Convictions for attempted aggravated homicide upheld as cassation appeal inadmissible due to lack of legal grounds

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 63 din 16 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea inculpaţilor A. şi B. de reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ca nefondată.

1. A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. şi ped. de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 89 alin. (1) C. pen., s-a anulat amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare aplicată aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen., prin sentinţa penală nr. 129/11.09.2019 pronunţată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 318/13.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite anterior şi s-a aplicat pedeapsa cea mai de grea de 6 ani închisoare, ce a fost sporită cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite, pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului fiind de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

2. A fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. şi ped. de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpaţii A. şi B., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile:

- părţii civile Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 1.449,75 RON reprezentând daune materiale;

- părţii civile Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani suma de 349,98 RON reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 11.06.2017 şi până la data plăţii efective;

- părţii civile Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi suma de 3.184,74 RON, reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 19.06.2017 şi până la data plăţii efective;

- părţii civile C., suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.

S-au respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă C., ca nefondate.

În temeiul art. 276 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata către partea civilă C. a sumei de 4.500 RON, constând în onorariu avocat ales.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata către stat a sumei de 248 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 150 RON pentru faza de judecată, iar suma de 98 RON pentru faza de urmărire penală).

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 26 octombrie 2020, înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 27 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B., ambii pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de "omor", prev. şi ped. de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., faptă constând în aceea că, în seara de 11.06.2017, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a lovit-o pe persoana vătămată C. cu o bâtă de baseball peste cap, împrejurare în acea aceasta a căzut, după care a fost lovită cu piciorul peste corp, o singură dată, de către inculpatul B., aceasta după ce la debutul conflictului a fost lovită de amândoi inculpaţii cu pumnii, în zona capului şi peste corp.

Potrivit certificatului medico-legal nr. 767/D 1, din data de 04.08.2017, al Serviciului de Medicină Legală Botoşani, persoana vătămată a prezentat "TCF acut închis. Hematom extradural parietal stâng. Fractură parieto-temporală stângă. Fractură perete median sinus maxilar stâng sfenoidal. Hemosinus maxilar şi sfenoidal stâng. Fractură oase proprii nazale. Plagă contuză parietală stângă şi vertex. Hematom extradural T-P stâng. Fractură sinus maxilar bilateral", leziuni care s-au putut produce prin lovire cu şi de corp/plan dur, pot data din 11.06.2017 şi au necesitat pentru vindecare 70-80 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, inculpaţii A. şi B..

Prin decizia nr. 1620 din data de 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 63 din data de 16.03.2023 a Tribunalului Botoşani, ca nefondate.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata către stat a sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. 1620 din data de 23.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, avocat D., au formulat cerere de recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpaţii A. şi B. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi, au solicitat admiterea recursului în casaţie cu consecinţa înlăturării greşitei aplicări a legii.

În susţinerea motivelor de recurs în casaţie, apărarea a arătat că prin sentinţa instanţei de fond s-a dispus condamnarea inculpaţilor B. şi A. pentru că ar fi săvârşit infracţiunea de "tentativă de omor" prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât s-a considerat (preluând în integralitate aserţiunile din cuprinsul actului de sesizare al instanţei) că aceştia au acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei C., sens în care au aplicat lovituri repetate acesteia, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat un număr de 70 - 80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, chiar dacă aceste leziuni nu au pus în primejdie viaţa victimei.

În opinia apărării, atât instanţa de fond, dar şi instanţa de apel nu au efectuat vreo analiză referitoare la leziunile traumatice constatate la inculpatul A..

În continuare s-a făcut trimitere la declaraţiile martorei E., dar şi la conţinutul actelor medico-legale, respectiv Certificatul medico-legal nr. 767/D1 din 04.08.2017 al Serviciului de Medicină Legală Botoşani, Raportul de primă expertiză medico-legală (cu examinarea persoanei) nr. 133/El/20.06.2022 al Serviciului de Medicină Legală Botoşani şi Certificatul medico-legal nr. 598/01 din 27.06.2017 al Serviciului de Medicină Legală Botoşani, arătând că individualizarea leziunilor traumatice suferite de către persoana vătămată C. prin raportare la acţiunile inculpaţilor A. şi B. putea fi realizată fără nici o dificultate, respectiv că acţiunile persoanei vătămate C. au constituit cauza determinantă a producerii conflictului, acţiuni care au constat într-o agresiune directă asupra inculpatului A., obiectivată medico-legal.

Apoi s-a susţinut că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică prin menţinerea soluţiei de condamnare dispusă pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de omor" prev. de art. 32 rap, la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., dar şi pentru argumentarea greşitei încadrări juridice dată faptei cel puţin prin raportare la situaţia inculpatului B. sau prin raportare la respingerea cererii de reţinere a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A..

