Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2184/2024 AI generated

Negative conflict of jurisdiction over contractual service fees: invalidity of exclusive consumer jurisdiction and validity of contractual forum clause between professionals

Case Number Decizia nr. 2184/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the claimant's preference for jurisdiction, resolving a negative conflict of competence by establishing the jurisdiction of the Buzău Court (Civil Section) to adjudicate the case, thereby overturning the initial court's declination and the counter-jurisdictional declination by the Sector 6 Bucharest Court. The dispute involved a low-value claim for 3,000 RON and late payment penalties arising from a service contract for consulting to obtain non-reimbursable funds, where the first instance court had erroneously applied exclusive consumer protection jurisdiction, while the respondent court argued validity of a contractual forum clause. The decisive legal basis rested on the determination that the natural person defendant acted as a professional representative and guarantor of a legal entity rather than a consumer, rendering Article 121 of the Code of Civil Procedure inapplicable; consequently, the court validated the contractual jurisdiction clause under Article 126(1) CPC, which designated the court of the service provider's location, confirming that the Buzău Court was competent as the first seisin and could not voluntarily divest itself of jurisdiction under Articles 129(3) and 130(3) CPC.

Legislator headnote

AI generated

art. 121 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ, art. 107 din C. proc. civ, art. 126 alin. (1) din C. proc. civ, art. 126 alin. (2) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over contractual service fees: invalidity of exclusive consumer jurisdiction and validity of contractual forum clause between professionals: Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi urm. C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor B. S.R.L. şi C. la plata sumei de 3.000 RON şi a penalităţilor de întârziere de 1% pe zi, potrivit contractului de prestări servicii nr. x din 02.09.2022.

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts negative conflict of jurisdiction validity of contract contractual penalty clause Civil Procedure Code legal fees

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. şi C. la plata sumei de 3.000 RON şi a penalităţilor de întârziere, de 1% pe zi.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022, prin care au fost contractate servicii de consultanţă în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile în cadrul programului de finanţare "femeia antreprenor".

Prin sentinţa civilă nr. 3750 din 18.06.2024, Judecătoria Buzău, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În motivare, instanţa a reţinut competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului, în conformitate cu art. 1028 alin. (2) raportat la art. 121 C. proc. civ.

În continuare, constatând că pârâta B. S.R.L. are sediul în Bucureşti, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.

2. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 06 august 2024, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 7148 din 13 septembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În justificarea soluţiei, s-a reţinut că în prezenta cauză prevalează aplicarea dispoziţiilor art. 10 din contractul încheiat între părţi, potrivit cărora părţile au ales ca orice litigii decurgând din contract să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de la sediul prestatorului, situat în municipiul Buzău.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 121 Cod Procedură Civilă, instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză, întrucât pârâta, debitor principal, este societatea B. S.R.L., care nu are calitatea de consumator în sensul în care acest termen este definit în legislaţia specială, iar în ce priveşte pe pârâta C., aceasta are calitatea de debitor accesoriu, fiind garantul obligaţiei de plată a debitului de către societatea pârâtă, calitate care nu îi conferă şi poziţia de consumator în contractul de servicii încheiat cu reclamanta.

3. Dosarul a fost înregistrat la 22 octombrie 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Buzău şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi urm. C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor B. S.R.L. şi C. la plata sumei de 3.000 RON şi a penalităţilor de întârziere de 1% pe zi, potrivit contractului de prestări servicii nr. x din 02.09.2022.

Raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria, competenţa teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege.

În cauză, prima instanţă de conflict a reţinut în mod greşit incidenţa normei de competenţă exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acţiunea dedusă judecăţii nu este introdusă împotriva unui consumator, ci este specifică unui litigiu între profesionişti, fiind o acţiune personală, întemeiată pe dispoziţiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată, în ce priveşte competenţa teritorială, de norme cu caracter de ordine privată.

