Jurisdiction for labor discrimination claims against court bodies: optional venue in neighboring appellate circumscription under Article 127(2¹) C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.05.2023 pe rolul Tribunalului Alba – secţia I Civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş şi cu citarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat instanţei:

- recunoaşterea stării de discriminare, în ceea ce priveşte drepturile recunoscute de Codul muncii, având în vedere calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul familiei ocupaţionale "justiţie" pe perioada 15 februarie 1998 - 01 septembrie 2021, prin neacordarea concediului de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare/an, de care beneficiază salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, prin luarea în calcul a nivelului maxim de acordare, prevăzut de legislaţia muncii aflată în vigoare;

- acordarea unui concediu de odihnă anual de 40 zile care să includă şi concediul de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare, acordat salariaţilor care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, prin luarea în calcul a nivelului maxim de acordare, prevăzut de legislaţia muncii aflată în vigoare;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor recunoscute prin Codul muncii, respectiv obligarea pârâţilor la plata compensaţiei în bani a concediului de odihnă suplimentar de 10 zile pe perioada 15 februarie 1998 - 01 septembrie 2021, pentru fiecare an şi până la recunoaşterea efectivă a dreptului;

- actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a plăţii privind compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare/an, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate (datele la care s-au efectuat plăţile drepturilor salariate) şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite.

În fapt, reclamanta a învederat că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Judecătoriei Curtea de Argeş, de la data numirii, 15 februarie 1998, până la data de 01 septembrie 2021, a eliberării din funcţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile din Legea nr. 567/2004, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 50/1996, O.G. nr. 8/2007, Legea-cadru nr. 330/2009, Legea-cadru nr. 153/2017, Hotărârea nr. 118/2018, art. 2 şi următoarele din Anexa la H.C.S.M. nr. 186 din 29 martie 2007, art. 18 alin. (1) şi (3) H.G. nr. 250/1992, Hotărârea C.S.M. nr. 186 din 2007, Decizia Î.C.C.J. nr. 3/2022 din 07 februarie 2022, art. 11 Constituţia României, art. 14 C.E.D.O., art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. l şi 29 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Directiva 2000/78/CE a Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2000, jurisprudenţă C.J.U.E. - Directiva 2003/88.

Prin sentinţa civilă nr. 466/2024 din 29 februarie 2024 Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Argeş.

În motivarea soluţiei tribunalul a statuat că acţiunea dedusă judecăţii priveşte un litigiu de muncă, întrucât reclamanta, personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Curtea de Argeş, a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor pretinse sume datorate cu titlu de drepturi salariale.

De asemenea, faţă de calitatea reclamantei, s-a apreciat că prezenta cauză nu este de competenţa instanţei la care aceasta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, nefiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială exclusivă şi alternativă.

Prin urmare, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, conform cărora cererile se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă, în acest caz, competenţa teritorială revenind Tribunalului Argeş.

2. La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 2836/2024 din 19 septembrie 2024, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, fiind suspendată judecata cauzei în acest sens.

În argumentarea soluţiei tribunalul a constatat că reclamanta a avut calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Curtea de Argeş, chemând în judecată în calitate de pârâţi Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş, cu citarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Analizând prevederile art. 127 alin. (2), (21) şi (3) din C. proc. civ., a reţinut tribunalul că în cazul cererilor introduse împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Prin urmare, în prezenta cauză, reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Alba, cu respectarea prevederilor legale anterior menţionate.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 25.10.2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din acelaşi act normativ, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Instanţa supremă reţine că între părţi s-a declanşat un litigiu asimilat celor de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii în forma în vigoare la data înregistrării acţiunii, 30.05.2023, potrivit cărora conflictele de muncă se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Titulara acţiunii, A., cu domiciliul în comuna Băiculeşti, sat Zigoneni, judeţul Argeş, grefier pensionar la data introducerii cererii, a învestit Tribunalul Alba, chemând în judecată pârâţii Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş.

Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit alin. (1), "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Cum reclamanta nu mai avea calitatea de grefier la data învestirii instanţei, dispoziţiile legale enunţate nu sunt aplicabile.

Totodată, conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

De asemenea, art. 127 alin. (21) şi (3) din acelaşi act normativ statuează că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, precum şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Având în vedere că, în cauză, Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti sunt chemate în judecată în calitate de pârâte, devin incidente dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Transpunând dispoziţiile legale la circumstanţele cauzei, se reţine că reclamanta avea opţiunea de a sesiza fie Tribunalul Argeş, fie un tribunal din raza unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Piteşti. Potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea instanţei revine exclusiv reclamantului, a cărui opţiune nu mai poate fi contestată, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial.

Aşadar, reclamanta a înţeles să introducă cererea pe rolul Tribunalului Alba, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinată Curţii de Apel Piteşti, manifestându-şi opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., fixând astfel, în favoarea acestei instanţe, competenţa teritorială, fără ca opţiunea exprimată să poată fi cenzurată.

Faţă de considerentele expuse, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.