Variable remuneration bonus conditioning and professional status for statutory interest in corporate mandate contracts

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 06.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., obligarea pârâtei la:

1. plata sumei de 94.183 RON, sumă ce reprezintă contravaloarea netă a componentei variabile a remuneraţiei (Opţiunile pentru Acţiuni Virtuale Transelectrica - OAVT) cuvenite potrivit Contractului de mandat nr. x/20.12.2016, sumă actualizată cu indicele de inflaţie (Indicele Preţurilor de Consum - IPC) la data plăţii efective;

2. plata dobânzii legale aferente sumei solicitate în cadrul capătului de cerere nr. x, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenţei (16.11.2017) tranşei valorice ce compune suma indicată supra şi până la data achitării efective; exclusiv în scopul legalei timbrări, precizează dobânda legală la nivelul sumei de 27.811 RON, aceasta fiind calculată până la data de 30.09.2020, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 şi art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 37 şi următoarele din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, iar din punct de vedere procedural pe dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, invocând, totodată, şi excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, sens în care a solicitat declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1448 din 15 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., către Tribunalul Bucureşti – secţia Comercială.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, cauza a fost înregistrată la data de 17.05.2021 sub acelaşi număr de dosar (x/2020).

Prin sentinţa civilă nr. 2483/2021 din 13 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., pe care a obligat-o să plătească reclamantului suma de 94.183 RON, reprezentând contravaloarea netă a componentei variabile a remuneraţiei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între 16.11.2017 şi data achitării debitului principal. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 94.183 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între 16.11.2017 şi data achitării debitului principal, precum şi suma de 9.101,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1957/2022 din 15 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2483/13.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondat.

Totodată, a respins, ca nefondată, cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.342,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel şi în recurs.

În motivare, recurenta a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că decizia atacată este nelegală, întrucât instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente.

Detaliind, recurenta a susţinut că, în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor contractuale aplicabile, aceasta trebuie să se realizeze pe baza regulilor pe care C. civ. le prevede în materia interpretării contractului, sens în care a arătat că, prin raportare la situaţia din prezenta cauză, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 1266 alin. (1), art. 1267, art. 1268 alin. (1)-(2), (4) şi (5) C. civ.

Totodată, a mai arătat că instanţa de apel trebuia să interpreteze contractul în aşa fel încât să ţină cont de voinţa reală a părţilor la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat şi sistematic sensul prevederilor contractuale şi, nu în ultimul rând, să confere eficacitate clauzelor vizate.

Sub un prim aspect, a criticat decizia atacată din perspectiva faptului că aceasta încalcă principiul libertăţii de voinţă exclusivă, statornicit de art. 1169 din C. civ. (principiul libertăţii de a contracta).

În concret, autoarea căii de atac a relevat faptul că, potrivit art. 3.4 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remuneraţiei, conform prevederilor Anexei nr. 1 pentru îndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă aprobate de AGA, prevăzute în Planul de Administrare şi preluate în planul de management, precum şi că primul paragraf al Anexei nr. 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remuneraţia variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Totodată, recurenta-pârâtă a precizat că art. 13.1 din contract prevede faptul că actul se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci şi cu O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Or, conform art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 elementele componentei variabile sunt interdependente.

În continuare, a precizat că, potrivit normei legale evocate, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente, art. 37 alin. (2) reglementând faptul că: "Remuneraţia membrilor de consiliu de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă."

În opinia recurentei-pârâte, art. 3.4 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.

Prin urmare, atât timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la Contract, rezultă, în mod automat, că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

De asemenea, a subliniat că, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă ar fi trebuit să reţină că intimatul-reclamant nu a dovedit, conform art. 249 din C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de bonusul de performanţă, care face obiectul litigiului, în condiţiile în care acordarea bonusului de performanţă pentru anul 2017 este justificată doar de contribuţia mandatarului la performanţa acţiunilor Transelectrica.

Cu alte cuvinte, a susţinut că este absurd a se reţine dreptul intimatului-reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanţă, iar din informaţiile publice aflate pe site-ul Companiei, reiese că au fost stabiliţi indicatori de performanţă, care urmau a fi avuţi în vedere la acordarea componentei variabile şi obiectivul fiecărui an din 2015 până în 2017.

În continuare, a arătat că răspunderea contractuală este supusă principiului disponibilităţii, în sensul că părţile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar şi în condiţiile în care au stipulat în mod expres în contract cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul de a uza de mijloacele legale pentru a-şi acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale.

Aplicând acest principiu, recurenta-pârâtă a învederat că se află în ipoteza în care şi-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanţei.

