Statute of limitations for corruption offenses: applicability of mitior lex excluding interruption mechanisms vs. EU systemic impunity risk

Şedinţa publică din data de 07 mai 2024

Deliberând asupra cauzei d faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 20.11.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.

2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi g) C. pen.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma actuală în vigoare), cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi g) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., adaugă la pedeapsa principală sporul obligatoriu de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa de 7 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe care le va executa inculpatul.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 03.12.2014 şi de la 08.12.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 397 C. proc. pen.. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen.. a fost admisă acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi dispune restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.

3. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. a achitat pe inculpatul C. pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen..raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctele 1 şi 2 din rechizitoriu).

4. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul D., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 15.10.2014 şi de la 17.10.2014 la 29.06.2015.

5. În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a doua şi b C. pen. anterior: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.

A constatat că inculpatul a fost supus măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arestul la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.

6. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul F., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau în cadrul Primăriei Ghimbav.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de supraveghere.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A constatat că inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) de la 16.10.2014 la 28.01.2015.

7. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de supraveghere.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore în data de 16.10.2014.

A respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea vătămată H..

Împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, apelantele Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Bacău şi inculpaţii E., D., C., A., B., F. şi G..

Prin decizia penală nr. 338/A din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, s-au hotărât următoarele:

A. În unanimitate:

S-au admis apelurile declarate de către apelanţii E., D., C., A., B., F. şi G. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, care a fost desfiinţată, în parte, şi rejudecând cauza:

A.I. Cu majoritate:

În baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

A.II. În unanimitate:

1. În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

2. În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

3. În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

4. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D. cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

5. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul E., cu privire la complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

6. În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul F. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

7. În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul G. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

B. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi apelantele Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică Bacău, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei penale nr. 338/A din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13.12.2023 şi inculpaţii F. şi G., la data de 04.12.2023, prin apărător ales, avocat I. cu împuternicire avocaţială aflată la dosar de recurs în casaţie exclusiv redactare, semnare, depunere.

Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, cu încălcarea dreptului Uniunii Europene şi a interpretării obligatorii furnizate prin Hotărârea Preliminară din 24 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Justiţie (Marea Cameră) în privinţa situaţiei juridice născute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/2022 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal pe motiv că s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru fapte de corupţie aflate sub incidenţa Deciziei 2006/928 MCV şi comise în perioada în care acest act al UE era în vigoare:

- faţă de inculpatul A., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

- faţă de inculpatul B., cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- faţă de inculpatul C., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- faţă de inculpatul D., cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- faţă de inculpatul E., cu privire la complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea 78/2000;

- faţă de inculpatul F. cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- faţă de inculpatul G., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte a constatat că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor comise de inculpaţi, însă a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este cel general, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani de la data comiterii faptelor (comise în perioada 2012-2013), fără luarea în considerare a dispoziţiilor art. 155 C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei.

Conform art. 155 alin. (4), fiind efectuate acte de procedură care au fost comunicate inculpaţilor înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/26 aprilie 2018, în cauză este incidenţă instituţia prescripţiei speciale, care instituie un termen de prescripţie de 16 ani, ce nu s-a împlinit.

Instanţa de apel era obligată, în virtutea interpretării obligatorii date în cauza C-107/23 Lin (PPU), să nu invalideze retroactiv efectul întreruptiv de prescripţie, ce s-a produs definitiv la momentul îndeplinirii actelor de procedură şi, în special, prin trimiterea în judecată a inculpaţilor în anul 2015.

Instanţa de apel, deşi era obligată, în virtutea supremaţiei şi efectului direct al dreptului Uniunii Europene şi a caracterului obligatoriu al interpretării oferite dreptului UE prin Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 (Lin), având în vedere dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României, Decizia 2006/928 a Comisiei privind instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, art. 325 alin. (1) TFUE şi art. 2, 3 şi 5 din Primul protocol la Convenţia elaborată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (Convenţia PIF) privind sancţionarea faptelor de corupţie activă şi pasivă, apreciate de parchet a fi incidente în cauză, în mod greşit, nu a luat în considerare efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură efectuate în cauză înainte de data de 28 iunie 2018 (data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), cu toate că era obligată să nu adopte practica naţională particulară în materia mitior lex, care a condus CJUE la concluzia existenţei unui risc sistemic de impunitate (par 95 din hotărârea C-107/23).