În acest sens, se cuvine menţionat faptul că, în data de 14.10.2022, C., în calitate de administrator al pârâtei B. S.R.L., a semnat înscrisul confirmativ nr. 65, prin care societatea pârâtă şi-a însuşit calitatea de beneficiar al contractului de prestări servicii ce face obiectul prezentului litigiu, aceasta fiind beneficiara finanţării fondurilor nerambursabile şi, ca atare, asumându-şi, în mod legal, toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest contract.

Aşadar, pârâta C. nu este parte în contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022, în nume propriu, ci a acţionat în calitate de reprezentant legal al pârâtei B. S.R.L., fiind garantul obligaţiei de plată a debitului de către societatea pârâtă, potrivit art. 12.5 din contract, calitate care nu îi conferă şi poziţia de consumator în contractul de servicii încheiat cu reclamanta.

Pentru a stabili dacă pârâta persoană fizică are sau nu calitatea de consumator trebuie avute în vedere prevederile art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, conform cărora consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Astfel, pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi în jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În acest sens, este relevantă cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., unde CJUE defineşte criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calităţii de consumator (considerentele 15-18). Astfel, pentru determinarea unei competenţe exclusive, noţiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziţia persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura şi finalitatea acestuia, iar nu cu situaţia subiectivă a persoanei menţionate, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni. Aşadar, numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispoziţiilor excepţionale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea subliniază faptul că protecţia acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activităţi profesionale, fie ea şi una viitoare, având în vedere că natura profesională a activităţii nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a CJUE relevantă pentru determinarea calităţii de consumator este C-110/14 Horaţiu Ovidiu Costea împotriva D.. În această cauză, CJUE a fost chemată să interpreteze noţiunea de consumator avută în vedere de articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, statuând că, în sensul acestei directive, consumator înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale profesionale. În această cauză, Curtea subliniază că este vorba despre o noţiune obiectivă şi funcţională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităţilor aflate în afara activităţii profesionale (considerentul 28). Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părţii.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naţionale, cât şi al celor unionale, esenţial pentru aprecierea calităţii de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanţă situaţia personală, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.

Aplicând criteriile mai sus analizate la prezenta cauză, instanţa constată că pârâta C. a semnat contractul dedus judecăţii în calitate de administrator al pârâtei B. S.R.L., prin care societatea s-a obligat să achite serviciile de consultanţă în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile în cadrul programului de finanţare "femeia antreprenor", iar în această calitate şi-a asumat obligaţia de a răspunde ca fidejusor, în solidar cu societatea.

Aşadar, contractul încheiat are în vedere prestarea unei activităţi profesionale, iar pârâta persoană fizică a participat la încheierea acestui act juridic acţionând ca un profesionist, în scopul derulării activităţii economice de către societatea al cărei reprezentant legal este.

Este lipsit de relevanţă faptul că pârâta este persoană fizică, atât timp cât, la încheierea contractului dedus judecăţii, scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesional.

Prin urmare, pârâta persoană fizică nu are calitatea de consumator.

Astfel, constatându-se că litigiul de faţă opune doi profesionişti, în materia competenţei teritoriale, regula generală de drept comun este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată este de subliniat faptul că la art. 10 din contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022, părţile au ales ca orice litigii decurgând din contract să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de la sediul prestatorului, situat în municipiul Buzău.

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părţilor având drept cauză răspunderea contractuală şi nefiind incidente normele de competenţă teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecinţă, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută la verificarea competenţei teritoriale, din moment ce procesul iniţiat nu are natura unui litigiu în materia protecţiei consumatorilor.

Totodată, părţile nu au contestat această convenţie şi nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerinţele aplicării lui fiind îndeplinite.

În aceste condiţii, sesizarea Judecătoriei Buzău a fost făcută în acord cu alegerea de competenţă a părţilor, astfel încât în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi art. 116 C. proc. civ., prin sesizarea acestei instanţe reclamanta şi-a exercitat dreptul de opţiune, potrivit art. 10 din contractul de prestări servicii nr. x din 02.09.2022.

Mai mult, Judecătoria Buzău nu se putea dezînvesti, potrivit art. 129 alin. (3) şi art. 130 alin. (3) C. proc. civ., chiar şi în situaţia în care competenţa teritorială ar fi aparţinut altei instanţe.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2024.