Inadmissibility of Recourse in Labor Dispute Over Double Payment Damages

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 382.350 RON, reprezentând prejudiciul cauzat regiei prin plata dublă a lucrărilor de proiectare la obiectivul de investiţii DJ 381 "Consolidare sistem rutier prin reciclare la rece in situ şi refacere îmbrăcăminte asfaltică Ciocârlia de Sus – Valea Dacilor – Medgidia – 13,12 km" şi obligarea la plata dobânzii legale remuneratorii în cuantum de 130.151,94 RON, calculată de la data plăţii duble a lucrărilor de proiectare şi până la 30.10.2021.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, pârâtul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Prin sentinţa civilă nr. 2134 din 10 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de către pârât prin întâmpinare. S-a respins cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul A., ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 254/C din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia I Civilă, a fost admis. A fost anulată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că răspunderea pârâtului se încearcă a fi angajată în temeiul derulării unor raporturi de muncă, grefate pe un contract de mandat, termenul de prescripţie fiind cel general de 3 ani, instituit de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, şi nu unul de 5 ani specific raporturilor juridice de drept fiscal.

S-a constatat că în cauza a intervenit cauza de suspendare a termenului de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă la momentul decembrie 2010, fiind suspendat până la 26 iulie 2019, aşa încât, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 10 noiembrie 2021, termenul de prescripţie nu era împlinit, astfel că în mod greşit instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului litigiului.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul A. a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că, raportat la momentul obiectiv la care reclamanta putea şi trebuia să cunoască prejudiciul şi persoana răspunzătoare, acţiunea este prescrisă, fiind înregistrată cu depăşirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, apreciază că reclamanta nu a făcut dovada existenţei vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, cazuri prevăzute limitativ de art. 2532 şi art. 2539 C. civ. şi care în raport de art. 6 alin. (5) din C. civ. şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legi nr. 287/2004 privind C. civ., se analizează conform legii noi.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei Tribunalului Constanţa ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ JUDEŢEANĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CONSTANŢA a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se constată că, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 254/C din 14 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia I Civilă a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În speţă, reclamanta Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 382.350 RON, reprezentând prejudiciul cauzat regiei prin plata dublă a lucrărilor de proiectare la obiectivul de investiţii DJ 381.

Totodată, prin decizia recurată a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, în condiţiile în care acest aspect nu a fost criticat prin prezentul recurs.

Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 254/C din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 254/C din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2024.