Complaint for procedural delay rejected where delays resulted from appellant's failure to meet procedural obligations
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's complaint regarding the delay in the judicial process, upholding the lower court's procedural management and leaving the original labor dispute pending on appeal. The case involved a complaint filed under Article 522 of the Civil Procedure Code by the plaintiff-appellant, who alleged that the Court of Appeal unreasonably delayed the judgment on his appeal against a first-instance decision dismissing his claim for peremption of the action against the defendant company. The appellant argued that the Court of Appeal’s repeated suspensions of the proceedings for the appellant's failure to clarify procedural steps and request summary judgment violated the right to a fair trial within a reasonable time under Article 6 of the ECHR. The Supreme Court rejected the complaint, determining that the procedural status was attributable to the appellant's passive conduct (failure to request judgment in absentia or meet procedural obligations) rather than the court's inaction, and that the schedule of hearings was in fact consistent with the requirements of celerity and reasonable duration, finding no grounds for the extraordinary remedial measures sought under Articles 522 and 525 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 522 alin. (1) C. proc. civ, art. 522 alin. (2) C. proc. civ, art. 525 alin. (6) C. proc. civ, art. 525 C. proc. civ; Complaint for procedural delay rejected where delays resulted from appellant's failure to meet procedural obligations: The case involved a complaint filed under Article 522 of the Civil Procedure Code by the plaintiff-appellant, who alleged that the Court of Appeal unreasonably delayed the judgment on his appeal against a first-instance decision dismissing his claim for peremption of the action against the defendant company. The appellant argued that the Court of Appeal’s repeated suspensions of the proceedings for the appellant's failure to clarify procedural steps and request summary judgment violated the right to a fair trial within a reasonable time under Article 6 of the ECHR. The Supreme Court rejected the complaint, determining that the procedural status was attributable to the appellant's passive conduct (failure to request judgment in absentia or meet procedural obligations) rather than the court's inaction, and that the schedule of hearings was in fact consistent with the requirements of celerity and reasonable duration, finding no grounds for the extraordinary remedial measures sought under Articles 522 and 525 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary legal basis for evaluating and dismissing the complaint regarding the delay in the judicial process.
Procedural provision governing the handling and resolution of complaints regarding procedural delays.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Deliberând asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului, constată următoarele:
1. Prin sentinţa nr. 396/2023 din 20 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, şi s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârât B. S.R.L..
Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a dispus suspendarea judecăţii recursului pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură menţinută prin încheierea din 11 martie 2024.
Prin încheierea din 8 aprilie 2024 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a dispus amânarea cauzei pentru ca recurentul să precizeze expres actul de procedură împotriva căruia a exercitat calea extraordinară de atac, obligaţie a cărei neîndeplinire a atras suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispusă prin încheierea din 3 iunie 2024.
Ulterior, la termenele din 22 octombrie 2024, 28 octombrie 2024, 5 noiembrie 2024 şi 19 noiembrie 2024, s-a revenit cu adrese către recurent pentru a îndeplini obligaţii diferite privind soluţionarea recursului şi a cererii de recuzare formulate de acesta.
2. La 16 octombrie 2024, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care a solicitat luarea măsurilor legale.
În susţinerea contestaţiei, petentul a arătat că instanţa de recurs a dispus în mod eronat suspendarea judecăţii cauzei, fiind nesocotită obligaţia de a soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil, componentă a dreptului la un proces echitabil consfinţit de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, a făcut trimitere la decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că, raportat la criteriile consacrate de instanţa europeană privind caracterul rezonabil al duratei procedurii, întârzierea soluţionării procesului poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil.
Contestaţia nu a fost motivată în drept.
Intimata B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
La 6 noiembrie 2024, petentul a depus precizări, prin care a reluat solicitarea de luare a măsurilor impuse de lege.
3. Analizând contestaţia privind tergiversarea procesului, Înalta Curte urmează a o respinge pentru argumentele expuse în continuare:
Contestaţia privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural destinat a înlătura întârzierile ivite pe parcursul soluţionării cauzelor civile, întârzieri de natură a afecta termenul optim şi previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunţarea unei hotărâri definitive, chiar în condiţiile în care acest termen este unul variabil, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărei pricini. Acest mijloc procedural nu reprezintă o cale de atac, ci se constituie într-un remediu circumscris scopului adoptării unor măsuri, în condiţiile prevăzute de lege, de natură a asigura respectarea dreptului părţilor la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil.
În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc. civ.: "Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată."
Din economia normei enunţate rezultă că ceea ce caracterizează această instituţie juridică este pasivitatea instanţei de judecată, care, deşi are la dispoziţie mijloacele legale pentru corectarea conduitelor procesuale necorespunzătoare ale părţilor sau ale altor participanţi la procedură, nu le aplică ori nesocoteşte ea însăşi anumite prevederi legale, care-i impun îndeplinirea unui act de procedură într-un anumit termen.
Motivele pentru care se poate face uz de această cerere sunt prevăzute de dispoziţiile art. 522 alin. (2) C. proc. civ.. Potrivit normei evocate, contestaţia privind tergiversarea procesului poate fi exercitată în următoarele situaţii:
1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.
Verificând aceste cerinţe legale, Înalta Curte constată că situaţia descrisă de petent nu se circumscrie niciunei ipoteze din cele prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.
Din verificările efectuate din oficiu în sistemul de evidenţă informatizată a instanţelor a rezultat că pentru soluţionarea cererii de recurs, ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, au fost acordate mai multe termene de judecată.
Înalta Curte constată că judecata procesului aflat pe rolul instanţei de recurs a fost suspendată mai întâi pentru că părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apoi pentru neîndeplinirea obligaţiilor trasate recurentului-reclamant, continuând cu acordarea unor termene de judecată succesive pentru a se reveni cu adrese către aceeaşi parte în vederea soluţionării recursului şi a cererii de recuzare.
Rezultă astfel, că procesul despre care se afirmă că este temporizat s-a aflat pe rolul instanţei de recurs în tot acest timp din motive neimputabile care să necesite intervenţia instanţei superioare în sensul art. 525 alin. (6) C. proc. civ., astfel încât contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. nu este întemeiată.
Înalta Curte reţine că, în cauză, aplicarea dispoziţiilor legale de către instanţă atunci când părţile nu solicită judecarea cauzei în lipsă, exercitarea unor drepturi prevăzute de lege sau neîndeplinirea unor obligaţii de către părţi nu poate constitui un motiv pentru imputarea vreunei culpe instanţei responsabile de buna administrare a procesului.
Or, analizând ritmul imprimat de instanţa de recurs prin măsurile dispuse, se constată că, de fapt, acesta este unul bazat pe celeritate, fiind acordate termene de judecată scurte, intermediare, pentru soluţionarea cererii de recuzare şi a recursului, deci în acord cu exigenţele respectării termenului optim şi previzibil de soluţionare a cauzei.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 522 şi art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de petentul A., privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de petentul A., privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.