Instanţa de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 şi, în baza art. 5 C. pen., în etapa următoare, a apreciat că în cauză legea aplicabilă nu cuprinde şi instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale, având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 şi ale Deciziei HP nr. 67/2022. La data pronunţării deciziei în apel erau îndeplinite condiţiile de aplicare directă a raţionamentului CJUE din cauza C-107/23 având în vedere: i) stadiul procedurii -hotărârea instanţei europene era publicată şi obligatorie pentru toate instanţele, apelul aflându-se în curs de soluţionare la momentul publicării acesteia, ii) situaţia juridică este identică - generată de deciziile CCR în materia prescripţiei şi, în special, de aplicarea în jurisprudenţa naţională a legii penale mai favorabile, subsecvent Deciziei HP nr. 67/2022, riscul sistemic de impunitate fiind deja stabilit în cauza C-107/23 (par. 91), iii) actele întreruptive de prescripţie au fost îndeplinite înainte de publicarea Deciziei CCR nr. 297/2018, ceea ce, având în vedere răspunsul CJUE la prima întrebare preliminară, a doua teză, determină obligaţia, iar nu facultatea instanţei de a nu invalida retroactiv efectul acestora, fiind efectuate cu respectarea drepturilor fundamentale, iv) obiectul cauzei - fapte de corupţie în legătură cu îndeplinirea unor acte de către funcţionari publici prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave patrimoniului public naţional, comise în perioada în care era în vigoare Decizia 2006/928 a Comisiei, act al UE care instituie pentru statul român, pentru faptele de corupţie, obligaţii similare celor reţinute de CJUE în cauza C-107/23 în materia fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale UE, coroborat cu prevederile Primului Protocol la Convenţia PIF privind corupţia (cauza Euro Box Promotion ş.a., cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19).

Recurentul parchet a apreciat că modalitatea de interpretare a instanţei de apel nu este conformă cu cerinţele dreptului Uniunii Europene, fiind în mod expres prohibită prin Decizia CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, aplicabilă şi faptelor de corupţie deduse judecăţii în prezenta cauză, raţionamentul instanţei de apel a avut drept efect neaplicarea instituţiei prescripţiei speciale a răspunderii penale, care prevede un termen dublu faţă de cel general, instituţie prevăzută de lege atât la momentul comiterii faptelor, cât şi la momentul îndeplinirii actelor întreruptive de prescripţie, în mod previzibil şi clar pentru toţi participanţii la procesul penal, inclusiv partea civilă-statul român.

S-a susţinut că, în mod greşit, la calculul termenelor de prescripţie, nu s-au avut în vedere termenele speciale, prevăzute de art. 155 alin. (4) C. pen., care nu s-au împlinit, ci doar cele generale, în condiţiile în care, în cursul termenelor generale de prescripţie a răspunderii penale, înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 la 28 iunie 2018, în cauză au fost efectuate acte de procedură ce au fost comunicate inculpaţilor, în conformitate cu cerinţele constituţionale - rechizitoriul a fost întocmit la data de 20.01.2015, la interval scurt de timp de la data comiterii faptelor deduse judecăţii, săvârşite în perioada 2012-2013.

Aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripţie definitiv, care nu mai poate fi înlăturat prin aplicarea principiului mitior lex, în maniera particulară dezvoltată în jurisprudenţă după publicarea deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M.Of. nr. 1141/28.11.2022), prin care s-a statuat că: "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".

Criticile invocate de parchet, în opinia acestuia, nu contrazic cele statuate de Înalta Curte prin decizia mai sus menţionată, deciziile Curţii Constituţionale ori alegerea legii penale mai favorabile, ci vizează modalitatea de interpretare a principiului mitior lex în situaţia particulară a cauzei, care a condus la invalidarea instituţiei prescripţiei speciale.

