Invalidity of cassation appeal for lack of legal grounds in corporate liability and statute of limitations dispute

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator B., în nume personal, în contul C. S.A., a chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 320.792 RON, cu titlu de daune cauzate societăţii, în calitatea sa de director general al acesteia. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea formulată la data de 27.06.2023, reclamanta A. S.R.L., având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, în baza dispoziţiilor art. 204 alin. (2), pct. 2, şi-a mărit câtimea obiectului cererii, şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 328.924 RON, reprezentând contravaloarea salariului brut plătit de C. S.A. numitei D. după cum urmează: a). 188.132 RON - reprezentând salariul net încasat de dna D. de la C. S.A. în perioada 01.07.2018-31.03.2022; b). 300 RON - contravaloare tichete cadou încasate de D. de la C. S.A. în perioada 01.07.2018-31.03.2022; c). 140.492 RON - reprezentând sumele plătite de C. S.A. cu titlu de impozite, asigurări sociale, asigurări de sănătate, pensii, şomaj etc., elemente ce intră în componenţa salariului brut al acesteia în perioada 1.07.2018-31.03.2022.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 470/1.11.2023, Tribunalul Specializat Argeş a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei astfel cum a fost invocată de pârât prin întâmpinare şi a admis cererea precizată, fiind obligat pârâtul la plata către C. S.A. a sumei de 328.924 RON, cu titlu de daune cauzate societăţii. A fost stabilit onorariul definitiv cuvenit expertului E. la suma de 3.000 RON, constatându-se că a fost achitat integral de reclamantă. În temeiul art. 1551 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, a fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva sentinţei nr. 470/1.11.2023, pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş, a declarat apel pârâtul D., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat în sumă de 8.881,8 RON şi taxă de timbru în apel. De asemenea, a solicitat a se acorda şi cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă, în măsura în care va fi admis apelul.

Prin decizia civilă nr. 177/A-com din 25 aprilie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul D., împotriva sentinţei nr. 470/01.11.2023, pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr. x/2022, intimată fiind reclamanta A. S.R.L., prin administrator F., în nume propriu, în contul C. S.A., şi a obligat apelantul la plata sumei de 7.914,18 RON cheltuieli de judecată către A. S.R.L..

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 177/A-com din 25 aprilie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.06.2024, a declarat recurs pârâtul D., solicitând casarea hotărârii instanţei de apel şi, cu ocazia rejudecării, să se dispună, în principal, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul pârât a invocat incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 2528 alin. (1) C. civ.

Astfel, a arătat că prin decizia din apel a fost menţinută soluţia primei instanţe cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât, în adunarea generală a acţionarilor din 13.05.2019, deşi a fost votată în unanimitate situaţia financiară, conform procesului-verbal, această chestiune nu s-a mai discutat, deoarece situaţiile financiare au fost prezentate deja în consiliul de administraţie, iar art. 1172 din Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea (nu şi obligaţia) acţionarului, de a obţine de la societate informaţii şi documente.

A susţinut recurentul că în mod corect instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie curge de la data la care intimata a cunoscut angajarea doamnei D., iar nu de la data fiecărei plăţi făcute acesteia, în temeiul contractului individual de muncă, dar în mod greşit a reţinut că această dată este 14.09.2021, dată la care a fost depus raportul de expertiză în dosarul nr. x/2019.

Astfel, la adunarea generală a acţionarilor din 13.05.2019, intimata a fost reprezentată de administratorul acesteia, B., care era şi membru în consiliul de administraţie al C. S.A.

Prin urmare, administratorului intimatei i-au fost prezentate situaţiile financiare în consiliul de administraţie al C. S.A., neavând relevanţă că acestea nu au mai fost discutate şi în adunarea generală a acţionarilor. Astfel, intimata cunoştea sau trebuia să cunoască, la 13.05.2019, angajarea doamnei D..

În continuare, recurentul a indicat aplicarea greşită a prevederilor art. 1371 din Legea nr. 31/1990, fiind reţinut în mod greşit de către Curtea de Apel Piteşti că prima atitudine de încălcare a legii aparţine apelantului, însă revocarea administratorului se poate face doar de către adunarea generală a acţionarilor, iar nu de către recurent, în calitate de director general.

Recurentul pârât a mai indicat aplicarea greşită a prevederilor art. 1352 C. civ., în sensul reţinerii de către Curtea de Apel Piteşti că această normă prevede, drept cauză exoneratoare de răspundere, fapta terţului, care prin atitudinea sa a determinat fapta ilicită, precizând că a acţionat cu convingerea că încheierea contractului individual de muncă, astfel cum a fost avizat de către consilierul juridic, este legală.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 07.08.2024, intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la 01.07.2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 02.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei nulităţii, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motive de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.

Cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Prin urmare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menţionat, normă de ordine publică.

În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentului, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează soluţia unei acţiuni având ca obiect atragerea răspunderii administratorilor, susţinându-se că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 2528 alin. (1) C. civ., art. 1371 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1352 C. civ.

Deşi recurentul a indicat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acest text de lege a fost indicat în mod formal, întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond, care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, referitor la pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2538 alin. (1) C. civ., recurentul urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel în privinţa momentului cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea. Or, instanţele de fond, ca instanţe devolutive, au plenitudine de apreciere a probatoriului administrat, în timp ce instanţa de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probelor administrate.

Aşa fiind stabilirea, în concret, a momentului de început al cursului prescripţiei extinctive, pe baza dovezilor administrate, nu poate fi supusă cenzurii în faţa instanţei de recurs, atât timp cât nu se aduce nicio critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie a deciziei.

De asemenea, în privinţa presupusei greşite aplicări a prevederilor art. 1371 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1352 C. civ., recurentul nu a formulat critici concrete de nelegalitate, mărginindu-se la a indica în mod formal aceste prevederi legale, fără a explica în niciun mod în ce a constat greşeala instanţei de apel cu prilejul aplicării acestor norme juridice în realitate, criticile dezvoltate urmăresc să determine o rejudecare a fondului cauzei, vizând aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu unele de nelegalitate.

Este de amintit că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din lecturarea cererii de recurs, rezultă că recurentul nu a dezvoltat critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel, susţinând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greşite de către instanţa de apel a unor prevederi legale, respectiv art. 2528 alin. (1) C. civ., art. 1371 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1352 C. civ., susţineri care tind însă la reanalizarea situaţiei de fapt, ceea ce se circumscrie noţiunii de temeinicie a hotărârii.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulţumire generică a recurentului, faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalităţi a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greşite a dispoziţiilor supuse analizei, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin invocarea situaţiei de fapt, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul - pârât D. împotriva deciziei nr. 177/A-com din 25 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentului pârât, Curtea va obliga pe acesta să plătească intimatului reclamant A. S.R.L. suma de 5.913,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/18.07.2024, cu ordinul de plată nr. x/26.07.2024, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul - pârât D. împotriva deciziei nr. 177/A-com din 25 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul - pârât D. la plata sumei de 5.913,35 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2024.