Contract termination and damages claim: statute of limitations bars action, and substantive errors of law do not constitute material errors for extraordinary annulment appeal.

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la data de 30 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta societatea A. S.R.L., reprezentată de lichidator judiciar B.., a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună rezilierea contractului cadru de furnizare produse nepetroliere înregistrat sub nr. x/17.07.2008, respectiv sub nr. x/04.08.2008, din culpa exclusivă a pârâtei, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 3% din planul C. propus şi nerealizat pentru perioada 2011 – 2017, susţinând, în esenţă, că pârâta nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile contractuale începând cu noiembrie 2009, iar începând cu luna iunie 2010 a pus reclamanta în imposibilitatea executării contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 3835 din 23 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a dispus rezilierea contractului cadru de furnizare produse nepetroliere pentru staţiile de distribuţie carburanţi C. înregistrat la A. S.R.L. sub nr. x/17.07.2008 şi sub nr. x/04.08.2008 la C. S.R.L. din culpa exclusivă a pârâtei; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.108.123,67 euro, cu titlu de daune-interese în baza art. 14.1 lit. b) din contractul menţionat; a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe şi o dată cu fondul şi împotriva încheierilor premergătoare din data de 28.06.2017 şi 18.09.2017, a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1960/A din 15 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca rămas fără interes apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2017; a respins ca nefondat apelul declarat de aceeaşi parte împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017; a respins cererea apelantei-pârâte de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L.

Prin decizia nr. 758 din 23 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 535 din 25 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 iunie 2017 şi împotriva sentinţei civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a fost anulată în parte încheierea de şedinţă din 28 iunie 2017 şi în tot sentinţa civilă nr. 3835 din 23 octombrie 2017 şi, rejudecând cauza: a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă; a fost menţinută în rest încheierea de şedinţă din data de 28 iunie 2017.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 608 din 15 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 535 din 25 martie 2021 şi a încheierii din 11 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. PRIN B. a depus contestaţie în anulare, indicând art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac formulate.

Contestatoarea a menţionat că, "în ceea ce priveşte primul motiv de recurs", în cuprinsul cererii de recurs formulate a susţinut următoarele:

Dezlegările în drept ale instanţei de recurs sunt obligatorii pentru instanţa de apel potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., însă situaţia de fapt trebuie stabilită de instanţa de apel în baza probelor administrate conform alin. (4) al aceluiaşi text de lege; nu există nicio analiză în rejudecare, fiind preluate fidel considerentele din recurs; Curtea, în apel, a statuat că există autoritate de lucru judecat a deciziei de casare, fără nicio motivare în fapt şi în drept şi a preluat integral şi fidel consideraţiile din decizia de casare.

Motivarea asupra probelor este contradictorie şi a fost făcută în două etape diferite, la data respingerii acestora - 11.03.2021, ulterior la data deciziei din apel. Prima etapă: încheierea din 11.03.2021 - suplimentarea probatoriului solicitată de recurentă a fost respinsă ca inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. şi îndrumarea expresă stabilită prin decizia de casare, probele fiind respinse pentru că tind la depăşirea limitelor casării. Etapa 2: în decizia nr. 535/23.03.2021, instanţa de apel a revenit asupra motivării repingerii probelor arătând că au fost respinse ca inadmisibile având în vedere că problema de drept dezlegată în recurs se impune cu autoritate de lucru judecat şi că a fost împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, astfel cum ar fi stabilit I. C. civ..J.; lipsa motivelor pentru care Curtea de apel a dispus anularea în parte a încheierii de şedinţă din data de 28.06.2017 şi în tot sentinţa civilă nr. 3835/23.10.2017.

