Cassation appeal annulled for failure to allege illegality grounds against the rejection of constitutional unconstitutionality referral motions

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2024

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 12.01.2023 sub nr. x/2023, A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea sentinţei nr. 9632/19.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală Financiară.

Prin sentinţa civilă nr. 1981/06.04.2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal şi a respins cererea de revizuire.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta, iar în faţa instanţei de apel, la 15.11.2023, apelanta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, respectiv a art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost precizată la termenul din 15.12.2023.

Prin încheierea de şedinţă din 15.12.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motivând că excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 şi art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ. sunt inadmisibile. Totodată, prin decizia civilă nr. 6405/15.12.2023 a respins ca nefondat apelul.

Împotriva încheierii de şedinţă din 15.12.2023, a formulat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă sub nr. x/2023.

Prin cererea de recurs a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992 cu referire la sintagma "dacă excepţia este inadmisibilă", iar prin răspunsul la întâmpinările formulate de intimaţi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "numai" din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a sintagmei "motivele nu se încadrează" din art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., a art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind profesia de consilier juridic, precum şi a sintagmei "este obligatorie" din cuprinsul art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.09.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins cererile privind sesizarea Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Prin cererea de recurs a învederat existenţa unui conflict de interese, în sensul art. 61 alin. (3) din R.U.E. nr. 1046/2018, prin raportare la lista ataşată memoriului, în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 26/2000 şi la adoptarea H.G. nr. 594/16.07.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 541/22.07.2014.

Pe cale de excepţie, a invocat nulitatea de drept a deciziei în interesul legii nr. 7/22.04.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 502/30.05.2024, în temeiul art. 101 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din T.F.U.E., prin raportare la statutul de utilitate publică pentru asociaţiile profesionale indicate în lista la H.G. nr. 594/16.07.2014, cât şi prin raportare la calitatea de beneficiar de fonduri din bugetul Comisiei Europene.

Totodată, în temeiul art. 267 din T.F.U.E., a formulat cerere de decizie preliminară relativ la interpretarea autentică a art. 3 lit. b) din R.U.E. nr. 2092/2020, art. 47 din C.D.F.U.E., art. 19 alin. (1) paragraf 2 din T.U.E.

Cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale sintagmelor "numai" din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv "motivele invocate nu se încadrează" din art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că au fost invocate în recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 prin raportare la admisibilitatea căii de atac în baza unor decizii ale C.J.U.E., indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu, în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei recurare se cere.

De asemenea, a afirmat că excepţiile de neconstituţionalitate ce vizează sintagma "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 au fost invocate prin raportare la semnatarii celor două întâmpinări formulate în dosarul nr. x/2023, dar şi faţă de excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "în activitate" din art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 223/2015.

Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "este obligatorie" din art. 517 alin. (4) C. proc. civ. a precizat că interpretarea dată prin decizia nr. 7/22.04.2024 pronunţată în interesul legii nu reprezintă nici act normativ, nu are nici puterea unui înscris autentic în sensul art. 269 şi art. 270 C. proc. civ., nu are nici putere executorie în sensul art. 433 C. proc. civ. şi nici nu constituie principiu general al dreptului Uniunii.

Potrivit recurentei, astfel cum atestă art. 344 din T.F.U.E., singurele interpretări autentice care creează principii fundamentale ale dreptului Uniunii sunt interpretările autentice date de C.J.U.E.; în acest sens, a redat paragraful 4 din R.U.E. nr. 1407/2013 şi a indicat Cauza C-222/04, prin care C.J.U.E. a hotărât că toate entităţile care sunt controlate (juridic sau de facto) de către aceeaşi entitate ar trebui considerate o întreprindere unică, respectiv Cauza C-382/99, prin care s-a statuat că, în scopul asigurării securităţii juridice şi al reducerii sarcinii administrative, R.U.E. nr. 1407/2013 ar trebui să prevadă o listă exhaustivă de criterii clare cu ajutorul cărora să se stabilească dacă două sau mai multe întreprinderi dintr-un stat membru trebuie considerate o întreprindere unică.

