Corruption offenses and criminal prescription: validity of pre-2018 procedural interruptions under EU law and constitutional jurisprudence

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 58 din 22.06.2023, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396, alin. (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 289 alin. (3) şi art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 663.082,93 RON de la inculpatul A. şi a sumei de 411.044,14 RON de la inculpatul B..

În temeiul art. 397 C. proc. pen.., a fost menţinut sechestrul asigurator dispus prin ordonanţa nr. 370/P/2016 din 12.10.2017, asupra următoarelor bunuri imobile şi mobile aparţinând inculpatului B., până la concurenţa sumei de 411.044,14 RON (echivalent euro 89.886,97 dobândită în urma săvârşirii infracţiunilor;

- teren în suprafaţă de 60.000 mp, situat în com. Dumbrăveni, jud. Constanţa, intabulat în cartea funciară prin încheierea nr. 44319/21.09.2015 a OCPI Constanţa, sub ID electronic nr. x, deţinut în proprietate în cotă de 5/10, în valoare de 12.000 euro,

- teren arabil format din 12.000 mp, situat în extravilanul localităţii Ovidiu, judeţul Constanţa, din care inculpatul B. deţine o cotă de 1/1, terenul fiind identificat cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară a localităţii Ovidiu nr. x, achizitionat la data de 23.11.2011, teren care a fost evaluat, conform anunţurilor de vânzare terenuri din aceeaşi zonă, la preţul aproximativ de 2 euro/mp, respectiv aproximativ 24.000 euro, preţul total al terenului;

- teren arabil format din 15.000 mp, situat în extravilanul localităţii Ovidiu, judeţul Constanţa, din care inculpatul B. deţine o cotă de 1/1, terenul fiind identificat cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară a localităţii Ovidiu nr. x, achiziţionat la data de 25.10.2013, teren care a fost evaluat, conform anunţurilor de vânzare terenuri din aceeaşi zonă, la preţul aproximativ de 2 euro/mp, respectiv aproximativ 30.000 euro, preţul total al terenului;

- teren arabil format din 12.700 mp, situat în extravilanul localităţii Ovidiu, judeţul Constanţa, din care inculpatul B. deţine o cotă de 1/1, terenul fiind identificat cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară a localităţii Ovidiu nr. x, achiziţionat la data de 25.10.2013, teren care a fost evaluat, conform anunţurilor de vânzare terenuri din aceeaşi zonă, la preţul aproximativ de 2 euro/mp, respectiv aproximativ 25.400 euro, preţul total al terenului 250 părţi sociale ale S.C. C. S.R.L. cu sediul în localitatea Mamaia, Municipiul Constanţa, D., judeţul Constanţa, având CUI x, J13/4615/1994, reprezentând o cotă parte de 25% din capitalul social în valoare de 10.000 RON, respectiv 2.500 RON.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, precum şi inculpatul B..

Prin decizia penală nr. 440/P din 24 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 415 alin. (1) C. proc. pen.. s-a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul-inculpat B. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 22.06.2023, pronunţate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A- S.T. Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat B. să suporte plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.., onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în sumă de 236 RON, pentru avocat E., s-a dispus să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Constanţa, în favoarea doamnei avocat.

În baza art. 273 alin. (4) C. proc. pen.., onorariul pentru traducător în cuantum de 44,82 RON, s-a dispus să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea doamnei traducător F..

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal atâta timp cât nu era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale a inculpaţilor din cauză.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie procurorul a expus faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B. şi A., situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare, soluţia primei instanţe – Tribunalul Tulcea, precum şi soluţia instanţei de apel – Curtea de Apel Constanţa împreună cu argumentele reţinute de această instanţă de control judiciar privind prescripţia răspunderii penale.

În opinia recurentului, Curtea de Apel Constanţa nu a argumentat în mod judicios neaplicarea materiei dreptului Uniunii Europene, respectiv a Hotărârii CJUE nr. C-107/PPU/2023 din 24 iulie 2023 şi a Ordonanţei CJUE nr. C-131/23 din 9 ianuarie 2023, în pofida efectului obligatoriu al hotărârilor CJUE, arătându-se, în esenţă, că s-ar încălca principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Procurorul a susţinut că Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Camera, pronunţată în cauza C-107/23 PPU se referă atât la fondul cauzei, dar şi la căile de atac ordinare şi extraordinare.

