sarcina inculpaţilor infracţiunea de împiedicare a accesului la învăţământul general obligatoriu.

În continuare, s-a precizat că instanţa de apel nu şi-a fundamentat decizia pe dispoziţii legale care să prevadă dacă inculpaţii, în calitate de părinţi cu domiciliul în România, aveau dreptul să-şi înscrie copiii la o şcoală acreditată din străinătate, ci în raport de prejudecăţi şi informaţii greşite sau false, săvârşind grave erori de drept în aplicarea art. 380 C. pen. raportat la dispoziţiile Legii educaţiei naţionale.

În acest context, s-a arătat că nici dispoziţiile art. 380 C. pen. şi nicio dispoziţie din legislaţia naţională în materie de educaţie nu incriminează sau interzic fapta inculpaţilor de a retrage copiii de la o şcoală din România justificată de motivele reţinute de instanţa de apel şi înscrierea lor la o şcoală privată din străinătate care are reglementat sistemul de învăţământ la distanţă.

S-a susţinut faptul că, în cauză, instanţa de apel a făcut grave erori în interpretarea şi aplicarea legislaţiei penale şi a legislaţiei în materie educaţională. având în vedere că, retragerea copiilor în scris de la şcoală constituie o obligaţie legală a părintelui, astfel cum statuează Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din 4 iulie 2022 (parte integrantă a Ordinului ministrului educaţiei nr. 4183/2022) ce prevede la art. 162 alin. (8) că: "Părintele sau reprezentantul legal al elevului din învăţământul primar, gimnazial şi ciclul inferior al liceului are obligaţia de a solicita, în scris, retragerea elevului în vederea înscrierii acestuia într-o unitate de învăţământ din străinătate."

Aşadar, inculpaţii au apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile Regulamentului anterior menţionat astfel încât acesta ar trebui să fie singura dispoziţie care să se aplice, iar cu privire la şcolarizarea copiilor după retragere şi înscrierea lor la şcoli din S.U.A, pentru continuarea învăţământului general obligatoriu până la liceu inclusiv, instanţa de apel trebuia să cunoască că este incidentă legislaţia sistemului educaţional american chiar dacă, atât inculpaţii, cât şi copiii trăiesc în România.

Referitor la acest aspect, inculpaţii au menţionat că nu există nicio dispoziţie din legislaţia naţională care să prevadă obligativitatea ca şcolile din străinătate acreditate şi recunoscute legal în sistemul educaţional din statul de origine să fie acreditate şi în sistemul educaţional naţional românesc, astfel încât fapta acestora nu poate intra sub incidenţa dispoziţiilor art. 380 C. pen.

În fine, s-a precizat că, şi în ipoteza în care instanţa de apel ar fi reţinut, în mod legal, că şcolile la care inculpaţii au înscris copiii după retragerea de la Liceul Bratca ar fi avut obligaţia legală de a fi acreditate şi de statul român, art. 360 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu statuează răspunderea penală pentru părinţi sau şcoli, ci doar răspunderea contravenţională.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A/2024 din data de 9 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin încheierea din 02 octombrie 2024, Înalta Curte a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., astfel că, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acestora.

*

Examinând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A/2024 din data de 9 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie poate fi exercitat exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are, aşadar, ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Astfel cum s-a menţionat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc.).

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au susţinut lipsa tipicităţii infracţiunii prev. de art. 380 C. pen. reţinută în sarcina acestora cu referire la fapta de retragere a celor patru minori, prin cerere scrisă, de la Liceul Bratca nr. 1 în vederea înscrierii acestora la o şcoală acreditată din S.U.A care asigura varianta de homeschooling pentru a continua învăţământul general obligatoriu.

Astfel, au susţinut că această faptă nu este prevăzută de legea penală, în speţă, nici de C. pen. şi nici de o lege specială.

În argumentare, au arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. 380 C. pen. au în vedere situaţiile în care părintele este rău intenţionat şi acţionează în mod abuziv, iar retragerea sau împiedicarea este făcută cu intenţia de a priva copilul de dreptul la învăţătură şi nu cu intenţia de a-i oferi o alternativă educaţională.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi pronunţarea unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei de 4 luni închisoare în sarcina inculpaţilor A. şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, prevăzută de art. 380 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., starea de fapt valorificată prin decizia recurată constând, în esenţă, în aceea că, în luna septembrie a anului 2021, inculpaţii, în calitate de părinţi ai minorilor C., D., E. şi F. i-au retras şi împiedicat pe aceştia să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu din cadrul Liceului Teoretic Nr. 1 Bratca.

Instanţa de fond şi de apel au apreciat că fapta astfel comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, prev. de art. 380 alin. (1) C. pen., în modalitatea normativă a retragerii minorului de la învăţământul general obligatoriu.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor, că fapta care le este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte elementele tipicităţii obiective impuse de norma de incriminare.

