Attempted murder conviction upheld where causal link to non-fatal injury confirmed; cassation appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 365/28.07.2023 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) C. pen., şi cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru tentativa la infracţiunea de la omor (persoană vătămată B..)

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

(...)

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii, aflat la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Craiova, conform dovezii seria x nr. x/31.01.2022.

În temeiul art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 25 C. proc. pen.., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B..

S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea inculpaţilor A., C. şi D. la plata către partea civilă a sumei de 10.000 RON reprezentând daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă, B., a sumei de 3.000 de euro, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune morale.

(...)

În temeiul art. 19 C. proc. pen.., art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu sediul în Craiova,jud. Dolj, şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 861,97 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii civile B..

S-a respins capătul de cerere formulat de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Craiova privind actualizarea debitului cu dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, conform art. 174 şi art. 176 Codul de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului pana la data plăţii efective.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.298 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 258/07.03.2024 a Curţii de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C., D. şi A., şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 365/28.07.2023 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022.

Au fost obligaţi inculpaţii C., D., A. să plătească părţii civile B. câte 1.666 RON reprezentând onorariu avocat ales.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în faza apelului, au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 942 de RON, care s-a virat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul E..

Decizia penală nr. 258/07.03.2024 a Curţii de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 13 martie 2024, inculpatului A. la data de 13 martie 2024, la adresa de domiciliu, procedura de comunicare fiind semnată de mama acestuia şi celorlalte părţi din dosar.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales, la data de 11 aprilie 2024.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Ministerului Public – Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 18 aprilie 2024 şi celorlalte părţi din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 17 mai 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 28 mai 2024.

Cererea de recurs în casaţie olografă cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac (inculpatul A.), este menţionată decizia penală nr. 258/07.03.2024 a Curţii de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi este semnată de avocat.

Recurentul inculpat A., prin avocat ales, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În cererea scrisă s-a arătat că, aşa cum a fost reţinută în mod definitiv starea de fapt de către instanţa de apel, rezultă că fapta nu este prevăzută de legea penală sub aspectul condiţiilor obiective prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. Instanţa de apel a reţinut faptul că tentativa comisă de inculpatul A. este sub forma celei terminate, complete sau perfecte, căreia îi este specific faptul că, deşi actele execuţionale au fost comise integral, efectul nu a avut loc, fiind indiferente cauzele care au determinat lipsa acestuia. Din punct de vedere medical, s-a reţinut faptul că leziunile suferite de persoana vătămată au fost uşoare, necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale, fiind exclus orice pericol pentru viaţa victimei. Aşadar, conform apărării lipseşte legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului definitiv stabilită de instanţa de apel şi urmarea imediat, respectiv pericolul pentru viaţa victimei. Nu există nicio împrejurare exterioară obiectivă, rezonabilă care să fi rupt legătura de cauzalitate astfel încât fapta să rămână în forma tentativei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.., recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 258/2024 şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., sau pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, dispunerea rejudecării de către instanţa de apel pentru a fi discutate elementele obiective specifice formei tentate a infracţiunii, respectiv forţa sau împrejurarea exterioară voinţei şi acţiunii inculpatului care a rupt lanţul de cauzalitate datorită căruia nu s-a produs uciderea victimei.

Prin încheierea din data de 28 mai 2024, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 258 din 07 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 şi s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7.

S-a fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2024, cu citarea intimaţilor inculpaţi D., C. şi a intimatelor părţi civile B. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Craiova, cu încunoştinţarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor cu privire la termenul de judecată acordat sau emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru a desemna un apărător din oficiu pentru aceştia.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a reţinut că hotărârea indicată de inculpatul A. este atacată cu o cale extraordinară de atac, prevăzută de lege, calea extraordinară de atac a fost declarată în termenul legal şi sunt îndeplinite şi cerinţele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat de către recurentul inculpatul A. cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile obiective prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen., lipsind legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea imediată.

