Driving with suspended license: validity of substitute permits during state of alert and suspension of contravention sanctions

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 195 din 10 februarie 2023 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-au hotărât următoarele:

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 10.07.2021).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 17.02.2022).

Cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

Prin decizia penală nr. 1592/A din 30 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva sentinţei penale nr. 195 din 10 februarie 2023 pronunţată Judecătoriei Bistriţa, s-a desfiinţat, în întregime, hotărârea apelată, iar în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin. (2) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la:

- pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 10.07.2021);

- pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 17.02.2022).

S-au contopit pedepsele sus-menţionate, constatându-se că acestea sunt comise în condiţiile concursului real de infracţiuni şi, în baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare.

Potrivit art. 91, art. 92 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a impus inculpatului obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 zile, la Primăria municipiului Bistriţa sau Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului-Filantropia Ortodoxă Bistriţa.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei mai sus stabilite, precum şi în cazul comiterii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării, conform art. 96 C. pen.

S-a dispus obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, etapei de cameră preliminară şi judecăţii în fond în cuantum de 2.000 RON.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina acestuia.

*

Împotriva deciziei penale nr. 1592/A din 30 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, recurentul inculpat a arătat, în esenţă, că instanţa de apel 1-a condamnat la pedeaspa închisorii pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată şi achitat în primă instanţă, deşi niciuna dintre acestea nu erau prevăzute de legea penală.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. comisă la data de 10 iulie 2021, a arătat că, în fapt, la data de referinţă, în jurul orei 18:00, a plecat de la domiciliul din localitatea Unirea, str. x, cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, şi s-a deplasat la centrul comercial B., situat pe bulevardul x, din mun. Bistriţa. La ora aproximativă 20:30, a revenit la volanul autoturismului, cu intenţia de a se întoarce la domiciliu şi a condus pe strada x, către str. x, unde, în dreptul imobilului cu nr. x, la ora 20:40, a fost oprit de un echipaj de poliţie. Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a constatat în mod eronat că figurează cu dreptul de a conduce suspendat din data de 6 iulie 2021, ca sancţiune complementară pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul rutier.

Ca urmare, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., reţinându-se că, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x, încheiat la data de 14 mai 2020 de Poliţia Oraşului Beclean, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 (conducere cu viteză peste limita legală).

Potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prev. de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi (4) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1), iar potrivit prevederilor art. 111 alin. (2) din acelaşi act normativ, "La reţinerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie". Comiterea contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 nu se regăseşte printre situaţiile în care dovada se eliberează fără drept de circulaţie, prevăzute limitativ de art. 111 alin. (3) din acelaşi act normativ. Prin urmare, la data de referinţă, a primit o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie.

Prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16.03.2020, s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României pe o durată de 30 de zile, aceasta fiind prelungită prin Decretul Preşedintelui nr. 240/2020 din 14 aprilie 2020. Ulterior, prin H.G. nr. 394/2020 din 18 mai 2020 s-a declarat starea de alertă. Prin urmare, faptele de a conduce pe drumurile publice la data de 10 iulie 2021 şi, ulterior, la 17 februarie 2022, au fost comise pe timpul stării de alertă prevăzute de Legea nr. 55/2020, instituită prin H.G. nr. 24 din 14 mai 2020, care a fost prelungită, succesiv, ultima datând din 7 februarie 2022, prin Hotărârea Guvernului nr. 171/2022. Starea de alertă a încetat la 9 martie 2022.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, "Prin excepţie de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări".