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 380 C. pen. constă în relaţiile sociale referitoare la familie, a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de manifestarea unei permanente griji pentru creşterea şi educarea minorului, aceasta fiind, potrivit art. 261 C. civ., îndatorirea principală a părinţilor.

Dreptul la educaţie este un drept fundamental al societăţii contemporane, fiind subiect al reglementării atât în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi în constituţiile statelor membre. Recunoscând importanţa dreptului la educaţie şi problematica creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de către elevi de vârstă tot mai mică, legiuitorul naţional a incriminat, prin art. 380 C. pen., cu titlu de noutate, fapta de împiedicare a accesului la învăţământului general obligatoriu, pornind de la premisa că nu numai statul are obligaţia reducerii ratei abandonului şcolar, ci şi părintele minorului aflat în această situaţie. Aceasta întrucât, pe termen lung, abandonul şcolar are efecte negative asupra dezvoltării sociale şi a creşterii economice, fiind o problemă atât individuală, cât şi a întregii societăţi.

Potrivit art. 32 alin. (1) din Constituţie, "Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare".

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior, iar potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV.

Potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu.

Art. 263 alin. (1) C. civ. prevede că Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

De asemenea, potrivit art. 4. din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 (1) În România sunt valabile numai actele de studii recunoscute de statul român, conform legislaţiei în vigoare.

În contextul acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor inculpaţi A. şi B. în actualul cadru procesual, grefate în mod exclusiv pe argumente vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 380 alin. (1) C. pen. prin raportare la împrejurarea că retragerea minorilor de la unitatea şcolară nu s-a făcut cu intenţia de a-i priva pe aceştia de dreptul la învăţătură, ci de a le oferi o alternativă educaţională precum şi cele referitoare la faptul că unitatea de învăţământ la care au fost înscrişi este acreditată în S.U.A., motiv pentru care s-a apreciat că este nelegală aplicarea legislaţiei naţionale, sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 380 alin. (1) C. pen., elementul material al infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu constă în retragerea, în mod nejustificat, sau împiedicarea minorului, de către părinte sau persoana căreia i-a fost încredinţat, prin orice mijloace, de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu.

Retragerea minorului de la învăţământul general obligatoriu are ca premisă faptul că minorul a fost deja înscris la o unitate de învăţământ şi a urmat cursurile şcolare, iar părinţii revin asupra acesteia şi nu mai permit frecventarea cursurilor, astfel cum este şi cazul în speţă.

Acţiunilor ce realizează elementul material le sunt ataşate două cerinţe esenţiale, respectiv: să fie nejustificate şi să vizeze numai învăţământul general obligatoriu, iar nu alte forme de şcolarizare.

Astfel, Înalta Curte notează că, în luna septembrie 2021, inculpaţii A. şi B. i-au retras pe cei patru minori de la cursurile învăţământului general obligatoriu, fără ca în paralel să îi înscrie la o altă unitate de învăţământ acreditată, în cadrul căreia să beneficieze de educaţia necesară.

În speţă, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 380 C. pen. este întrunit şi constă în actele de retragere nejustificate a celor patru minori de la învăţământul general obligatoriu efectuate de cei doi părinţi.

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, că astfel de acte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de împiedicare a accesului la învăţământul general obligatoriu, chiar dacă aceştia au susţinut că retragerea copiilor acestora de la Liceul Bratca nr. 1 s-a făcut în vederea înscrierii la o şcoală acreditată din S.U.A.

Principalul argument pe care recurenţii inculpaţi îl invocă este acela că retragerea nu a fost făcută cu intenţia de a priva copiii de dreptul la învăţătură, ci cu intenţia de a le oferi o alternativă educaţională, având în vedere că minorii au fost înscrişi, concomitent retragerii acestora de la şcoala din România, la o unitate şcolară recunoscută în mod legal şi acreditată în S.U.A care asigura educaţia de tipul homeschooling şi care se află sub jurisdicţia legislaţiei americane, iar nu a legislaţiei române.

Înalta Curte constată nefondate aceste critici întrucât, în vederea asigurării unui nivel minim de realizare a activităţii educaţionale, legiuitorul a impus condiţia acreditării instituţiilor de învăţământ, condiţie care, în contextul desfăşurării activităţii educaţionale în România, trebuie să fie îndeplinită în România.

Chiar şi în situaţia în care părinţii decid ca minorii să parcurgă un sistem educaţional de tip homeschooling, există un set de cerinţe specifice pentru a se asigura, în asemenea contexte instructiv-educative, o educaţie adecvată, printre acestea regăsindu-se şi acreditarea educaţională, în sensul de a se face dovada capacităţii de a furniza elementele esenţiale formării copilului lor, astfel că părinţii nu au o libertate absolută în a alege unitatea de învăţământ pentru copiii lor minori în cazul învăţământului obligatoriu.