Examinând motivele formulate de recurentul inculpat A., s-a apreciat că recursul în casaţie este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitoare la tentativa la infracţiunea incriminată de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) C. pen., şi cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. S-a menţionat că analiza acestor aspecte se poate realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2024 s-a amânat cauza şi s-a acordat termen la data de 17 septembrie 2024, având în vedere cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat A. (avocat F.).

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat A. a susţinut, raportat strict la starea de fapt reţinută de Curtea de Apel Craiova, că actul de executare nu era apt să producă efectul tipic al infracţiunii de omor, respectiv moartea persoanei, având în vedere că, din actele medicale de la dosar, rezultă că agresorul a lovit de două ori victima, producându-i o excoriaţie la nivelul capului, o tăietură de 1cm şi o alta de 2 cm, ambele suturate la U.P.U., fără să existe o sângerare minoră şi, pe cale de consecinţă, niciun fel de efect major asupra vieţii persoanei. Apărarea a mai susţinut că simpla împrejurare că o persoană a sunat la Serviciul de Urgenţă 112 nu realizează condiţia existenţei unei cauze care să împiedice producerea efectului prevăzut de lege. În opinia apărării, fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât între acţiunea considerată ca fiind consumată şi urmarea tipică a infracţiunii de omor, respectiv moartea persoanei, nu există legătură de cauzalitate specifică laturii obiective din perspectiva încadrării juridice în dispoziţiile art. 32 C. pen. care reglementează forma tentată a unei infracţiuni.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală) în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor, incriminată de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) C. pen. Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia penală recurată, l-a condamnat pe inculpatul A. pentru tentativa la infracţiunea de omor, incriminată de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) C. pen., constatând că probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu că în data de 15.05.2020, în incinta atelierului de tâmplărie PVC aparţinând PFA G.., pe fondul unor neînţelegeri anterioare, apelantul inculpat A. a lovit-o pe persoana vătămată B. cu un cuţit, în partea superioară a corpului (zona piept – gât, cap), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri. După ce inculpatul a fost dezarmat iar cuţitul aruncat pe fereastra atelierului de tâmplărie, persoana vătămată a ieşit în fugă din atelier, cu intenţia de a urca în autoturismul său, împrejurare în care inculpatul A. a început să o alerge în jurul autoturismului, având în continuare în mână un cuţit. Persoana vătămată a reuşit în cele să se refugieze din nou în incinta atelierului de tâmplărie a cărei uşă a fost încuiată de martorul H., martorul G. apelând, în aceste condiţii, la numărul de unic de urgenţă 112.

Critica recurentului vizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii, susţinând că între acţiunea considerată ca fiind consumată şi urmarea tipică a infracţiunii de omor, respectiv moartea persoanei, nu există legătură de cauzalitate specifică laturii obiective din perspectiva încadrării juridice în dispoziţiile art. 32 C. pen. care reglementează forma tentată a infracţiunii. În opinia apărării, cauza care să împiedice producerea efectului prevăzut de lege a fost un apel la Serviciul de Urgenţă 112 şi nu intervenţia medicilor, nu apărarea persoanei faţă de agresiune şi nici intervenţia unei alte persoane care ar fi luat vreo măsură de salvgardare a integrităţii corporale. S-a susţinut că actul de executare nu era apt să producă efectul tipic al infracţiunii de omor, respectiv moartea persoanei, având în vedere că, aşa cum rezultă din actele medicale de la dosar, agresorul a lovit de două ori victima, producându-i o excoriaţie la nivelul capului, o tăietură de 1cm şi o alta de 2 cm, ambele suturate la U.P.U., fără să existe vreo sângerare minoră şi, pe cale de consecinţă, niciun fel de efect major asupra vieţii persoanei.

