Drug Trafficking and Cross-Border Introduction via Parcel Dispatch and Transit Supervision

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 544 din 7 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere, fără drept în ţară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi.

Prin decizia penală nr. 63 din 18 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 544 din 7 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a desfiinţat, în tot, hotărârea atacată, iar în rejudecare:

În baza disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul disp. art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data la care pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 7 (şapte) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere, fără drept, în ţară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul disp. art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data la care pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul disp. art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a stabilit pentru inculpatul A. pedeapsa închisorii cea mai grea, de 7 (şapte) ani, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani şi 8 (opt) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul disp. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se va executa în conformitate cu disp. art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul disp. art. 45 alin. (5) C. pen., raportat la art. 45 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsă care se va executa pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului de la 01.10.2020 la 07.10.2020.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoştinţa inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

În baza disp. art. 274 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul judecăţii din primă instanţă şi al urmăririi penale

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea apelului parchetului au fost lăsate în sarcina statului.

*

Împotriva deciziei penale nr. 63 din 18 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales.

Prin încheierea din data de 21 martie 2024, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie, numai în limitele criticilor care se circumscriu, formal, cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi care, în esenţă, vizează lipsa de tipicitate obiectivă a celor două infracţiuni, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv inculpatul A..

Celelalte critici formulate în recurs în casaţie (referitoare la lipsa elementului de tipicitate subiectivă propriu celor două infracţiuni şi greşita interpretare a probatoriului de către instanţa de apel) au fost cenzurate în procedura de filtru, pentru argumentele detaliat expuse în încheierea anterior menţionată.

Dezbaterile pe fondul recursului în casaţie au avut loc în şedinţa din data de 16 mai 2024, concluziile formulate de apărătorul ales al recurentului inculpat şi de reprezentantul Ministerului Public fiind fidel redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin decizia penală recurată, instanţa de apel a valorificat, în esenţă, următoarea stare de fapt:

La data de 25.09.2020, împreună cu coinculpatul B., inculpatul A. a expediat din Bruxelles, Belgia, un colet (geantă) care conţinea mai multe produse, printre care şi 3 sticle de balsam de rufe în care se afla disimulată cantitatea de 1450 comprimate MDMA, drog de mare risc prevăzut de Tabelul-anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000, furnizând firmei de coletărie, ca număr de contact, numărul său de telefon şi ca destinatar, numele unei alte persoane pe care o cunoştea, scoţând cartela din telefon şi aruncând-o în momentul în care, în timpul unui control al bagajelor, a realizat că s-ar putea face legătura între respectivul colet şi persoana sa şi supraveghind, în acelaşi timp, în perioada 25-27.09.2020, coletul, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iaşi.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, că, deşi predarea efectivă a genţii în care au fost disimulate drogurile de mare risc, către firma de transport, a fost realizată de coinculpatul B., această acţiune s-a derulat în prezenţa şi cu ştiinţa inculpatului A., care a perceput-o ca fiind realizată şi în interesul său, astfel că expedierea coletului s-a realizat, în fapt, de către ambii inculpaţi.

A mai reţinut că, în concret, contribuţia inculpatului A. la expedierea coletului a constat în: găsirea unui destinatar interpus, furnizarea datelor acestuia de identitate, precum şi a propriului său număr de telefon, ca număr de contact pentru firma de coletărie, în vederea ridicării coletului; supravegherea coletului pe parcursul călătoriei, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iaşi; distrugerea cartelei sale de telefon în vederea împiedicării identificării unei legături între inculpat şi B., pe de o parte, şi colet, pe de altă parte.

Raportat la aceste elemente factuale, instanţa de apel a concluzionat că faptele anterior descrise întrunesc elementele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunilor de introducere fără drept în ţară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În actualul cadru procesual, invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că faptele pentru care a fost condamnat în mod definitiv nu corespund tiparului obiectiv al infracţiunilor prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În acest sens, arătând că, în condiţiile în care, pe parcursul călătoriei efectuate în perioada 25-27.09.2020, împreună cu coinculpatul B., pe ruta Bruxelles-Suceava-Iaşi, coletul în care au fost disimulate drogurile de mare risc s-a aflat în custodia societăţii de transport, astfel că supravegherea acestuia nu a presupus acţiuni concrete, în plan fizic [în raport fie cu drogurile, fie cu geanta în care se aflau acestea], recurentul inculpat a susţinut că activitatea sus-menţionată nu se circumscrie variantei normative alternative a "transportului" de droguri, reţinută de instanţa de apel ca element material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, ca, de altfel, nici celorlalte modalităţi normative alternative prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, neavând relevanţă penală.

Deopotrivă, a susţinut că împrejurarea că ar fi perceput expedierea coletului realizată de coinculpatul B. ca fiind făcută şi în interesul său, fără a participa în mod efectiv la această operaţiune, nu justifică reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, câtă vreme contribuţia sa concretă a constat doar în faptul că a pus la dispoziţie numărul său de telefon - ca număr de contact al destinatarului şi a furnizat numele complet al persoanei menţionate pe colet la rubrica "destinatar".