Mai mult s-a arătat că, dincolo de inexistenţa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de " tentativă de omor " prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. şi existenţa vinovăţiei recurenţilor inculpaţi B. şi A. pentru infracţiunea dedusă judecăţii, instanţa de apel s-a limitat să respingă toate cererile de administrare a unor probatorii, respingând apoi apelul declarat.

Deopotrivă, s-a susţinut că, sub aspectul existenţei condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, instanţa de apel nu a reuşit sa facă o distincţie (extrasă din situaţia de fapt concretă) între acţiunile inculpaţilor B. şi A. şi, acţiunile părţii vătămate C., respectiv să coreleze în mod corect urmarea imediată produsă şi contribuţiile fiecăreia dintre persoanele implicate în altercaţie.

Totodată, având în vedere că la pronunţarea condamnării, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel ar fi trebuit să realizeze o analiză obiectivă a probelor şi să-şi fundamenteze soluţiile pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei recurenţilor inculpaţi B. şi A., s-a apreciat că este necesară o analiză privind aplicarea principiului "orice îndoială este în favoarea inculpatului" prin raportare la analiza elementelor de tipicitate subiectivă ale faptei.

Pe cale de consecinţă, având în vedere aceste argumente, s-a susţinut că modalitatea de soluţionarea a apelului constând în respingerea tuturor cererilor formulate de către inculpaţii B. şi A. reprezintă o încălcare a principiului dreptului la un proces echitabil, în condiţiile date.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 21 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii inculpaţi A. şi B., împotriva deciziei penale nr. 1620 din data de 23.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 03 aprilie 2024, cu citarea părţilor şi încunoştinţarea apărătorului ales al recurenţilor.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanţa, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpaţi A. şi B., a constatat că sunt respectate dispoziţiile art. 434-438 C. proc. pen.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, Înalta Curte a primit concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 21 februarie 2024, Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. ca fiind nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, etc.).

În plus, în jurisprudenţa sa (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 şi nr. 332/RC din 28 iunie 2022 şi altele), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În cauză, se constată că recurenţii inculpaţi B. şi A. au invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care au fost condamnaţi nu se încadrează în configurarea legală a tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., lipsind tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, precum şi încălcarea dreptului la un proces echitabil.

S-a mai susţinut că cel puţin în ceea ce priveşte situaţia inculpatului B. s-a argumentat, în mod greşit, încadrarea juridică dată faptei.

Totodată, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. s-a criticat respingerea cererii de reţinere a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpaţilor B. şi A., pentru aceea că, în seara de 11.06.2017, în jurul orei 21:20, inculpatul A. a lovit-o pe persoana vătămată C. cu o bâtă de baseball peste cap, împrejurare în acea aceasta a căzut, după care a fost lovită cu piciorul peste corp, o singură dată, de către inculpatul B., aceasta după ce la debutul conflictului a fost lovită de amândoi inculpaţii cu pumnii, în zona capului şi peste corp.

Instanţele de fond şi apel au reţinut că fapta există şi întruneşte elementele constituite ale infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 raportat raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a tentativei la infracţiunea de omor, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor, că fapta ce le este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 188 C. pen., omorul constă în uciderea unei persoane, acţiune care se realizează prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea persoanei.

În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni, în doctrină şi jurisprudenţă s-a statuat că acţiunea de ucidere poate fi înfăptuită direct, prin energia proprie a făptuitorului, sau indirect, prin folosirea unor mijloace puse în mişcare de acesta (precum asmuţirea unui animal, producerea unui incendiu ori a unei explozii, folosirea unor substanţe toxice, etc.). Astfel, elementul material al infracţiunii de omor este realizat şi atunci când făptuitorul pune victima într-o situaţie periculoasă şi nu face nimic pentru a împiedica producerea morţii acesteia.

Este adevărat că, în cazul acestei infracţiuni, indiferent de modalitatea în care a fost realizată, activitatea făptuitorului trebuie să aibă ca rezultat moartea unei persoane, însă, dacă acest rezultat nu se produce, fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor. Aşadar, împrejurarea că decesul părţii vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voinţa inculpatului nu înlătură calificarea faptei ca infracţiune de omor, ci doar o circumscrie formei de tentativă a acesteia.

În acest din urmă caz, urmarea infracţiunii constă în punerea în primejdie a vieţii persoanei, noţiune care, în accepţiunea sa juridică, constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin punerea în executare a unei acţiuni apte să producă suprimarea vieţii acesteia şi caracterizate de intenţia specifică de omor, care să demonstreze, prin natura şi împrejurările de săvârşire, că infractorul a avut intenţia de a ucide.

