Abuse against minors via indirect domestic violence: elements of typicity and causal link between parental aggression and endangerment of minor's development

Şedinţa publică din data de 07 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 459 din 8 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Turda, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor, prev. de art. 197 din C. pen. (persoană vătămată A.). În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35, alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată A.).

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1din C. pen. (persoană vătămată A.).

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 din C. pen. (persoană vătămată A.).

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 din C. pen. (persoană vătămată A.).

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art. 274 din C. pen. raportat la art. 206, alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată A.).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că cele şase infracţiuni sunt în concurs real şi conform art. 39 lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din celelalte pedepse aplicate (2 ani şi 8 luni închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 11.04.2021 la zi.

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea 76/2008, a fost informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului A..

S-a luat act că persoanele vătămate A. şi A., prin reprezentant legal, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1346/A din data de 01 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 459/2022, pronunţată de Judecătoria Turda la data de 08.11.2022, în dosarul nr. x/2022, pe care a desfiinţat-o parţial în latura penală a cauzei, cu privire la durata pedepselor principale aplicate pentru comiterea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C. pen. (persoana vătămată A.), violenţă în familie sub forma lovirii sau a altor violenţe, în variantă agravată şi în formă continuată, prev. de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată A.), lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată A.), şi la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi, soluţionând cauza în aceste limite:

S-a dispus descontopirea pedepsei principale rezultante de 7 ani şi 8 luni închisoare, în pedepsele componente de 5 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare.

S-a redus pedeapsa principală a închisorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C. pen. (persoana vătămată A.), de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa principală a închisorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie sub forma lovirii sau a altor violenţe, în variantă agravată şi în formă continuată, prev. de art. 199 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată A.), de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa principală a închisorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată A.), de la 1 an şi 6 luni ani închisoare la 1 an închisoare.

S-au menţinut pedepsele principale aplicate pentru comiterea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 din C. pen. (persoana vătămată A.), influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 din C. pen. (persoana vătămată A.) şi răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art. 274 din C. pen. (persoana vătămată A.), acelea de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare.

S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin sentinţa apelată pe lângă fiecare pedeapsă principală cu închisoarea.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare, aplicate prin decizie, cu pedepsele principale de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa apelată, şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (6 ani şi 6 luni), respectiv 2 ani şi 2 luni, rezultând pedeapsa finală de 6 ani şi 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii rezultante aplicate prin sentinţa apelată.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă a închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11.04.2022 la zi.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1346/A din data de 01 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 02.10.2023.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării căii extraordinare de atac, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., şi în consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei penale nr. 13 46/A/2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi a sentinţei penale nr. 459/08.11.2022 pronunţată de către Judecătoria Turda, raportat la prevederile art. 448 alin. (3) din C. proc. pen. şi achitarea recurentului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 197 din C. pen., în temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

S-a precizat că prezentul recurs în casaţie vizează exclusiv infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. pen., întrucât, în opinia apărării, nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale textului de incriminare, fapta concretă imputată inculpatului nefiind prevăzută de legea penală.

S-a apreciat că soluţia de condamnare a recurentului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond şi de apel este nelegală, fapta nefiind prevăzută de legea penală, fiind incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, din C. proc. pen.

Încadrarea juridică din rechizitoriu x Fapta inculpatului A. care în perioada 2019 — 2022 (între debutul actelor de violenţă cercetate în prezenta cauză şi momentul sesizării organelor judiciare) prin actele de violenţă exercitate asupra mamei persoanei vătămate A. şi prin actele de ameninţare exercitate asupra persoanei vătămate şi a mamei acesteia, a pus în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală (psihică) a minorei A., cauzându-i severe probleme de natură psihice şi tendinţe şi tentative de suicid, constituie infracţiunile de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 din C. pen.

