Police officer’s usurpation conviction for taking bribes during traffic stop upheld; limitation termination for disclosure stands.

Şedinţa publică din data de 07 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 26 din 08.02.2023 a Tribunalului Suceava pronunţată în dosarul nr. x/2021, printre alţii, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei, prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, executorie în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. raportat la art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 3 ani, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinţei, fiindu-i aplicate dispoziţiile art. 92 alin. (3) C. pen. raportat la art. 93 alin. (1) C. pen., şi art. 93 alin. (2) şi (3) C. pen.

În temeiul art. 407 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 96 alin. (1), (4), (6) C. pen., art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, constând în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 153, art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 155 alin. (1) C. pen., coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022, art. 304 alin. (2) C. pen., art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1456 din 26.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 26 din 08.02.2023 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei penale nr. 1456 din 26.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 15.11.2023, prin apărător ales, avocat B., cu împuternicire avocaţială aflată la dosarul de recurs în casaţie.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat, în esenţă, că situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei prevăzute de art. 300 C. pen., fiind incidentă ipoteza de casaţie prevăzută de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, activitatea desfăşurată de inculpatul A. a fost în conformitate cu atribuţiile de serviciu, inculpatul A. oprind respectivul autovehicul nu în calitate de poliţist rutier, ci pentru a verifica situaţia respectivului autovehicul şi a persoanelor din interior, existând premisa săvârşirii unei infracţiuni sau a existenţei unui pericol grav pentru ordinea publică.

Din situaţia de fapt reţinută, nu rezultă faptul că inculpatul A. a oprit respectivul autovehicul în vederea constatării şi sancţionării unei contravenţii la regimul rutier (atribuţii de serviciu care nu-i reveneau), ci a acţionat conform atribuţiilor legale şi fişei postului, existând premisele în măsură să genereze o suspiciune rezonabilă vizând posibilitatea săvârşirii unei infracţiuni sau existenţei unui pericol grav pentru ordinea publică.

Aşadar, ca situaţie de fapt, Curtea a reţinut că inculpatul A. aflat în serviciul de patrulare a oprit autovehicul condus de C. ca efect al neacordării priorităţii de trecere în sensul giratoriu a autospecialei de poliţie. Această situaţie de fapt reţinută de Curte a generat o suspiciune rezonabilă vizând posibilitatea ca şoferul autovehiculului să fie băut sau drogat sau vizând existenţa unor altor motive care ar fi dus la un asemenea comportament şi de asemenea posibilitatea creării unei stări de pericol pentru ordinea publică, în sensul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Deşi Curtea a analizat atribuţiile de serviciu ale poliţistului din cadrul Biroului de Ordine Publică, în situaţia de fapt prezentată nu a făcut trimitere la totalitatea atribuţiilor de serviciu, generând o situaţie de fapt care nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 300 C. pen. Astfel, prin Fişa postului, la descrierea sarcinilor se menţionează că Poliţistul din cadrul B.O.P. acţionează în zona de patrulare pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, infracţiunilor stradale, cât şi pentru menţinerea ordinii şi a liniştii publice şi de asemenea, acţionează pentru prinderea în flagrant a persoanelor care săvârşesc fapte penale sau antisociale.

Din aceste dispoziţii rezultă, cu claritate, că situaţia de fapt reţinută de Curtea de Apel Suceava nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei, poliţistul acţionând, în mod clar, în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu.

De asemenea, art. 31 lit. g) din Legea nr. 218/2002 privind funcţionarea Poliţiei Române, se prevede faptul că poliţistul are obligaţia să efectueze controale atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de infracţiuni ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din infracţiuni.

Tot în acest sens, art. 34 lit. a) din aceeaşi lege prevede faptul că poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei în situaţia în care acesta încalcă dispoziţiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală.

Având în vedere dispoziţiile enunţate, în opinia inculpatului A., rezultă cu claritate că activitatea desfăşurată de către acesta a fost în conformitate cu legea şi atribuţiile de serviciu, nefiind desfăşurate acţiuni sau activităţi care nu intrau în sarcinile de serviciu.

Astfel, situaţia de fapt reţinută de Curtea de Apel Suceava conform căreia inculpatul A. în calitate de poliţist la B.O.P, Poliţia Municipiului Suceava, IPJ Suceava, aflat în serviciul de patrulare a oprit un autovehicul care nu a acordat prioritate autospecialei de poliţie şi ulterior a legitimat conducătorul auto, nu îmbracă elementele de tipicitate ale infracţiunii de uzurparea a funcţiei, inculpatul acţionând firesc în scopul verificării unor premise care generau suspiciunea legitimă vizând o faptă antisocială.

Activitatea reţinută ca traseu infracţional nu corespunde elementelor de tipicitate a infracţiunii de uzurparea funcţiei, întrucât inculpatul nu a oprit fără drept respectivul autovehicul, ci a acţionat în conformitate cu atribuţiile sale şi, de asemenea, a legitimat conducătorul auto în vederea stabilirii identităţii acestuia.

Având în vedere motivele expuse, inculpatul A. a apreciat că este incidentă ipoteza de casaţie prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, în baza art. 440 C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie.

Prin încheierea din 13 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) şi art. 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1456 din data de 26 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021 şi a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esenţă, a solicitat să se constate că, în mod greşit, a fost condamnat, întrucât situaţia de fapt reţinută de Curtea de Apel Suceava conform căreia inculpatul A. în calitate de poliţist la B.O.P, Poliţia Municipiului Suceava, IPJ Suceava, aflat în serviciul de patrulare a oprit un autovehicul care nu a acordat prioritate autospecialei de poliţie şi ulterior a legitimat conducătorul auto, nu îmbracă elementele de tipicitate ale infracţiunii de uzurparea a funcţiei, inculpatul acţionând firesc în scopul verificării unor premise care generau suspiciunea legitimă vizând o faptă antisocială.

