Nullity of industrial park service contract and production halt challenged under non reformatio in peius in post-cassation appeal

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la 22.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. S.R.L., Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017, încheiat cu pârâţii C. S.R.L. şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. pentru cedarea dreptului de folosinţă liniştită şi netulburată asupra infrastructurii comune si a infrastructurii exclusive existente la orice moment în Parcul Industrial D. şi pentru prestarea serviciilor în schimbul plăţii de către rezident a taxei de administrare pentru terenul proprietate privată a municipiului Oradea, situat în Parcul Industrial D., în suprafaţă totală de 6.647 m.p., înscris în cartea funciară a municipiului Oradea nr. x, sub nr. cadastral x şi având număr administrativ de parcelă 13, în vederea construirii de către pârâta C. S.R.L. a unui imobil hală producţie şi spaţii administrative, destinat activităţii de producţie mobilă; să anuleze autorizaţia de funcţionare a pârâtei C. S.R.L. pentru desfăşurarea activităţii de producţie mobilă în spaţiul sus-indicat; să oblige pârâta C. S.R.L. să sisteze activitatea de producţie mobilă pe care o desfăşoară în imobilul sus-menţionat, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce va fi pronunţată în cauză; să oblige aceeaşi pârâtă să desfăşoare în imobil doar activităţi permise prin Planul Urbanistic Zonal şi prin Regulamentul de funcţionare a parcului industrial D., cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 08.04.2021, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că nu mai solicită anularea autorizaţiei de funcţionare a pârâtei C. S.R.L.

Prin încheierea nr. 385/CA/22.04.2021, Tribunalul Bihor – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile din cadrul aceluiaşi tribunal, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 07.06.2021, Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă a disjuns judecata capetelor de cerere privind anularea autorizaţiei de funcţionare a pârâtei C. S.R.L. şi obligarea acesteia la sistarea activităţii de producţie mobilă şi desfăşurarea în imobilul sus-menţionat doar a activităţilor permise de Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul de funcţionare a parcului industrial D., formându-se un nou dosar ce a fost înregistrat sub nr. x/2021 pe rolul aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea nr. 112/LP.07.06.2021, pronunţată în dosarul nou format, Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal a tribunalului; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Oradea în vederea soluţionării acestuia.

Prin sentinţa nr. 17/2021-P.I./23.06.2021, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă a stabilit competenţa materială procesuală de soluţionare a întregii acţiuni, astfel cum a fost modificată la termenul din 08.04.2021, în favoarea secţiei a II-a civile a Tribunalului Bihor.

În consecinţă, cauza ce a format obiectului dosarului nr. x/2021 a fost conexată la dosarul nr. x/2021.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa nr. 220 din 18.11.2021, Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâtele Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea, privind capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei de rândul I la desfăşurarea în imobilul situat în Oradea, str. x, pe parcela nr. 13, înscrisă în cartea funciară x Oradea sub nr. cadastral x, situată în Parcul Industrial D., doar a unor activităţi permise prin Planul Urbanistic Zonal şi prin Regulamentul de funcţionare a parcului industrial D., adică activităţi de servicii şi activităţii aferente industriei producătoare de servicii.

A respins, ca lipsită de interes, cererea privind obligarea pârâtei de rândul I la desfăşurarea în imobilul situat în Oradea, str. x pe parcela nr. 13, înscrisă în cartea funciară x Oradea sub nr. cadastral x, situată în Parcul Industrial D., doar a unor activităţi permise prin Planul Urbanistic Zonal şi prin Regulamentul de funcţionare a parcului industrial D., adică activităţi de servicii şi activităţii aferente industriei producătoare de servicii.

A respins excepţia lipsei de interes cu privire la celelalte capete de cerere.

A admis în parte cererea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L., Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea prin Primar.

A obligat pârâta de rândul l la oprirea activităţii de producţie mobilă din imobilul hală producţie şi spaţii administrative situat în Oradea, str. x, pe parcela nr. 13, înscrisă în cartea funciară x Oradea sub nr. cadastral x, situată în Parcul Industrial D., imobil construit în baza autorizaţiei de construcţie nr. x/17.05.2018 emisă de Primarul Municipiului Oradea, în termen de 30 de zile de la rămânea definitivă a prezentei hotărâri.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulate de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L., Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., Municipiul Oradea prin Primar, privind constatarea nulităţii absolute a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017.