De asemenea, a susţinut că în decizia contestată, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

În rejudecare, după casare, litigiul trebuie soluţionat în limita celor stabilite în decizia de casare, problemele de drept rezolvate fiind obligatorii; în rejudecare, instanţa de apel a constat că instanţa de recurs a apreciat cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune; prin încheierea din 11 martie 2021, instanţa de apel a motivat respingerea cererii de suplimentare a probatoriului în raport de limitele deciziei de casare şi de prevederile art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. Faptul că prin decizia recurată aceasta a reluat motivarea expusă nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de legiuitor, respectiv a unei motivări contradictorii; în ceea ce priveşte lipsa motivelor pentru care instanţa de apel a dispus anularea în parte a încheierii din 28 iunie 2017 şi în tot a sentinţei civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017, instanţa de apel a expus considerentele în susţinerea soluţiei pronunţate, în raport de dispoziţiile art. 480 şi de art. 501 C. proc. civ.

În acest context, contestatoarea a susţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, I. C. civ..J a reţinut că prin încheierea din 11 martie 2021, instanţa de apel a motivat respingerea cererii de suplimentare a probatoriului în raport de limitele deciziei de casare şi de prevederile art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., iar reluarea motivării din încheiere nu reprezintă o motivare contradictorie.

Or, dezlegarea I. C. civ..J. este rezultatul unor erori materiale având în vedere următoarele: în decizia recurată nu a fost reluată motivarea din încheiere; motivarea privind respingerea probelor a fost diferită faţă de motivarea din încheiere; motivarea în apel în ceea ce priveşte probele a fost întemeiată în drept pe art. 501 alin. (3) şi nu alin. (4) cum din eroare a reţinut instanţa supremă. Alin. (4) permite administrarea oricăror probe, caz în care dacă se făcea aplicarea acestui text de lege nu mai era incident motivul de recurs.

De asemenea, a susţinut contestatoarea, sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, contestatoarea a arătat că nu a fost cercetat motivul de recurs pentru care instanţa de apel a dispus anularea în parte a încheierii din 28 iunie 2017 şi în tot a sentinţei civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017. Indicarea generică a două texte de lege art. 480 şi art. 501 C. proc. civ. nu reprezintă o cercetare a motivelor de recurs; nu s-a răspus aspectului pe care l-a criticat în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare reţinută de instanţa de apel. Obligativitatea priveşte doar situaţia de drept dezlegată şi nu situaţia de fapt redată în decizia de casare, situaţia de fapt trebuia dezlegată în rejudecare de instanţa de apel cu respectarea situaţiei de drept raporat la situaţia de fapt şi probele administrate; nu s-a răspuns nici la motivele care priveau lipsa analizei în apel şi preluarea fidelă a considerentelor din recurs. Instanţa de apel nu a avut niciunfel de contribuţie la soluţionarea cauzei, comportându-se ca un "secretariat" al instanţei de recurs, siuaţie neprevăzută de legiuitor.

Contestatoarea a menţionat că, "în ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs", criticile aduse deciziei recurate au vizat următoarele: încălcarea prevederilor care impun instanţei de apel în rejudecare soluţionarea excepţiei prescripţiei, verificarea incidenţei întreruperii sau împlinirea cursului prescripţiei, a modului în care s-a stabilit situaţia de fapt şi de drept şi a modului în care a fost aplicată legea, existând o vătămare ce i-a fost adusă sub acest aspect; apărările sale privind întreruperea prescripţiei nu au fost analizate în apel în rejudecare; curtea de apel nu a analizat excepţia prescripţiei şi natura obligaţiilor contractuale, deşi contesttaoarea a pus în discuţie acest aspect; cazurile în care instanţa de apel poate dispune anularea hotărârii sunt strict reglementate de art. 480 C. proc. civ., însă în cauza dedusă judecăţii nu se regăsesc situaţiile care detemiină anularea hotărârii, respectiv soluţionarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului sau judecata în lipsa părţii nelegal citată.