Instanţa de fond şi ulterior instanţa de apel au preluat ca atare aceste aspecte, fila x, paragraf 11 sentinţă, respectiv la fila x, primul paragraf din decizie, în ceea ce priveşte stare de fapt, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de control judiciar au reţinut, în esenţă, faptul că recurentul a pus în primejdie gravă dezvoltarea persoanei vătămate minore prin aceea că a exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate majore, (...) prin comportamentul brutal exercitat în mod repetat şi pe o lungă perioadă de timp asupra propriei soţii, de faţă cu minora sau la care aceasta lua act ulterior, nu a asigurat condiţii corespunzătoare de locuit, în vederea unei dezvoltări armonioase a intelectului propriului copil.

În ceea ce priveşte starea de fapt, este de observat că nici instanţele de judecată şi nici chiar procurorul nu reţin în sarcina inculpatului acte de agresiune fizică îndreptate direct împotriva minorului, acte de agresiune, care de altfel nici nu există în realitate, ci doar atitudinea agresivă asupra persoanei vătămate majore care prin ricoşeu ar fi afectat şi minora. Astfel, trebuie remarcat că în sarcina inculpatului nu se reţin în concurs cu această faptă şi alte infracţiuni care să vizeze lezarea integrităţii fizice sau psihice a minorei, (ex. loviri sau alte violenţe, vătămare corporală, lipsire de libertate,etc.)

Cu privire la analiza elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 197 din C. pen., s-a menţionat că sub aspectul laturii obiective, elementul material poate fi realizat atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune. În ceea ce priveşte actele comisive acestea pot consta într-o largă varietate de acţiuni (ex. supunerea la violenţe fizice, obligarea la activităţi înjositoare sau istovitoare), situaţia fiind identică în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prin acte omisive (ex. privarea de hrană, de îmbrăcăminte, de căldura). Indiferent că discutăm de acte comisive sau acte omisive cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, s-a menţionat că esenţial este ca măsurile sau tratamentele reţinute în conţinutul constitutiv al infracţiunii să fie îndreptate în mod direct şi voit împotriva minorului.

Practic, indiferent că discutăm de acţiune sau inacţiune, relele tratamente trebuie să îl vizeze şi să fie aplicate nemijlocit minorului şi nu prin ricoşeu, ca urmare a supunerii altor persoane unor astfel de măsuri.

Acest aspect rezultă din redactarea textului de lege, dar şi din analiza obiectului juridic şi obiectului material al acestei infracţiuni. Conform doctrinei obiectul juridic al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică, securitatea şi dezvoltarea armonioasă a minorului, iar în ceea ce priveşte obiectul juridic secundar acesta vizează relaţiile de familie, situaţia premisă fiind constituită de relaţia părinte-copil sau raportul juridic în temeiul căruia minorul se află în grija altei persoane. Dacă discutăm de un obiect juridic material, atunci acesta poate fi corpul minorului dacă fapta se comite prin exercitarea de violenţe fizice, ceea ce nu e cazul în speţa noastră.

Din analiza acestor elemente, s-a precizat că reiese faptul că prin incriminarea acestor fapte se urmăreşte tocmai sancţionarea unui abuz de autoritate asupra minorului de către părinte/tutore, persoane care, contrar intereselor minorului, îl supun pe acesta unor acţiuni/inacţiuni apte să pună în primejdie gravă dezvoltarea ulterioară a acestuia.

Acelaşi aspect, respectiv că relele tratamente trebuie să vizeze în mod direct persoana minorului, reiese şi din analiza laturii subiective a infracţiunii, întrucât fapta prevăzută de art. 197 din C. pen., poate fi comisă doar cu intenţie, indiferent de formele acesteia, intenţie directă sau indirectă, ceea ce presupune că făptuitorul prin actele sale îndreptate împotriva minorului fie a conştientizat şi urmărit rezultatul socialmente periculos, fie l-a acceptat.

