Civil parties' standing to aggravate penalties for danger crimes on appeal: violation of non reformatio in pejus

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauzele cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 621 din data de 07.04.2023 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. x/2021 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap. la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (infracţiune săvârşită la 31.12.2020, cu reţinerea culpei comune).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce vehicule cu propulsie mecanică, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile interzise cu titlu de pedeapsă complementară, ce se va executa de la rămânerea definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap. la art. 335 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap. la art. 338 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 C. pen., s-a aplicat cea mai mare dintre pedepse (2 ani şi 6 luni) la care adaugă o treime din totalul celorlalte (1 an), urmând ca inculpatul să executate o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Pedeapsa se va executa în regim de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., care se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B., C., D., E., F. şi G., reţinând culpa de 60% a inculpatului în producerea accidentului.

A fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Naţional Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata, cu titlu de daune morale, a următoarelor sume de bani:

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă B., în calitate de soţ al decedatei;

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă D., în calitate de fiică a decedatei;

- Suma de 6.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă F., în calitate de nepoată a decedatei;

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă C., în calitate de fiu al decedatei;

- Suma de 12.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă E., în calitate de fiică a decedatei;

- Suma de 6.000 Euro cu titlu de daune morale, către partea civilă G., în calitate de nepot al decedatei.

De asemenea, a fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Naţional Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România la plata către partea civilă B. a sumei de 2.700,77 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 2250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de expert şi expert-parte).

S-a respins în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză respectiv din data de 01.01.2021 până la data de 14.06.2021.

S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 14.06.2021 până la data de 05.05.2022.

În temeiul art. 7 raportat la art. 3 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Baze Genetice Judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 4.000 RON aferentă fazei de urmărire penală.

S-a dispus avansarea sumei de 300 de RON către expert ing. H., cu titlu de onorariu suplimentar şi cheltuieli de transport.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul A., părţile civile E., G., D., F., B., C. şi partea responsabilă civilmente Biroul Naţional Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauzele cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente Biroul Naţional "Carte Verde" Spania, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) împotriva sentinţei penale nr. 621 din data de 07.04.2023 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii inculpat şi parte responsabilă civilmente la plata a câte 750 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelantele părţi civile B., D., E., C., F. şi G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care a desfiinţat-o în parte, şi, rejudecând:

- au fost majorate pedepsele principale aplicate inculpatului A. de la 2 ani şi 6 luni la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., şi de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

- în baza art. 38 alin. (1) C. pen. – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în cauză pentru cele trei infracţiuni concurente – 4 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 4 ani închisoare - şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă principală de 6 ani şi 4 luni închisoare;

- au fost majorate sumele acordate părţilor civile cu titlu de daune morale şi obligă partea responsabilă civilmente Biroul Naţional " Carte Verde" Spania, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), la plata sumei de 32000 euro către partea civilă B., soţul victimei, câte 32000 euro către fiecare dintre părţile civile D., E. şi C. şi câte 8000 euro către fiecare dintre părţile civile F. şi G.;

- au fost majorate suma acordată cu titlu de daune materiale de la 2700,77 RON la 3601,03 RON.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate care nu contravin deciziei penale.

S-a apreciat de către Curtea de apel că starea de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei şi reţinută în sarcina inculpatului rezultă de o manieră neechivocă din probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, în sensul că, la data de 31.12.2020, în jurul orei 23:55, inculpatul A., având dreptul de conducere suspendat, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare în Spania 1377-BXG, cu farurile stinse, pe Str. x din Mun. Medgidia şi ajungând în zona imobilului nr. 40 a surprins şi accidentat pe numita I., care se afla pe partea carosabilă. În continuare, inculpatul A. şi-a continuat deplasarea şi a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului care efectuează cercetarea la faţa locului, deplasându-se în comuna Cuza Vodă, la locuinţa numitului J., unde şi-a parcat autoturismul avariat, cu intenţia de a-l lua din acel imobil cu o platformă şi de a-l vinde, tocmai pentru a îngreuna urmărirea penală.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului la data de 27 mai 2024, la domiciliu, deşi acesta se afla încarcerat la Penitenciarul Slobozia începând cu data de 23 mai 2024.

În raport cu art. 424 alin. (5) C. proc. pen., întrucât nu i-a fost comunicată decizia la locul de deţinere, pentru inculpat nu a început să curgă termenul de recurs în casaţie.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul a declarat recurs în casaţie la data de 11 iunie 2024, prin apărător ales, avocat K., cu împuternicire avocaţială depusă la dosar .