Astfel cum s-a reţinut în mod definitiv de către instanţa de fond şi de apel pe baza probatoriului administrat, forma de învăţământ, respectiv unitatea şcolară la care recurenţii inculpaţi au pretins că doresc să-i înscrie pe cei patru minori (H.) nu este acreditată în România.

Scopul acreditării unei instituţii de învăţământ este acela de certificare a respectării standardelor pentru înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ şi a programelor de studii sau de calificare ale acestora, distincţia între o unitate de învăţământ acreditată şi una neacreditată fiind esenţială întrucât doar prin intermediul celei dintâi statul se poate asigura că procesul educaţional se desfăşoară în mod corespunzător şi că îşi îndeplineşte obligaţia de a asigura o astfel de educaţie minorilor aflaţi pe teritoriul său.

În acest sens, dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevăd următoarele: Reţeaua şcolară este formată din totalitatea: a) unităţilor de învăţământ acreditate, respectiv autorizate să funcţioneze provizoriu; b) unităţilor de învăţământ preuniversitar, înfiinţate în structura universităţilor de stat; c) furnizorilor de educaţie autorizaţi să funcţioneze provizoriu.

De asemenea, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este constituit din ansamblul unităţilor de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate.

Art. 240 alin. (4) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023: Prin acreditare se certifică respectarea standardelor pentru înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a programelor de studii sau de calificare ale acestora.

Astfel, procedura de acreditare a instituţiilor de învăţământ urmăreşte mai multe scopuri esenţiale, printre care:

1. Asigurarea calităţii educaţiei

Acreditarea garantează că instituţia respectă standardele de calitate stabilite de autorităţile competente şi oferă un mediu educaţional adecvat pentru formarea elevilor sau studenţilor.

2. Protejarea intereselor elevilor şi studenţilor

Procesul de acreditare oferă garanţii că programele de studiu şi activităţile desfăşurate sunt conforme cu cerinţele legale şi profesionale, protejând astfel drepturile beneficiarilor educaţiei.

3. Recunoaşterea oficială a instituţiei

Acreditarea conferă instituţiei statutul de recunoaştere oficială, permiţând acesteia să elibereze diplome, certificate sau alte acte recunoscute de stat.

4. Promovarea îmbunătăţirii continue

Procedura implică o evaluare periodică, care stimulează instituţiile să-şi îmbunătăţească permanent infrastructura, programele de studii şi calitatea cadrelor didactice.

5. Crearea unui standard uniform

Prin acreditare, se asigură aplicarea uniformă a standardelor educaţionale la nivel naţional facilitând mobilitatea elevilor, studenţilor şi profesorilor.

Astfel, procedura de acreditare contribuie la consolidarea încrederii publicului în sistemul educaţional şi la crearea unui cadru competitiv şi performant.

Totodată, examinând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se observă că, în astfel de cazuri ce implică opţiunea părinţilor pentru şcolarizarea la domiciliu, se urmăreşte o echilibrare a trei interese concurente: interesul superior al copilului, vizând componenta dreptului său la educaţie, dreptul părinţilor de a influenţa formarea profesională a copilului, respectiv obiectivul statului de a asigura un standard minim în educaţie.

În acest sens, art. 2 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, denumit "Dreptul la instruire", are următorul conţinut normativ: "Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.

Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei si al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura aceasta educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase si filozofice".

Analiza sintetică a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauzele Konrad, Dojan, Leuffen, Wunderlich v. Germania (stat în care legislaţia naţională interzicea homeschooling-ul) privind compatibilitatea interdicţiei homeschooling-ului cu dreptul la instruire arată o abordare consistentă din partea Curţii, în sensul sprijinirii dreptului statului de a reglementa educaţia obligatorie.

În aceste cauze, CEDO a analizat homeschooling-ul în raport cu articolul 2 din Protocolul 1 al CEDO: Dreptul la educaţie, articolul 8: Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, articolul 9: Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, ajungând de fiecare dată la concluzia că statele au o marjă de apreciere în reglementarea educaţiei publice, inclusiv în interzicerea homeschooling-ului, dacă aceasta urmăreşte scopuri legitime şi respectă proporţionalitatea.

Astfel, în cauza Konrad v. Germania (2006), reclamanţii au susţinut că obligaţia copiilor de a frecventa şcoala publică încalcă libertatea religioasă şi dreptul la educaţie. Curtea a sprijinit poziţia statului german, care a justificat interdicţia homeschooling-ului prin necesitatea de a proteja drepturile copiilor la integrare socială şi de a preveni eventuale influenţe ideologice izolate. Curtea a considerat că interdicţia este proporţională şi justificată în contextul interesului general invocat de autorităţile naţionale.

