Typicity of organized crime and sexual acts with minors despite separate proceedings and absence of sexual pleasure
Legislator summary
AI generatedÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Supreme Court of Cassation and Justice) rejected as unfounded the cassation appeals filed by two defendants, thereby upholding the lower court’s decision that convicted one defendant for forming an organized criminal group, procurement, and complicity in human trafficking, and the other for child pornography and incitement to sexual acts with a minor, leaving the final sentences (including specific prison terms and complementary penalties) in force while ordering each appellant to pay 200 RON in state judicial costs. The dispute centered on whether the convicted defendants’ actions met the legal typicity for their respective charges: the first defendant argued that the "organized criminal group" lacked the requisite three-person minimum because co-defendants were excluded or remanded, and that her role as a complice in trafficking was invalid without a final conviction of the principal; the second defendant argued that the sexual act with a minor was simulated and did not constitute a crime without sexual pleasure or material gain. The Court ruled that the legal elements for all charged offenses were satisfied: an organized criminal group exists based on the structured association and coordination of at least three individuals even if some are not tried in the same file; complicity in trafficking is valid because the principal was definitively convicted in separate proceedings, and deception (simulating a romantic relationship) suffices for the crime even without physical coercion; and the crime of sexual acts with a minor is consummated regardless of whether the perpetrator sought sexual pleasure, as the law protects minors from sexual exploitation for any unjust purpose, such as producing pornography. The decisive legal basis included the Criminal Procedure Code provisions on cassation (Art. 438 alin. (1) pt. 7), limiting review to legality without re-examining facts or evidence, and specific Criminal Code provisions defining the elements of organized crime (Art. 367), human trafficking (Art. 210), and sexual acts with minors (Art. 220).
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 367 alin. (1) C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 66 alin. (1) C. pen, art. 210 alin. (1) C. pen, art. 45 C. pen; Typicity of organized crime and sexual acts with minors despite separate proceedings and absence of sexual pleasure: The dispute centered on whether the convicted defendants’ actions met the legal typicity for their respective charges: the first defendant argued that the "organized criminal group" lacked the requisite three-person minimum because co-defendants were excluded or remanded, and that her role as a complice in trafficking was invalid without a final conviction of the principal; the second defendant argued that the sexual act with a minor was simulated and did not constitute a crime without sexual pleasure or material gain. The Court ruled that the legal elements for all charged offenses were satisfied: an organized criminal group exists based on the structured association and coordination of at least three individuals even if some are not tried in the same file; complicity in trafficking is valid because the principal was definitively convicted in separate proceedings, and deception (simulating a romantic relationship) suffices for the crime even without physical coercion; and the crime of sexual acts with a minor is consummated regardless of whether the perpetrator sought sexual pleasure, as the law protects minors from sexual exploitation for any unjust purpose, such as producing pornography. The decisive legal basis included the Criminal Procedure Code provisions on cassation (Art. 438 alin. (1) pt. 7), limiting review to legality without re-examining facts or evidence, and specific Criminal Code provisions defining the elements of organized crime (Art. 367), human trafficking (Art. 210), and sexual acts with minors (Art. 220).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main legal basis cited in the reasoning immediately preceding the dispositive to justify the dismissal of the cassation appeals as unfounded.
Procedural provision cited as the basis for ordering the appellants to pay judicial costs due to procedural default.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024
Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei nr. 484 din data de 08 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 147/D din 13.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bacău:
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de 213 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei B. şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, anume cea de 3 ani închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare, inculpata având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen., pe durata a 3 (trei) ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa principală perioada deja executată ca urmare a reţinerii şi a arestului preventiv, de la 23.07.2021 la 17.10.2021.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpata B..
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374, alin. (1)1 C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374, alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374, alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la un act sexual cu un minor, prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 220 alin. (1), alin. (3) lit. d) alin. (4) lit. d) şi e) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) .
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei A. şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, anume cea de 3 ani închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, inculpata având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen., pe durata a 4 (patru) ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art. 72 C. pen., a scăzut din pedeapsa principală perioada deja executată ca urmare a reţinerii din data de 22.07.2021.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpata A..