Din considerentele hotărârii de condamnare rezultă acţiunile concrete desfăşurate de inculpat se circumscriu elementului material al laturii obiective a tentativei la infracţiunea de omor, instanţa de apel reţinând că, în raport de declaraţiile martorilor oculari, rezultă că între persoana vătămată B. şi inculpatul A. a avut loc o altercaţie în cadrul căreia inculpatul A. a folosit un cuţit cu care a agresat-o pe persoana vătămată B., zonele vizate de acesta fiind zone vitale, amplasate în partea superioară a corpului (piept, gât, cap) - toţi martorii au precizat că au văzut-o pe persoana vătămată tăiată în zona gâtului, pe inculpat în timp ce încerca să o agreseze în continuare cu un cuţit şi pe persoana vătămate încercând să se apere de atac, fiind evident în aceste condiţii că loviturile de cuţit care au produs leziunile constatate de actele medico-legale au fost unele aplicate cu intensitate şi că decesul victimei, nu s-a produs datorită manevrelor de apărare întreprinse de aceasta.

Contrar susţinerilor recurentului referitoare la intensitatea şi gravitatea loviturilor despre care s-a susţinut că nu au avut niciun fel de efect major asupra vieţii persoanei, se constată că instanţa de apel a reţinut cu titlu definitiv că din moment ce loviturile au fost aplicate cu un obiect apt să producă leziuni cu caracter tanatogenerator asupra unor părţi vitale ale corpului persoanei vătămate, înseamnă că inculpatul a intenţionat să ucidă victima şi nu să-i producă doar vătămări corporale sau cel puţin dacă nu a urmărit rezultatul letal l-a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii acestuia. Împrejurarea că decesul persoanei vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voinţa inculpatului nu înlătură calificarea faptei ca infracţiune de omor, ci doar o circumscrie formei de tentativă a acesteia.

Recurentul a mai arătat că din punct de vedere medical s-a reţinut faptul că leziunile suferite de persoana vătămată au fost uşoare, necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale, fiind exclus orice pericol pentru viaţa victimei. Aşadar, conform apărării lipseşte legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului definitiv stabilită de instanţa de apel şi urmarea imediat, respectiv pericolul pentru viaţa victimei.

Instanţa de apel a constatat că infracţiunea săvârşită de inculpat reprezintă un caz tipic al acelei modalităţi a tentativei denumită în doctrină "tentativă terminată, completă sau perfectă" şi căreia îi este specific faptul că deşi actele execuţionale au fost comise integral, efectul nu a avut loc, fiind indiferente cauzele care au determinat neproducerea acestuia. (...) În practica judiciară s-a reiterat în mod constant că agresiunile care demonstrează intenţia de a ucide victima constituie tentative de omor, chiar dacă rănile provocate nu au necesitat decât un număr redus de zile de îngrijire şi că nu au pus în pericol viaţa victimelor.

Suntem în prezenţa unei tentative perfecte atunci când actul de executare a fost dus până la capăt (autorul a realizat în întregime actul tipic), dar rezultatul prevăzut de norma de incriminare nu s-a produs. Cauzele care determină neproducerea rezultatului pot fi dintre cele mai diverse (intervenţia autorului, a unui terţ, comportamentul victimei, prezenţa unor lucruri sau animale etc.). (C. pen., Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Ed. 2). Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, din practica judiciară se reţine că nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare (Curtea de Apel Suceava - Decizia nr. 6 din 7.01.2019, dosar nr. x/2017).

Prin urmare, având în vedere împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că împrejurările în care a avut loc fapta şi urmările pe care le-a produs, conduc la concluzia că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) C. pen., şi cu referire la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., pentru care a fost condamnat în mod definitiv inculpatul A.. Aşadar, există concordanţă între situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat şi conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, susţinerile apărării fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 258 din 07 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D. şi C., în cuantum de câte 720 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Va obliga recurentul inculpat la plata a 5 000 RON cheltuieli de judecată solicitate de persoana vătămată B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 258 din 07 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D. şi C., în cuantum de câte 720 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat la plata a 5 000 RON cheltuieli de judecată solicitate de persoana vătămată B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2024.