In decizia contestată, instanţa de recurs a arătat că: instanţa de apel nu avea obligaţia de a analiza din oficiu întreruperea termenului prescripţiei, fiind o apărare; prin concluziile scrise depuse la 27 iunie 2017, reclamanta a invocat întreruperea cursului prescripţiei; în apel, în primul ciclu procesual, reclamanta nu a invocat întreruperea cursului prescripţiei dreptului material la acţiune; încălcarea principiului dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, reglementate de art. 13 şi 14 C. proc. civ., ca urmare a motivării în două etape a respingerii probelor solicitate în rejudecarea apelului nu poate fi reţinută, întrucât părţile au pus concluzii atât cu privire la solicitarea de încuviinţare a probelor, cât şi cu privire la cererea de apel; încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 480 C. proc. civ. nu poate constitui motiv de casare, în raport de prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condiţiile art. 442 din acelaşi cod.

"În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs", contestatoarea a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În acest sens, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a răspuns motivului de recurs în care a arătat că în rejudecare nu a fost analizată întreruperea prescripţiei susţinută şi invocată în apărare în rejudecare; nu a fost analizată critica privind motivarea contradictorire asupra probelor. Motivările din încheiere şi din decizie sunt diametral opuse. În decizie nu a fost reluată motivarea din încheiere, fiind o motivare nouă; instanţa de recurs nu a analizat criticile aduse referitor la anularea încheierii şi deciziei recurate. Instanţa de recurs a analizat o situaţie de fapt şi de drept străină de speţă. In mod greşit a apreciat instanţa de recurs că în cauză erau aplicahile prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condiţiile art. 442 din acelaşi cod; pe de altă parte, este incidentă şi o eroare materială având în vedere că I. C. civ..J. a soluţionat greşit motivul invocat, întrucât a avut în vedere o situaţie de fapt eronată, străină de prezenta cauză.

De asemenea, s-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte criticile aduse referitor la anularea în apel a încheierii şi a deciziei, instanţa de recurs eronat a analizat criticile aduse considerând că în cauză erau aplicabile prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condiţiile art. 442 din acelaşi cod, având în vedere că nu exista nicio îndreptare de hotărâre în speţă.

Contestatoarea a menţionat, "în ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de recurs", că în cererea de recurs a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a art. 501 C. proc. civ., Decizia nr. 9/2020 a I. C. civ..J. şi Decizia nr. 1/2014 a I. C. civ..J., ambele pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Decizia nr. 587/2017 a Curţii Constituţionale, art. 2.537 pct. 2 şi 2.539 C. civ., art. 7, 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958.

În decizia contestată, instanţa de recurs a arătat că: încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 501 C. proc. civ. se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 501 alin. (4) C. proc. civ.. şi ale Deciziei nr. 9/2020 a I. C. civ..J.; în mod legal instanţa de apel a apreciat, în raport de norma de procedură mai sus indicată, că probele în rejudecarea apelului după casare nu pot depăşi limitele casării; contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a reţinut că ar fi existat o îndrumare a instanţei de casare privind admisibilitatea probelor; dezlegările date de I. C. civ..J. prin decizia nr. 9/2020 - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu sunt incidente în cauză întrucât decizia nu vizează situaţia probelor ce pot fi încuviinţate de către instanţa de apel în rejudecarea cauzei după casare.

Contestatoarea a susţinut că "în ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de recurs" sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. pentru toate considerentele prezentate anterior privind incidenţa acestui text de lege.

Contestatoarea a menţionat, "în ceea ce priveşte punctul patru al motivelor de recurs", că în cererea de recurs a susţinut următoarele: în cauză a intervenit întreruperea prescripţiei, iar în ceea ce priveşte natura obligaţiilor contractuale, toate prestaţiile asumate de părţi sunt periodice, fiind stabilie termene de îndeplinire a obligaţiilor asumate şi o anumită periodicitate/ritmicitate a executării acestora.