În baza art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. din C. civ., a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii C., A. şi D. la plata sumei de 2000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri morale, către partea civilă E..
În temeiul art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 şi urm. din C. civ., a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat pe inculpata B. la plata sumei de 10.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri morale, către partea civilă F..
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, inculpaţii C., B., A., D., G. şi partea vătămată E..
Prin decizia penală nr. 484 din 08.05.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a), b) C. proc. pen., a decis următoarele:
A admis apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, de inculpaţii C., B., A., D. şi G. şi partea civilă E. împotriva sentinţei penale nr. 147/D din 13.06.2023 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2021.
A admis cererea de schimbare a încadrări juridice formulată de inculpata B. şi, în consecinţă, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care inculpata B. a fost trimisă în judecată din constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., proxenetism prev. de art. 213 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., complicitate la trafic de persoane, prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată F.) şi complicitate la trafic de persoane, prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată H.) cu aplicarea art. 38 din C. pen., în constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., proxenetism prev. de art. 213 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la trafic de persoane, prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată F.) totul cu aplicarea art. 38 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de 213 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei B. şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, anume cea de 3 ani închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, inculpata având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen., pe durata de 3 (trei) ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa principală perioada deja executată ca urmare a reţinerii şi a arestului preventiv, de la 23.07.2021 la 17.10.2021.
A reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. faţă de inculpata A. pentru toate infracţiunile.
A reţinut prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. d) din C. pen. pentru infracţiunea de pornografie infantilă prev. de art. 374 alin. (1)1 din C. pen.
A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de pornografie infantilă prev. de art. 374 alin. (1)1 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. d) din C. pen. de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare.
A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de pornografie infantilă prev. de art. 374 alin. (1), (2) din C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.
A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de pornografie infantilă prev. de art. 374 alin. (1), (2) din C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.
A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de instigare la act sexual cu un minor, prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 220 alin. (1), alin. (3) lit. d) alin. (4) lit. d) şi e) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
A redus cuantumul pedepsei principale rezultante de la 4 ani şi 8 luni închisoare la 3 ani şi 2 luni închisoare.
A redus durata pedepsei complementare rezultante de la 4 ani la 3 ani.
A majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora au fost obligaţi inc. C., A. şi D. către partea civilă E. de la 2000 euro la 4000 euro (echivalentul în RON la data plăţii).
În temeiul art. 249 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C., A. şi D. până la concurenţa sumei de 4000 euro.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
•••••••
Împotriva hotărârii instanţei de apel au formulat recurs în casaţie inculpata A., la data de 24.05.2024, prin avocat I., şi inculpata B., la data de 09.05.2024, prin avocat J..
I. Prin cererea de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata B. a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, apreciind că fapta nu este prevăzută de legea penală prin aceea că presupusul grup infracţional organizat nu este format din trei persoane.
De asemenea, a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (persoană vătămată F.), motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii deduse judecăţii.
Totodată, a solicitat reţinerea în favoarea inculpatei a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi, în consecinţă, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată.
În final, a solicitat condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat a susţinut că, în prezenta cauză, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu puteau analiza toate aceste condiţii de tipicitate ale infracţiunii pentru că au fost într-o imposibilitate de a analiza activitatea presupus infracţională a celorlalţi doi membri ai grupului (K. şi L.), presupuse fapte cu care instanţa nu a fost sesizată şi cu privire la care nu s-a efectuat cercetarea judecătorească.
În plus, a susţinut că instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M., fără a mai analiza presupusa activitate infracţională a acestuia şi, astfel, presupusul grup infracţional care, iniţial, era format numai din două persoane, a rămas format numai dintr-o singură persoană.
Cu privire la complicitatea la infracţiunea de trafic de persoane (persoană vătămată F.) a solicitat instanţei să observe că inculpata a fost condamnată pentru săvârşirea acestei infracţiuni sub forma complicităţii, presupusul autor al infracţiunii fiind K. care nu este parte în acest dosar.