Or, în cauza de faţă nu se reţine că inculpatul ar fi comis în mod direct acţiuni caracterizate de violenţe fizice sau psihice îndreptate direct împotriva propriei fiice minore, ci se impută că, având un comportament agresiv manifestat faţă de soţia sa, mama minorei, inculpatul nu ar fi asigurat condiţii corespunzătoare minorei pentru dezvoltarea psihică armonioasă. Totodată, se reţine că prin acţiunile sale agresive (desfăşurate exclusiv asupra soţiei) a pus în primejdie dezvoltarea gravă a minorei, care aşa cum s-a arătat mai sus, a încercat de mai multe ori să îşi ia viaţa.

În raport de aceste aspecte, astfel cum sunt ele reţinute în sentinţa instanţei de fond şi confirmate prin decizia recurată, s-a precizat că este evident că faptele materiale propriu-zise imputate inculpatului, nu se mulează pe elementele de tipicitate ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Astfel, atâta vreme cât acţiunile inculpatului, fie ele chiar violente, nu au fost îndreptate împotriva minorei, nu se poate reţine că această infracţiune a fost comisă în mod mediat, prin ricoşeu, ca urmare a unor acţiuni abuzive la care a fost supusă o altă persoană, chiar dacă este o persoană apropiată afectiv de minoră.

În ceea ce priveşte urmarea socialmente periculoasă, respectiv punerea în primejdie gravă a dezvoltării intelectuale (psihice) a minorei, în mod evident trebuie să existe o legătură de cauzalitate indisolubilă între acest rezultat şi acţiunile făptuitorului. În speţa de faţă însă, această legătură de cauzalitate nu există şi nu a putut fi probată, aceasta fiind doar afirmată, atât de către instanţa de apel, cât şi de instanţa de fond.

În mod evident, relaţiile dintre cei doi soţi din această cauză erau profund alterate, fiind departe de ceea ce presupune o relaţie de familie normală. Totodată, relaţiile din cadrul familiei au influenţat în mod negativ situaţia minorei, însă acest lucru nu poate fi imputat exclusiv inculpatului.

Astfel, deşi la dosar există rapoartele psihologice potrivit cărora minora ar fi avut tentative de suicid, aceste rapoarte nu stabilesc că aceste tentative ar fi fost determinate de atitudinea inculpatului faţă de minoră, ci au în vedere întregul context familial, generat de ambii părinţi. În contextul dat, atitudinea agresivă/violentă a inculpatului faţă de soţia sa nu mai poate fi contestată, fiindu-i în mod evident imputabilă, însă în egală măsură, nu poate fi negată nici adicţia mamei (persoană vătămată majoră) cu privire la alcool, de unde şi relaţiile de familie alterate.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorat comportamentul abuziv al persoanei vătămate majore, mama, faţă de fiica sa, comportament apt să conducă la aceleaşi rezultate ca cele imputate inculpatului, şi având în vedere aspectele reţinute de către instanţa de fond şi apel, este evident faptul că eventualele tulburări de comportament ale minorei şi tentativele de suicid, nu pot fi legate în mod direct, exclusiv şi univoc de acţiunile concrete imputate inculpatului, acestea putând fi eventual generate de întregul context familial.

S-a susţinut că în speţă nu există legătură de cauzalitate ca element constitutiv al laturii obiective între faptele concrete imputate inculpatului (comportamentul agresiv îndreptat împotriva soţiei) şi tulburările de comportament ale minorei apreciate de către organele judiciare ca urmare imediată (primejdie gravă) a infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În raport de toate argumentele mai sus prezentate, s-a arătat că acţiunile/faptele concrete imputate recurentului A. astfel cum au fost acestea reţinute în dosarul penal nr. x/2022 în ceea ce priveşte infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 197 din C. pen., nu se circumscriu laturii obiective ale incriminării, nefiind întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, fapta nefiind prevăzută de legea penală, situaţie în care este incident cazul de recurs în casaţie reglementat de prevederile art. 438 alin. (1), pct. 7 din C. proc. pen., respectiv cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esenţă, a solicitat să se constate că faptele materiale propriu-zise imputate inculpatului nu se mulează pe elementele de tipicitate ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Astfel, atâta vreme cât acţiunile inculpatului, fie ele chiar violente, nu au fost îndreptate împotriva minorei, nu se poate reţine că această infracţiune a fost comisă în mod mediat, prin ricoşeu, ca urmare a unor acţiuni abuzive la care a fost supusă o altă persoană, chiar dacă este o persoană apropiată afectiv de minoră.