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat de recurentul inculpat că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, sub un prim aspect s-a arătat că ar fi trebuit sa beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa cu o treime pentru toate cele 3 infracţiuni pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată şi, ulterior, condamnarea, în condiţiile în care a contestat faptul că ar fi vinovat în totalitate pentru decesul victimei, iar instanţele au reţinut că vina este comună, însă, cu toate acestea, nu s-a reţinut beneficiul prevăzut de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Sub un alt aspect, s-a apreciat că majorarea pedepselor pentru infracţiunile prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 338 alin. (1) C. pen. s-a făcut cu încălcarea principiului non refomatio in pejus, având în vedere că, pe de o parte, în cauză au formulat apel doar părţile civile şi partea responsabilă civilmente, iar apelurile acestora nu pot privi decât infracţiunea de ucidere din culpă, iar, pe de altă parte, subiectul pasiv în cazul celor două infracţiuni pentru care s-a dispus majorarea pedepselor nu poate fi decât statul.

Astfel, s-a susţinut că exercitarea acţiunii civile în procesul penal este un beneficiu acordat persoanei vătămate de a recupera prejudiciul suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii de către inculpat. Instanţa penală poate dispune asupra raporturilor juridice civile atunci când acestea izvorăsc din săvârşirea infracţiunii, la cererea persoanei vătămate, prin cererea de constituire ca parte civilă, în cazurile prevăzute de lege, cu condiţionarea ca partea respectivă să aibă calitatea de subiect pasiv al respectivei infracţiuni.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10 iulie 2024, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.

La data 27 august 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpat, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., prin încheierea din data de 10 septembrie 2024 a dispus admiterea în principiu a acesteia şi a trimis cauza în vederea judecării în compunere de 3 judecători, cu termen la data 22 octombrie 2024.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel şi prin raportare la principiile ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator, inclusiv cel referitor la non reformatio in pejus.

Astfel, pornind de la scopul recursului în casaţie reglementat de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se analizează legalitatea pedepsei sub aspectul felului şi limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor prevăzute de lege sau stabilite în condiţiile legii.

Critica formulată de recurentul inculpat, în sensul că, deşi a recunoscut săvârşirea faptelor, nu i-au fost reţinute dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este nefondată.

Pentru a proceda la judecarea cauzei în condiţiile procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii, trebuie îndeplinite cumulativ patru condiţii: inculpatul să fi fost acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii; inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic că recunoaşte în totalitate fapta descrisă în rechizitoriu sau în încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecăţii în urma admiterii plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare, recunoaştere care trebuie să aibă loc înainte de începerea cercetării judecătoreşti; inculpatul să fi solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor noi pe care le pot prezenta părţile şi persoana vătămată; instanţa de judecată să aprecieze că probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi înscrisurile încuviinţate în această procedură sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 01 septembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Medgidia, s-a luat act că inculpatul nu a recunoscut situaţia de fapt în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, ci doar în ceea ce priveşte infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului, motiv pentru care prima instanţă a dispus judecarea cauzei în procedura de drept comun, fiind efectuată cercetarea judecătorească.

Astfel, una dintre exigenţele obligatorii ce trebuie satisfăcută în vederea incidenţei prevederilor referitoare la procedura simplificată, potrivit art. 349 alin. (2) teza I şi art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 alin. (1) şi (11) din C. proc. pen., care se referă la solicitarea inculpatului, făcută personal sau prin înscris autentic, anterior începerii cercetării judecătoreşti în cauză, ca judecata să se realizeze numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (bineînţeles, a celor care nu au fost excluse în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 346 alin. (5) din C. proc. pen., sau în procedura plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, în conformitate cu art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din acelaşi cod) nu a fost îndeplinită în cauză. Se constată că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, motiv pentru care nu s-a putut da eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., constând în reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime.

În atare condiţii, se observă că inculpatul critică aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală ca urmare a nereţinerii beneficiului prevăzut de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ceea ce, în acest stadiul procesul, nu se mai poate invoca.

Aplicarea dispoziţiilor referitoare la beneficiul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce implică analiza condiţiilor prevăzute de lege pentru această instituţie în raport cu actele dosarului şi poziţia inculpatului şi apoi trebuie avută în vedere de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecinţe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în sensul reducerii cu o treime a acestora şi stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Critica recurentului inculpat în sensul că instanţa de fond şi de apel nu au dat eficienţă acestor dispoziţiilor, pentru care, în opinia sa, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

Prin urmare, astfel de susţineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curţi legalitatea pedepsei aplicate în speţă prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Înalta Curte menţionează că, dacă în cauză, instanţele ar fi reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-ar fi aplicat o pedeapsă nelegală, în accepţiunea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Or, această situaţie nu se regăseşte în contextul cauzei, întrucât instanţa de fond sau de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor mai sus invocate de către recurent.

Totodată, Înalta Curte constată că, doar din această perspectivă, pedepsele stabilite prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege.

În schimb, Înalta Curte găseşte întemeiat motivul de recurs în casaţie privind majorarea pedepselor de către instanţa de apel pentru infracţiunile prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 338 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanţa supremă constată că prin sentinţa penală nr. 621 din data de 07.04.2023 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. x/2021, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul A., părţile civile E., G., D., F., B., C. şi partea responsabilă civilmente Biroul Naţional Carte Verde din Spania prin mandatar legal Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia penală recurată au fost admise apelurile declarate de apelantele părţi civile B., D., E., C., F. şi G. şi, printre altele, au fost majorate pedepsele principale aplicate inculpatului A. de la 2 ani şi 6 luni la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., şi de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 409 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "pot face apel partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă".

