Recurso cassation against specific performance of preliminary property sale and derivative action under sub-contract dismissed on appeal

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.04.2021 pe rolul Tribunalului Timiş – secţia I Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.R.L. asupra apartamentului nr. x situat la mansarda imobilului din Timişoara, str. x, jud. Timiş, să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract cu privire la imobil şi să oblige pârâta S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

La 14.06.2021, prin cererea reconvenţională, S.C. C. S.R.L. a solicitat ca pârâta S.C. B. S.R.L. să fie obligată să îi plătească daune-interese şi daune morale pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016.

Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a admis, prin încheierea din 19.07.2021, excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe.

La termenul din 10.12.2021, prima instanţă a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale.

Prin sentinţa nr. 340/PI/17.06.2022, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvenţională, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să execute în natură către pârâta S.C. B. S.R.L. plata convenită prin clauzele 6.5 şi art. 6.6 din contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016, astfel cum au fost modificate prin actul adiţional nr. x/06.01.2017, constând în atribuirea a două apartamente, printre care şi cel care face obiectul promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant şi pârâta S.C. B. S.R.L., cu finalitatea înscrierii celor două apartamente în cartea funciară, cu titlu de proprietate, în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L. Totodată, a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să încheie cu reclamantul contractul de vânzare în formă autentică cu privire la apartamentul ce face obiect al promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant şi pârâta S.C. B. S.R.L. şi, în privinţa cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 4.760 RON şi pe aceasta din urmă să plătească reclamantului suma de 5.829,35 RON.

Sentinţa a fost apelată de S.C. C. S.R.L., care, în probaţiune, a solicitat încuviinţarea unei expertize tehnice în specializarea construcţii.

La 24.10.2023, D. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea intimatului-reclamant.

Prin încheierea din 16.11.2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie şi a respins proba cu expertiză tehnică, apreciind-o ca nefiind utilă, iar ulterior, prin decizia nr. 622/A/14.12.2023, a respins apelul şi a obligat apelanta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.000 RON, către intervenientă a sumei de 3.030 RON şi către intimata-pârâtă a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Dezvoltând cel dintâi motiv de casare, recurenta a evocat, într-o primă critică, încălcarea limitelor învestirii instanţei, deci a art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

A susţinut că, opus statuării instanţei de apel, interpretarea art. 5.2 şi art. 7.1 din contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016, precum şi a actului adiţional nr. x, impune concluzia că punerea în funcţiune a imobilului nu poate fi admisă nici în prezent, din cauza nefinalizării lucrărilor notificate S.C. B. S.R.L., a căror executare revenea subantreprenorului, potrivit convenţiei încheiate.

A subliniat că, din moment ce acţiunea tindea la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, instanţa de apel era abilitată doar să verifice dacă obligaţiile asumate de S.C. B. S.R.L. au fost executate integral, fără a fi îndreptăţită să evalueze importanţa lucrărilor nefinalizate, cu prilejul analizei excepţiei de neexecutare.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 C. proc. civ., şi că a fost nesocotit rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din acelaşi cod.

Din prima perspectivă, a afirmat că, ignorându-i apărările şi însuşindu-şi exclusiv argumentele părţii adverse, instanţa de apel s-a abătut de la obligaţia de imparţialitate; a evocat pretinsul refuz de analiză a îndeplinirii de către subantreprenor a obligaţiilor ce îi reveneau potrivit contractului de subantrepriză.

A arătat că art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obliga instanţa ca din oficiu să dispună proba cu expertiza tehnică în specializarea construcţii, pentru a determina stadiul lucrărilor şi relevanţa părţii neexecutate din obligaţiile intimatei subantreprenor.

Totodată, a subliniat că instanţa de apel a neglijat clauza din actul adiţional nr. x la contractul de subantrepriză, potrivit căreia S.C. B. S.R.L. nu era îndreptăţită să încheie promisiuni bilaterale de vânzare asupra construcţiilor viitoare, în situaţia neexecutării obligaţiilor contractuale.

Tot astfel, a susţinut că nu a fost evaluată relevanţa emiterii înscrisurilor prin care autorul demersului judiciar a înţeles să dovedească plata preţului vânzării de o persoană fizică şi nu de pârâta S.C. B. S.R.L.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-o primă critică, recurenta a imputat curţii greşita interpretare şi aplicare a art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2) şi art. 1.279 alin. (1) C. civ.