Solicitarea Ministerului Public nu conduce la o situaţie de afectare a drepturilor fundamentale ale persoanelor ori a principiului legalităţii pedepselor şi infracţiunilor, având în vedere că acest aspect a fost deja analizat în par. 109 din hotărârea C-107/23 şi s-a stabilit că obligaţia instanţelor naţionale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi Decizia nr. 67/2022 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Nu are relevanţă nici faptul că, în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, perioada dintre momentele publicării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, legislaţia penală naţională nu a cuprins niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, întrucât Ministerul Public nu invocă presupuse acte întreruptive de prescripţie din acest interval, ci din cel anterior.

Cu privire la aplicarea interpretării date în cauza C-107/23 şi faptelor de corupţie, parchetul a susţinut că instanţa de apel era obligată să nu aplice Decizia HP nr. 67/2022 în această modalitate, întrucât cauza vizează fapte de corupţie gravă, acuzaţia vizează producerea de consecinţe deosebit de grave patrimoniului public, fapte comise în perioada în care era în vigoare un act al Uniunii Europene care impunea luarea de măsuri pentru sancţionarea faptelor de corupţie grave cu sancţiuni efective şi disuasive, respectiv Decizia 2006/928 a Comisiei privind instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, raţionamentul Curţii din par. 99 din hotărârea C-107/23 fiind aplicabil şi în această materie.

Din Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021 în cauza Euro Box Promotion - cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 (paragrafele 185-191) rezultă că obligaţia României de a aplica pedepse efective şi disuasive nu subzistă doar în materie de protecţie a intereselor financiare ale Uniunii (în temeiul art. 325 TFUE), ci şi pentru cauzele de corupţie în general.

Temeiul de drept este Decizia 2006/928 privind MCV, abrogată prin Decizia 2023/1786, pe care parchetul o consideră aplicabilă situaţiilor juridice în timpul cât a fost în vigoare, situaţii generate prin comiterea faptelor de corupţie vizate de această decizie. De altfel, motivul abrogării deciziei CE (drept al UE) a constat în îndeplinirea obiectivelor MCV, însă aceasta nu înseamnă dispariţia obligaţiei statului român de a lua măsuri pentru a asigura caracterul efectiv şi disuasiv al pedepselor pentru fapte de corupţie, mai ales cele conexe faptelor prin care se produc prejudicii deosebit de grave fondurilor publice (şi prin aceasta, indirect, intereselor financiare ale UE). În prezent MCV este înlocuit cu un mecanism de raportare anuală a respectării statului de drept în fiecare stat membru, cu obiective similare, fiind totodată demarat un proces legislativ pentru sancţionarea uniformă a faptelor de corupţie la nivel UE, toate demonstrând că motivul abrogării nu constă în dispariţia obligaţiei de sancţionare disuasivă a faptelor de corupţie, care este pe deplin actuală şi aplicabilă faptelor comise pe timpul cât Decizia CE 2006/928 era în vigoare.

Parchetul a susţinut că, pentru stabilirea incidenţei actului UE invocat, ceea ce prezintă relevanţă sub acest aspect este data săvârşirii faptelor, întrucât la fapte se raportează legislaţia UE aplicabilă. Or, data săvârşirii faptelor, ce se circumscrie intervalului 2010-2013, este ulterioară adoptării acestei decizii şi anterioară abrogării sale. Acest aspect reiese, mutatis mutandis, şi din interpretarea pct. 64 din Cauza C-107/23.

Totuşi, în caz de dubiu, numai CJUE este competentă să stabilească sfera de aplicare a unui act al UE.

Pe de altă parte, recurentul parchet a arătat că, în prezent, pe rolul Curţii de Justiţie se află o cauză privind modul de interpretare a unor acte normative europene prin raportare la situaţia prescripţiei răspunderii penale în cauze de corupţie - cauza C-131/23, de a cărei rezolvare depinde şi soluţia în prezenta cale de atac.

