Labor dismissal challenge: suppression of extraordinary appeal in employment conflicts under Art. 483(2) CCP

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2023 pe rolul Tribunalului Arad – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2023 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. x/03.03.2023, reintegrarea sa în funcţia de contabil deţinută anterior, obligarea pârâtei la plata salariului şi a celorlalte drepturi cuvenite pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului individual de muncă şi momentul reintegrării în funcţie, precum şi la plata daunelor morale de 5.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încetării nelegale a relaţiilor de muncă.

Prin notele scrise depuse la 15 mai 2023 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că nu mai susţine capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 5.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 855 din 3 octombrie 2023 pronunţată de Tribunalul Arad – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea, astfel cum a fost precizată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 40 din 19 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respins apelul reclamantei.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. x/03.03.2023, reintegrării reclamantei în funcţia de contabil şi obligării pârâtei la plata salariului şi a celorlalte drepturi cuvenite pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului individual de muncă şi data reintegrării în funcţie.

În esenţă, s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 alin. (2)1 din Codul muncii potrivit cărora "Este interzisa stabilirea unei noi perioade de proba în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleaşi părţi se încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeaşi funcţie şi cu aceleaşi atribuţii", având în vedere că reclamantei i s-a schimbat funcţia din economist în contabil prin actul adiţional nr. x/20.12.2022.

Potrivit recurentei, prin actul adiţional nr. x/20.12.2022 la contractul individual de muncă, s-a modificat doar denumirea funcţiei ocupate, din economist în contabil, însă fără o modificare a atribuţiilor, responsabilităţilor, beneficiilor sau condiţiilor de muncă.

Prin urmare, schimbarea funcţiei reclamantei a fost doar formală, actul adiţional fiind încheiat cu scopul de a fi prelungită perioada de probă.

La data de 22 mai 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

4. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:

Obiectul recursului îl reprezintă o decizie pronunţată într-un litigiu de muncă, în cadrul căruia reclamanta a contestat încetarea contractului său individual de muncă prin concediere.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflictele de muncă şi de asigurări sociale".

Prin urmare, în materia conflictelor de muncă, este suprimată calea extraordinară de atac a recursului.

În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei este de a analiza căile de atac în limitele şi în condiţiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Respectarea principiului legalităţii este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv a materiei juridice în care a fost formulată, Înalta Curte reţine că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 40 din 19 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariul de avocat şi cheltuielile de deplasare, aflate la filele x – 35 din dosarul de recurs.

Prin urmare, constatând culpa procesuală a părţii în promovarea recursului, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. să achite intimatei-pârâte B. S.A. suma de 7.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 40 din 19 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Obligă recurenta-reclamantă A. să achite intimatei-pârâte B. S.A. suma de 7.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.