A contestat, în primul rând, înlăturarea motivului de nulitate absolută a promisiunii de vânzare, derivând din neindividualizarea în concret a bunului ce formează obiect al acesteia.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a afirmat greşita aplicare a art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014, arătând că, din moment ce unităţile locative care ar fi revenit S.C. B. S.R.L. nu erau înscrise în cartea funciară în mod distinct, instanţa putea obliga la transferul dreptului de proprietate fie asupra întregului imobil înscris în cartea funciară nr. x, fie asupra unei cote-părţi din acesta.

În continuare, recurenta a reclamat greşita aplicare a art. 1.556 C. civ. şi, evocând condiţiile de invocare a excepţiei de neexecutare, dar şi că aceasta poate fi ridicată în cazul unei neexecutări parţiale, a subliniat caracterul necesar pentru funcţionarea imobilului şi pentru siguranţa locatarilor al lucrărilor nefinalizate de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

A conchis că instanţa de apel a greşit atunci când i-a atribuit culpa pentru lipsa actului de apartamentare, deşi intimata-pârâtă nu îşi îndeplinise obligaţiile de care depindea obţinerea documentului.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind omis răspunsul la motivele de apel.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

La rândul său, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., a ridicat excepţia nulităţii recursului – respinsă astăzi, potrivit considerentelor expuse în practicaua prezentei decizii –, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea proprie, intervenienta D. a susţinut că motivele de recurs dezvoltate nu se încadrează în cazurile reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, că acestea sunt nefondate.

La 27.05.2024, recurenta a răspuns la întâmpinări.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează, cu prioritate, că, fiind formulate cu nerespectarea termenului reglementat de art. 487 alin. (1) C. proc. civ. pentru motivarea recursului, criticile expuse în înscrisul depus de recurenta-pârâtă la 08.10.2024 vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond.

Sintetizând, în măsura necesară statuării asupra recursului, cadrul procesual configurat în faţa instanţelor de fond şi hotărârile acestora, reţine că, prin contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016 (în continuare, "contractul de subantrepriză"), astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/06.01.2017, S.C. B. S.R.L. (în continuare, "B."), în calitate de subantreprenor, s-a obligat, să reabiliteze termic, până la 21.12.2017, imobilul A1 situat în Timişoara, str. x, jud. Timiş şi să îi mansardeze terasa, prin realizarea a patru apartamente, pentru un preţ de 208.390 RON, ce urma a fi achitat de antreprenorul general S.C. C. S.R.L. (în continuare, "C.") prin transmiterea dreptului de proprietate asupra a două dintre apartamente, reprezentând 2/4 din terasa cu nr. cadastral x.

Ulterior, prin promisiunea sinalagmatică bilaterală din 26.09.2017 (în continuare, "promisiunea bilaterală"), B. a promis să vândă lui A., în 30 de zile de la data intabulării în cartea funciară, unul dintre aceste apartamente, pentru un preţ de 48.000 euro.

La 12.10.2018, apartamentul a fost predat promitentului-cumpărător, care, la 24.02.2021, i-a solicitat promitentei-vânzătoare să procedeze la intabularea imobilului şi încheierea contractului autentic, arătând că a achitat preţul vânzării.

În urma insuccesului demersului său, promitentul-cumpărător a sesizat instanţele cu o acţiune având două capete de cerere principale: primul, prin care, în calitate de creditor al debitorului pretins inactiv – promitenta-vânzătoare B. – a solicitat, pe cale oblică, înscrierea apartamentului nr. x în cartea funciară în favoarea acesteia şi al doilea, prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare.

Pârâtele au adoptat poziţii procesuale divergente; B. nu s-a opus admiterii acţiunii, însă C. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, ridicând excepţia de neexecutare a contractului.

Tribunalul a reţinut că legitimarea procesuală pasivă a C. rezultă din aceea că reclamantul exercită împotriva sa, în locul B., o acţiune în executarea silită în natură a obligaţiei de plată şi a înlăturat excepţia de neexecutare a contractului, statuând, pe de o parte, că C. nu a dovedit, prin depunerea documentaţiei tehnice, că lucrările pretins nefinalizate erau în sarcina B., şi, pe de altă parte, că neîndeplinirea acestei prestaţii, chiar imputabilă, este suficient de importantă pentru a activa apărarea reglementată de art. 1.556 C. civ.

A observat că, deşi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare nu este posibilă, finalitatea va putea fi atinsă în subsecvenţa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei B., când aceasta va încheia cu reclamantul contractul de vânzare în formă autentică, după identificarea apartamentului şi verificarea achitării preţului.

