Extraordinary appeal annulled for failing to articulate grounds of illegality distinct from factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia Civilă la 11 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Zalău, a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 188.456,74 RON cu titlu de preţ al serviciilor de consultanţă, respectiv a sumei de 393.000 Euro, cu titlu de penalităţi, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 C. civ., art. 197 şi următoarele C. proc. civ.

Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat constatarea nulităţii declaraţiei unilaterale de reziliere extrajudiciară a contractului de consultanţă nr. x/08.02.2021 şi, în consecinţă, să se constate că între părţi există în continuare un contract în vigoare. De asemenea, pârâta-reclamantă a solicitat se constate nulitatea contractului de consultanţă nr. x/08.02.2021 încheiat cu reclamanta-pârâtă, pentru lipsa obiectului contractului, care nu este determinat şi licit, pentru lipsa cauzei, pentru cauză ilicită şi pentru lipsa consimţământului reclamantei reconvenţionale care a fost viciat prin eroare şi leziune. Cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 314/2023 din 20 martie 2023, Tribunalului Sălaj, secţia Civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Bucureşti şi a obligat pârâta B. S.R.L. Zalău să plătească reclamantei suma de 188.456,74 RON, cu titlu de preţ al serviciilor de consultanţă, precum şi echivalentul în RON la data plăţii al sumei de 393.000 Euro, cu titlu de clauză penală.

A respins ca nefondată cererea reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii declaraţiei de reziliere, respectiv a contractului de consultanţă formulată de pârâta-reclamată B. S.R.L. Zalău împotriva reclamantei-pârâtă A. S.R.L. Bucureşti.

A obligat pârâta B. S.R.L. Zalău să plătească reclamantei A. S.R.L. Bucureşti suma de 121.353,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.R.L. Zalău a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 662/2023 din 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a fost admis apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 314/2023 din 20 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot în sensul că:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L., având ca obiect pretenţii.

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă societatea B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă societatea A. S.R.L. şi în consecinţă:

Anulează declaraţia unilaterală de reziliere emisă la data de 29.07.2021 a contractului de consultanţă nr. x/08.02.2021.

Respinge în rest cererea reconvenţională.

Respinge cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond.

Obligă reclamanta-pârâtă A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă B. S.R.L. a sumei de 26.981,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, din care suma de 21.981,80 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi suma de 5.000 RON reprezentând onorariu avocaţial parţial.

Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 43.338,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, din care suma de 25.012,17 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi suma de 18.326 RON reprezentând onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu consecinţa respingerii apelului formulat de intimată, ca neîntemeiat.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că decizia atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce priveşte excepţia de neexecutare, regulile de interpretare a contractelor şi dispoziţiilor ce stabilesc forţa obligatorie a contratelor şi încălcând exigenţele legale privind motivare hotărârilor judecătoreşti, instanţa ignorând aspectele de fapt şi de drept relevante în cauză.

În acest sens, referitor la excepţia de neexecutare, au fost redate prevederile art. 1556 şi art. 1517 C. civ., precum şi concluziile doctrinare sub acest aspect, recurenta descriind totodată relaţiile şi activitatea desfăşurată între A. S.R.L. - în calitate de prestator şi B. S.R.L. - în calitate de beneficiar, pe parcursul derulării contractului de prestări servicii de consultanţă nr. 1/08.02.2021 având ca obiect executarea de către recurentă, în favoarea intimatei, a serviciilor de consultanţă în domeniul industriei gaziere şi petroliere.

Astfel, recurenta susţine că instanţa învestită cu soluţionarea apelului formulat de intimată nu numai că a interpretat greşit prevederile legale aplicabile din materia excepţiei de neexecutare, dar a reţinut în mod eronat şi situaţia de fapt, omiţând să observe faptul că intimata nu putea să invoce excepţia de neexecutare, întrucât aceasta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale.

În ceea ce priveşte încălcarea normelor privind regulile de interpretare a contractelor, recurenta susţine că prin decizia atacată, instanţa de apel a încălcat inclusiv regulile din materia interpretării contractelor, în special regula conform căreia, clauzele contractuale se interpretează unele prin altele, prin raportare la ansamblul contractului, iar nu izolat, ignorând astfel faptul că (i) contractul a fost încheiat pe o perioadă lungă de timp, iar serviciile de consultanţă urmau a fi prestate succesiv în perioada contractuală, (ii) îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către recurentă depindeau de cooperarea intimatei care, în fapt, nu a existat, întrucât aceasta a ignorat solicitările de informaţii transmise expres de reclamantă.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor legale privind forţa obligatorie a contractelor, recurenta susţine că instanţa a omis faptul că intimata - în calitate de profesionist a fost prezentă la semnarea contractului, fiind în cunoştinţă de cauză atât cu privire la situaţia prestatorului, cât şi cu privire la serviciile contractate.