A obligat pârâta C. S.R.L. să achite pârâtului B. suma de 3.056 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Apelurile declarate în cauză.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, iar în subsidiar, ca urmare a examinării fondului, respingerea capătului de cerere al reclamanţilor A. şi B. privind obligarea pârâtei de rândul 1 (C. S.R.L.) la oprirea activităţii de producţie mobilă pe care o desfăşoară în imobilul hală producţie şi spaţii administrative situat în Oradea, str. x pe parcela nr. 13, înscrisă în cartea funciară x Oradea sub nr. cadastral x, situată în Parcul Industrial D., imobil construit în baza autorizaţiei de construcţie nr. x/17.05.2018 emisă de Primarul Municipiului Oradea, în termen de 30 de zile de la rămânea definitivă a hotărârii ce va fi pronunţată în cauză. A mai solicitat menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

De asemenea, a declarat apel Municipiul Oradea prin Primar, solicitând admiterea apelului, aşa cum a fost formulat, şi modificarea în parte a sentinţei nr. 220/2021 pronunţate de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de A. şi B., în integralitate.

Totodată, a declarat apel C. S.R.L., solicitând admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 220 din 18.11.2021 pronunţate de către Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, anularea în totalitate a acesteia şi, pe cale de consecinţă, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Bihor, iar, în subsidiar, ca urmare a evocării fondului, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes sau ca nefondată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial pentru ambele faze procesuale.

B. şi A. au declarat apel incident în cauză, solicitând admiterea acestuia, urmând să se dispună, prin reaprecierea materialului probator administrat în cauză: cu privire la capătul de cerere prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelate şi admiterea acestui capăt cerere, şi pe cale de consecinţă, să se constate nulitatea absolută a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017; cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei C. S.R.L., la oprirea activităţii de producţie mobilă pe care o desfăşoară în imobilul hală producţie şi spaţii administrative situat în Oradea, str. x pe parcela nr. 13, înscrisă în cartea funciară x Oradea sub nr. cadastral x, situată în Parcul Industrial D., imobil construit în baza autorizaţiei de construcţie nr. x/17.05.2018 emisă de Primarul Municipiului Oradea, în termen de 30 de zile de la rămânea definitivă a hotărârii ce va fi pronunţată în cauză, să se dispună, în baza art. 461 alin. (2) C. proc. civ., completarea considerentelor soluţiei de admitere şi cu alte considerente fundamentate pe motivele invocate prin prezentul apel, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei atacate cu privire la acest capăt de cerere.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în primul ciclu procesual.

Prin decizia nr. 121/03.05.2022, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei de interes în declararea apelurilor de către apelantele Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea prin Primar, excepţie invocată de A. şi B..

A respins excepţia puterii de lucru judecat, invocată de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi excepţia inadmisibilităţii apelului incident, invocată de C. S.R.L..

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta pârâtă C. S.R.L. şi de apelanţii reclamanţi A. şi B. şi, ca lipsite de interes, apelurile declarate de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea prin Primar, împotriva sentinţei nr. 220/LP din 18.11.2021 pronunţate de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, pe care a menţinut-o în totalitate.

5. Recursurile declarate în cauză, în primul ciclu procesual.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs pârâţii C. S.R.L., Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea prin Primar.

6. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs, în primul ciclu procesual.

Prin decizia nr. 106/25.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, s-au admis recursurile declarate de recurenţii – pârâţi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., C. şi Municipiul Oradea prin Primar, împotriva deciziei nr. 121/03.05.2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

7. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual.

Prin decizia nr. 84/2024A din 01.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii apelului incident.

A admis apelurile principale declarate de apelanţii C. S.R.L., Municipiul Oradea prin Primar şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi apelul incident formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 220 din 18.11.2021 pronunţate de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.. A constatat nulitatea absolută a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017. A respins, ca nefondate, restul pretenţiilor. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate şi a compensat cheltuielile de judecată.