Or, dovada ce i-a fost emisă la 14 mai 2020 este încadrată expres în situaţiile enumerate la art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că valabilitatea acesteia a fost prelungită de drept pe toată durata stării de alertă (care a încetat la 9 martie 2022) şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acesteia. De aceea, în contextul prezentat, dreptul său de a conduce autovehicule nu era suspendat la data de 10 iulie 2021, astfel că infracţiunea pretins comisă la această dată nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. comisă la data de 17 februarie 2022, care a constat în aceea că, la data de referinţă, a condus pe DN17 pe raza localităţii Livezile un autoturism având dreptul de circulaţie suspendat urmare a cercetării sale penale în dosarul nr. x/2021 (care a avut ca obiect fapta de 10.07.2021), recurentul inculpat a susţinut, deopotrivă, că nici aceasta nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a arătat că, în condiţiile în care, aşa cum a arătat anterior, dreptul său de a conduce autovehicule nu era suspendat la data de 10 iulie 2021, acest fapt ar fi trebuit să conducă la o soluţie de clasare a cauzei în dosarul nr. x/2021. Altfel spus, neconstituind o faptă penală, prima acuzaţie nu trebuia să aibă ca efect suspendarea dreptului său de a conduce, astfel că, la data de 17 februarie 2022, avea acest drept, nefiind, prin urmare, îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii analizate.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, şi, în principal, dispunerea achitării sale pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, la data de 27 decembrie 2023, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 8 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă, în principiu, condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., iar pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor privind lipsa laturii obiective a celor două infracţiuni de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv – invocată prin raportare la efectele Legii nr. 55/2020 asupra valabilităţii dovezii înlocuitoare cu drept de circulaţie eliberate acestuia, la data de 14 mai 2020 [când i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002] – cu privire la prima faptă (din 10 iulie 2021) şi, interdependent, prin raportare la efectele unei astfel de constatări asupra dreptului său de a conduce la data de 17 februarie 2022 – cu privire la acea de a doua faptă (din 17 februarie 2022).

Înalta Curte a reţinut că restul susţinerilor recurentului inculpat, vizând aparenta lipsa de celeritate a parchetului în motivarea căii ordinare de atac exercitate în cauză şi pretinse încălcări, de către instanţa de apel, ale efectului devolutiv al apelului şi ale drepturilor inculpatului la o cale de atac efectivă, la un proces echitabil şi apărare, nu pot fi circumscrise nici cazului de recurs în casaţie invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi nici vreunui alt motiv dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, în limitele precizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat în cauză, 21 martie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat şi reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra cererii de recurs în casaţie, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conform unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, sintagma "nu este prevăzută de legea penală" se referă la situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare neprevăzute de lege, respectiv, ipoteze ce nu au făcut vreodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor aspecte se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reţinută, cu titlu definitiv, în decizia instanţei de apel, Înalta Curte nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, prioritar, că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracţiunile analizate este, în esenţă, următoarea:

La data de 14 mai 2020, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x din aceeaşi dată, Poliţia Oraşului Beclean i-a aplicat inculpatului A. sancţiunea principală a amenzii contravenţionale şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 14 mai 2020, a condus pe DN 17, în localitatea Crainimat, cu viteza de 107 km/h, cu mai mult de 50 km/h faţă de viteza maximă admisă pentru acel sector de drum.

Împotriva procesului-verbal de contravenţie a formulat plângere inculpatul A., dovada înregistrării acesteia (certificatul de grefă din 27 mai 2020, emis de Judecătoria Bistriţia Năsăud în dosarul nr. x/2020) fiind comunicată Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud - Serviciul Rutier la 28 mai 2020.

Plângerea petentului a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 1730 din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Beclean, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 453 din 4 iunie 2021 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de către petent.

Ulterior soluţionării definitive a plângerii, la 5 iulie 2021, I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Serviciul Rutier a adus la cunoştinţa inculpatului A. împrejurarea că, urmare a săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 6 iulie 2021.

În acest context, instanţa de apel a concluzionat că fapta inculpatului A., care, la data de 10 iulie 2021, în intervalul orar 18:00 - 20.40, cu intenţie, a condus autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, de la domiciliul acestuia, din localitatea Unirea, str. x până la centrul comercial B. din municipiul Bistriţa, având suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Instanţa de apel a cenzurat statuările primei instanţe, în sensul că, la data săvârşirii faptei, inculpatul ar fi avut dreptul de a conduce pe drumurile publice în baza dovezii înlocuitoare cu drept de circulaţie eliberate la data de 14 mai 2020, reţinând că, în cazul inculpatului, au fost incidente dispoziţiile art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ca urmare a contestării procesului-verbal de contravenţie.