În acest sens, a subliniat că înseşi contractele au fost concepute de aşa manieră încât să reiasă că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost prevăzute distinct.

De asemenea, făcând trimitere la art. 1267 C. civ. (interpretarea sistematică), a arătat că, din punct de vedere al interpretării gramaticale, se poate constata faptul că modul de calcul de la paginile 16 şi 17 din Anexa la contract este cu titlu exemplificativ "valoarea remuneraţiei variabile ar putea fi...", "valorile anuale ale remuneraţiilor s-ar putea calcula, după cum urmează...", iar verbele sunt la modul condiţional optativ prezent, ceea ce denotă faptul că acţiunea de valorificare a Certificatelor O.A.V.T. poate fi realizată doar dacă este îndeplinită o anumită condiţie.

Totodată, făcând trimitere la art. 1240 C. civ., a susţinut că principiul consensualismului presupune asumarea echilibrului contractual înăuntrul şi în afara formei scrise, astfel încât efectele să devină aplicabile doar în baza îndeplinirii obligaţiilor.

A precizat că forma cerută pentru opozabilitate reprezintă, în fapt, un demers pe care îl pot face părţile semnatare pentru garantarea îndeplinirii obligaţiilor, iar un contract de mandat nu este doar un simplu acord al voinţelor, ci reprezintă interesele reunite ale părţilor, ale căror prestaţii trebuie să fie proporţionale şi coerente, pentru a se asigura echilibrul contractual, cu atât mai mult cu cât contractul în discuţie este unul încheiat pe termen lung, cu executare succesivă, caracterizat prin continuitate, încredere şi asumare a riscurilor.

Totodată, recurenta a reafirmat dependenţa acordării bonusului de performanţă de îndeplinirea indicatorilor de performanţă, cu încadrarea pretenţiilor în clauza 3 din anexa la contract, arătând că ar fi absurdă o interpretare de genul inexistenţei unei legături de cauzalitate, întrucât, în caz contrar, mandatarul ar încasa o remuneraţie fără a-şi îndeplini obligaţiile asumate contractual, fiind, astfel, contrazisă definiţia legală a răspunderii contractuale.

Mai mult, a susţinut că, în accepţiunea legii, bonusul de performanţă nu poate exista fără definirea în clar a performanţei atinse, iar intimatul induce ideea că, indiferent de modul în care şi-a gestionat activitatea în cadrul C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., Compania are doar obligaţii către acesta.

Or, în condiţiile în care, potrivit art. 1350 din C. civ., "Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat", recurenta-pârâtă susţine că proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, având în vedere că situaţiile financiare consolidate demonstrează faptul că nu există performanţă din partea reclamantului, care urmăreşte să obţină bonusul de performanţă prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acţiunilor şi preţul mediu ponderat al acţiunilor pe pieţele Regular şi B., şi nicidecum prin raportare la obiectivele şi realizările asumate prin contract şi, implicit, prin Planul de Administrare.

Tot în sensul neîndeplinirii de către intimatul-reclamant a obligaţiilor contractuale şi, implicit, a criteriilor care conduceau la acordarea bonusului, recurenta a susţinut că din situaţiile financiare şi datele din Planul de administrare rezultă că au fost stabiliţi indicatori de performanţă care urmau să fie avuţi în vedere la acordarea componentei variabile şi obiectivul aferent anului 2017.

A mai precizat că bonusul de performanţă poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenţi primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii.

Or, rentabilitatea este dependentă de implementarea în mod corespunzător a Planului de administrare. Aceasta, întrucât pachetul O.A.V.T. la acordare nu are nicio valoare (sunt opţiuni pe acţiuni virtuale), însă urmează să dobândească o valoare concretă la momentul valorificării, odată cu depunerea cererii de valorificare, aceasta putând fi cuantificată abia la termenele contractuale de valorificare, respectiv, din luna noiembrie, când se poate evalua plus-valoarea adusă de către mandatar acţiunilor Transelectrica S.A., dependent de îndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi contractual şi prin Planul de Administrare.

Totodată, în accepţiunea recurentei, dacă s-ar admite că fiecare element al componentei variabile al remuneraţiei este autonom, atunci mandatarii ar putea urmări în exercitarea mandatului doar propriile interese, şi nu pe cele ale Companiei Transelectrica, astfel cum s-au obligat prin Contractul de mandat.

Prin urmare, recurenta conchide în sensul că interpretarea instanţei de apel, conform căreia acordarea bonusului este condiţionată, prin voinţa părţilor, doar de indicatorul rentabilităţii acţiunilor, este total eronată şi nesusţinută de dovezile administrate, fiind în dezacord cu voinţa reală a părţilor.