În acest context, recurenta apreciază că reţinerile instanţei de apel sunt pur subiective, întrucât nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii şi în niciun caz cu activitatea de judecată, instanţa fiind obligată să soluţioneze cauza prin raportare la obiectul cauzei şi la probele depuse la dosarul cauzei, respectiv, să soluţioneze cauza din perspectiva angajării răspunderii contractuale a intimatei, conform cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, fără a putea face aprecieri cu privire la capacitatea prestatorului de a presta serviciile asumate expres prin contract.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia atacată este nemotivată, întrucât în considerentele hotărârii se regăsesc motive preluate din argumentele intimatei invocate prin întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel, fără ca intimata să fi depus vreo probă în acest sens, iar din această perspectivă rezultă superficialitatea cu care instanţa a tratat cauza dedusă judecăţii, pronunţând o decizie lovită de vicii de nelegalitate.

În acest context, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 17 iulie 2024, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

La 8 august 2024, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor intimatei ca fiind nefondate.

La termenul din 7 noiembrie iunie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează situaţia de fapt şi probele administrate, care sunt aspecte de netemeinicie şi nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile incidente cauzei.

Astfel, în expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanţa de apel, recurenta-reclamantă face consideraţiuni cu privire la neanalizarea unor mijloace de probă şi a apărărilor sale cu privire la elementele de fapt ce vizează derularea contractului în litigiu, aspecte care, în opinia sa, constituie o interpretare greşită a prevederilor legale aplicabile în materia excepţiei de neexecutare, fiind reţinută în mod eronat şi situaţia de fapt de către instanţa de apel.

Referitor la motivul de recurs privind încălcarea normelor privind regulile de interpretare a contractelor, se constată că modul în care instanţa de apel a interpretat probele referitoare la derularea contractului dintre părţi nu poate constitui un motiv de casare, acest aspect vizând nemulţumirea recurentei sub aspectul amintit, ceea ce reprezintă un motiv de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

De altfel, critica referitoare la greşita modalitate de interpretare a contractului părţilor nu se înscrie cerinţelor de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speţă nefiind adusă în discuţie nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva greşitei aplicări a unor norme de drept material, ci doar modalitatea prin care instanţa de apel a înţeles să analizeze situaţia de fapt şi să ţină seama de voinţa părţilor rezultată din actul juridic supus analizei.

Cu privire la motivul de recurs privind încălcarea dispoziţiilor legale privind forţa obligatorie a contractelor, instanţa supremă constată că modul de apreciere a probelor nu poate constitui motiv de casare, având în vedere că în cauză au fost analizate probele administrate, astfel că, argumentele recurentei referitoare la aprecierea probelor şi susţinerile părţilor de către instanţa de apel într-un mod subiectiv, nu pot fi reţinute.

Astfel, din critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material, referitoare la art. 1556 şi art. 1517 C. civ., se constată că argumentele evocate în acest sens, tind la o restabilire a situaţiei de fapt şi la o reanalizare a probatoriului, aspecte incompatibile cu instituţia căii extraordinare a recursului, prevăzut la art. 488 C. proc. civ.

In ceea ce priveşte susţinerile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta susţine nemotivarea deciziei pronunţate de instanţa de apel, nefiind administrate probele din care să rezulte raţionamentul logico-juridic pe care se bazează soluţia instanţei referitoare la raportul privind oportunităţile de dezvoltare - analizat în cadrul probei cu înscrisuri, se constată că acesta a fost invocat în mod formal, având în vedere că instanţa de apel a reţinut că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia instituită de art. 249 C. proc. civ., nefiind probată prestarea unor astfel de servicii.

Astfel, din perspectiva reanalizării probatoriului, recurenta solicită instanţei de recurs să treacă peste măsura acordată de instanţa de apel fiecărei probe şi să reinterpreteze într-o modalitate diferită probele administrate în cauză.

Din argumentele expuse de recurentă, Înalta Curte constată că nu se pot desprinde care ar fi greşelile instanţei de apel şi nici că încadrarea acestora se poate subsuma motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 19621,70 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare dovedite prin înscrisurile aflate la pagina 136 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta A. S.R.L. S.A. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 19621,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 662/2023 din 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, pe care îl va obliga la plata sumei de 19621,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 662/2023 din 12 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Obligă recurentul la plata sumei de 19621,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2024.