Cererea de decizie preliminară formulată de către Curtea de Apel Braşov la data de 3 martie 2023 - procedură penală împotriva C.A.A. şi CV. (Cauza C-131/23) vizează inclusiv interpretarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, fiind formulată întrebarea dacă acest act se opune unei jurisprudenţe constituţionale sau practici naţionale în materia infracţiunilor de corupţie care permit constatarea retroactivă a lipsei cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei.

Cu privire la efectul temporal al hotărârilor CJUE, recurentul parchet a susţinut că, în principiu, interpretarea pe care Curtea o dă unei norme de drept a Uniunii în exercitarea competenţei pe care i-o conferă articolul 267 TFUE lămureşte şi precizează, atunci când este necesar, semnificaţia şi domeniul de aplicare ale acestei norme aşa cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată de la momentul intrării în vigoare a actului interpretat. Hotărârea CJUE se aplică şi relaţiilor juridice existente înainte de hotărâre (C-455/08 Commision c. Irlanda, 2009), iar dreptul interpretat de CJUE trebuie să fie aplicat de către instanţa naţională raporturilor juridice născute înainte de emiterea hotărârii preliminare (cauza Skov Aeg c. Bilka, C-402/03, hotărârea din 10 ianuarie 2006).

Cu privire la efectele hotărârilor pronunţate de Curte în procedura trimiterilor preliminare asupra altor cauze decât cauza principală în care a fost furnizată hotărârea Curţii, recurentul parchet a susţinut că, într-o jurisprudenţă constantă, CJUE a subliniat că deţine o competenţă exclusivă pentru a oferi interpretarea definitivă a dreptului Uniunii şi că nicio altă instanţă naţională nu poate să refuze să dea curs unei hotărâri pronunţate cu titlu preliminar de Curte. Hotărârile preliminare au efect general obligatoriu pentru toate instanţele din statele membre ale UE, nu doar pentru instanţa de trimitere, dat fiind că procedura trimiterii preliminare este menită să asigure interpretarea uniformă a dreptului Uniunii.

Aşadar, atât considerentele, cât şi dispozitivul Hotărârii din 24 iulie 2023 pronunţată de Curte (Marea Cameră) în cauza C-107/23 PPU pot fi aplicate mutatis mutandis, în ceea ce priveşte neconformitatea standardului naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (mitior lex) cu dreptul Uniunii Europene referitor la combaterea faptelor de corupţie.

În cauza C-107/23 a fost interpretată o dispoziţie a dreptulului Uniunii care impunea sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive într-o materie acoperită de dreptul UE, în raport de situaţia ivită prin aplicarea retroactivă a deciziilor Curţii Constituţionale în materia prescripţiei, în esenţă urmarea exclusiv a Deciziei HP nr. 67/2022, constatându-se risc sistemic de impunitate în cauzele penale în România.

Dreptul UE a fost constatat incident în acea cauză datorită obiectului său -evaziune fiscală cu TVA, fapte comise în perioada când era în vigoare Convenţia PIF. Aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în cazul faptelor de corupţie comise în perioada în care era în vigoare Decizia MCV.

Riscul sistemic de impunitate prin aplicarea mitior lex în maniera aleasă de instanţa de apel este deja stabilit prin hotărârea în cauza C-107/23 (par 91): Din elementele care precedă se poate deduce că situaţia juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie generează un risc sistemic de impunitate pentru infracţiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii în special în cauzele a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autorităţile penale.

Într-o simplă interpretare logică, fiind vorba de aceeaşi premisă, acelaşi mecanism intern care a condus la risc sistemic de impunitate, de aceeaşi obligaţie consfinţită de dreptul Uniunii - de sancţionare efectivă şi disuasivă a infracţiunilor particular vizate de act, este evident că interpretarea oferită prin hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 se aplică şi faptelor de corupţie, fără a fi nevoie de o hotărâre preliminară în acest sens.