Deopotrivă, s-au învederat considerente din cuprinsul hotărârii: "109. în consecinţă, obligaţia instanţelor naţionale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natura să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din cartă.

112. Din cele expuse la punctele 108 şi 109 din prezenta hotărâre rezultă că aceste standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale nu sunt de natură, în cauze precum cele în discuţie în litigiul principal să compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte.

Recurentul a menţionat că, argumente identice s-au reţinut şi în cuprinsul ordonanţei CJUE nr. C-131/23 din 9 ianuarie 2023, litigiul principal având ca obiect infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu.

Prin urmare, s-a considerat că toate chestiunile privind previzibilitatea legii, aplicarea mitior lex şi respectarea tuturor standardelor privind protecţia drepturilor fundamentale au fost deja tranşate de către CJUE şi este imposibil a se mai pune în discuţie o astfel de presupusă contradicţie între deciziile CJUE şi deciziile Curţii Constituţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene apreciind, deja, cu titlu obligatoriu, faţă de aceste chestiuni.

În acest sens a fost invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia nr. 22/A din 30 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul x/2022, având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu, a reţinut, în esenţă, faptul că nu există în realitate niciun conflict între deciziile CJUE şi deciziile Curţii Constituţionale în materia prescripţiei răspunderii penale, precum şi că au prioritate, respectiv efect obligatoriu, hotărârile CJUE.

Deopotrivă, recurentul a indicat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie jurisprudenţa instanţelor naţionale în ceea ce priveşte aplicarea obligatorie a deciziilor CJUE în materia prescripţiei răspunderii penale, în dosarele unde această decizie a intervenit până la data pronunţării hotărârii în apel:

- decizia penală nr. 979/P/18.10.2023 a Curţii de Apel Constanţa, în dosarul x/2021;

- decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 857/A/13.10.2023 pronunţată în dosarul penal nr. x/2019, prin care s-a constatat incidenţa directă în cauză a articolului 325 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi a articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995 (Convenţia PIF), precum şi a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C 107/23 PPU;

- decizia nr. 991/AP/22 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018;

- decizia nr. 567/RC/5 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022;

- decizia nr. 615/RC/12 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020;

- decizia nr. 616/RC/12 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020;

- decizia nr. 22/A din 30 ianuarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022;

- decizia nr. 269/RC din 25 aprilie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

Referitor la actele de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale în cauza de faţă, parchetul a susţinut că trebuie analizate actele care întrerup termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

Având în vedere data emiterii rechizitoriului nr. x, respectiv 14.12.2017, faţă de perioadele reţinute în actul de acuzare ca fiind săvârşite faptele - decembrie 2013 şi decembrie 2014, s-a considerat că emiterea rechizitoriului şi, ulterior, actele efectuate de instanţa de judecată au constituit acte care au întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale.

De asemenea, s-a considerat că este important a se constata că între data rămânerii în pronunţare a primei instanţe şi data primului termen al apelului la Curtea de Apel Constanţa, precum şi între data rămânerii în pronunţare a instanţei de apel şi data primului termen al recursului în casaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi, în eventualitatea admiterii recursului în casaţie, între data pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi reînregistrării dosarului la Curtea de Apel Constanţa, prescripţia nu a curs/nu curge (termenul de prescripţie este suspendat), întrucât procesul penal nu a putut continua, nu s-a realizat niciun act de judecată, procesul stagnând din motive legale, conform dispoziţiilor art. 156 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 440 din 24 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa şi rejudecarea apelului declarat în cauză.

La dosar, în data de 27 mai 2024 intimatul inculpat B., prin apărător ales, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului în casaţie formulat de procuror .

Prin încheierea din 11 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Teritorială Constanţa împotriva deciziei penale nr. 440/P din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În esenţă, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, motivele vizând soluţia de încetare a procesului penal în baza cauzei de înlăturare a răspunderii penale, prevăzute de art. 153 din C. pen. privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale, fiind circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În şedinţa publică din data de 23.10.2024, reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat respingerea recursului în casaţie ca urmare a pronunţării deciziei nr. 37 din 17.06.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, raportată la decizia nr. 67/2022 a aceluiaşi complet.