În plus, prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 70/2020 (intrată în vigoare la 14 mai 2020) au stabilit că, pe toată perioada stării de urgenţă (16 martie 2020 - 18 mai 2020, urmată de starea de alertă), precum şi pe o perioadă de 45 de zile de la data încetării acestei stări, se menţine numai valabilitatea dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere cu drept de circulaţie emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, iar nu şi a celor prev. de art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, în sfera cărora intră şi cele eliberate în cazul contravenţiei prev. de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 (reţinută în sarcina inculpatului).

În fine, instanţa de apel a reţinut că, la 6 iulie 2021, inculpatului A. nu i s-a eliberat o nouă dovadă înlocuitoare a permisului de conducere întrucât, astfel cum impun prevederile art. 97 din O.U.G. nr. 195/2020 şi art. 190 din Regulamentul de punere în aplicare a acestui act normativ, o atare dovadă se emite odată cu constatarea faptei, nicidecum după soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect plângerea contravenţională. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020.

Corelativ, instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că fapta inculpatului A. constând în aceea că, la data de 17 februarie 2022, a condus un autoturism pe DN17, pe raza localităţii Livezile, având dreptul de a conduce suspendat ca urmare a cercetării sale penale pentru fapta anterior menţionată, săvârşită la 10 iulie 2021, întruneşte toate elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În actualul cadru procesual, invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că, întrucât, ca efect al art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, valabilitatea dovezii înlocuitoare cu drept de circulaţie care i-a fost eliberată la data comiterii contravenţiei din 14 mai 2020 a fost menţinută şi prelungită de drept, pe toată durata stării de alertă (respectiv, până la 9 martie 2022) şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acesteia, dreptul său de a conduce autovehicule nu era suspendat la data de 10 iulie 2021, astfel că infracţiunea reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i latura obiectivă.

Corelativ şi interdependent, recurentul a susţinut că, de vreme ce nu constituie o infracţiune, fapta din 10 iulie 2021 nu trebuia să aibă ca efect suspendarea dreptului său de a conduce, astfel că, la data de 17 februarie 2022, avea acest drept, nefiind, prin urmare, îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii analizate.

Evaluând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia Curţii de Apel Cluj ce face obiectul prezentului recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv pentru savârşirea a două infracţiuni prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în modalitatea normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În lipsa unei definiţii în C. pen. a noţiunii de "suspendarea exercitării dreptului de a conduce", practica şi jurisprudenţa au definit infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. prin trimitere la legislaţia extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice.

În acest sens, s-a statuat că se circumscrie infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în primul rând, fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice având suspendat exerciţiul dreptului de a conduce ca efect al aplicării sancţiunii contravenţionale complementare omonime ("suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat") prevăzută de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 (ipoteza speţei).

Împrejurările factuale reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel în cauza de faţă relevă că, urmare a respingerii definitive, la data de 4 iunie 2021 (prin sentinţa civilă nr. 1730 din 7 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 453 din 4 iunie 2021 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), a plângerii formulate de inculpatul A. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 14 mai 2020 – soluţie adusă la cunoştinţa acestuia, sub semnătură, prin adresa din 5 iulie 2021 a Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud – începând cu data de 6 iulie 2021, faţă de recurent a fost pusă în executare sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, aplicată prin procesul-verbal sus-menţionat.

Prin urmare, s-a reţinut că, la data de 10 iulie 2021 (data comiterii primei infracţiuni deduse judecăţii), recurentul inculpat avea suspendat exerciţiul dreptului de a conduce.

Contestând această concluzie, dar şi aprecierea instanţei de apel referitoare la data înştiinţării sale cu privire la soluţia definitivă dată plângerii contravenţionale şi, respectiv, data punerii în executare a sancţiunii contravenţionale complementare (chestiuni care, presupunând reevaluarea unor împrejurări de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat, nu pot face obiect de analiză în recurs în casaţie), recurentul inculpat a susţinut că, la data de 10 iulie 2021, nu avea suspendat exerciţiul dreptului de a conduce întrucât, ca efect al dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie eliberată la data comiterii contravenţiei (14 mai 2020) şi-a păstrat valabilitatea pe toată durata stării de alertă (respectiv, 9 martie 2022) şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acesteia.