În decizia contestată, instanţa de recurs a arătat că, faţă de aspectele dezlegate prin decizia de casare în primul ciclu procesual, nu pot face obiectul analizei întreruperea cursului prescripţiei, pe care recurenta-reclamantă arată că înţelege să o invoce în raport de 498 alin. (2) C. proc. civ., ca, de altfel, nici cele care privesc dovada prestaţiilor succesive; dispoziţiile art. 498 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, acestea reglementând soluţiile pe care le pot pronunţa alte instanţe de recurs, nu I. C. civ..J.

În final, "în ceea ce priveşte punctul patru al motivelor de recurs", s-a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., raportat la motivul 5 de recurs, instanţa de recurs nerăspunzând motivelor de recurs de la pct. 4 şi 5. In situaţia în care recursul era admis, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2018, instanţa de recurs avea obligativitatea să judece cauza, astfel încât motivarea privind aplicabilitatea art. 498 alin. (2) C. proc. civ. este străină de prezenta cauză.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestaţiei în anulare formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar de faţă este fundamentat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., potrivit cărora "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:[…] 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen[...]".

Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 523 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. presupune ca dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei erori materiale.

Acest motiv de contestaţie în anulare vizează erorile materiale evidente făcute de instanţa de recurs, în legătură cu aspecte formale ale recursului şi care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acestei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, sunt greşeli materiale în sensul prevederilor art. 523 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşelile de fapt, involuntare şi nu greşeli de judecată, cum ar fi cele de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale, pentru a nu crea părţilor posibilitatea rejudecării căii de atac, transformând contestaţia în anulare într-o cale ordinară de atac, evitându-se situaţia de a se formula recurs la recurs.

În cauză, erorile materiale indicate de contestatoare ca fiind săvârşite de instanţa de recurs constau în faptul că în decizia recurată nu a fost reluată motivarea din încheiere; motivarea privind respingerea probelor a fost diferită faţă de motivarea din încheiere; motivarea în apel în ceea ce priveşte probele a fost întemeiată în drept pe art. 501 alin. (3) şi nu alin. (4) cum din eroare a reţinut instanţa supremă.

De asemenea, s-a susţinut că, în ceea ce priveşte criticile aduse referitor la anularea în apel a încheierii şi a deciziei, instanţa de recurs eronat a analizat criticile aduse considerând că în cauză erau aplicabile prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condiţiile art. 442 din acelaşi cod, având în vedere că nu exista nicio îndreptare de hotărâre în speţă, instanţa a soluţionat greşit motivul invocat, întrucât a avut în vedere o situaţie de fapt eronată, străină de prezenta cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte reaminteşte că sintagma "erori materiale" vizează acele greşeli de fapt, involuntare, şi nu greşeli de judecată, subliniind, totodată, că pe calea contestaţiei în anulare poate fi invocată numai o eroare materială esenţială, care să fi determinat pronunţarea unei soluţii greşite.

Or, argumentele invocate de către contestatoare în cuprinsul cererii promovate nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modul în care au fost apreciate motivele de recurs.

Înalta Curte constată că în realitate contestatoarea nu a invocat o eroare materială esenţială, care să fi determinat pronunţarea unei soluţii greşite, iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la art. 445 C. proc. civ. vizează greşeli de judecată, care nu pot fi subsumate noţiunii de eroare materială, specifică contestaţiei în anulare speciale

Aşadar, întrucât contestatoarea nu a relevat erori materiale evidente, ci greşeli de judecată în soluţionarea căii extraordinare de atac, acestea nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluţionată, aşa cum încearcă să susţină contestatoarea.

Totodată, reţine Înalta Curte că motivele de casare pe care contestatoarea şi-a întemeiat cererea de recurs, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., au fost analizate prin decizia atacată, contestaţia în anulare vizând, în realitate, pretinsa eroare materială în analiza unor argumente subsumate motivelor de nelegalitate invocate pe calea recursului.