Se observă, astfel, că, infracţiunea de omor protejează relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă.

În cauză, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat pe parcursul procesului penal, instanţa de apel a reţinut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situaţiei de fapt, că "în seara zilei de 11.06.2017, partea civilă se afla la barul denumit "Sat Bodeasa", împreună cu soţia sa, martora E..

Aceştia stăteau la o masă lungă, cu bănci din lemn, pe terasă, împreună cu martorii F., G., H., consumând cu toţii bere.

La un moment dat, în faţa barului a parcat autoturismul inculpatul A.. Acesta a intrat în bar şi după aproximativ 5-10 minute, a ieşit cu o sticlă cu suc.

Când inculpatul voia să iasă, partea civilă s-a ridicat de la masă şi voia să intre în bar, împrejurare în care inculpatul a deschis uşa barului (aceasta deschizându-se în exterior) şi a atins-o cu uşa pe partea civilă. În urma acestui gest, partea civilă i-a pus piedică inculpatului, dar acesta nu a căzut şi a fugit, iar partea civilă a aruncat după acesta cu o halbă, fără a-l nimeri.

Inculpatul A. a plecat în fugă spre casă, lăsând maşina la bar, şi s-a întors după aproximativ 5-10 minute, având în mână o bâtă de baseball şi fiind însoţit de fratele său, inculpatul B..

Văzându-i că vin, partea civilă s-a ridicat de la masă, a rupt o bucată de scândură din gardul barului şi le-a ieşit în întâmpinare.

Inculpaţii au intrat în curtea barului ajungând faţă în faţă cu partea civilă, împrejurare în care partea civilă, agitând scândura în aer în formă de X, l-a lovit cu aceasta pe inculpatul A. în zona mâinii şi a piciorului, inculpatul B. a lovit-o pe partea civilă cu pumnul în nas, iar inculpatul A. a lovit-o cu bâta de baseball în cap. În urma loviturii primite, partea civilă a căzut pe spate, pe terasa din faţa barului, după care a mai fost lovită de inculpaţi în zona picioarelor, agresiunea fiind stopată prin intervenţia martorilor E. şi G.."

Totodată, Curtea a apreciat că rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză că fapta inculpaţilor întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., având în vedere zona vizată (capul), obiectul folosit (bâta de baseball - obiect dur, apt a produce urmări grave), precum şi împrejurarea că după ce persoana vătămată a căzut, a mai fost lovită cu piciorul peste corp de către inculpatul B..

În ceea ce priveşte tipicitatea subiectivă, aspect care, la rândul său, nu mai poate forma obiect de cenzură în prezenta cale extraordinară de atac, instanţa de apel a reţinut, similar primei instanţe, că inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia, întrucât din modalitatea în care a acţionat, rezultă că, inculpaţii, în urma conflictului preexistent cu persoana vătămată, au venit de la domiciliu împreună, inculpatul A. fiind înarmat cu o bâtă de baseball, aspect cunoscut şi acceptat de către inculpatul B., iar ulterior aceştia au aplicat împreună şi în aceeaşi împrejurare lovituri persoanei vătămate.

În atare situaţie, Înalta Curte observă că faptele reţinute cu titlu definitiv de curtea de apel în sarcina inculpaţilor A. şi B. se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că este formală încadrarea în cazul de recurs în casaţie, prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., a motivului privind condamnarea inculpaţilor pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Cât priveşte motivele de recurs în casaţie în sensul că acţiunile recurenţilor asupra victimei care s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit nu au vizat o lovitură directă şi nu au pus în primejdie viaţa părţii civile, vizează în esenţă, vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor prin interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea conţinutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În realitate, prin criticile formulate prin motivele de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie vizând circumstanţele comiterii faptelor şi probatoriul cauzei, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală.

Astfel, se observă că prin criticile aduse hotărârii definitive nu au fost evidenţiate elemente de nelegalitate, ci s-a solicitat o reinterpretare a probelor şi o schimbare a situaţiei de fapt reţinute în cauză (critici care de altfel au fost formulate şi în faţa instanţei de control judiciar), care însă nu pot fi valorificate în contextul cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 438 C. proc. pen.

În aceste condiţii, se constată că prin motivele de recurs în casaţie se urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt, prin reinterpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce este contrar scopului prevăzut de lege pentru recursul în casaţie, acela de a verifica legalitatea unei hotărâri definitive, iar din această perspectivă criticile recurenţilor-inculpaţi B. şi A., nu pot fi primite de instanţa de casaţie, recursul fiind nefondat.

Reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se şi cerinţele de tipicitate subiectivă ale infracţiunii.

Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care au fost condamnaţi inculpaţii B. şi A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1620 din data de 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1620 din data de 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2024.