Tardivity of appeal against peremption declaration in labor wage dispute
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as time-barred, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that declared the plaintiff’s earlier appeal to the labor case perime for inactivity. The underlying dispute involved a former employee seeking back wages and vacation allowances from a private employer and the local municipal council, which the first-instance court dismissed citing the lack of passive procedural standing of the municipality and subsequent suspension; the plaintiff failed to prosecute the subsequent appeal to the Court of Appeal, leading the appellate court to declare the appeal perime ex officio. The Supreme Court held that the appeal against a decision declaring an appeal perime must be filed within five days of its pronouncement, and as the appellant filed the appeal on the twelfth day, it violated the imperative procedural deadlines under Articles 421(2), 181(1), and 185(1) of the Romanian Code of Civil Procedure, resulting in the loss of the right to challenge the appellate decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 75 din Legea nr. 85/2014, art. 248 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 10 alin. (1) C. proc. civ; Tardivity of appeal against peremption declaration in labor wage dispute: , reclamantul a invocat dispoziţiile art. 41 din Constituţia României şi art. 3, art. 39, art. 144 şi art. 159 din Codul Muncii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 02 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Buzău – secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. S.A. şi Consiliul Local al Municipiului Buzău la plata sumelor în cuantum de 72.875 RON, reprezentând contravaloarea salariilor ce i se cuveneau în perioada 16.07.2016-31.12.2018, 21.000 RON pentru perioada 01.01.2019 - 30.06.2019 şi 7.235 RON, reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor de concediu pentru perioada 16.07.2016-31.12.2018.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 41 din Constituţia României şi art. 3, art. 39, art. 144 şi art. 159 din Codul Muncii.
La termenul de judecată din 08 ianuarie 2021 instanţa a luat act de precizările reclamantului şi, în consecinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Local al Municipiului Buzău.
La acelaşi termen de judecată, prin încheierea din 08 ianuarie 2021, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 904 din 3 iunie 2021, Tribunalul Buzău a încetat acţiunea formulată de reclamant, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.
2. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 559 din 17 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă, s-a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, constatându-se perimată judecata apelului declarat de reclamant.
3. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului.
În motivare, recurentul prezintă un istoric al actelor de procedură efectuate în calea de atac a apelului.
Reprezentantul legal al intimatei B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a învederat că societatea intimată este lipsită de capacitate de folosinţă deoarece a fost radiată şi, totodată, a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului.
Cauza a fost înregistrată la 4 iunie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 11 septembrie 2024 s-a fixat termen la 21 noiembrie 2024.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată de intimata-pârâtă, reţinând următoarele:
Prin decizia recurată în prezenta cauză s-a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamantul A..
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar conform art. 421 alin. (2) teza I din acelaşi cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din acelaşi cod, termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziţii imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunţării hotărârii atacate (17 aprilie 2024), s-a împlinit la 23 aprilie 2024, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată la 17 aprilie 2024, iar cererea de recurs a fost depusă la 29 aprilie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, recursul apare a fi declarat cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.,
Se reţine că, atât căile de atac, cât şi termenele în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.
Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător".
Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, astfel încât va admite excepţia tardivităţii declarării căii extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, şi va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 559 din 17 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 559 din 17 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2024.