Printr-o ultimă critică, autoarea căii de atac a considerat nelegală soluţia instanţei de apel, de menţinere a sentinţei instanţei de fond în privinţa dobânzilor (precum şi a actualizării acestora cu indicele de inflaţie), calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, apreciind că acest text de lege, aplicabil doar în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, nu este incident prezentului raport litigios, în care numai recurenta este profesionist, în sensul art. 3 alin. (2) din C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Totodată, a susţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 56 Codul comercial, abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 267/2009 privind C. civ., reglementarea actuală nu prevede că dispoziţiile aplicabile în raporturile dintre profesionişti vor guverna ambele părţi, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (comercial).

Prin întâmpinarea depusă la 20 aprilie 2023, intimatul-reclamant a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în recurs.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Aşa cum s-a reţinut în etapele anterioare, devolutive, procesul de faţă a fost generat de încheierea, între părţi, a contractului de mandat nr. x/20.12.2016, în temeiul căruia intimatul-reclamant a asigurat conducerea societăţii, în calitate de membru al Directoratului în cadrul societăţii pârâte/recurente.

Pentru serviciile prestate de către mandatar în temeiul contractului, mandantul s-a angajat să plătească o remuneraţie, astfel cum este stipulată la art. 3. În cuprinsul art. 3, pct. 3.1 - 3.3 din contractul de mandat, s-a stabilit că reclamantul (mandatarul) beneficiază de o indemnizaţie fixă lunară, stabilită de Consiliul de Supraveghere în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar, potrivit pct. 3.4, reclamantul (mandatarul) beneficiază şi de o componentă variabilă a remuneraţiei conform prevederilor Anexei nr. 1 la contractul de mandat.

În Anexa nr. 1 la Contractul de mandat, s-a prevăzut că reclamantul, în calitatea sa de membru al Directoratului, beneficiază de o remuneraţie formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi de o componentă anuală variabilă a remuneraţiei pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" asumaţi în Planul de management pentru fiecare an de mandat.

Componenta anuală variabilă pentru indicatorii "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" aferenţi fiecărui an de mandat este într-un cuantum care să nu depăşească 12 indemnizaţii fixe şi se datorează mandatarului numai în situaţia în care nivelul efectiv realizat al acestor indicatori de performanţă în anul pentru care se face determinarea este îndeplinit la valorile asumate prin Planul de management, mandatarul urmând a încasa anual suma astfel calculată, în termen de 15 zile de la data aprobării de către AGA a situaţiilor financiare separate auditate.

În continuare, la art. 3.1 din Anexa nr. 1 la Contractul de mandat s-a prevăzut că mandatarul are dreptul să primească un bonus de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, fiind descrisă modalitatea în care acesta urma a fi determinat.

Astfel, conform art. 3.2 din Anexa 1 la Contractul de mandat – Mandatarul va primi anual un pachet de 104.000 de Opţiuni pe acţiuni virtuale Transelectrica (denumite în continuare O.A.V.T.-uri). În acest sens, Directoratul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. va emite un certificat, iar în continuare, la art. 3.4-3.11, a fost descrisă modalitatea în care pot fi valorificate OAVT-urile.

Potrivit chiar susţinerilor recurentei, pachetul de O.A.V.T. nu avea nicio valoare la acordare, fiind opţiuni pe acţiuni virtuale, dar care urmează să obţină o valoarea concretă la momentul valorificării, odată cu depunerea cererii de valorificare, aceasta urmând a fi cuantificată abia la termenele contractuale de valorificare, respectiv, începând cu luna noiembrie, moment în care se poate evalua valoarea adusă de mandatar asupra acţiunilor recurentei pârâte.

Dincolo de aceste aspecte necontestate de părţi, recurenta insistă pe calea prezentului recurs, ca şi în etapele procesuale anterioare, să promoveze ideea potrivit căreia plata acestui bonus de performanţă nu era condiţionată numai de rentabilitatea acţiunilor cum prevede în mod expres Anexa nr. 1 la contract, ci şi de îndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi contractual de părţi în cuprinsul aceleiaşi anexe.

Recurenta susţine că o interpretare contrară ar contraveni regulilor prevăzute de art. 1266-1268 C. civ. şi nu ar ţine cont de voinţa reală a părţilor şi de interesul concordant al acestora la semnarea contractului, care ar trebui să fie privit în mod unitar şi sistematic, dând eficienţă fiecărei clauze.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele de fond au făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor contractuale şi a dat eficienţă acestora în limitele agreate de părţi.

