Veterinary service fees under public procurement contracts inadmissible to cassation under exclusive appeal rule

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând asupra recursurilor şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 30.12.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare, "A.N.S.V.S.A.") şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare (în continuare, "D.S.V.S.A. Satu Mare"), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta A.N.S.V.S.A. la alocarea bugetului necesar efectuării plăţii sumelor care i se cuvin în baza acordurilor-cadru nr. 1841/16.02.2018 şi nr. 4303/10.04.2019 şi contractelor subsecvente de servicii încheiate în baza acestora, în temeiul art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 236/2019, să oblige pârâta D.S.V.S.A. Satu Mare la plata sumei de 10.000 RON lunar pentru contractele de servicii menţionate anterior, începând cu 16.12.2019 şi, în continuare, până la abrogarea art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, respectiv până la finalizarea contractelor, precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la scadenţa fiecărei sume de plată şi până la data plăţii efective, sume actualizate cu rata inflaţiei, de la data scadenţei lunare şi până la îndeplinirea obligaţiei de plată. Totodată, a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 249/18.05.2021, Tribunalul Satu Mare – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a aceleiaşi instanţe, care, la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 196/D/13.09.2021, s-a desesizat în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Învestită astfel, Judecătoria Satu Mare – secţia Civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 3757/23.11.2021, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Curtea de Apel Oradea în vederea soluţionării incidentului procedural.

Prin sentinţa civilă nr. 76/PI/CC/21.12.2021, Curtea de Apel Oradea – secţia I Civilă, reţinând că acordurile-cadru şi contractele de servicii au fost încheiate în baza Legii nr. 98/2016, a dat eficienţă art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi a stabilit competenţa Tribunalului Satu Mare – secţia I Civilă în soluţionarea cauzei.

Prin încheierea civilă nr. 17/D/31.01.2022, Tribunalul Satu Mare – secţia I Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea completurilor specializate în materia litigiilor cu profesioniştii din cadrul secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi instanţe.

Prin cererea adiţională depusă la termenul din 04.04.2022, reclamanta şi-a restrâns pretenţiile, arătând că solicită obligarea pârâtelor la plata sumelor datorate pentru perioada decembrie 2019- august 2020, actualizate cu rata inflaţiei, a dobânzii legale aferente lor, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 45/LP/16.05.2022, Tribunalul Satu Mare – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.S.V.S.A. şi a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 367/2023-A/23.11.2023, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea precizată, a obligat-o pe pârâta A.N.S.V.S.A. să aloce bugetul necesar efectuării plăţii sumelor cuvenite reclamantei şi pe pârâta D.S.V.S.A. Satu Mare la plata în favoarea reclamantei a sumei de 170.000 RON, aferentă perioadei 16.12.2019-31.08.2020, în baza acordurilor-cadru de servicii nr. x/16.02.2018 şi nr. y/10.04.2019, cu dobânda legală calculată între data scadenţei şi data plăţii, sume care vor fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat în solidar pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.790 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel; de asemenea, a obligat pârâta A.N.S.V.A. la plata sumei de 1.500 RON către Biroul Local pentru Expertize de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Împotriva acestei decizii, pârâtele au promovat recurs.

Prin recursul propriu, A.N.S.V.A. a solicitat casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii.

În motivare, a susţinut că decizia recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Această recurentă a susţinut că pretenţiile deduse judecăţii sunt nefondate, întrucât, până la adoptarea actelor normative la care face trimitere art. V din actul normativ, dreptul autoarei demersului judiciar de a primi, în temeiul Legii nr. 227/2019, suma 10.000 RON, nu era actual.

A învederat că interpretarea dispoziţiilor art. I pct. 2, art. III, art. IV din O.U.G. nr. 117/2020 şi art. IV din Legea nr. 236/2019 conduce la concluzia că titularii contractelor de concesiune pot beneficia de suma de 10.000 RON numai pe baza decontului şi documentelor justificative.

A arătat, de asemenea, că beneficiul se acordă titularilor contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 condiţionat atât de încheierea unui act adiţional, de existenţa decontului şi a documentelor justificative, cât şi de finalizarea procedurilor legale, care nu au fost urmate în cauză.

