Contestare în anulare dismissed: failure to identify omission of appeal grounds in contract liability allocation

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3283 din 22 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. şi C. S.A., astfel cum a fost precizată; a admis cererea formulată de expertul D.; a suplimentat onorariul provizoriu cu suma de 500 RON; a obligat pe pârâtele B. şi C. S.A. la plata către expertul D. a câte 250 RON fiecare; a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta B. a sumei de 9.480,06 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal reclamanta A. S.A., solicitând schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond şi apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinţei civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021 şi încheierii din 29 mai 2020, apelanta-pârâtă B. a solicitat schimbarea în parte a încheierii din 29 mai 2020, în sensul recalificării respectivelor aspecte ca fiind excepţia lipsei de interes, judecarea cu prioritate a acesteia şi admiterea ei. Totodată, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de chemare în garanţie, astfel încât, în situaţia în care se va admite în tot sau în parte cererea principală, să fie admisă cererea de chemare în garanţie.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinţei civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021 şi încheierii din 29 mai 2020, apelanta-pârâtă C. a solicitat schimbarea hotărârilor apelate, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes.

Prin decizia civilă nr. 1522 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, a fost admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019.

Au fost respinse apelurile incidente formulate de apelanţii-pârâţi S.C. B. şi de C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3283 din 22 decembrie 2021 şi a încheierii din 29 mai 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondate. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată. A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 146.704,19 RON şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 19.08.2016 până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 13.505,26 RON şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 54.021 RON şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 4.282,63 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 1.444 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată. A fost menţinută, în rest, sentinţa şi încheierea apelate în cauză. A fost obligată intimata B. să plătească apelantei-reclamante suma de 2.141,32 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelantei-reclamante suma de 722 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta A. S.A., cât şi pârâtele B. şi C. S.A.

Prin recursul declarat, reclamanta A. S.A. a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, pârâta C. S.A. a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare instanţei de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2167 din 26 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse recursurile declarate de recurentele-pârâte B. şi C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

A fost admis recursul recurentei-reclamante A. S.A. declarat împotriva aceleiaşi decizii; a fost casată hotărârea recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., B. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2167 din 26 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestaţiei în anulare, B. a susţinut, în esenţă, incidenţa prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Precizează că prin recursul declarat a invocat următoarele patru motive de casare: 1. instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu ar fi aplicabile prezentei cauze prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ. 2. în privinţa lotului de 1662 de certificate verzi, instanţa de apel a omis o probă esenţială, reţinând contra evidenţei faptul că expertul ar fi constatat că C. nu ar fi recepţionat e-mail-ul privind confirmarea încasării preţului şi încălcând şi prevederile art. 249 C. proc. civ. referitoare la sarcina probei; 3. instanţa de apel a reţinut în mod greşit în privinţa lotului de 1662 de certificate că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale a subscrisei din perspectiva faptei ilicite (încălcarea obligaţiei contractuale); 4. în subsidiar, şi dacă s-ar trece peste motivele de mai sus, arătăm că Instanţa de apel a alocat greşit cota de contribuţie în sarcina B., atât în ceea ce priveşte lotul de 1662 de certificate verzi, cât şi în ceea ce priveşte lotul de 612 certificate verzi.

Totodată, menţionează că în concluziile scrise a indicat în mod expres că îşi menţine "în integralitate motivele de recurs şi celelalte argumente invocate în (a) cererea de recurs; (b) întâmpinarea împotriva recursului A.; (c) întâmpinarea împotriva recursului C.".

Susţine că motivele de recurs invocate sunt indicate la pg. 7-8 din decizia atacată, însă cercetarea lor lipseşte din motivare.

Astfel, instanţa de recurs a respins recursul formulat de B., însă, verificarea motivării deciziei nr. 2167/2023 relevă fără putinţă de îndoială faptul că instanţa a cercetat doar primul motiv de recurs, cel privitor la prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.. Motivarea se regăseşte în ultimele 3 paragrafe de la pg. 11 din decizia menţionată, unde se face trimitere la motivarea respingerii recursului C. bazat pe acelaşi temei (respectiv prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.).

Celelalte trei motive ale recursului contestatoarei (motivele 2-4), nu erau comune cu cele invocate de C. (acesta criticând, în cea mai mare parte modul de alocare a culpei între contestatoare şi C.). Prin urmare, trimiterea la motivarea aferentă soluţiei de respingere a recursului C. nu este suficientă pentru a echivala cu cercetarea motivelor 2-4 care au fost invocate de B. în contradictoriu cu C. (în special motivele 2-3).