Apelul declarat de C. împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins.

Curtea a constatat că apelanta a încălcat contractul de subantrepriză, refuzând efectuarea formalităţilor de intabulare a imobilului şi punând astfel intimata-pârâtă în imposibilitatea de a încheia cu intimatul-reclamant contractul de vânzare.

Notând că îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului a fost probată, a înlăturat critica prin care apelanta-pârâtă afirma că intimatul-reclamant nu deţine faţă de B. o creanţă certă şi exigibilă.

A confirmat statuările primei instanţe în legătură cu legitimarea procesuală pasivă şi cu caracterul neîntemeiat al excepţiei de neexecutare a contractului.

A înlăturat critica privind pronunţarea sentinţei cu încălcarea art. 1.225 alin. (2), (1).226 alin. (2) şi 1279 alin. (1) C. civ., constatând că, potrivit promisiunii bilaterale, bunul promis spre vânzare este determinabil şi a fost predat reclamantului.

În raport cu raţionamentul curţii de apel sintetizat în precedent, Înalta Curte va înlătura critica fundamentată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este adevărat că, astfel cum se arată în recurs, un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul trebuie să respecte exigenţele impuse de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi include obligaţia instanţei de a realiza o examinare efectivă, riguroasă şi completă a probelor, argumentelor şi elementelor prezentate de părţi, pentru a le aprecia pertinenţa în stabilirea situaţiei de fapt.

Dar în contra susţinerilor autoarei căii de atac, motivarea deciziei atacate satisface exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţie, întrucât obiectivează un raţionament clar şi inteligibil care fundamentează soluţia adoptată, oferind un răspuns specific şi expres argumentelor esenţiale, susceptibile să influenţeze soluţia.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta afirmă că instanţele de fond au transgresat principiul disponibilităţii şi limitele învestirii, care le abilitau exclusiv să verifice condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare, raportându-se la măsura în care B. şi-a îndeplinit obligaţiile derivând din contractul de subantrepriză.

Contrar susţinerilor recurentei, care confundă planurile diferite rezultate din actul sesizator ce cuprinde două cereri principale, instanţele devolutive au efectuat o analiză riguroasă atât asupra acţiunii în răspundere contractuală, exercitată de reclamant pe cale oblică, derivată din contractul de subantrepriză – în care pretenţia consta în înscrierea apartamentului nr. x în cartea funciară în favoarea debitorului său –, cât şi a cererii de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract în privinţa respectivului imobil.

Înalta Curte va proceda, în continuare, la gruparea şi analiza motivelor de recurs, abordând mai întâi aspectele referitoare la soluţionarea de către instanţa de apel a criticii privind inexistenţa creanţei deţinute de creditorul reclamant şi, derivat din aceasta, lipsa legitimării sale procesuale de a acţiona pe cale oblică în temeiul art. 1.560 C. civ. – şi care, deoarece contestă validitatea promisiunii bilaterale, interesează şi dezlegarea dată celui de-al doilea capăt de cerere, întemeiat de reclamant pe dispoziţiile art. 1.669 C. civ. –, urmând ca, ulterior, să examineze obiecţiile îndreptate împotriva soluţiei date acţiunii în răspundere contractuală.

Astfel, în prima categorie se încadrează criticile care pun în discuţie inexistenţa creanţei exhibate de intimatul-reclamant împotriva intimatei-pârâte B.; în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamă greşita soluţionare a motivului de apel privind nulitatea absolută a promisiunii bilaterale – susţinând aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2), art. 1.279 alin. (1) C. civ. şi art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014 –, şi afirmă, invocând art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanţele de fond au examinat superficial apărarea privind neachitarea preţului imobilului promis spre vânzare.

Opus aserţiunilor recurentei, instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod just că promisiunea bilaterală nu este afectată de cauza de nulitate absolută reglementată de art. 1.226 alin. (2) C. civ., câtă vreme bunul imobil promis spre vânzare a fost determinat prin caracterele sale individuale – natură, poziţie şi suprafaţă – şi, mai mult, era predat promitentului-vânzător la iniţierea acţiunii.

Câtă vreme este valid contractul preparatoriu pe care şi-a întemeiat cererea, intimatul-reclamant este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumată de promitenta-vânzătoare B., iar această constatare, conjugată cu cea potrivit căreia termenul pentru încheierea actului de vânzare era depăşit, sunt suficiente pentru a conchide că autorul demersului judiciar era îndreptăţit să acţioneze pe cale oblică, dezlegarea instanţelor de fond în această privinţă fiind legală.