În ceea ce priveşte urmarea socialmente periculoasă, respectiv punerea în primejdie gravă a dezvoltării intelectuale (psihice) a minorei, în mod evident trebuie să existe o legătură de cauzalitate indisolubilă între acest rezultat şi acţiunile făptuitorului. În speţa de faţă însă, această legătură de cauzalitate nu există şi nu a putut fi probată, aceasta fiind doar afirmată, atât de către instanţa de apel, cât şi de instanţa de fond.

În mod evident, relaţiile dintre cei doi soţi din această cauză erau profund alterate, fiind departe de ceea ce presupune o relaţie de familie normală. Totodată, relaţiile din cadrul familiei au influenţat în mod negativ situaţia minorei, însă acest lucru nu poate fi imputat exclusiv inculpatului.

Înalta Curte reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului constă în aceea că, Începând cu anii 2017-2018, inculpatul A. a început să manifeste în cadrul căsniciei cu persoana vătămată A. o atitudine agresivă, care cu trecerea timpului s-a accentuat. Această atitudine agresivă se manifesta prin violenţe fizice şi psihice repetate, persona vătămată acceptând comportamentul agresiv şi violent al inculpatului asupra ei, întrucât considera că nu se va descurca financiar de una singură şi din cauza dorinţei de a-şi proteja fiica minoră A..

În contextul situaţiei de dependenţă faţă de inculpat, pe care persoana vătămată A. consideră că o are faţă de inculpatul, aceasta considerând că există riscul să rămână pe stradă, adică să fie dată afară din casa în care locuieşte şi să rămână fără mijloace de subzistenţă, întrucât inculpatul este singura persoană care îi poate asigura cele necesare traiului, persoana vătămată A. a fost victima mai multor acte de violenţă în familie.

În data de 22.09.2021 inculpatul A. a agresat-o pe persoana vătămată A. lovind-o în zona urechii stângi. Lovitura i-a cauzat persoanei vătămate o perforaţie a membranei timpanului stâng, leziune care necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 3157/II/a/57 din 03.05.2022 şi a suplimentului la respectivul raport.

Urmare a agresiunii suferite persoana vătămată a resimţit urmările agresiunii, manifestând dureri de cap (migrene) şi scăderea auzului, iar la data de de 06.10.2021, datorită acestor simptome, persoana vătămată s-a hotărât să se deplaseze la o unitate medicală pentru control şi îngrijiri medicale. Persoana vătămată s-a prezentat la B. unde s-a constatat că prezenta o perforaţie a membranei timpanice, boala debutând în urmă cu două săptămâni faţă de momentul consultului, în urma unui traumatism.

În data de 22.11.2019 persoana vătămată A. a fost agresată de inculpatul A., care a lovit-o în zona ochiului stâng, cauzându-i un hematom la nivel orbital stâng, iar în data de 24.11.202 inculpatul a agresat-o pe soţia sa, persoana vătămată A. lovind-o în mod repetat.

În data de 29.01.2022, în jurul orei 21:27, inculpatul şi-a agresat-o pe soţia sa, persoana vătămată A. lovind-o în prezenţa fiicei lor minore A. în vârstă de 11 ani, aceasta din urmă trimiţând un mesaj pe aplicaţia whatsapp de pe numărul de pe numărul de telefon (...), în care se solicita ajutorul poliţiei având următorul mesaj "Vă rog ajutaţi-ne, trimiteţi pe cineva, tati o omoară pe mami, şi aseară a bătut-o, o obligă să bea Laminoriştilor 171 Cîmpia Turzii A.".