Totodată, a susţinut că, în prezent, K. nu este autor al infracţiunii deduse judecăţii şi, în condiţiile în care autorul presupusei infracţiuni nu a săvârşit fapta, nici presupusul complice nu poate fi tras la răspundere penală.
Deopotrivă, a susţinut cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, că nu este îndeplinită nici condiţia inducerii în eroare şi nici condiţia obligării victimei la practicarea prostituţiei întrucât, atât în declaraţia pe care a dat-o în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de apel, persoana vătămată F. a arătat în mod expres că nu a fost niciodată obligată să practice prostituţia, adică să fie exploatată în sensul textului art. 182 C. pen., şi că a cunoscut încă din primul moment că urmează să se mute la Bacău pentru a presta activitatea de prostituţie.
II. Prin cererea de recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata A. a solicitat achitarea pentru instigare la comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 47 C. pen. rap.la art. 220 alin. (1), alin. (3) lit. d), alin. (4) lit. d) şi e) C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen. şi înlăturarea nelegalităţii constatate.
A susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de instigare la act sexual cu un minor, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume acela al laturii obiective - elementul material al infracţiunii.
A apreciat că nu poate fi primită susţinerea organelor de urmărire penală, potrivit căreia activitatea apreciată infracţională a inculpatei se subsumează cazului de instigare la act sexual cu un minor, având în vedere că, atât timp cât actul sexual nu s-a materializat printr-o plăcere sexuală, nu se poate concluziona că acesta s-a consumat, ci doar că a fost simulat.
Mai mult, a susţinut că inculpata nu a beneficiat de niciun venit material din activitatea prestată de către E..
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei nr. 484 din data de 08 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, prin încheierea din data de 18 septembrie 2024, Înalta Curte a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., astfel că, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acestora cu privire la criticile referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care au fost condamnate.
În ceea ce priveşte criticile prin care inculpata B. a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., Înalta Curte, prin încheierea de admitere în principiu, a constatat că acestea excedează competenţei pe care instanţa de casaţie o are în calea extraordinară a recursului în casaţie, astfel cum a fost stabilită de legiuitor, având în vedere că privesc aspecte care vizează temeinicia hotărârii recurate şi individualizarea modalităţii de executare a pedepsei.
*
Examinând recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 484 din data de 08 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie poate fi exercitat exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are, aşadar, ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Astfel cum s-a menţionat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc.).
I. În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, inculpata A. a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că fapta de instigare la act sexual cu un minor pentru care a fost condamnată nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii şi anume acela al laturii obiective (elementul material al infracţiunii).
În argumentare, a susţinut că actul sexual nu s-a materializat printr-o plăcere sexuală, motiv pentru care acesta nu s-a consumat, ci doar a fost simulat. În plus, a menţionat că inculpata nu a obţinut niciun venit material de pe urma acestei activităţi, ci, din compasiune pentru numita E., a prezentat-o studioului administrat de S.C. N. S.R.L. pentru a-şi desfăşura activitatea pentru care era cunoscută şi din care îşi câştiga existenţa.
Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatei A., printre altele, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la act sexual cu un minor, constând în aceea că, în perioada 27.02-15.04.2021, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a determinat-o pe inculpata D., în vârstă de 51 ani, să întreţină relaţii sexuale (acte sexuale orale şi acte de penetrare vaginală) cu minora E., în cadrul spectacolelor live webcam, desfăşurate în studioul administrat de S.C. N. S.R.L., în urma acestor activităţi rezultând şi materiale cu caracter pornografic (3 acte materiale).
Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de act sexual cu minori, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că fapta care îi este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.
În acest sens, se constatată că, potrivit art. 220 alin. (1), alin. (3) lit. d), alin. (4) lit. d) şi lit. e) C. pen. (în vigoare anterior abrogării prin Legea nr. 217/2023), constituie infracţiunea de act sexual cu un minor actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, în scopul producerii de materiale pronografice.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în întreţinerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală sau anală comis de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, în scopul producerii materialelor pornografice.