Astfel, în analiza efectuată, instanţa de apel a reţinut că voinţa reală a părţilor a fost de a stabili condiţii distincte pentru acordarea fiecărui element din componenta variabilă a remuneraţiei, nefiind aplicabile cerinţele de la art. 2 din Anexa nr. 1 din contract pentru acordarea bonusului menţionat la art. 3 şi că, dacă ar fi dorit stipularea unor condiţii comune, nimic nu ar fi împiedicat părţile să prevadă acest lucru. În schimb, alegând să insereze pentru fiecare element din componenta variabilă a remuneraţiei condiţiile de acordare şi modalitatea de calcul, stabilind valori şi formule diferite tocmai în funcţie de condiţiile de acordare specifice, voinţa părţilor a fost în sensul de a acorda fiecare element al remuneraţiei variabile în anumite împrejurări, clar definite.

De asemenea, a mai reţinut că, din convenţia părţilor rezultă cu claritate că indicatorii de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" trebuie îndepliniţi pentru acordarea componentei anuale variabile prevăzută la art. 2 din Anexa nr. 1 la contract, însă, în privinţa bonusului de performanţă, voinţa reală a părţilor a fost de a se raporta doar la rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, neexistând nicio referire la indicatorii de performanţă menţionaţi la art. 2.1 şi art. 2.2 din Anexa nr. 1 la contract pentru componenta anuală variabilă, respectiv indicatorii de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii" asumaţi în planul de management/administrare.

În aceste condiţii, instanţa de apel a conchis în sensul că nu prezintă nicio importanţă pentru recunoaşterea dreptului de creanţă al intimatului-reclamant constând în încasarea bonusului de performanţă verificarea îndeplinirii indicatorilor de performanţă mai sus menţionaţi.

Mai mult decât atât, instanţa de apel a arătat că această concluzie este întărită de faptul că pârâta a emis certificatul nr. x/22.12.2016 prin care i-a acordat intimatului-reclamant pachetul de 99.441 OAVT, iar în cuprinsul acestui certificat este indicat expres că "valoarea la care se acordă OAVT este de 29,0861 RON, echivalentul preţului mediu ponderat de tranzacţionare al acţiunilor de pieţele Regular şi B. din luna octombrie 2016", fără a fi făcută vreo menţiune la indicatorii de performanţă invocaţi în cererea de apel; dreptul intimatului reclamant cu privire la bonusul de performanţă a fost recunoscut prin raportul întocmit de Comitetul de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. nr. x/22.03.2018, bonusul de performanţă fiind calculat fără vreo raportare la indicatorii de performanţă invocaţi de pârâtă; emiterea certificatului nr. x/22.12.2016 şi a raportului întocmit de Comitetul de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. nr. x/22.03.2018 demonstrează faptul că pârâta a considerat că datorează acest bonus de performanţă prin raportare doar la rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii.

Înalta Curte constată că statuările instanţei de apel sunt corecte, din modul de redactare a convenţiei părţilor rezultând că voinţa lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remuneraţiei, condiţii specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanţă diferind de cele agreate pentru celelalte două componente.

De asemenea, se constată că, spre deosebire de remuneraţiile stabilite la art. 2 din Anexă, pentru a căror acordare părţile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanţă "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" şi "Total investiţii", acordarea bonusului de performanţă a fost condiţionată doar de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica (art. 3).

În aceste condiţii, constatând că, prin voinţa lor, părţile au stabilit ca plata bonusului de performanţă să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificaţi la art. 2 din Anexa nr. 1, ci în mod exclusiv de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a încălcat libertatea contractuală şi voinţa reală a părţilor, ci, dimpotrivă, a dat eficienţă principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1266 şi următoarele C. civ. şi forţei lui obligatorii, consacrată de art. 1270 alin. (1) C. civ., dând eficienţă, implicit, şi dispoziţiilor art. 1169 C. civ.

Prin urmare, critica, astfel argumentată, este nefondată.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia de apel încalcă prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, susţinând că, potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, astfel încât, atât timp cât unul dintre acestea nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 vizează remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere, însă, având în vedere că, în speţă, intimatul-reclamant a încheiat Contractul de mandat nr. x/20.12.2016 în calitate de membru al Directoratului Companiei Transelectrica, în speţă, vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011: "Remuneraţia membrilor directoratului este stabilită de consiliul de supraveghere. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi membrilor directoratului."

Astfel, potrivit art. 38 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat (20.12.2016):

(1) Remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie şi nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administraţie. Ea este unica formă de remuneraţie pentru directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori.