Vizând raportul juridic născut în temeiul promisiunii bilaterale, criticile referitoare la înscrierea în cartea funciară a bunului imobil promis spre vânzare şi la achitarea preţului acestuia sunt nerelevante pentru legitimarea procesuală a reclamantului din perspectiva art. 1.560 C. civ. şi vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond, întrucât excedează interesul procesual al recurentei.

În cadrul examinării motivelor de recurs ce privesc înlăturarea motivelor de apel vizând admiterea acţiunii în răspundere contractuală, Înalta Curte va analiza critica subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a rolului judecătorului în aflarea adevărului, reglementate de art. 6 şi art. 22 C. proc. civ.

Autoarea recursului contestă respingerea, ca lipsită de utilitate în raport cu înscrisurile administrate, cererii sale de administrare a probei cu expertiză tehnică în construcţii pe care a propus-o pentru a demonstra că pârâta B. nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de subantrepriză.

Fără a relua consideraţiile expuse în precedent, instanţa de recurs reaminteşte că exigenţele convenţionale şi procedurale privind motivarea hotărârilor judecătoreşti se aplică în egală măsură dispoziţiilor adoptate de judecători în legătură cu probele.

Critica nu este, însă, întemeiată, concluzia curţii asupra suficienţei probelor administrate fiind motivată şi reflectând exerciţiul legal al marjei de apreciere conferite de art. 479 C. proc. civ., în raport cu circumstanţele cauzei.

Premisa corectă a dispoziţiei de respingere a probei a fost statuarea tribunalului – necontrazisă în apel – potrivit căreia actuala recurentă, C., nu a combătut, prin dispoziţiile contractului de subantrepriză sau prin administrarea documentaţiei tehnice aferente, susţinerea intimatei-pârâte B. privind inexistenţa obligaţiei acesteia de a executa lucrările de izolare termică a subsolului, paratrăznetului sau staţiei de hidrofor.

De altfel, şi în recurs, autoarea căii de atac afirmă că lucrările în dispută au fost asumate de către B. în baza art. 5.2 şi art. 7.1 din contractul de subantrepriză, prevederi care, deşi obligă generic intimata-pârâtă să respecte dispoziţiile legale aplicabile şi documentaţia tehnică, nu pot constitui izvorul obligaţiei pretins neîndeplinite de aceasta.

Or, obligaţia actualei recurente de a dovedi angajamentul contractual al pârâtei B. cu privire la lucrările în litigiu nu putea fi suplinită prin expertiză, care, conform art. 330 C. proc. civ., urmăreşte lămurirea unor împrejurări de fapt şi nu poate proba existenţa unei clauze.

Critica, circumscrisă aceleiaşi ipoteze de casare, prin care recurenta afirmă că instanţa de apel nu era abilitată să examineze din oficiu importanţa lucrărilor pretins neexecutate va fi înlăturată, de vreme ce art. 1.556 alin. (2) C. civ. conferea curţii prerogativa verificării gravităţii acestei încălcări, o dată ce însăşi pârâta C. a opus acţiunii în răspundere contractuală excepţia de neexecutare.

Susţinerile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează caracterul semnificativ al obligaţiilor neîndeplinite de pârâta B., nu vor fi analizate, deoarece acestea antamează o chestiune de fapt adjudecată exclusiv prin prisma probatoriului şi sunt, astfel, construite cu încălcarea caracterului nedevolutiv al recursului.

Faţă de ansamblul considerentelor anterioare, reţinând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, o va obliga la plata cheltuielilor de judecată dovedite în condiţiile art. 452 C. proc. civ., respectiv a sumei de 8.650,21 RON către intimatul-reclamant A., a sumei de 7.000 RON către intimata-intervenientă D., iar către intimatul-pârât S.C. B. S.R.L., numai a sumei de 2.066,35 RON, avansată pentru deplasarea reprezentantului convenţional la termenul de judecată din 16.10.2024, însă nu şi a sumelor solicitate cu titlu de onorariu avocaţial, dată fiind incongruenţa dintre numărul contractului de asistenţă juridică înscris pe documentele justificative – 69/22.05.2024 – şi cel înscris pe împuternicirea avocaţială depusă de d-nii avocaţi E. şi F. pentru reprezentarea în calea de atac, nr. 55/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 622/A/14.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 8.650,21 RON, către intimatul-pârât S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.066,35 RON şi către intimata-intervenientă D. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2024.