Evaluând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate.

În cauza de faţă, s-a stabilit cu titlu definitiv că, la data de 25.09.2020, de conivenţă şi împreună cu coinculpatul B., recurentul inculpat A. a expediat din Bruxelles (Belgia) către România un colet (geantă) care conţinea mai multe produse, printre care şi 3 sticle de balsam de rufe în care se afla disimulată cantitatea de 1450 comprimate MDMA (drog de mare risc prev. de Tabelul-anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000).

Contribuţia recurentului inculpat la expedierea coletului s-a concretizat în prezenţa sa, la momentul predării coletului de către coinculpatul B. firmei de coletărie, în furnizarea, cu aceeaşi ocazie, a numărului de telefon aferent unei cartele pre-pay folosită de recurent - ca număr de contact - şi a numelui destinatarului, respectiv, C. (persoană pe care o cunoştea şi pe care o interogase, în prealabil, cu privire la numele său complet), informaţii în lipsa cărora coletul nu ar fi putut fi expediat.

După realizarea formalităţilor necesare expedierii coletului în care se aflau droguri de mare risc şi predarea acestuia firmei de coletărie, recurentul inculpat A. (împreună cu inculpatul B.) s-a îmbarcat în autocarul în care urma să fie transportat ilicit coletul în România, iar, pe toată durata călătoriei efectuate, în perioada 25-27.09.2020, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iaşi, a supravegheat coletul (alături de coinculpat), coborând de fiecare dată când vehiculul a oprit, deschizând compartimentul în care se aflau bagajele şi urmărind cu multă atenţie coletul în discuţie.

Totodată, în urma controlului amănunţit al bagajelor efectuat de poliţiştii de frontieră la intrarea autocarului în România prin P.T.F. Borş, pentru a preîntâmpina posibilitatea identificării vreunei legături între numărul de telefon al destinatarului indicat pe colet şi numărul de telefon al recurentului inculpat, la solicitarea numitului B., A. a scos din telefon cartela telefonică pre-pay care avea alocat numărul trecut pe colet şi a aruncat-o.

În baza propriului examen, având în vedere elementele de diferenţiere dintre infracţiunile de trafic intern de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, astfel cum acestea au fost consacrate normativ şi jurisprudenţial, Înalta Curte constată că, în reperele factuale definitiv stabilite în cauză, faptele anterior descrise întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea normativă a introducerii în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, realizată prin expedierea coletului şi, respectiv, ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea normativă alternativă a altor operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, fără drept, constând în supravegherea coletului pe durata deplasării sale pe teritoriul ţării, aflate în concurs real.

În acest sens, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte reţine că expedierea unui colet conţinând droguri, ca modalitate prin care se concretizează varianta alternativă a elementului material al introducerii în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, a fost consacrată unitar în jurisprudenţa naţională, inclusiv prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017).

Prin această decizie obligatorie, plecând de la propria jurisprudenţă, care a stabilit că legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu sancţionează, prin intermediul art. 3 alin. (1), numai persoana care introduce, în mod nemijlocit, drogurile de risc în ţară, ci şi persoana care le expediază, precum şi cea căreia îi sunt destinate (Decizia nr. 3547 din 4 noiembrie 2008), Înalta Curte a statuat că introducerea în ţară de droguri, fără drept, nu necesită, în mod obligatoriu, transportul de droguri, ci se poate efectua prin expedierea unui colet sau prin intermediul unei alte persoane.

Fără a contesta aceste statuări jurisprudenţiale, recurentul inculpat A. a susţinut, în actualul cadru procesual, că în sarcina sa nu se poate reţine infracţiunea analizată, deoarece simplul fapt că, asistând la predarea coletului de către B., a pus la dispoziţie numărul său de telefon - ca număr de contact al destinatarului şi a furnizat numele complet al persoanei menţionate pe colet la rubrica "destinatar", nu poate fi echivalat cu acţiunea de "expediere" a drogurilor, care a fost realizată exclusiv de către coinculpatul sus-menţionat.

Altfel spus, recurentul inculpat invocă faptul că simpla oferire a informaţiilor vizând numele destinatarului coletului şi numărul de contact al acestuia (în lipsa cărora nu se putea realiza operaţiunea de predare/expediere), fără participarea sa activă la predarea pachetului, nu ar putea fi circumscrisă unei activităţi de "expediere".

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat reflectă, în esenţă, contestarea semnificaţiei penale a acţiunilor întreprinse de acesta cu prilejul predării drogurilor de mare risc către firma care a realizat în mod efectiv transportul acestora, atât sub aspectul tipicităţii obiective a infracţiunii (în sensul în care respectivele acţiuni nu ar corespunde, în opinia recurentului, unei expedieri), cât şi sub aspectul tipicităţii sale subiective (chestiune cenzurată, însă, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a căii de atac şi care nu mai poate fi readusă în discuţie în acest cadru).