(2) Remuneraţia este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară stabilită în limitele prevăzute la art. 37 alin. (3) şi dintr-o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, acordarea de acţiuni, stock-options sau o schemă echivalentă, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă.

Potrivit art. 37 alin. (3) din acelaşi act normativ, remuneraţia membrilor executivi ai consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară care nu poate depăşi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii, şi dintr-o componentă variabilă. Componenta variabilă va avea la bază indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari, negociaţi şi aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, diferiţi de cei aprobaţi pentru administratorii neexecutivi, determinaţi cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 31 alin. (5).

Interpretarea acestor texte de lege nu confirmă susţinerea recurentei-pârâte, deoarece nu statuează în sensul interdependenţei afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertăţii de voinţă, lasă la latitudinea părţilor modalitatea de stabilire a remuneraţiei variabile, indicând doar, cu titlu general, componentele variabile care ar putea fi stabilite de părţi şi criteriile la care părţile contractante ar putea să se raporteze în determinarea acestora.

Or, câtă vreme părţile au agreat asupra celor trei componente ale remuneraţiei variabile şi asupra indicatorilor de performanţă a căror îndeplinire condiţiona dreptul mandatarului la plata acestor remuneraţii în modalitatea expusă anterior, părţile nu au încălcat prevederile art. 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011.

Cât priveşte susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia intimatul-reclamant urmăreşte să obţină bonusul de performanţă prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acţiunilor şi preţul mediu ponderat al acţiunilor pe pieţele Regular şi B., şi nicidecum prin raportare la obiectivele şi realizările asumate prin contract şi, implicit, prin Planul de Administrare, susţinând că proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, situaţiile financiare consolidate demonstrând că nu exista performanţă din partea intimatului, sens în care a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1350 C. civ., Înalta Curte reţine că aceste chestiuni nu pun în dezbatere legalitatea deciziei atacate.

În acest context, instanţa supremă subliniază că doar criticile recurentei care vizează nelegalitatea deciziei pot fi examinate, întrucât, aşa cum rezultă din conţinutul art. 483 alin. (3) şi ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Prin urmare, având în vedere că aceste chestiuni nu vizează legalitatea deciziei atacate, Înalta Curte nu va putea reţine în analiză critica mai sus evocată.

Prin ultima critică formulată, recurenta susţine că dispoziţiile art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 nu ar fi incidente decât în situaţia în care ambele părţi ale raportului juridic ar fi profesionişti.

Or, în opinia sa, reclamantului îi lipseşte această calitate, astfel cum este definită legal prin art. 3 alin. (2) C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Dezlegând acest motiv în apel, instanţa de prim control judiciar a statuat că dobânda legală penalizatoare datorată de pârâtă este cea prevăzută de art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, întrucât este vorba de un raport juridic stabilit între profesionişti, sens în care a evocat dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din Noul C. civ., arătând, totodată, că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din Noul C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale.

De asemenea, a mai reţinut că, prin art. 1.1.1 din contractul de mandat, încheiat în baza O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, s-a stabilit că mandatarul, în calitate de membru al Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica şi-a asumat obligaţia de a asigura conducerea societăţii, sub controlul Consiliului de Supraveghere.

În aceste condiţii, instanţa de apel a conchis în sensul că activitatea de conducere a unei companii naţionale de către un membru al directoratului, realizată în baza unui contract de mandat, este specifică activităţii unui profesionist, astfel cum acesta este definit prin dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din Noul C. civ., art. 8 alin. .1 din Legea nr. 71/2011.

Înalta Curte constată că statuările instanţei de apel sunt corecte, întrucât intimatul nu a fost angajat al societăţii, ci, prin actul juridic încheiat de părţile litigante, acesta a asigurat conducerea societăţii, sens în care urma a îndeplini obligaţii specifice pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, ceea atrage incidenţa textului de lege reţinut de instanţele de fond.

Prin urmare, instanţa supremă constată nefondată critica şi reţine că aplicarea art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 este legală, de vreme ce raportul intimatului-reclamant cu societatea recurentă este un mandat de natură profesional-comercială, iar obligaţia de plată a remuneraţiei a fost asumată de recurentă în exerciţiul/exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ. (2009).

Constatând, aşadar, că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziţii de casare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1957/2022 din 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Cu privire la cererea formulată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse în şedinţă, aflate la dosarul de recurs, atestă efectuarea de către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 2383,64 RON.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2383,64 RON către intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1957/2022 din 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2383,64 RON către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.