Înalta Curte constată că, în speţă, prin raportare la forma participaţiei reţinute (instigare), elementul material este întrunit şi constă în actele de determinare efectuate de inculpata A. asupra inculpatei D. pentru ca aceasta să întreţină relaţii sexuale cu minora E..
Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei inculpate, că astfel de acte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor (sub forma instigării), chiar dacă nu au avut ca scop sau nu s-au materializat prin obţinerea plăcerii sexuale, ci doar prezentarea în cadrul unui spectacol pentru atragerea unor persoane amatoare de astfel de show-uri şi obţinerea de venituri.
Cât priveşte condiţia existenţei unei plăceri sexuale în lipsa căreia infracţiunea de act sexual cu un minor nu s-ar consuma sau nu ar întruni elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare (astfel cum a susţinut apărarea), Înalta Curte constată că aceasta nu se numără printre condiţiile impuse de textul de lege care incriminează "raportul sexual (..) comis de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, în scopul producerii de materiale pornografice".
Incriminarea infracţiunii de act sexual cu un minor are ca scop sancţionarea penală a actelor de natură sexuală săvârşite asupra unui minor, instituindu-se astfel o protecţie specială a acestora, consimţământul lor neînlăturând tipicitatatea faptei, întrucât ceea ce prezintă importanţă este vârsta de la care o persoană poate întreţine în mod licit cu act sexual cu un minor cu consimţământul acestuia. Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la libertatea sexuală a minorului
Deşi în mod obişnuit aceste acte sunt realizate pentru ca autorul lor să obţină, într-o formă sau alta, o satisfacţie ori excitaţie sexuală, infracţiunea de act sexual cu un minor trebuie reţinută inclusiv în cazul în care acţiunile făptuitorului nu urmăresc această finalitate, ci alte scopuri injuste, cum ar fi, de exemplu, producerea de materiale pornografice.
Totodată, Înalta Curte notează că lipsa scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale nu-l transformă pe acesta într-un act simulat. Acţiunea inculpatei A. de determinare a inculpatei D. să întreţină relaţii sexuale cu minora E. a fost dovedită, dispoziţiile legale care reglementează infracţiunea de act sexual cu un minor necondiţionând tipicitatea acestei infracţiuni de scopul obţinerii satisfacţiei sexuale.
Este adevărat că scopul obţinerii satisfacţiei sexuale a fost indicat în considerentele deciziilor Curţii Constituţionale care au analizat constituţionalitatea textului de incriminare prin raportare la conţinutul infracţiunii de viol. Astfel, în cuprinsul deciziilor nr. 420/2017 şi nr. 92/2023, Curtea Constituţională a reţinut că, prin expresia "act de natură sexuală", utilizată în cadrul art. 219 C. pen., legiuitorul a avut în vedere "orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare", aceasta din urmă fiind specifică violului. Aceste considerente nu exclud însă, comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor atunci când inculpatul nu a urmărit în mod direct obţinerea satisfacţiei sexuale.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnată inculpata A. întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de lege pentru infracţiunea de act sexual cu un minor în forma de participaţie a instigării, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 484 din data de 08 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
II. În ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. se observă că aceasta a formulat critici cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane pentru care a fost condamnată, susţinând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestor infracţiuni.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, s-a susţinut, în esenţă, că aceasta este nelegală întrucât instanţa nu a analizat activitatea infracţională a cel puţin trei membri (instanţa nefiind sesizată cu activitatea infracţională a numiţilor K. şi L.). În plus, a susţinut că instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M., fără a mai analiza presupusa activitate infracţională a acestuia astfel încât, presupusul grup infracţional nu este format din minimul de trei persoane.
Examinând criticile formulate de inculpata B. cu privire la infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, Înalta Curte constată că acestea au caracter nefondat pentru următoarele considerente:
Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Cerinţele esenţiale pentru constituirea unui grup infracţional organizat sunt; asocierea ilicită a unui număr de persoane, stabilitate în timp şi adoptarea unui program infracţional.
