Contractual damages appeal annulled for formal grounds; costs awarded to defendants.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the claimant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision that rejected the claim as unfounded and ordering the claimant to pay 10,000 RON in litigation costs. The dispute arose from a contractual damages claim for lost profit and moratory interest (approximately 1,720,000 RON and 163,398 USD) following the defendants' alleged failure to deliver corn and sunflower seeds under two purchase contracts. The Court held that the appeal was null under Articles 488(1) and 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant only formally invoked the legal grounds, restated the first-instance arguments, and sought a re-evaluation of the facts and contractual clauses rather than raising concrete illegality challenges against the appellate judgment, which is impermissible in cassation review.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1548 C. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 248 alin. (2) din C. proc. civ; Contractual damages appeal annulled for formal grounds; costs awarded to defendants: The dispute arose from a contractual damages claim for lost profit and moratory interest (approximately 1,720,000 RON and 163,398 USD) following the defendants' alleged failure to deliver corn and sunflower seeds under two purchase contracts. The Court held that the appeal was null under Articles 488(1) and 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant only formally invoked the legal grounds, restated the first-instance arguments, and sought a re-evaluation of the facts and contractual clauses rather than raising concrete illegality challenges against the appellate judgment, which is impermissible in cassation review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for annulling the appeal because the grounds invoked did not fall under any of the cassation cases listed in art. 488 C. proc. civ.
Procedural basis for the court's order to annul the appeal.
Basis for ordering the appellant to pay the respondent's litigation costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţia dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Vrancea sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. Vrancea a chemat în judecată pe pârâţii Întreprindere Individuală B. şi B., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, aceştia să fie obligaţi să-i achite prejudiciul de 1.720.000 RON şi 163.398 USD, reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale şi daune moratorii, constând în dobânda legală penalizatoare calculată de la scadenţă, la plata efectivă a debitului.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 95/14.11.2023, pronunţată de Tribunalul Vrancea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B..
A fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A. Vrancea, în contradictoriu cu pârâţii Întreprinderea Individuală B. şi B..
Au fost obligaţi pârâţii la despăgubiri de 1.720.000 RON şi 163.398 USD, plus dobânda legală, calculată de la scadenţă, la achitarea efectivă a debitului.
Au fost obligaţi pârâţii la 28.260 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Împotriva sentinţei civile nr. 95/14.11.2023, pronunţate de Tribunalul Vrancea, au declarat apel pârâţii Întreprindere Individuală B. şi B., solicitând admiterea acestuia şi, în rejudecare, respingerea acţiunii şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanţa de fond şi în calea de atac a apelului.
Prin decizia civilă nr. 93/2024 din 27.03.2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de pârâţii Întreprindere Individuală B. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 95 din 14.11.2023, pronunţată de Tribunalul Vrancea. A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii. A menţinut soluţia primei instanţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 24.130 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.
4. Recursul formulat în cauză
Împotriva acestei decizii civile, la data de 24.05.2024, a declarat recurs reclamanta A. S.A., arătând că decizia pronunţată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea normelor de drept material, apreciind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta a redat susţinerile iniţiale ale cererii de chemare în judecată, prezentând contractele încheiate între aceasta şi pârâtă, respectiv contractul de achiziţie nr. x/02.07.2020, prin care pârâţii s-au angajat să le livreze cantitatea de 4000 tone porumb, la preţul de 570 RON/tonă, din această cantitate nefiind livrate produse, şi contractul de achiziţie nr. x din 29.06.2020, prin care pârâţii s-au angajat să le livreze cantitatea de 1000 tone seminţe de floarea soarelui, la preţul de 1300 RON/tonă, din această cantitate pârâţii livrând doar 516,3 tone.
Pentru aceste două contracte neonorate, recurenta reclamantă a apreciat prejudiciul ca fiind unul cert, pârâţii fiind răspunzători exclusiv de neexecutarea obligaţiilor asumate prin contracte, solicitând obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat, constând în beneficiul nerealizat, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1350 alin. (1) şi alin. (2), art. 1531, art. 1532 alin. (1), art. 1547 şi art. 1548 C. civ.
Faţă de neexecutarea obligaţiei la scadenţă, recurenta a apreciat că debitoarea datorează şi daune moratorii, potrivit art. 1535 şi următoarele C. civ., de la data scadenţei şi până la data plăţii integrale a beneficiului nerealizat, constând în dobânzi legale penalizatoare, calculate potrivit art. 1 şi următoarele din O.G. nr. 13/2011.