A subliniat că obligaţia îndeplinii acestor condiţii subzistă în sarcina beneficiarilor, independent de decizia în interesul legii nr. 9/2023, care stabileşte numai că absenţa adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare, prevăzute de art. V din Legea nr. 263/2019, nu înlătură aplicabilitatea art. IV alin. (1) din lege, între 16.12.2019 şi 23.07.2020.

Criticând dispoziţiile de actualizare a sumei principale cu rata inflaţiei şi de obligare la plata dobânzii legale, autoarea acestei căi de atac a susţinut că premisa acordării dobânzii legale – neexecutarea, la scadenţă, a unei obligaţii – nu este întrunită, câtă vreme reclamanta nu este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva sa.

Prin intermediul unei critici subsecvente, a solicitat înlăturarea dispoziţiei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată sau reducerea sumei acordate reclamantei.

Prin calea de atac exercitată, D.S.V.S.A. Satu Mare a solicitat modificarea considerentelor deciziei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, a susţinut că decizia recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că, statuând că existenţa unui raport contractual având ca obiect executarea activităţilor sanitare veterinare este suficientă, din perspectiva art. IV din Legea nr. 236/2019, pentru acordarea sumei de 10.000 RON, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre greşită.

A afirmat că beneficiul remunera activităţi distincte de cele prestate de medicii veterinari anterior adoptării Legii nr. 236/2019 şi a relevat că reclamanta a încasat suma de 10.000 lunar, începând cu 01.09.2023, în temeiul actelor adiţionale încheiate la cele două acorduri-cadru, la 31.08.2020.

Prin întâmpinare, S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În dezbateri, intimata-reclamantă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Consacrat în art. 129 din Constituţie şi reglementat infraconstituţional în art. 457 C. proc. civ., principiul legalităţii căilor de atac, regulă fundamentală ce guvernează procesul civil, presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Convergent acestui principiu, admisibilitatea căilor de atac exercitate va fi în continuare evaluată raportat la obiectul şi natura pricinii, prin aplicarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., deoarece menţiunea din dispozitivul deciziei atacate, conform căreia hotărârea este susceptibilă de recurs, nu poate genera, în mod autonom, dreptul la această cale de atac, în absenţa unei prevederi legale exprese.

Pretenţiile deduse judecăţii în cauză derivă din acordurile-cadru nr. 1841/16.02.2018 şi nr. 4303/10.04.2019 şi contractele subsecvente de servicii nr. x/06.01.2020 şi nr. y/06.01.2020, contracte de achiziţie publică încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016.

Soluţionând conflictul de competenţă ivit în etapa procesuală a fondului, Curtea de Apel Oradea – secţia I Civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 76/PI/CC/21.12.2021, prin care a statuat că litigiul decurge din executarea unor contracte de achiziţie publică încheiate potrivit Legii nr. 98/2016, ceea ce atrage incidenţa Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Regulatorul de competenţă a stabilit, aşadar, în mod definitiv, că litigiul de faţă decurge din executarea unor contracte de achiziţie publică, cadru în care este incident art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, ce dispunea, în forma în vigoare la data iniţierii litigiului, 30.12.2020, că "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".

Articolul 55 alin. (31) din aceeaşi lege, reglementând calea de atac în cazul acestor procese, dispune că "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzut[e] la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară (…)".

Prin urmare, legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionată în apel categoria de litigii căreia i se circumscrie prezenta cauză, devenind aplicabil art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Trebuie conchis, aşadar, reţinând art. 457 alin. (2) teza I C. proc. civ. şi art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., că decizia nr. 367/2023-A/23.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă este definitivă de la data pronunţării, iar menţiunea din dispozitivul hotărârii privind posibilitatea exercitării recursului rămâne fără efect.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursurile ca inadmisibile.

Totodată, în baza art. 453 C. proc. civ., va obliga recurentele la plata către intimată a sumei de 6.296 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentele-pârâte Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare împotriva deciziei nr. 367/2023-A/23.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă.

Obligă recurentele-pârâte la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 6.296 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2024.