În fine, a precizat că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea principiului statului de drept, reglementat prin art. 3 lit. a) şi b) din R.U.E. nr. 2092/2020, pe care l-a redat.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar, intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta nu a argumentat în niciun fel utilitatea scoaterii din legislaţie a textelor cu privire la care a invocat excepţiile de neconstituţionalitate şi a învederat că simpla trimitere la prevederile regulamentelor privind funcţionarea Uniunii Europene nu reprezintă o veritabilă motivare a excepţiilor invocate.

Intimata Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât argumentele critice nu pot fi încadrate în motivul de recurs invocat, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe calea răspunsului la întâmpinare, recurenta a invocat, cu privire la semnatarul întâmpinării formulată de intimata Ministerul Afacerilor Interne, excepţia lipsei dovezii calităţii de consilier juridic, iar în raport de semnatarul întâmpinării depuse de intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a solicitat aplicarea sancţiunii anulării. Totodată, în temeiul art. 267 din T.F.U.E., a formulat cerere de decizie preliminară în sensul că aplicarea şi interpretarea art. 47 din C.D.F.U.E., art. 157 şi art. 57 alin. (2) lit. d) din T.F.U.E., art. 59 alin. (1) din Directiva 2005/36/CEE se opun unei legislaţii naţionale cum este cea din cuprinsă în art. 514-517 alin. (4) C. proc. civ., atunci când se invocă aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de către persoane autorizate în profesia de consilier juridic.

Prin rezoluţia din 30.09.2024 s-a fixat termen 06.11.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii extraordinare de atac, invocată de intimata Ministerul Afacerilor Interne, prin întâmpinare.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate, a cărei analiză este prioritară oricăror altor excepţii sau cereri, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Aşadar, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile părţii ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În atare condiţii, analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că din cuprinsul susţinerilor recurentei-reclamante nu pot fi desprinse elemente relevante a permite verificarea legalităţii hotărârii atacate, câtă vreme partea a făcut doar o expunere a temeiurilor de drept în raport de care a invocat excepţiile de neconstituţionalitate analizate prin hotărârea atacată, a susţinut că există un conflict de interese în sensul reglementării art. 61 alin. (3) din R.U.E. nr. 1046/2018, a făcut trimitere la Cauzele C-222/04 şi C-382/99, a invocat excepţia de nulitate a deciziei nr. 7/2024 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a formulat o cerere de decizie preliminară relativ la interpretarea autentică a art. 3 lit. b) din R.U.E. nr. 2092/2020, art. 47 din C.D.F.U.E., art. 19 alin. (1) paragraf 2 din T.U.E., în fine, susţinând că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea principiului statului de drept, reglementat prin art. 3 lit. a) şi b) din R.U.E. nr. 2092/2020, pe care l-a evocat.

Or, câtă vreme prezentul demers judiciar vizează încheierea din 24.09.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, prin care s-au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurenta-petentă, eventualele critici susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în ceea ce priveşte neîndeplinirea cerinţei ca dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii în proces, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Aceasta în condiţiile în care instanţa supremă, prin hotărâre atacată, respingând excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi, a reţinut că dispoziţiile legale criticate ca neconstituţionale nu au fost de natură a împiedica soluţionarea fondului recursului, iar admiterea excepţiilor invocate nu ar produce niciun efect real şi concret asupra soluţiei pronunţate în cauză.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe considerentele hotărârii recurate, nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 24.09.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2023.

Cât priveşte excepţia de nulitate a deciziei nr. 7/2024 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv solicitarea recurentei de a se formula o întrebare pentru emiterea unei decizii preliminare relativ la interpretarea autentică a art. 3 lit. b) din R.U.E. nr. 2092/2020, art. 47 din C.D.F.U.E., art. 19 alin. (1) paragraf 2 din T.U.E., Înalta Curte reţine că acestea ar fi putut fi analizate de instanţa de control judiciar numai în situaţia în care cererea de recurs prin care au fost formulate îndeplinea condiţiile impuse imperativ de legea procesuală, iar instanţa era învestită cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac a recursului.

Cum recursul astfel declarat nu îndeplineşte condiţiile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., se constată că aceste solicitări, indisolubil legate de legalitatea învestirii instanţei de control judiciar cu soluţionarea cererii de recurs, nu pot fi primite în prezentul cadru procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 24.09.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2024.