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen.. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii, apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 C. proc. pen.

Aşadar, în contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. şi, implicit, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către prima instanţă şi menţinut de instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale) prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv complicitate la luare de mită în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum şi trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B..

În analiza recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere şi dispoziţiile art. 438 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., referitor la greşita încetare a procesului penal, a fost invocat în apel, însă instanţa de apel a menţinut dispoziţiile instanţei de fond prin care s-a constatat intervenţia prescripţiei răspunderii penale şi ca urmare s-a dispus încetarea procesului penal.

Termenele de prescripţie ale răspunderii penale au curs până la data pronunţării hotărârii în apel, respectiv a deciziei penale nr. 440/P din 24.04.2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Astfel, din data de 24.04.2024, dispoziţiile legale privind rămânerea definitivă a deciziei pronunţate de instanţa de apel (cum sunt şi dispoziţiile privind prescripţia executării pedepsei şi executarea pedepsei, după caz) reprezintă cauza de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, în conformitate cu art. 156 alin. (1) din C. pen., deoarece aceste dispoziţii legale, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (în acelaşi sens Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3735 din 25.10.2010, decizia nr. 2278 din 11.07.2014).

Invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., procurorul a criticat decizia apelată, arătând în esenţă că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate, anterior momentului 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), precum şi cele ulterioare datei de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), raportat la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B..

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, s-a reţinut pe baza probelor administrate, că faptele ce formează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de corupţie, astfel cum au fost reţinute de prima instanţă şi de instanţa de apel ar fi fost comise în perioada 2010 – decembrie 2014 (infracţiunile de luare de mită), respectiv în perioada august 2012 – decembrie 2013 (infracţiunea de trafic de influenţă), astfel:

- infracţiunea de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada mai 2011 – decembrie 2014, a pretins de la reprezentanta inculpatei S.C. G. S.R.L., inculpata H., remiterea unui comision de 10% din cuantumul facturilor încasate de inculpata S.C. G. S.R.L. de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa şi a primit, efectiv, prin intermediul S.C. I. S.R.L., suma de 273.962,93 RON, (echivalentul a 63.890 euro la un curs mediu pentru anii 2011, 2012, 2014 de 4,288 RON/euro), sumă ce a fost remisă, efectiv, de către inculpata S.C. G. S.R.L., în vederea trucării procedurilor de atribuire, a încheierii contractelor x/20.05.2011, 2525, 2523, 2519/27.01.2012, a acordului cadru nr. 8448/02.04.2012 şi a contractelor subsecvente acordului cadru, având ca obiect servicii de spălătorie, încheiate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa cu S.C. G. S.R.L., a derulării în bune condiţii a acestor contracte şi a plăţii la timp a facturilor. Cele patru acte materiale reţinute în cauză au fost considerate corelative celor 4 momente esenţiale în care inculpaţii A., H. şi S.C. G. S.R.L. au negociat durata prestării serviciilor pentru atribuirea şi derularea cărora se percepeau comisioanele de 10%, fiind reluată plata sumelor apreciate drept mită.

- infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada 2010 - decembrie 2014, a pretins de la reprezentantul inculpatei S.C. J. S.R.L., inculpatul K., prin intermediul S.C. I. S.R.L, comisioane în valoare de 18-20% din valoarea investiţiilor ce urmau a fi efectuate în derularea contractului de concesiune încheiat de această firmă cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi a primit suma totală de 389.120 RON, sub forma unor plăţi pentru servicii fictive de IT, în vederea introducerii în caietul de sarcini şi în documentaţia de achiziţie cerinţe de calificare pe care să le poată îndeplini firmele inculpatului K., precum şi pentru a aproba raportul procedurii, în condiţiile în care cunoştea faptul că oferta declarată câştigătoare este supraevaluată;