În analiza unui grup infracţional organizat este necesar să se stabilească dimensiunea şi nivelul de organizare acceptat pentru a-l defini ca atare şi a-l delimita de grupul criminal ocazional.
Cu privire la numărul minim de persoane, legislaţia penală impune un număr de trei persoane, iar în ceea ce priveşte criteriul timp, acesta se referă la stabilitatea grupului, tocmai pentru a-l diferenţia de pluralitatea ocazională.
O ultimă trăsătură definitorie a grupului este ca obiectivul acesteia să fie exclusiv sau preponderent activitatea infracţională.
Este necesar ca persoanele care urmăresc iniţierea şi constituirea grupului să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi modalităţile de aducere la îndeplinire şi, în final, să contribuie activ la realizarea acestuia.
Expunând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, rezultă că, din materialul probator administrat în cauză, elementul material al infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat s-a realizat prin acţiunea de asociere a inculpatei B. cu inculpaţii K. şi M. în vederea obţinerii unor sume de bani pe căi ilicite, reţinându-se în concret că, inculpata B., începând cu luna ianuarie 2021, împreună cu concubinul său K., s-au asociat cu inculpatul G. în scopul desfăşurării într-o manieră coordonată şi eficientă a unor activităţi specifice conţinutului constitutiv al infracţiunii de proxenetism; În continuare, până la sfârşitul lunii mai 2021, a activat în cadrul acestei forme de asociere, care presupunea sarcini specifice şi împărţirea foloaselor materiale rezultate din prostituţie potrivit unor cote prestabilite, având ca principală atribuţie supravegherea activă şi coordonarea activităţilor desfăşurate de persoanele de sex feminin aflate sub autoritatea grupării, precum şi înlesnirea activităţilor desfăşurate de acestea (prin închirierea imobilelor, publicarea anunţurilor etc).
Înalta Curte constată că, deşi prima instanţă şi instanţa ordinară de control judiciar care au analizat situaţia de fapt în prezenta cauză, nu au fost învestite să analizeze activitatea infracţională a numitului K., cauza fiind disjunsă în ceea ce-l priveşte, acestea au avut posibilitatea să stabilească, pe baza actelor şi probelor existente la dosar, caracteristicile specifice grupului în vederea pronunţării unei soluţii cu privire la unul dintre membrii acestuia.
Astfel, Înalta Curte reţine că nu prezintă relevanţă faptul că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi cercetaţi în dosare diferite, ci importantă este participarea în comun a celor trei inculpaţi la activitatea infracţională.
În practică, există situaţii în care unii dintre membri grupului nici nu pot fi identificaţi, fiind suficientă identificarea elementelor care dovedesc existenţa unui grup infracţional organizat, cum este structurat grupul, rolul bine determinat al fiecărui membru sau al persoanelor care au constituit ori aderat la grup, modul de constituire a grupului într-o manieră logic argumentată, de natură a susţine acuzaţia, existenţa a cel puţin trei persoane care au constituit grupul, caracterul structurat, programul şi stabilitatea grupului.
Pentru aceleaşi considerente, nici împrejurarea că instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Puiu Claudiu nu constituie un impediment pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatei B..
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane (persoană vătămată F.), s-a susţinut, în esenţă, că este nelegală condamnarea inculpatei pentru presupuse acte de complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni, întrucât, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au avut posibilitatea de a analiza activitatea infracţională a presupusului autor (K.), astfel încât s-a apreciat că este nelegală condamnarea complicelui în lipsa certitudinii că autorul a săvârşit fapta.
Înalta Curte constată nefondată şi această critică pentru următoarele considerente:
Actele complicelui presupun, în principiu, existenţa ex ante a unei hotărâri luate de autor de a comite fapta prevăzută de legea penală iar complicitatea, ca formă a participaţiei penale, presupune săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Complicele este acea persoană care înlesneşte, sprijină realizarea acţiunii tipicie de către autor. Pentru a exista complicitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să se fi săvârşit de altcineva o infracţiune, să existe o contribuţie din partea complicelui care a servit, folosit în orice mod la săvârşirea infracţiunii comise de altul, să existe o înţelegere între autor şi cel care ajută, ceea ce presupune ca cel din urmă să fi voit ca activitatea sa să contribuie la realizarea acţiunii autorului şi să fi cunoscut ceea ce urmărea autorul acţiunii pe care el înţelege să o sprijine. (ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 397/A din data de 10 decembrie 2019, www.x.ro).