Pentru aceste considerente, pe fondul recursului în casaţie, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 438 alin. (1) pt. 8 din acelaşi cod, parchetul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea în parte a deciziei nr. 338 din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, în ceea ce priveşte soluţiile de încetare a procesului penal dispuse faţă de inculpaţii A., C., B., E., D., F. şi G., pentru greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1)-(4) C. pen., şi, având în vedere că starea de fapt şi vinovăţia acestora au fost deja stabilite cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, pronunţarea unor soluţii de condamnare a inculpaţilor:

- A., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002;

- B., cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- C., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- D., cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- E., cu privire la complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea 78/2000;

- F., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- G., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

II. Prin cererile formulate de inculpaţii F. şi G. a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpaţii F. şi G. au arătat, în esenţă, că, deşi în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, au apreciat ca soluţia instanţei de apel prin care s-a respins apelul este nelegală, apreciind ca infracţiunea de cumpărare de influenţă, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de apel nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, recurenţii inculpaţi F. şi G. au susţinut că instanţa de apel a reţinut că nici inculpatul F. şi nici inculpatul G., cu ocazia întâlnirii din data de 08.09.2014 la care au participat, în prezenţa inculpatului J., nu au făcut nicio afirmaţie în sensul de a promite, oferi sau da bani ori alte foloase acestuia, această promisiune fiind făcută de către inculpatul K. înainte ca inculpaţii F. şi G. sa ajungă la masa la care discutau J. şi K..

Astfel, recurenţii inculpaţi F. şi G. au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă întrucât, pentru consumarea unei infracţiuni de cumpărare de influenţă elementul material (verbum regens) constă exclusiv în conduita prevăzuta în actul normativ, respectiv acţiunea inculpatului de a promite, oferi sau da bani ori alte foloase, traficantului de influenta. Săvârşirea acţiunii care reprezintă elementul material al infracţiunii, de către o persoană care acţiona în "conivenţă" cu alte persoane, nu transformă persoanele care nu au promis/oferit nimic în autori ai infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Prin încheierea din 09 aprilie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de inculpaţii F. şi G. împotriva deciziei penale nr. 338/A din 13 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021 şi a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, a reţinut, în esenţă, că, procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., a constatat că, în cuprinsul cererilor formulate atât de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi de inculpaţii F. şi G. este menţionat numele şi prenumele reprezentantului Ministerului Public/recurenţilor, semnătura apărătorului ales al acestora, iar decizia penală nr. 338/A din 13 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că recursurile în casaţie au fost formulate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

I. În ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţă, s-a constatat că, formal, criticile invocate de recurentul parchet se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

II. În ceea ce priveşte cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii F. şi G., în analiza îndeplinirii aceleiaşi condiţii prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că, formal, criticile invocate de inculpaţi se circumscriu, doar în parte, în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Din modul în care inculpaţii F. şi G. au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între faptele săvârşite şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, recursurile în casaţie fiind admisibile în principiu numai sub acest aspect.

Prealabil, se reţine că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Prin urmare, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege". Din această perspectivă, se subliniază că, pe calea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecinţă stabilirea unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, aşa cum au solicitat aceştia, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.

Mai exact, analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanţele inferioare şi-au fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe şi starea de fapt reţinută de instanţă, ori chestiuni privind lipsa de vinovăţie, prin raportare la expunerea unei versiuni proprii a situaţiei de fapt, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite, aşa cum s-a menţionat supra, verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

I. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondat.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut incidenţa, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituţională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.

În opinia Parchetului, se impunea ca instanţa de control judiciar să acorde prioritate principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunţate de Curtea Constituţională considerând ca prin soluţia dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

- În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpaţii A., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002;

- B., cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000;

- C., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- D., cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- E., cu privire la complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea 78/2000;

- F., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- G., cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În examinarea criticilor formulate, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie critică nu greşita încetare a procesului penal, ci modul în care instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casaţie care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzaţiei şi a sancţiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea penală mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.

În faza judecării apelului, instanţa a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor menţionaţi mai sus, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

Raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, la determinarea termenului de prescripţie incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională) şi nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022 (care a stabilit că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale), precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.