- complicitatea la infracţiunea de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului B., constând în aceea că, în perioada mai 2011 – decembrie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a ajutat în baza unei înţelegeri prealabile pe inculpatul A. - manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa - să solicite foloase necuvenite constând într-un comision în valoare de 10% din valoarea facturilor emise în temeiul contractelor încheiate de Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa cu inculpata S.C. G. S.R.L. şi să primească prin intermediul S.C. I. S.R.L. de la inculpata S.C. G. S.R.L. suma de 273.962,93 RON, (echivalentul a 63.890 euro la un curs mediu pentru anii 2011, 2012, 2014 de 4,288 RON/euro), sumă din care inculpatul B. a primit, prin intermediul S.C. L. S.R.L., 64.649,14 RON (echivalentul a 15.429 euro la un curs mediu pentru anul 2012 de 4,190 RON/euro), constând în contravaloarea unor servicii fictive de publicitate, în scopul trucării procedurilor de atribuire, a încheierii contractelor nr. x/20.05.2011, 2525, 2523, 2519/27.01.2012, a acordului cadru nr. 8448/02.04.2012 şi a contractelor subsecvente acordului cadru, precum şi în vederea derulării fără probleme a acestor contracte şi a plăţii la timp a facturilor, având ca obiect servicii de spălătorie, încheiate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa cu S.C. G. S.R.L.;

- infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B., constând în aceea că, în perioada august 2012 – decembrie 2013, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, A., a pretins şi a primit de la reprezentanţii S.C. G. S.R.L. suma de 346.395 RON, prin intermediul S.C. M. S.R.L., în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, A. să plătească la timp facturile şi să deruleze fără probleme contractele aferente Acordului cadru de servicii nr. x din data de 26.03.2012.

Prin sentinţa penală nr. 58 din 22.06.2023 pronunţată de Tribunalul Tulcea, definitivă prin decizia nr. 440/P din 24.04.2024 a Curţii de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi – A. şi B. s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie (luare de mită şi trafic de influenţă), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În esenţă, procurorul a susţinut în argumentarea motivului de casare invocat că, aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, coroborat cu situaţia agravării riscului de impunitate sistemică, risc generat de soluţiile de încetare a proceselor penale ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale la nivel naţional în baza deciziilor Curţii Constituţionale, în interpretarea obligatorie a instanţei supreme, obligă instanţa de judecată, în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, să înlăture de la aplicare deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 în interpretarea dată de decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, procurorul a apreciat că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") şi Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23, pronunţate de CJUE în materia prescripţiei răspunderii penale, îşi găsesc aplicarea în toate cauzele care justifică legătura cu dreptul european în raport de infracţiunile care fac obiectul acestor cauze şi de dispoziţiile de drept unional, CJUE arătând explicit că instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (tex miliar) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, văzând dispoziţiile deciziei nr. 37 din 17.06.2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, procurorul a solicitat aplicarea acesteia şi respingerea ca nefondat a recursului în casaţie.

În aceste coordonate, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la deciziile nr. 67/2022 şi 37/2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Se constată că, raportat la perioadele în care au fost săvârşite infracţiunile de luare de mită (în forma autoratului sau complicităţii) şi trafic de influenţă săvârşite de către inculpaţii A. şi B., prescripţia răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripţie şi data soluţionării definitive a apelului, când a fost pronunţată decizia penală nr. 440/P din 24 aprilie 2024 a Curţii de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ţinând seama de considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanţa de apel.

Se reaminteşte că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta este lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale s-a statuat că Decizia nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Ulterior, prin decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din data de 18.07.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a). S-a mai stabilit că dezlegarea dată prin decizia 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 24 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, instanţa de recurs în casaţie constată că, instanţa de apel a considerat în mod legal că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În considerentele decizie nr. 37/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut la paragraful 364 următoarele:

1. prescripţia răspunderii penale, inseparabilă de întreruperea acesteia, în dreptul pozitiv român şi potrivit ordinii constituţionale, este o instituţie de drept penal material;

2. normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 din C. pen., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022, obligatorie;

3. lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale nu este compatibilă cu articolul 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