Ca urmare a mesajului trimis, la faţa locului a fost trimis un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii care i-au găsit la domiciliu pe inculpat, pe persoana vătămată şi pe fiica acestora. În prezenţa inculpatului A., atât persoana vătămată A. cât şi minora A. au negat că ar fi avut loc vreun act de violenţă sau vreun conflict familial, aspect nereal.

După sosirea poliţiei la locuinţa sa, în perioada imediat următoare, inculpatul a ameninţat persoanele vătămate A. şi A. că le va spânzura pentru a le înfrica şi determina pe acestea să nu dea declaraţii în legătură cu sesizarea penală din data de 29.01.2022 referitoare la actele de violenţă domestică comise, respectiv pentru că minora a sesizat organele de poliţie şi să o determine de aceasta din urmă să nu mai sesizeze organele judiciare în cazul în care va fi martora unor agresiuni viitoare asupra mamei sale.

De asemenea, în data de 11.07.2021, inculpatul a încuiat-o pe soţia sa, persoana vătămată A., într-o cameră a imobilului în care locuieşte, privând-o de libertate timp de aproximativ trei ore. Urmare a faptului că a fost închisă de inculpat, persoana vătămată a sunat la organele de poliţie solicitând intervenţia acestor care s-au deplasat la locuinţa acestora şi au observat că şi în prezenţa organelor abilitate să apere ordinea de drept, inculpatul continua să o priveze de libertate pe soţia sa.

Evenimentele la care a asistat în cursul timpului, respectiv violenţele exercitate în mod repetat de tatăl său asupra mamei sale, ameninţările adresate atât acesteia cât şi minorei, au pus în primejdie gravă dezvoltarea psihică (intelectuală) a minorei A., care, la vârsta de 12 ani a încercat de mai multe ori să îşi ia viaţa, aceasta considerând că nu mai există alternative la situaţia în care se afla.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 197 C. pen., infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului constă în punerea în primejdie gravă prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căruia se află minorul.

Comportarea violentă faţă de minor atinge grav stabilitatea şi relaţiile vieţii de familie.

Elementul material al laturii obiective este reprezentat prin măsuri sau tratamente de orice fel, care pun în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului. Elementul material se poate realiza prin acţiune (violenţe fizice sau psihice, obligarea la executarea unor activităţi istovitoare sau înjositoare etc.) sau prin inacţiune (privarea de hrană, de îngrijiri medicale, de căldură, de îmbrăcăminte etc.).

Pentru existenţa infracţiunii se cere ca măsurile sau tratamentele să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.

Înalta Curte reţine că actele de violenţă exercitate asupra mamei persoanei vătămate A. şi prin actele de ameninţare exercitate asupra persoanei vătămate şi mamei acesteia, fiind supusă la acte de umilinţă şi suferinţă, au avut drept efect punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 C. pen.

De asemenea, se constată că inculpatul, prin comportamentul brutal exercitat în mod repetat şi pe o lungă perioadă de timp asupra propriei soţii, de faţă cu minora sau la care aceasta lua act ulterior, nu a asigurat condiţii corespunzătoare în vederea unei dezvoltări armonioase a intelectului propriului copil.

Versiunea expusă de către inculpat, în sensul că acţiunile fizice sau psihice nu au fost îndreptate direct asupra propriei fiice minore, ci asupra mamei acesteia, astfel că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, nu pot fi primite, câtă vreme tulburările de comportament ale minorei şi tentativele de suicid au fost generate de conduita manifestată de inculpat în contextul familial, prin acţiunile violente exercitate asupra mamei minorei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că există legătură de cauzalitate între acţiunile inculpatului şi starea de pericol cu privire la dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a fiicei sale minore.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 197 C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1346/A/2023 din data de 01 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-persoană vătămată A. în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1346/A/2023 din data de 01 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-persoană vătămată A. în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2024.