Force majeure drought defense in commercial supply contracts; nullity of cassation appeal for improper motivation and lack of substantive legal grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) annulled the appellant’s appeal against the Court of Appeal’s decision, thereby upholding the lower courts’ judgments that dismissed the appellant’s claims and ordered it to pay the respondent 21,420 RON in litigation costs; the case involved a civil dispute where the appellant, a corn producer, sought a declaration that two 2020 sale-purchase contracts had ceased to exist due to force majeure (pedological drought) and an exemption from contractual liability, challenging the lower courts’ findings that it failed to properly notify the counterparty and that the drought did not meet the contractual or legal criteria for force majeure. The High Court applied Article 489(2) and Article 488(1)(6) and (8) of the Code of Civil Procedure, determining that the appeal was null and void for improper motivation because the appellant merely reiterated the factual arguments and requested a re-evaluation of evidence, which constitutes a review of merit (unfoundedness) rather than the specific grounds of illegality (errors in the application or interpretation of substantive law) permissible in the extraordinary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 1351 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 4 lit. j) din Legea nr. 335/2007, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Force majeure drought defense in commercial supply contracts; nullity of cassation appeal for improper motivation and lack of substantive legal grounds: Sub acest aspect, s-a arătat că instanţa de apel a ignorat corespondenţa depusă în cauză, referitoare la procedura de notificare prevăzută în cele două contracte şi documentele care dovedesc existenţa unei stări de forţă majoră, respectiv avizul privind existenţa cazului de forţă majoră nr. 15 din 29.10.2020 emis de Camera de Comerţ şi Industrie Brăila, adresele de răspuns emise de ANM, alte avize din alte judeţe care atestă existenţa unui caz de forţă majoră conform dispoziţiilor art. 4 lit. j) din Legea nr. 335/2007.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 mai 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate, în baza art. 8 şi art. 11.1 lit. c) din contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 25.06.2020 şi nr. x din 10.07.2020 şi a art. 1351 din C. civ., că aceste contracte au încetat de plin drept şi că este exonerată de orice fel de răspundere contractuală sau extracontractuală deoarece se află în imposibilitate obiectivă de a executa obligaţiile, ca urmare a cazului de forţă majoră (seceta pedologică).
De asemenea, reclamanta a formulat contestaţie la executare silită şi a solicitat suspendarea executării silite.
Prin încheierea din 20 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte petitul al treilea şi al patrulea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect contestaţia la executare şi suspendarea executării silite şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.
De asemenea, au fost disjunse capetele de cerere nr. x şi nr. 2 şi s-a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021.
Prin sentinţa civilă nr. 2362 din 07.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând schimbarea în totalitate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 30 A din 11 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă.
Totodată, a fost admisă în parte cererea privind cheltuielile de judecată solicitate de intimata-pârâtă şi s-a dispus obligarea apelantei-reclamante la plata către intimata-pârâtă a sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
3. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în cuprinsul motivării deciziei recurate se reiau integral argumentele primei instanţe de judecată, fără însă a se răspunde criticilor din apel privind dovedirea existenţei forţei majore.
Sub acest aspect, s-a arătat că instanţa de apel a ignorat corespondenţa depusă în cauză, referitoare la procedura de notificare prevăzută în cele două contracte şi documentele care dovedesc existenţa unei stări de forţă majoră, respectiv avizul privind existenţa cazului de forţă majoră nr. 15 din 29.10.2020 emis de Camera de Comerţ şi Industrie Brăila, adresele de răspuns emise de ANM, alte avize din alte judeţe care atestă existenţa unui caz de forţă majoră conform dispoziţiilor art. 4 lit. j) din Legea nr. 335/2007.
Totodată, recurenta a reluat criticile din apel privind corespondenţa purtată cu intimata, care atestă respectarea procedurii de notificare prevăzute la art. 8.3 din contract, indicând procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor şi avizul de existenţă a cazului de forţă majoră, precum şi emailul prin care au fost recepţionate de către intimată aceste documente.
În continuare, recurenta a arătat că deşi instanţele de fond nu au stabilit o dată de la care ar fi fost declarată seceta pedologică drept caz de forţă majoră, deşi există un aviz de existenţă a cazului de forţă majoră, ulterior au respins cererea pe considerentul că nu a fost respectată procedura de notificare prevăzută în contract.
În opinia recurentei, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut în mod greşit că obiectul celor două contracte ar consta în obligaţia reclamantei de a furniza bunuri determinate generic şi că ar fi existat posibilitatea înlocuirii acestora. În acest sens, recurenta a precizat, pe de o parte, că seceta pedologică a afectat toate culturile de porumb la nivel de ţară, astfel cum rezultă din documentele depuse la dosar, iar pe de altă parte, că obiectul de activitate al reclamantei este unic şi constă în activitatea de producător, nu de intermediar.
Se mai susţine că instanţele de fond au interpretat greşit dispoziţiile art. 8.1 din contract privind existenţa cazului de forţă majoră, atunci când au reţinut că părţile au convenit că acesta include doar acţiuni umane colective şi anonime. Sub acest aspect, s-a arătat că seceta pedologică invocată reprezintă un eveniment extern, imprevizibil şi absolut invincibil şi inevitabil, fiind îndeplinite condiţiile cumulative pentru existenţa cazului de forţă majoră.
Prin urmare, recurenta consideră că instanţa de apel nu a avut în vedere toate înscrisurile şi corespondenţa purtată, din care rezultă existenţa unui caz de forţă majoră şi a dat o interpretare greşită normelor de drept material invocate de aceasta în fundamentarea soluţiei din apel.
Prin întâmpinarea depusă la 28 martie 2024, intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.
Cauza a fost înregistrată la 18 ianuarie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 11 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2024.
4. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.
În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Astfel, prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă reiterează integral motivele din apel privind procedura de notificare a cazului de forţă majoră, interpretarea obiectului contractului şi îndeplinirea condiţiilor cazului de forţă majoră, care au primit deja o soluţionare din partea instanţei de prim control judiciar, fără a prezenta argumente concrete în combaterea raţionamentului instanţei de apel.
Mai mult, se constată că prin aceste critici recurenta solicită reanalizarea probatoriului administrat de instanţele de fond şi reinterpretarea clauzelor contractuale, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, subsumat acestuia, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere toate înscrisurile şi corespondenţa purtată între părţi, din care ar rezulta existenţa unui caz de forţă majoră, şi a dat o interpretare greşită normelor de drept material invocate de parte.
Astfel cum s-a arătat, criticile recurentei ce vizează reaprecierea probelor administrate în faţa instanţelor de fond referitoare la existenţa cazului de forţă majoră sunt critici de netemeinicie, iar nu nelegalitate a unei hotărâri, neputând face obiectul verificării în calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Totodată, instanţa supremă constată că recurenta nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greşit prin decizia recurată, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat în mod formal.
În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.
Se va avea în vedere că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
În acelaşi timp, se constată că nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, apte a fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.
Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 30 A din 11 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.
Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs, Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 21.420 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 13 iunie 2024 emisă de C. şi extrasul emis de D. din 17 iunie 2024.
În consecinţă, constatând că recurentei i-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 21.420 RON, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 30 A din 11 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 21.420 RON, cheltuieli de judecată
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2024.