Cu referire la conceptul de "risc sistemic de impunitate" se constată că acesta a fost utilizat în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunţată în Cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-811/19 şi C-840/19), în materia sancţionării, prin mijloace de drept penal, a fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, atunci când anumite evenimente produse ar putea angaja imposibilitatea tragerii la răspundere penală, fiind legat de principiul legalităţii incriminării şi a pedepselor, care face obiectul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care este prevalent unei eventual pericol de nepedepsire a unor fapte îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În Cauza C-360/20 CJUE a precizat că "Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanţe naţionale să dea dispoziţiilor dreptului naţional o interpretare conformă cu obligaţiile care decurg din articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE citit în lumina articolului 1 alin. (1) litera (a) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, cu condiţia ca o astfel de interpretare să nu determine o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor."

Curtea de Justiţie a Uniunii a subliniat că supremaţia dreptului Uniunii nu poate aduce atingere în nicio ipostază principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum acesta a fost implementat şi normat în dreptul intern în toate aspectele specifice incriminării faptelor penale şi sancţionării persoanelor acuzate de comiterea acestora.

În aceeaşi cauză C-360/20, Curtea de Justiţie a arătat "(…)procedând la o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale, instanţa de trimitere va trebui de asemenea să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate şi să împiedice ca acestora din urmă să li se aplice sancţiuni pe care le-ar fi evitat dacă aceste dispoziţii de drept naţional ar fi fost aplicate, în conformitate cu obligaţiile care decurg din principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor în dreptul penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco şi alţii, C-105/14. EU:C:2015:555, punctul 53)" (par. 38 al Hotărârii), iar "Astfel, dacă instanţa naţională ar ajunge să considere că o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale contravine principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, ea nu ar fi ţinută să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii. Legiuitorul naţional este cel căruia îi revine în acest caz obligaţia de a lua măsurile necesare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17. EU:C:2017:936, punctul 61, precum şi jurisprudenţa citată)".

Rezultă că, în toate cazurile, orice risc de impunitate intervenit ca urmare a unei reglementări naţionale nu poate înlătura de la aplicare această reglementare internă, chiar dacă ea este contrarie dreptului Uniunii Europene, dacă prin excluderea reglementării s-ar încălca principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, exact ipoteza care ar interveni dacă s-ar înlătura legea penală mai favorabilă privitoare la prescripţie, incluzând impunitatea generată de intervenţia acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.

Aşadar, dispoziţiile privitoare la prescripţia răspunderii penale din dreptul naţional, rezultate din aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, care nu cuprind cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei, cu consecinţa aplicării exclusiv a termenelor generale ale prescripţiei răspunderii penale, au caracterul de lege penală mai favorabilă în lumina lămuririlor aduse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 67/2022 şi, drept urmare, se circumscriu domeniului de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi pedepsei.

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv prin aplicarea C. pen. în vigoare între publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă din data de 30.05.2022), nu prevede cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în privinţa inculpaţilor menţionaţi de parchet, fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

II. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii G. şi F. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurenţii inculpaţii G. şi F. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esenţă, inculpaţii G. şi F. au solicitat să se constate că, în mod greşit, au fost condamnaţi pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, întrucât, pentru consumarea unei infracţiuni de cumpărare de influenţă elementul material (verbum regens) constă exclusiv în conduita prevăzută în actul normativ, respectiv acţiunea inculpatului de a promite, oferi sau da bani ori alte foloase, traficantului de influenţă. Săvârşirea acţiunii care reprezintă elementul material al infracţiunii, de către o persoană care acţiona în "conivenţă" cu alte persoane, nu transformă persoanele care nu au promis/oferit nimic în autori ai infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În ceea ce priveşte acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor G., K. şi F. de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de cumpărare de influenţă, instanţa a reţinut, în fapt, că, inculpaţii D. şi F. se cunoşteau, lucrând amândoi în acelaşi domeniu, în acest mod F. aflând despre problemele întâmpinate de D. la realizarea punerii în posesie cu privire la pădurile retrocedate lui C..