Or, ansamblul demersurilor întreprinse de inculpatul A. la data de 25.09.2020, cu ocazia predării drogurilor de mare risc firmei de coletărie, respectiv identificarea unui destinatar interpus şi furnizarea datelor acestuia din urmă şi a propriului număr de telefon firmei transportatoare, constituie acte prin care s-a concretizat operaţiunea de expediere a drogurilor şi, astfel, de introducere a acestora în ţară.

Împrejurarea că, astfel cum s-a statuat în mod definitiv, inculpatul nu a acţionat singur, ci în coautorat cu numitul B. (căruia i-a revenit sarcina de a remite în mod efectiv coletul) nu lipseşte de relevanţă penală propriile acţiuni întreprinse de recurent. Expedierea, ca modalitate de realizare a introducerii în ţară, nu se limitează la simpla remitere a drogurilor, ci implică şi acele operaţiuni strict necesare iniţierii şi finalizării sale prin intermediul unui terţ, cum este cazul indicării explicite a destinatarului şi a tuturor datelor sale personale, apte a permite predarea coletului la destinaţie.

Atunci când, aşa cum s-a reţinut în speţă, expedierea este rezultatul acţiunii conjugate a două persoane, care, de conivenţă, îşi împart rolurile şi sarcinile ce le revin şi contribuie nemijlocit, deşi prin acte cu o configuraţie factuală diferită, la realizarea aceleiaşi acţiuni unice specifice elementului material, participaţia fiecăreia dintre acestea îmbracă forma coautoratului la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului inculpat, acţiunile obiective desfăşurate de acesta cu prilejul remiterii coletului în care se aflau droguri de mare risc se circumscriu unei operaţiuni de expediere şi, implicit, elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000. Chestiunile referitoare la pretinsa inaptitudine a probatoriului administrat în cauză de a demonstra cunoaşterea de către recurent a conţinutului coletului nu aduc în discuţie aspecte de legalitate a hotărârii definitive, ci constituie critici aduse temeiniciei acestei hotărâri, în mod particular, concluziilor instanţei de apel privind elementului subiectiv intenţional.

Or, astfel cum s-a argumentat în precedent, instanţa de casaţie nu poate reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, aspecte de temeinicie a hotărârii recurate, fiind îndrituită a statua numai asupra chestiunilor de legalitate ce se circumscriu cazurilor de casare expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că activitatea recurentului inculpat A. de supraveghere a coletului pe toată durata transportului efectuat, în perioada 25-27.09.2020, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iaşi, aşadar, inclusiv pe teritoriul României, se circumscrie elementului material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în modalitatea normativă alternativă a altor operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, fără drept, iar nu a transportului, la care a făcut trimitere recurentul.

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 poate consta în efectuarea ilicită, fără drept, a oricăreia dintre acţiunile enumerate alternativ în cuprinsul alin. (1) al normei de incriminare, respectiv: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

Înţelesul ce trebuie atribuit sintagmei anterior menţionate a fost clarificat inclusiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 639 din 17 octombrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 5 februarie 2018), a reţinut că "sintagmei criticate trebuie să îi fie atribuit sensul ce rezultă din ansamblul dispoziţiei legale din care face parte. Or, interpretând sistematic expresia "ori alte operaţiuni", în contextul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că aceasta este urmată de expresia "privind circulaţia drogurilor de risc", ce restrânge sfera noţiunii de "alte operaţiuni" la operaţiunile ce privesc circulaţia drogurilor de risc".

Ca urmare, Curtea Constituţională a concluzionat că "orice operaţiune referitoare la circulaţia unor asemenea droguri, alta decât cele enumerate, în mod expres, în cuprinsul normei criticate, poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000".

În contextul acestor statuări, Înalta Curte reţine că, în sfera de incidenţă a modalităţii normative alternative prevăzute de teza finală a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2002, intră, prin urmare, orice acţiune ilicită (alta decât cea de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare şi deţinere) privind circulaţia drogurilor de mare risc, deci inclusiv acţiunile care, deşi nu implică un contact nemijlocit continuu cu drogurile de mare risc, sunt menite să asigure circulaţia acestora.

În cauza de faţă, elementele factuale stabilite de instanţa de apel cu autoritate de lucru judecat – constând în aceea că, după ce l-a expediat din Belgia, în circumstanţele anterior descrise, recurentul inculpat a supravegheat permanent coletul în care se aflau droguri de mare risc, pe toată durata transportului efectuat ulterior prin intermediul unui terţ, încercând, totodată, să înlăture orice posibilă conexiune între persoana sa şi cea a destinatarului, prin intermediul numărului de telefon menţionat pe colet – relevă o concordanţă deplină între fapta concret reţinută în sarcina inculpatului A. şi elementele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru argumentele prezentate, constatând nefondate criticile formulate în actuala procedură, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2024.