Subliniază că nu rezultă din decizia 2167/2023 că neanalizarea acestor trei motive de recurs ar fi fost deliberată, deoarece în motivare nu se indică acest lucru (aceste trei motive nu sunt luate în discuţie sub nicio formă în motivare, iar instanţa de recurs nu indică şi nu motivează faptul că ar considera de prisos să le analizeze).

Prin urmare, în opinia contestatoarei, cercetarea acestor trei motive a fost cu totul omisă de instanţa de recurs.

Această omisiune este prejudiciabilă pentru contestatoare, în condiţiile în care a fost admis recursul A., cu consecinţa menţinerii culpei pentru producerea prejudiciului doar în sarcina pârâtelor (C. şi B.), circumstanţe în care motivele de casare 2-4 devin esenţiale pentru că privesc alocarea efectivă a culpei între C. şi B.. Astfel, admiterea recursului A., apreciază contestatoarea, nu face de prisos cercetarea acestor motive (aspect care oricum nu a fost indicat de instanţa de recurs pentru a motiva neluarea în discuţie a acestor motive, cercetarea lor fiind omisă), ci, dimpotrivă, face esenţială şi cercetarea acestor motive, pentru ca în rejudecare instanţa de apel să aibă coordonatele complete cu privire la viciile deciziei casate, astfel încât să nu le repete.

În mod evident, cercetarea tuturor motivelor de casare invocate de către un recurent (cu excepţia situaţiei în care instanţa de casare indică motivat raţiunea pentru care consideră de prisos cercetarea vreunui motiv) este un imperativ al dreptului la un proces echitabil, iar omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul din aceste motive este suficient de importantă pentru a da naştere la dreptul de a formula calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Pentru motivele arătate, solicită reţinerea ca admisibilă şi întemeiată a prezentei contestaţii în anulare, precum şi rejudecarea recursului cu cercetarea motivelor 2-4 omise de instanţa de recurs.

Intimata C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii.

La termenul de judecată din 13 februarie 2024, reprezentantul intimatei a precizat că înţelege ca motivele invocate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii să fie analizate ca apărări privind fondul căii de atac.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate de contestatoarea B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge ca nefondată contestaţia în anulare pentru următoarele considernte:

Fiind o cale atac de retractare, şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Înalta Curte constată că dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate prin recurs, astfel cum pretinde contestatoarea B., iar contestaţia în anulare dedusă judecăţii este nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, în considerarea controlului de legalitate declanşat prin recurs, instanţa a examinat în mod real motivele de nelegalitate invocate de recurenta B. şi care au putut fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ţinând cont, totodată, de dezlegările date în examinarea celorlalte recursuri declarate, prin care s-au analizat convenţiile părţilor şi textele de lege incidente, cu scopul pronunţării unei decizii unitare pentru toate părţile implicate în proces.

Contrar susţinerilor contestatoarei, se constată că, în considerarea controlului de legalitate declanşat prin recurs, instanţa a examinat în mod real motivele de nelegalitate invocate, arătând că instanţei de apel îi revine obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, ştiut fiind că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Astfel, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor B., simpla nemulţumire vizând argumentele care au format convingerea instanţei, dezacordul părţii privind soluţia adoptată ("deşi a dat indicaţii instanţei de rejudecare, a tranşat definitiv modalitatea prin care instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 1534 C. civ. şi care privesc culpa B." etc.), nu reprezintă omisiune în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu constituie un motiv de anulare a deciziei atacate, din moment ce instanţa a răspuns criticilor în cuprinsul hotărârii atacate printr-un raţionament juridic de sinteză şi cercetarea lor în bloc.

Totodată, pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă – dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt circumscrise întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

De asemenea, contestaţia în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu poate avea ca finalitate rejudecarea motivelor de recurs pe care instanţa îndrituită le-a examinat deja, aşa cum practic se doreşte în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor critici împotriva deciziei atacate, care o transformă însă într-un recurs la recurs, or, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În acelaşi sens, Curtea de la Strasbourg a reţinut că "supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase" (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006).

În consecinţă, constatând că argumentele contestatoarei B. nu se încadrează în motivul expres prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 508 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va respinge ca nefondată, contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2167 din 26 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 2167 din 26 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2024.