F. a luat legătura cu K. pentru a se implica în această problemă, iar acesta din urmă, iniţial, i-a solicitat lui L. sprijinul în vederea punerii în executare a deciziei nr. 231/2012. Martorul L. a arătat la rejudecare că "i-am cunoscut pe inculpaţii F. şi G., iar mai târziu pe domnul K., aceştia rugându-mă să îi ajut să recupereze o anumită suprafaţă de pădure din judeţul Bacău, de pe valea Trotuşului. Am avut cu aceştia mai multe întâlniri".

În acest context, la începutul lunii septembrie 2014, inculpatul K. l-a contactat pe J. în vederea purtării unei discuţii, în urma solicitării lui K. întâlnindu-se cei doi la 08 septembrie 2014, la o terasă din zona Universităţii Bucureşi, iar, după ce au discutat cei doi, au fost chemaţi la aceeaşi masă şi inculpaţii F., G. şi martorul L., discuţia continuând între toţi.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de a-i solicita lui J. sprijinul cu privire atât la problema restituirilor terenurilor către M., cât şi cu privire la problema de la Bacău, respectiv identificarea unei soluţii astfel încât Romsilva să nu mai formuleze plângeri sau căi de atac. Este evident că plângerile împotriva hotărârilor comisiei judeţene de fond funciar Bacău reprezentau un motiv de întârziere a punerii în posesie (de acest lucru se plângeau şi inculpaţii) astfel că o intervenţie pe lângă funcţionarii publici cu competenţe în acest domeniu a reprezentat, în opinia instanţei, o intervenţie pentru a urgenta punerea în posesie. În lipsa unor plângeri, operaţiunea de punere în posesie se desfăşura mai repede. Prin urmare, cumpărarea influenţei lui J. pentru a determina pe directorul general Romsilva să intervină pentru a nu se mai face plângeri şi acţiuni în instanţă se încadrează în noţiunea din rechizitoriu în sensul că intervenţia viza scopul urgentării punerii în posesie. Cum nicio cale de atac sau plângere nu putea fi formulată fără acordul directorului general, instanţa a considerat că acest funcţionar era competent să realizeze acte de natură să urgenteze punerea în posesie prin neformularea de plângeri şi acţiuni în justiţie (declaraţiile persoanei vătămate H., ale martorilor N., O. – acestea vizează procedura de formulare a acţiunilor în instanţă).

Ulterior, în data de 11.09.2014, a avut loc o altă întâlnire dintre F. şi J., la hotel P., din Bucureşti, unde cei doi au discutat iniţial despre subiectul retrocedărilor pentru M. iar, ulterior, despre subiectul de la Bacău şi despre nemulţumirile inculpatului F. în sensul că Romsilva formulează plângeri şi acţiuni în justiţie, ce împiedică punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna nr. 231/2012.

J., în baza solicitării venite din partea grupului K., G. şi F., a contactat mai multe persoane pentru a ajunge să se întâlnească cu Q., directorul Romsilva, fără succes însă (în declaraţia dată de J. la urmărire penală sunt indicate persoanele contactate de acesta în scopul arătat mai sus).

Astfel, s-a reţinut, în fapt, că la data de 08.09.2014, inculpaţii F., K. şi G. au cumpărat influenţa de la traficantul de influenţă J., ce urma, în schimbul unui folos, să-şi exercite influenţa pentru a-l determina pe directorul general al Romsilva să nu mai formuleze acţiuni în justiţie care împiedicau punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna.

Instanţa de apel a reţinut că, conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă este întrunit şi din perspectiva cerinţei elementului material, ca traficantul de influenţă să promită că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, infracţiunea existând chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat.

Ceea ce au solicitat inculpaţii apelanţi F., K. şi G. traficantului de influenţă, J., era ca acesta să intervină pe lângă Directorul General Romsilva, inculpatul Q., pentru ca instituţia pe care acesta o conducea să nu mai formuleze acţiuni şi căi extraordinare de atac împotriva deciziei nr. 231/R/2012 pronunţate de către Tribunalul Covasna – secţia Civilă, iar aceasta reprezenta o atribuţie de serviciu care aparţinea cu certitudine inculpatului Q., toate acţiunile exercitate de către instituţiile publice fiind asumate de către conducătorii acestora, în calitatea lor de reprezentanţi legali ai persoanei juridice de drept public.