A susţinut recurenta că, în contradicţie cu reţinerile nelegale ale instanţei de apel, prejudiciul a fost prevăzut de la început, este cert şi este în legătură de cauzalitate cu neexecutarea de către apelanţi a obligaţiei de livrare a mărfii, în conformitate cu prevederile art. 1548 C. civ., instanţa de apel făcând o apreciere eronată a situaţiei.
5. Apărările formulate în cauză
La data de 18.07.2024, intimaţii-pârâţi au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând, totodată, şi excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta reclamantă s-au reiterat, în parte, solicitările iniţiale şi s-a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că motivele se circumscriu, cu uşurinţă, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs recurenta indicând că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale privind forţa obligatorie a contractului, interpretarea contractului, răspunderea contractuală, repararea integrală a prejudiciului, caracterul cert şi previzibilitatea prejudiciului, prevederi ce se regăsesc în dispoziţiile art. 1270, 1266-1268,1350, 1531,1532 şi 1533 C. civ.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la data de 03.06.2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.
În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 02.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii, invocată prin întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei nulităţii, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motive de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.
Cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.
Prin urmare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menţionat, normă de ordine publică.
În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează soluţia unei acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, suţinându-se că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale privind forţa obligatorie a contractului, interpretarea contractului, răspunderea contractuală, repararea integrală a prejudiciului, caracterul cert şi previzibilitatea prejudiciului.
Criticile astfel invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.
De asemenea, recurenta a procedat la reproducerea suţinerilor formulate în faţa primei instanţe, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.
În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greşelile instanţei de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.
Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres şi limitativ la art. 488 alin. (1), pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reevaluarea situaţiei de fapt.
Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Mai mult, recurentul nu argumentează în vreun fel nelegalitatea deciziei civile nr. 93 din 27.03.2024, prin raportare la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi la considerentele care o susţin, limitându-se la a relua situaţia de fapt şi susţinerile formulate în primă instanţă şi exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a cauzei, de către instanţa de apel.
Memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluţia şi de considerentele instanţei de apel, deşi condiţia esenţială a motivării recursului implică determinarea greşelilor imputate instanţei, în raport cu soluţia pronunţată în privinţa cererii cu care a fost învestită, precum şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerinţă nu este satisfăcută de conţinutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluţia şi argumentaţia logico-juridică avută în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta era datoare să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport cu motivul de nelegalitate invocat şi considerentele reţinute de instanţa de apel.
Astfel, deşi formal recurenta invocă existenţa unor motive contradictorii, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că urmăreşte o reapreciere a probatoriului administrat, ceea ce nu este permis instanţei de recurs în exercitarea controlului de legalitate pe care îl poate exercita în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, prin criticile invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta tinde la reinterpretarea unei clauze contractuale, respectiv a celei cuprinse la art. 2.7 lit. h) din convenţia părţilor. Or, pentru a fi incident acest motiv de casare este necesar ca pretinsa greşită interpretare şi aplicare să vizeze o dispoziţie de drept material, iar nu o clauză contractuală, o atare critică nefiind susceptibilă de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În fine, invocarea dispoziţiilor art. 1531 alin. (2) şi art. 1548 C. civ., precum şi ale art. 1170, art. 1266 alin. (3), art. 1270, art. 1322, art. 1350 alin. (1) şi alin. (2), art. 1403, art. 1406, art. 1516, art. 1532 şi art. 1547 C. civ., s-a făcut în mod formal, fără a se indica în concret în ce ar consta greşita interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii de drept material, urmărindu-se, în realitate, schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului.
Din lecturarea cererii de recurs, rezultă, aşadar, că recurenta-reclamantă a invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel, susţinând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greşite de către instanţa de apel a prevederilor legale privind forţa obligatorie a contractului, interpretarea contractului, răspunderea contractuală, repararea integrală a prejudiciului, caracterul cert şi previzibilitatea prejudiciului.
Astfel, pe de o parte, simpla nemulţumire generică a reclamantei faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalităţi a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greşite a dispoziţiilor contractuale supuse analizei, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului cererii de chemare în judecată, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.
Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. Vrancea împotriva deciziei nr. 93/2024 din 27 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a civilă.
Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei, Curtea va obliga pe aceasta să plătească intimatului pârât B.. suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/18.07.2024, cu ordinul de plată nr. x/24.07.2024, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. VRANCEA împotriva deciziei nr. 93/2024 din 27 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă.
Obligă pe recurentul reclamant A. S.A. VRANCEA la plata sumei de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul pârât B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2024.