Corelativ, a susţinut că, în condiţiile în care fapta din 10 iulie 2021 nu constituie infracţiune, ea nu a avut ca efect suspendarea exerciţiului dreptului său de a conduce, motiv pentru care nici fapta din 17 februarie 2022 nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Susţinerile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Fiind emisă la data de 14 mai 2020, în timpul stării de urgenţă, dovada înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, eliberată recurentului inculpat, conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, consecutiv constatării contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, nu a intrat decât aparent sub incidenţa prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020.

Dispoziţiile legale sus-menţionate prevăd că, pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări, se menţine valabilitatea dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere cu drept de circulaţie emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, dar şi a celor emise în temeiul art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, în sfera cărora intră şi cele eliberate în cazul contravenţiei prev. de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinută în sarcina recurentului inculpat.

În cazul speţei, aceste norme legale nu sunt, însă, relevante, deoarece recurentul inculpat A. a contestat procesul-verbal de contravenţie din data de 14 mai 2020, demers judiciar care, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (2) coroborat cu art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, a avut ca efect suspendarea executării sancţiunii contravenţionale complementare prev. de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 de la data înregistrării plângerii la judecătorie (26 mai 2020) şi până la expirarea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care aceasta a fost respinsă (5 iulie 2021).

Prin urmare, în cauză, recurentul inculpat a avut exerciţiul dreptului de a conduce numai până la data de 5 iulie 2021, ca efect al contestării procesului-verbal de contravenţie prin care i s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării acestui drept, iar nu în baza dovezii înlocuitoare a permisului de conducere eliberate la data comiterii contravenţiei [dovadă a cărei valabilitate, potrivit apărării, ar fi fost menţinută, în temeiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020]. De altfel, potrivit art. 118 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2003, la data prezentării dovezii înregistrării plângerii, o atare dovadă înlocuitoare se reţine de către organele de poliţie, care restituie permisul de conducere.

Ulterior, începând cu data de 6 iulie 2021, ca efect al rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de recurent, exerciţiul dreptului de a conduce al acestuia a fost suspendat ope legis, în condiţiile art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, pe o durată de 90 de zile, ca urmare a punerii în executare a sancţiunii contravenţionale complementare prev. de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 dispuse prin procesul-verbal de contravenţie.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 (prevederi legale în privinţa cărora nu s-a instituit vreo derogare prin Legea nr. 55/2020, astfel încât ele s-au aplicat şi pe toată durata stării de alertă) rezultă că, în ipoteza contestării procesului-verbal prin care s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară prev. de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, dovada înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulaţie, eliberată conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, conferă deţinătorului său dreptul de a conduce doar până la data înregistrării plângerii contravenţionale, când, ca efect al suspendării ope legis a sancţiunii contravenţionale sus-menţionate, contravenientul reintră de drept în exerciţiul dreptului de a conduce până la soluţionarea definitivă a plângerii.

Prin urmare, în cazul contestării procesului-verbal de contravenţie, valabilitatea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulaţie eliberate conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 încetează la momentul înregistrării plângerii contravenţionale, neputând fi prelungită în condiţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020.

În contextul acestor argumente, constatând că, în circumstanţele factuale definitiv reţinute în speţă, dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020 nu au fost incidente în situaţia particulară a recurentului, dreptul acestuia de a conduce fiind suspendat, în temeiul art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 6 iulie 2021, când a fost pusă în executarea sancţiunea contravenţională complementară prev. de art. 96 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ca urmare a respingerii definitive a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie din data de 14 mai 2020, soluţie adusă la cunoştinţa acestuia la data de 5 iulie 2021, Înalta Curte constată netemeinicia susţinerilor contrare ale recurentului.

Ca urmare, constată că fapta inculpatului A., care, la data de 10 iulie 2021, a condus pe drumurile publice având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 6 iulie 2021, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Corelativ şi interdependent, constată, de asemenea, că şi ce-a de-a doua faptă reţinută în sarcina inculpatului A., care, la data de 17 februarie 2022, a condus un autovehicul pe drumurile publice, deşi, începând cu data de 10 iulie 2021, ca urmare a cercetării sale penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., nu mai avea dreptul de a conduce până la finalizarea dosarului penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa (reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi fără drept de circulaţie fiind obligatorii, conform art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 în cazul comiterii unei infracţiuni de această natură), întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate în actuala procedură, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1592/A din data de 30 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1592/A din data de 30 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2024.