Împrejurarea că nu s-a procedat la judecarea în cadrul aceluiaşi dosar, atât a autorului infracţiunii de trafic de persoane, cât şi a complicelui la această infracţiune nu reprezintă un impediment pentru a constata că, în prezenta cauză, elementele de tipicitate pentru infracţiunea de trafic de persoane, în forma de participaţie a complicităţii, subzistă.
Singurul impediment pentru reţinerea acestei infracţiuni în sarcina complicelui ar fi ca printr-o hotărâre penală definitivă să se constate inexistenţa faptei, instanţa neputând să reţină, printr-o hotărâre penală subsecventă, existenţa complicităţii, ca formă secundară de participaţie penală, însă, Înalta Curte constată că, prin decizia penală nr. 494/2024 din data de 10 mai 2024, instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe prin care s-a dispus condamnarea inculpatului K. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (persoană vătămată F.), astfel că, autorul infracţiunii anterior menţionate a fost condamnat în mod definitiv.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la neîndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de persoane (condiţia inducerii în eroare şi condiţia obligării victimei la practicarea prostituţiei), susţinându-se că, în realitate, atât în declaraţia pe care a dat-o în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de apel, persoana vătămată F. a arătat în mod expres că nu a fost niciodată obligată să practice prostituţia, adică să fie exploatată în sensul textului art. 182 C. pen. şi că a cunoscut încă din primul moment că urmează să se mute la Bacău pentru a presta activitatea de prostituţie, Înalta Curte le apreciază nefondate.
Astfel cum s-a reţinut şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu, motivul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată. Ca atare, deşi în susţinerea acestui motiv de recurs în casaţie se face trimitere la declaraţia persoanei vătămate F., Înalta Curte nu are posibilitatea, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, să reexamineze materialul probator şi să stabilească o altă situaţie de fapt decât cea stabilită cu titlu definitiv în prezenta cauză. Instanţa de casaţie, procedează însă, conform art. 447 C. proc. pen. la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice astfel cum au reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de trafic de trafic de persoane.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că fapta ce îi este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.
Cu titlu definitiv, instanţa de apel a reţinut că inculpata B. l-a ajutat de la început pe numitul K., concubinul său, în scopul recrutării, ademeniri şi adăpostirii persoanei vătămate F. prin găzduirea şi supravegherea în locuinţa comună, prezentarea ca fiind verişoara inculpatului, sprijinirea în vederea exploatării acesteia. Inculpata B. a cunoscut de la început modul în care intenţiona numitul Niţă să recruteze alte persoane de sex feminin prin metoda lover boy, inclusiv pe persoana vătămată F. în vederea determinării acestora să practice prostituţia în folosul său.
Probele pe baza cărora s-a constatat săvârşirea faptei, nu mai pot face obiectul contestării în prezenta cale extraordinară de atac iar Înalta Curte apreciază, pe baza acestora, că fapta corespunde modelului abstract prevăzut de norma de incriminare.
Astfel, inducerea în eroare a persoanei vătămate F. s-a realizat prin crearea aparenţei existenţei unei relaţii de cuplu dintre numitul K. şi victimă.
Contrar celor susţinute de inculpata B., Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond apreciază că, pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane nu este necesar ca exploatarea victimei să fie făcută prin obligarea acesteia, fiind suficient ca aceasta să fie indusă în eroare cu privire la împrejurările ce au determinat-o să se prostitueze de bunăvoie.
Aşadar, având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care inculpata a fost condamnată este prevăzută de legea penală, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 rap. la art. 210 alin. (1) din C. pen.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei nr. 484 din data de 08 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Urmare a acestei soluţii, având în vedere că se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi B. împotriva deciziei nr. 484 din data de 08 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2024.