În cauza Dojan şi alţii v. Germania (2011), reclamanţii au susţinut că şcolarizarea obligatorie a copiilor într-o instituţie publică contravine convingerilor religioase ale părinţilor. Curtea a reafirmat marja de apreciere a statului german, subliniind că sistemul educaţional are rolul de a expune copiii la valori democratice şi pluraliste, contribuind la formarea lor ca cetăţeni activi. S-a reiterat că interesul general prevalează asupra preferinţelor individuale.

În cauza Leuffen v. Germania (1992), reclamanţii au contestat obligaţia de a înscrie copiii într-o şcoală publică, susţinând că homeschooling-ul asigură o calitate superioară a educaţiei. Curtea a considerat că obligaţia şcolarizării într-o instituţie publică nu este o încălcare a drepturilor fundamentale şi că statul are dreptul să stabilească reguli uniforme în educaţie.

În cauza Wunderlich v. Germania (2019), familia Wunderlich a refuzat să-şi înscrie copiii la şcoală, susţinând că homeschooling-ul respectă mai bine drepturile familiei şi ale copiilor. Curtea a constatat că statul german nu a încălcat Articolul 8 (dreptul la viaţă de familie) prin aplicarea unei politici stricte privind educaţia obligatorie. S-a subliniat că statul are interesul legitim de a asigura accesul la o educaţie pluralistă, necesară pentru dezvoltarea copiilor într-o societate democratică.

În toate aceste cauze, CEDO a acordat statului o marjă largă de apreciere, justificând interdicţia homeschooling-ului prin nevoia de promovare a coexistenţei sociale şi integrare a copiilor, prevenire a eventualelor forme de izolare sau transmitere a unor ideologii unilaterale, asigurarea accesului la o educaţie pluralistă, compatibilă cu valorile democratice. Curtea a concluzionat că interesele statului de a proteja drepturile copilului şi coeziunea socială prevalează asupra dreptului părinţilor de a opta exclusiv pentru homeschooling pe baza convingerilor personale. Totodată, măsurile luate de autorităţile naţionale în baza legislaţiei naţionale (retragerea temporară a autorităţii parentale, îndepărtarea minorilor de la domiciliul părinţilor, avertismente administrative, amendă administrativă sau penală) nu au fost considerate disproporţionate în raport cu scopurile legitime urmărite.

Aplicând aceste principii, Înalta Curte apreciază că legislaţia naţională este compatibilă cu standardele CEDO, iar ingerinţa în dreptul părinţilor este justificată de scopurile legitime urmărite: nevoia de promovare a coexistenţei sociale şi integrare a copiilor, prevenire a eventualelor forme de izolare sau transmitere a unor ideologii unilaterale, asigurarea accesului la o educaţie pluralistă, compatibilă cu valorile democratice, al cărei standard să poată fi verificat de autorităţile statului (prin alegerea unei instituţii de învăţământ acreditate în România pe durata învăţământului obligatoriu). Cât priveşte proporţionalitatea ingerinţei, în cazul de faţă, aplicarea unei pedepse de 4 luni închisoare a cărei aplicare a fost amânată, intră în competenţa instanţelor de fond şi depăşeşte cadrul analizei în recurs în casaţie.

Recurenţii inculpaţi au mai invocat faptul că, în speţă, ar fi fost incidentă cel mult răspunderea contravenţională, prin raportare la dispoziţiile art. 360 din Legea nr. 1/2011 (Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a)nerespectarea dispoziţiilor art. 86 alin. (3), din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, cu amendă cuprinsă între 100 RON şi 1.000 RON ori cu muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal prin raportare la dispoziţiile art. art. 86 (3) Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu) şi la ipoteza în care instanţa de apel ar fi reţinut în mod legal că şcoala la care au înscris minorii ar fi trebuit să fie acreditată şi în România.

Înalta Curte constată nefondată această critică, având în vedere că dispoziţiile art. 360 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 ar fi aplicabile în situaţia în care forma de vinovăţie reţinută ar fi culpa, ceea ce nu este cazul în speţă, faptele inculpaţilor fiind săvârşite cu intenţie, astfel cum au reţinut instanţele de fond. În plus, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile referitoare forma de vinovăţie, din perspectiva tipicităţii subiective a infracţiunii.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A/2024 din data de 9 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Urmare a acestei soluţii, având în vedere că se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B., în cuantum de câte 180 RON şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii persoane vătămate E., F., D. şi C., în cuantum de 2.880 RON vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 274/A/2024 din data de 9 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B., în cuantum de câte 180 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii persoane vătămate E., F., D. şi C., în cuantum de 2.880 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2024.