Raportat la aceste argumente, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În egală măsură nici motivul de contestaţie în anulare prevăzut la pct. 3 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Astfel, în cauză, subsumat art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a arătat, în esenţă, că motivul formulării contestaţiei în anulare este acela că nu a fost cercetat motivul de recurs pentru care instanţa de apel a dispus anularea în parte a încheierii din 28 iunie 2017 şi în tot a sentinţei civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017; nu s-a răspus aspectului pe care l-a criticat în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare reţinută de instanţa de apel; nu s-a răspuns nici la motivele care priveau lipsa analizei în apel şi preluarea fidelă a considerentelor din recurs.

De asemenea, s-a susţinut că instanţa de recurs nu a răspuns motivului de recurs în care a arătat că în rejudecare nu a fost analizată întreruperea prescripţiei susţinută şi invocată în apărare în rejudecare; nu a fost analizată critica privind motivarea contradictorire asupra probelor; nu au fost analizate criticile aduse referitor la anularea încheierii şi deciziei recurate; "în ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de recurs", sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. pentru "toate considerentele prezentate anterior privind incidenţa acestui text de lege", precum şi că instanţa de recurs nu a răspuns motivelor de recurs de la pct. 4 şi 5.

Înalta Curte reţine că ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

Într-o altă exprimare, din dispoziţiile legale evocate rezultă cu claritate că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului şi, prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare.

Pe cale de consecinţă, nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare necercetarea deliberată sau neînsuşirea motivului de casare de către instanţa de recurs, dacă aceasta s-a pronunţat asupra lui, deoarece, în acest caz, instanţa a cercetat motivul de nelegalitate şi nu l-a omis.

A admite soluţia contrară ar însemna transformarea contestaţiei în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanţelor de recurs or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în jurisprudenţa sa constantă, că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Mai reţine Înalta Curte că, pentru o apreciere completă a motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar a se face distincţie între motive şi argumente, textul legal având în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Astfel, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., iar în susţinerea cazurilor de casare invocate, recurenta a dezvoltat mai multe critici printre care şi cele pretins neanalizate de instanţa de recurs.

Cu privire la criticile subsumate motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., constată Înalta Curte că instanţa de recurs a răspuns tuturor motivelor de recurs cu care a fost învestită, neputându-se reţine vreo omisiune în sensul prevăzut de legiuitor prin acest motiv de contestaţie în anulare, în realitate, contestatoarea fiind nemulţumită de modul în care au fost apreciate motivele de recurs.

Chiar dacă s-ar constata că instanţa de recurs nu a analizat şi nu a răspuns în mod punctual fiecărei critici de recurs, această împrejurare nu este de natură să imprime deciziei atacate vreun viciu care să conducă la anularea hotărârii în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa de recurs fiind îndreptăţită să răspundă criticilor din recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.

Astfel, se constată că soluţia instanţei de recurs este consecinţa analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

Mai mult, examinarea memoriului de recurs formulat de autoarea căii de atac relevă că susţinerile pretins neanalizate au fost prezentate ca argumente în cadrul motivelor de recurs invocate, aşa încât nu se impunea analiza lor distinctă în recurs, ci exclusiv în cadrul examenului de legalitate realizat prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că textul de lege are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că argumentele contestatoarei nu confirmă incidenţa în cauză a ipotezei de la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., de vreme ce, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced, instanţa de recurs a examinat susţinerile părţii recurente, pronunţându-se asupra lor prin considerente comune în sensul respingerii acestora.

Pentru aceste argumente, motivul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În realitate, contestatoarea, prin motivele contestaţiei în anulare, îşi exprimă nemulţumirea privind soluţia dată în calea de atac a recursului, aspecte ce nu pot fi repuse în discuţie în cadrul unei contestaţii în anulare deoarece această cale extraordinară de atac în retractare nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. PRIN B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. PRIN B. împotriva deciziei nr. 608 din 15 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în cadrul dosarului nr. x/2018

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2024.