De altfel, cumpărarea de influenţă există şi atunci când doar se face referire la organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcţionarul care are competenţa de a efectua sau a nu efectua actul.

Consecinţa care ar fi rezultat din sistarea acţiunilor judiciare ar fi fost aceea de urgentare a punerii în posesie şi eliberare a titlului de proprietate în baza deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna – secţia Civilă. Deci, nu se poate considera că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din acest punct de vedere, solicitarea adresată traficantului de influenţă vizând determinarea funcţionarului public să realizeze într-un anumit mod o activitate care reprezenta o atribuţie de serviciu a acestuia.

În privinţa susţinerilor apelanţilor F. şi G., vizând eronata reţinere de către prima instanţă a consumării infracţiunii de cumpărare de influenţă, motivată de faptul că întâlnirea la care au participat cu J. a durat doar aproximativ un minut, timp insuficient pentru a se realiza promisiunea de oferire a unor bani sau a altor foloase persoanei care are sau pretinde că are influenţă, instanţa de apel a reţinut că acestea nu pot fi primite, probele administrate în cauză, demonstrând că această întâlnire, chiar dacă de scurtă durată a fost suficientă pentru realizarea conivenţei infracţionale şi comiterea infracţiunii.

Intervalul temporal scurt de câteva minute nu constituie a priori un impediment pentru consumarea infracţiunii. Legea nu condiţionează în nici un mod consumarea infracţiunii de perioada de timp petrecută împreună de cumpărătorul şi vânzătorul de influenţă, esenţială pentru reţinerea infracţiunii fiind existenţa promisiunilor pe care şi le fac coinculpaţii, respectiv de exercitare a influenţei şi corelativ de recompensare pentru aceasta.

În cadrul întâlnirii de la Universitate, din 08 septembrie 2014, a existat o discuţie iniţială între traficatul de influenţă J. şi inculpatul K., discuţie în cadrul căreia a fost expusă problema pentru a cărei rezolvare era necesară intervenţia primului inculpat, iar ulterior au fost invitaţi la aceeaşi masă şi inculpaţii F. şi G., precum şi martorul L., discuţia continuând între aceştia puţin timp, dar fără ca dimensiunea acestui interval temporal să aibă vreo relevanţă din punct de vedere al consumării infracţiunii de cumpărare de influenţă, în condiţiile în care chestiunea a fost prezentată anterior lui J. de către inculpatul K., iar acesta din urmă acţiona în conivenţă cu apelanţii F. şi G., fiind discutate aspectele care vizau asigurarea folosului oferit traficantului de influenţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 292 alin. (1) C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune ce se poate realiza în trei modalităţi prevăzute de textul incriminator: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase. Când elementul material constă în promisiune sau oferire, existenţa infracţiunii nu este influenţată de acceptarea sau respingerea acestora.

Textul incriminator prevede o clarificare a elementului material, valabilă pentru toate modalităţile normative. Astfel, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii pot fi făcute atât direct, cât şi indirect, atât pentru sine, adică pentru subiectul activ, cât şi pentru altul.

În concret, faţă de cele reţinute în cauză, Înalta Curte constată că modalitatea faptică prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă imputată inculpaţilor G. şi F. se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel că sunt nefondate criticile inculpaţilor sub acest aspect.

Se constată, aşadar, că recurenţii inculpaţi au invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestora vizează netemeinicia raţionamentului instanţei de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea lor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de inculpaţii G. şi F. împotriva deciziei penale nr. 338/A din data de 13 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A., D., E., C. şi B. şi pentru Regia Naţională a Pădurilor Romsilva în sumă de câte 170 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de inculpaţii G. şi F. împotriva deciziei penale nr. 338/A din data de 13 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămân în sarcina statului.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A., D., E., C. şi B. şi pentru Regia Naţională a Pădurilor Romsilva în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2024.