În prezenta cauză alăturat acţiunii penale, constând în trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 338 alin. (1) C. pen., a fost exercitată şi acţiunea civilă de către părţile civile B., D., E., C., F. şi G.. Art. 19 alin. (1) C. proc. pen. prevede că "acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale".

Într-o atare situaţie, legitimarea procesuală izvorăşte din faptul că partea civilă a suferit un prejudiciu direct urmare a săvârşirii unei infracţiuni de către inculpat, astfel că este necesar ca partea (persoana vătămată) să aibă calitatea de subiect pasiv al infracţiunii.

Or, infracţiunile prevăzute de art. 335 alin. (2) şi de art. 338 alin. (1) C. pen. sunt infracţiuni de pericol, îndreptate împotriva statului, valoarea juridică ocrotită fiind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, urmarea imediată constând în starea de pericol pentru traficul rutier şi pentru valorile sociale ocrotite, nu şi în producerea unui rezultat, aşa cum este în situaţia infracţiunii de ucidere din culpă.

Având în vedere urmarea imediată a celor două infracţiuni, nefiind produs un rezultat material prin săvârşirea celor două infracţiuni, victima nu se poate constitui parte civilă în procesul penal din această perspectivă şi, pe cale de consecinţă, în cazul decesului victimei, nici moştenitorii acesteia nu au posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal.

Întrucât în cauză procurorul nu a exercitat apel, instanţa de apel, în apelurile declarate de părţile civile şi faţă de dispoziţiile art. 417 alin. (1) C. proc. pen., nu avea posibilitatea legală de a modifica, în defavoarea inculpatului, aspectele legate de limitele individualizării judiciare stabilite de instanţa de fond, evident, cu excepţia infracţiunii de ucidere din culpă.

Astfel, soluţia adoptată de instanţa de apel cu privire la majorarea pedepselor, în apelul părţilor civile, pentru infracţiunile prevăzute de art. 335 alin. (2) şi de art. 338 alin. (1) C. pen., pentru care nu aveau legitimare procesuală, este contrară dispoziţiilor art. 417 alin. (1) C. proc. pen. şi, implicit, principiului non reformatio in pejus, consacrat prin dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., cu influenţă asupra limitelor de pedeapsă.

În consecinţă, Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pedepsele au fost aplicate inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin stabilirea unui regim sancţionator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanţa poate evalua incidenţa principiilor ce au influenţă asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabileşte limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanţe.

În atare situaţie, Înalta Curte notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie instanţa înlătură majorarea pedepselor pentru cele două infracţiuni pentru care apelantele părţi civile nu aveau legitimare procesuală şi se raportează pentru stabilirea pedepsei rezultante într-un cuantum legal la pedepsele aplicate de prima instanţă pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 335 alin. (2) şi de art. 338 alin. (1) C. pen., ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.

Pedeapsa rezultantă aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilităţi de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanţa de recurs în casaţie, fără a fi oportună sau necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de apel.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, statuată prin decizia nr. 116/RC din 27 februarie 2024, dosar nr. x/2022, nr. 521/RC din 25 octombrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 660/RC din 09 decembrie 2022, dosar nr. x/2019, decizia nr. 144/RC/2015, decizia nr. 390/RC/2015, decizia nr. 98/RC/2018, decizia nr. 333/RC/2018, decizia nr. 150/RC/2019.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauzele cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/256/202.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii:

Va înlătura dispoziţia de majorare a pedepselor de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., şi de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate în cauză pentru cele trei infracţiuni concurente – 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen. (pedeapsă stabilită în mod legal de către instanţa de apel), 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. (pedepse stabilite în mod legal de către instanţa de fond) - şi va aplica inculpatului pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare la care va adăuga sporul obligatoriu de 1 an închisoare, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă principală de 5 ani închisoare.

Va deduce perioada executată în baza MEPI nr. 717 din 22.05.2024, de la data 22.05.2024 de la zi.

Va dispune anularea MEPI nr. 717 din 22.05.2024 emis în baza deciziei penale recurate şi emiterea unui nou MEPI în baza prezentei decizii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 518/P din 22 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauzele cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/256/202.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii:

Înlătură dispoziţia de majorare a pedepselor de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., şi de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate în cauză pentru cele trei infracţiuni concurente – 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea din culpă, prev. de art. 192 alin. (1)-(2) C. pen., 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. - şi aplică inculpatului pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an închisoare, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă principală de 5 ani închisoare.

Deduce perioada executată în baza MEPI nr. 717 din 22.05.2024, de la data 22.05.2024 de la zi.

Dispune anularea MEPI nr. 717 din 22.05.2024 emis în baza deciziei penale recurate şi emiterea unui nou MEPI în baza prezentei decizii.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2024.