4. standardul naţional de protecţie a drepturilor fundamentale, mitior lex (corolar al neretroactivităţii/ultraactivităţii legii penale mai severe), inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale şi a întreruperii acesteia, dă substanţă principiului legalităţii infracţiunii şi pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, asigurând garanţiile prevăzute de acestea şi o protecţie superioară, sens în care, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Cartă, instanţele naţionale trebuie să aplice standardele naţionale, care asigură o protecţie mai largă;

5. obligaţia impusă instanţelor prin Hotărârea pronunţată în Cauza C-107/23 PPU are drept consecinţă asigurarea unui nivel de protecţie a drepturilor fundamentale care nu este echivalent sau comparabil cu protecţia asigurată de art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar în aceste condiţii, măsurile luate de autorităţile judiciare sunt justificate numai atât timp cât aplicarea dreptului unional protejează drepturile fundamentale într-un mod care poate fi considerat cel puţin echivalent cu protecţia conferită de Convenţia europeană a drepturilor omului;

6. riscul sistemic de impunitate pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în considerarea căruia ar trebui lăsată neaplicată Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Hotărârii din Cauza – 107/23 PPU (Lin), nu poate fi apreciat de către instanţele de judecată în absenţa unor criterii predefinite de legiuitor, însemnând o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat;

7. succesiunea de legi în timp nu este susceptibilă de un tratament juridic diferit în funcţie de natura infracţiunii, după cum aceasta este o infracţiune îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau o altă infracţiune de drept comun, orice altă interpretare fiind de natură să aducă atingere art. 7 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, pentru lipsa de precizie şi previzibilitate a legii.

Prevederile art. 7 paragraf 1 CEDO, astfel cum reiese din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg [CtEDO, N. c. Italiei (nr. 2) hotărârea Marii Camere din 17 septembrie 2009] conferă dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) cel mai înalt standard de protecţie, dat fiind caracterul său absolut inderogabil consacrat de prevederile art. 15 paragraful 2 CEDO, care exclude orice limitare prin intermediul unui test de proporţionalitate, spre deosebire atât de sistemul naţional cât şi de cel unional de protecţie, în care atare limitări sunt posibile.

Aplicarea standardului convenţional de protecţie a dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie corelată cu jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, stabilită în concret în fiecare cauză penală, precum şi cu interdicţia de a crea o atreia lege (lex tertia), conform Decizei Curţii Constituţionale nr. 265/2014. Astfel, este contrară art. 7 paragraf 1 CEDO, precum şi acestei jurisprudenţe general obligatorii a Curţii Constituţionale – la care, de altfel, jurisprudenţa CJUE [Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") şi Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23] nu se referă în contextul în care nu se regăseşte în conţinutul întrebărilor preliminare – orice distincţie în legătură cu presupusul caracter întreruptiv de prescripţie al actelor efectuate de organele judiciare anterior datei de 25 iunie 2018, când a fost publicată Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă, urmând a fi valorificată raportat la situaţia concretă a fiecărei infracţiuni vizată prin recursul în casaţie formulat de parchet, săvârşită, după caz, de inculpaţii A. şi B..

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Raportat la faptul că s-a stabilit că legea penală nouă le este mai favorabilă inculpaţilor, instanţa de apel s-a orientat înspre limitele prevăzute de dispoziţiile în vigoare.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., "fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta".

De asemenea, conform art. 291 alin. (1) din C. pen., "pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

În consecinţă, limitele de pedeapsă ce au fost avute în vedere la calculul prescripţiei s-au situat între 3 ani şi 10 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul începe să curgă în cazul infracţiunii continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

Faţă de data comiterii infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, ţinând cont şi de faptul că, în intervalul de timp 16.03.2020-14.05.2020 cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat în conformitate cu prevederile art. 43, alin. (8) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României, în aplicarea principiului legii penale mai favorabile, termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a împlinit:

a) în luna februarie 2023 pentru infracţiunile săvârşite de inculpatul A. în luna decembrie 2014;

b) în luna februarie 2022, respectiv februarie 2023 pentru infracţiunile săvârşite de inculpatul B. în luna decembrie 2013, respectiv decembrie 2014.

În aceste coordonate, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu cele reţinute prin decizia recurată, constată că pentru infracţiunile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi menţionaţi anterior s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 440/P din data de 24 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 720 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 200 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 440/P din data de 24 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 720 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 200 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2024.