Activitatea reţinută ca traseu infracţional nu corespunde elementelor de tipicitate a infracţiunii de uzurparea funcţiei, întrucât inculpatul nu a oprit fără drept respectivul autovehicul, ci a acţionat în conformitate cu atribuţiile sale şi, de asemenea, a legitimat conducătorul auto în vederea stabilirii identităţii acestuia.

Înalta Curte reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei, prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 constă în aceea că, în intervalul orar 20:00-20:30, în calitate de lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul de Ordine Publică, care nu are aviz de poliţie judiciară şi nici nu a fost desemnat poliţist rutier, în timp ce se afla în timpul serviciului de patrulare în vederea asigurării ordinii şi siguranţei publice, a efectuat acte ce nu intră în atribuţiile sale de serviciu, producându-se o urmare dintre cele prevăzute la art. 297 C. pen. şi obţinând pentru sine un folos necuvenit, prin aceea că a urmărit în trafic şi a oprit autovehiculul cu nr. de înmatriculare x condus de C. care a săvârşit o contravenţie rutieră (nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare), i-a solicitat actele la control şi a primit de la acesta o sumă de bani pentru a nu-l sancţiona contravenţional la regimul rutier, activitate ce nu intră în conţinutul atribuţiilor sale de serviciu, obţinând astfel suma de 50 RON de la conducătorul auto, în acest mod vătămând şi interesele instituţiei din care face parte, respectiv Poliţia Română - I.P.J. Suceava.

Conform art. 300 C. pen., infracţiunea de uzurparea funcţiei reprezintă fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Uzurparea funcţiei presupune din partea funcţionarului public o conduită abuzivă, în afara limitelor stabilite prin fişa postului, conduită ce are ca rezultat una dintre urmările specifice infracţiunii de abuz în serviciu. Prin aceste trăsături se poate susţine că incriminarea analizată reprezintă o formă specială de abuz în serviciu.

Subiectul activ nu poate fi decât persoana fizică ce are calitatea de "funcţionar public", în sensul dispoziţiilor legii penale (art. 175 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de îndeplinire a unui act ce nu intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului. Aceasta presupune verificarea în fiecare caz, a dispoziţiilor legale primare şi secundare ce dau conţinut atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului şi a fişei postului ocupat de făptuitor, pentru a se stabili care erau atribuţiile concrete ale sale.

Ori de câte ori se va constata că actul realizat nu se circumscrie atribuţiilor din fişa postului, precum şi atunci când funcţionarul a continuat să exercite funcţia publică, alta decât cea care implică exerciţiul autorităţii de stat, se va reţine fapta de uzurpare a funcţiei.

În speţă, elementul material a constat în acţiunea de a urmări în trafic şi a opri autovehiculul cu nr. de înmatriculare x condus de C., care a săvârşit o contravenţie rutieră, de a-i solicita actele la control în vederea sancţionării contravenţionale.

O altă cerinţă necesară pentru realizarea laturii obiective presupune ca actul să fie îndeplinit în timpul serviciului, adică în timpul în care funcţionarul desfăşoară activităţi legate de îndatoririle sale de serviciu. În mod obişnuit, aceste activităţi se desfăşoară în timpul programului legal de lucru.

Urmarea imediată are caracter alternativ şi poate consta în: producerea unei pagube, o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Prin îndeplinirea în timpul serviciului a unui act care nu intră în atribuţiile sale, inculpatul A. a provocat o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane juridice, respectiv ale Poliţiei Române - I.G.P.R. – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, aşa cum s-a arătat în mod detaliat mai sus.

În cauză, în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei corespund faptei reţinute în concret în sarcina recurentului inculpat.

Inculpatul a invocat, în susţinerea recursului în casaţie, faptul că nu şi-a exercitat atribuţii de serviciu care nu îi erau conferite de cadrul legal.

În acord cu instanţa de apel Înalta Curte reţine că la data săvârşirii faptei inculpatul A. era agent de poliţie şi îşi desfăşura activitatea în cadrul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică – Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare. Potrivit art. 26 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, printre atribuţiile principale ale Poliţiei Române se regăseşte şi aceea de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni contravenţionale, potrivit legii (art. 26 alin. (1) pct. 10). De asemenea, aşa cum rezultă din fişa postului, inculpatul - agent de poliţie A. avea printre sarcini şi îndatoriri şi aceea de a efectua acte de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor conform competenţelor conferite de legislaţia incidentă şi de a preda, la ieşirea din serviciu, documentele întocmite în cauză, şefului/gestionarului structurii din care face parte.

Ori, astfel cum a susţinut şi Parchetul şi a reţinut şi judecătorul fondului, potrivit art. 109 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constatarea contravenţiilor la regimul rutier şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră. De asemenea, potrivit art. 177 din Hotărârea nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora, se realizează de către poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Române.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. În concret, norma legală indicată instituie îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru calitatea de poliţist rutier, şi anume, pe de o parte, să fie ofiţer sau agent de poliţie specializat, iar, pe de altă parte, să fie desemnat prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Rezultă că, în condiţiile legislative în vigoare la data comiterii faptei, doar agentul constatator desemnat poliţist rutier prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române avea competenţa de a constata contravenţii la regimul rutier, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege.

Ori, după cum s-a reţinut, inculpatul agent de poliţie A. funcţiona, la data cu pricina, în cadrul Poliţiei Municipiului Suceava - Biroul Ordine Publică - Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare şi nu fusese desemnat poliţişt rutier, neavând astfel competenţa de a constata contravenţii la regimul rutier şi nici de a aplica sancţiuni contravenţionale în acest domeniu.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1456 din data de 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1456 din data de 26 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2024.