8. Recursul exercitat în cauză, în al doilea ciclu procesual.

C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 84 din 01.04.2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, solicitând instanţei de recurs admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o noua rejudecare la Curtea de Apel Oradea, arătând că sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă a prezentat istoricul cauzei, precizând că, în primul ciclu procesual, legalitatea contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017 este păstrată, iar în al doilea ciclu procesual, acelaşi contract de administrare şi de prestări servicii conexe a fost constatat ca fiind nul absolut, motiv pentru care a apreciat că aceasta reprezintă o încălcare a principiului non reformatio in peius.

Astfel, a arătat că instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, nu putea să admită apelul declarat de către reclamanţii intimaţi, întrucât aceştia nu au criticat prin recurs decizia iniţială şi, faţă de ei, această decizie pronunţată de către instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a intrat în autoritatea de lucru judecat.

Printr-un alt motiv de recurs invocat de recurenta pârâtă, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în coroborare cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., s-a invocat omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra excepţiei lipsei de interes ridicate de către societatea comercială recurentă, fundamentată pe prevederile art. 1247 alin. (2) C. civ., în privinţa capătului de cerere vizând nulitatea contractului.

A precizat recurenta că, în momentul în care s-a pus în discuţie această excepţie, părţile litigante au apreciat că este vorba despre o apărare de fond, excepţia fiind unită cu fondul, iar această apreciere a instanţei de apel nu a făcut obiectul vreunei critici în cadrul prezentului recurs, însă instanţa de apel avea obligaţia să analizeze şi să combată aceste argumente folosite de către societatea comercială recurentă.

Recurenta a susţinut că reprezintă argumente hotărâtoare, prin ele fiind criticată legalitatea acţiunii introductive de instanţă, sub aspectul inexistenţei calităţii de persoana îndreptăţită să solicite constatarea unei nulităţi absolute a unui contract în cadrul căruia nu este parte, prin raportare la neîndeplinirea condiţiei sine qua non a existenţei interesului, condiţie cerută imperativ de legiuitor.

Astfel, neanalizarea acestui argument, are drept consecinţă nulitatea hotărârii judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., obligativitatea motivării reprezentând o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO.

Printr-un alt motiv de recurs invocat de recurenta pârâtă, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat modalitatea eronată în care instanţa de apel a înţeles să soluţioneze excepţia lipsei de interes şi să interpreteze prevederile art. 33 C. proc. civ.

Astfel, în coroborare cu prevederile art. 1247 alin. (2) C. civ., recurenta a subliniat că nulitatea absolută poate fi invocată doar de acele persoane care deţin un interes.

Recurenta a arătat că nulitatea contractului nr. x din 12.05.2017 este argumentată de către intimaţi din perspectiva a trei aspecte principale. Un prim aspect se referă la existenţa unei încălcări a prevederilor legale incidente în materie, făcându-se referire la prevederile art. 11 alin. (1) pct. 45 din Ordinul nr. 119/2014, care a fost redat şi, cu rea credinţă, a fost adăugat la textul de lege ca şi cum ar fi menţionat în cadrul prevederii legale.

O altă critică s-a referit la existenţa unui prejudiciu care se produce faţă de intimaţi, prejudiciu care nu a fost probat. Raportat la poluarea cu noxe, recurenta pârâtă a precizat că a îndreptat duzele de exhaustare către zona parcului industrial şi nu către casele intimaţilor. Prin concluziile studiului de impact nr. 4339 din 27.10.2020, s-a arătat că activităţile care se desfăşoară în cadrul societăţii nu creează premisele afectării negative a confortului şi stării de sănătate a populaţiei din zonă, iar în ceea ce priveşte poluarea fonică, în urma determinării nivelului de zgomot, s-a concluzionat că acesta nu depăşeşte limitele maxime admise.

Recurenta pârâtă a concluzionat că nu se justifică niciun fel de interes în promovarea acţiunii civile, atât timp cât activitatea derulată de către societatea comercială C. S.R.L. nu generează nici poluare fonică şi nici poluare cu substanţe care să afecteze sănătatea populaţiei, pe cale de consecinţă solicitând admiterea recursului.

9. Apărările formulate în cauză

Intimaţii pârâţi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea prin Primar au formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând admiterea recursului formulat de societatea C. S.R.L..

10. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la data de 15.05.2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 23.07.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Pentru termenul de judecată din 15.10.2024, a fost formulată o cerere de renunţare la drept din partea intimaţilor-reclamanţi B. şi A., Înalta Curte rămânând în pronunţare, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ., atât asupra cererii de renunţare la dreptul pretins, cât şi asupra fondului recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă C. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, a admis apelurile principale declarate de apelanţii pârâţi C. S.R.L., Municipiul Oradea prin Primar şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi apelul incident formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017, fiind respinse restul pretenţiilor deduse judecăţii. În esenţă, s-a reţinut temeinicia motivelor de nulitate invocate, întemeiate pe cauza ilicită şi frauda la lege, ca urmare a faptului că, raportat la prevederile HCL nr. 8/09.01.2017, activităţile de producţie a mobilei nu puteau fi desfăşurate pe terenul în discuţie, fiind astfel eludate normele legale imperative în domeniul urbanismului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai recurenta pârâtă C. S.R.L., care a înţeles să formuleze critici exclusiv în legătură cu capătul de cerere admis, invocând, pe de-o parte, agravarea situaţiei în propria cale de atac, iar pe de altă parte, nesoluţionarea excepţiei lipsei interesului reclamanţilor în susţinerea acţiunii în nulitate absolută şi greşita reţinere a temeiniciei motivelor de nulitate invocate.

Prealabil cercetării motivelor de recurs invocate, Înalta Curte este chemată a se pronunţa cu privire la cererea reclamanţilor A. şi B. de renunţare la dreptul pretins în prezentul litigiu, solicitând anularea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel, astfel cum rezultă din declaraţia acestora, autentificată sub nr. x/09.10.2024 la BNP E..

Astfel, în temeiul art. 408 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, iar conform alin. (3), renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.

De asemenea, în conformitate cu art. 409 alin. (1) C. proc. civ., renunţarea poate interveni în faţa instanţei de apel, iar potrivit art. 409 alin. (2) C. proc. civ., renunţarea reclamantului la dreptul pretins poate fi făcută şi în căile extraordinare de atac, caz în care vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză.

Din aceste dispoziţii legale se desprinde cu claritate concluzia că partea reclamantă poate să renunţe la dreptul pretins prin acţiune cu condiţia să fie vorba despre un drept de care această să poată dispune. De asemenea, pentru validarea actului de dispoziţie este necesar să fie vorba despre un drept dedus judecăţii în faţa primei instanţe, a instanţei de apel sau a instanţei învestite cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac.

Aplicând aceste dispoziţii legale situaţiei din speţă, se constată că reclamanţii A. şi B. au înţeles să renunţe, printr-un înscris autentic, la drepturile deduse judecăţii în prezenta cauză, însă actul lor de dispoziţie nu poate fi validat deoarece, pe de-o parte, să urmăreşte a se renunţa la un drept care nu se află la dispoziţia acestora, iar pe de altă parte, este vorba despre drepturi cu privire la care s-a stabilit, în mod definitiv, o soluţie de respingere, fie pentru lipsa interesului, fie pentru lipsa de temeinicie a cererii.

Conform petitului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanţii au formulat, prin demersul procesual de faţă, trei capete de cerere, după cum urmează: obligarea pârâtei C. S.R.L. la desfăşurarea în imobilul situat în Oradea, str. x, parcela nr. 13, înscrisă în cartea funciară x Oradea sub nr. cadastral x, Parcul Industrial D., doar a unor activităţi permise, adică activităţi de servicii şi activităţii aferente industriei producătoare de servicii; obligarea aceleiaşi pârâte să sisteze activitatea de producţie a mobilei pe care o desfăşoară în imobilul menţionat; constatarea nulităţii absolute a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017, încheiat între pârâţi având ca obiect cedarea dreptului de folosinţă cu privire la imobilul menţionat, destinat activităţii de producţie a mobilei.

Primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la desfăşurarea, în imobilul în discuţie, doar a unor activităţi permise a fost soluţionat în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 220/18.11.2021 a Tribunalului Bihor – secţia a II-a civilă în sensul respingerii acestuia, ca lipsit de interes. Această soluţie pronunţată de prima instanţă nu a făcut obiectul niciunei căi de atac, deoarece niciuna dintre părţi nu a înţeles să critice, prin apelurile exercitate, soluţia de admitere a excepţiei lipsei interesului şi, implicit, de respingere a capătului de cerere, ca lipsit de interes. Într-adevăr, pârâtele nu aveau interesul de a contesta o astfel de soluţie, în timp ce reclamanţii A. şi B. au criticat, prin apelul incident exercitat, numai soluţia de respingere a capătului de cerere referitor la nulitatea absolută a contractului dedus judecăţii, fără a contesta respingerea cererii vizând obligarea pârâtei la desfăşurarea unor activităţi permise. Prin urmare, acest capăt de cerere a fost soluţionat definitiv în sensul respingerii ca lipsit de interes, prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, ca urmare a neexercitării apelului împotriva acestei soluţii. În acest sens, sentinţa este definitivă în temeiul art. 634 alin. (3) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, cererea de renunţare la drept, formulată de către reclamanţi la acest moment, conform declaraţiei autentice din data de 09.10.2024, este inadmisibilă în privinţa capătului de cerere respins în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 220/18.11.2021 a Tribunalului Bihor – secţia a II-a civilă, atât timp cât nu există un proces în curs de soluţionare având ca obiect cererea privind obligarea pârâtei la desfăşurarea unor activităţi permise.

Al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la sistarea activităţii de producţie a mobilei desfăşurate în imobilul menţionat a fost soluţionat în mod definitiv prin decizia civilă nr. 84/2024A din 1 aprilie 2024 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, în sensul respingerii acestuia, ca neîntemeiat. Această soluţie pronunţată de instanţa de apel în al doilea ciclu procesual nu a făcut obiectul niciunei căi de atac, deoarece niciuna dintre părţi nu a înţeles să critice, pe calea recursului, soluţia de respingere a capătului de cerere, ca neîntemeiat. Într-adevăr, în prezenta cauză, numai pârâta C. S.R.L. a exercitat recurs, iar prin dezvoltarea motivelor de recurs nu a înţeles să expună vreo critică în privinţa soluţiei pronunţate cu privire la acest petit, de altfel, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, fiindu-i favorabilă. Reclamanţii A. şi B., care ar fi avut interesul să conteste soluţia de respingere a capătului de cerere referitor la sistarea activităţii de producţie a mobilei, nu au înţeles să exercite recurs principal sau incident, ceea ce înseamnă că acest capăt de cerere a fost soluţionat definitiv în sensul respingerii, ca neîntemeiat, prin decizia pronunţată de instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, ca urmare a neexercitării recursului împotriva acestei soluţii. În acest sens, decizia este definitivă în temeiul art. 634 alin. (4) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, cererea de renunţare la drept, formulată de către reclamanţi la acest moment, conform declaraţiei autentice din data de 09.10.2024, este inadmisibilă în privinţa capătului de cerere respins în mod definitiv prin decizia civilă nr. 84/2024A din 1 aprilie 2024 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, atât timp cât nu există un proces în curs de soluţionare având ca obiect cererea privind obligarea pârâtei la sistarea activităţii de producţie a mobilei.

Al treilea capăt de cerere are ca obiect acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017, cerere admisă de către instanţa de apel prin decizia civilă nr. 84/2024A din 1 aprilie 2024 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, soluţie cu privire la care pârâta C. S.R.L. a înţeles să formuleze prezentul recurs. Aşadar, în privinţa acestui petit, există un proces în curs de soluţionare, în cadrul căruia a fost formulată cererea reclamanţilor de renunţare la dreptul pretins.

Cu toate acestea, actul de dispoziţie al reclamanţilor nu poate fi primit, deoarece, nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 408 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la renunţarea la un drept de care partea poate să dispună. Într-adevăr, dreptul invocat este acela de a solicita constatarea nulităţii absolute a unui contract, pentru motive privitoare la cauza ilicită şi frauda la lege. Conform art. 1247 C. civ., nulitatea absolută a unui contract este acea sancţiune de drept civil aplicabilă în ipoteza încălcării unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Normele juridice care ocrotesc interesul general sunt norme imperative, de la care părţile nu pot deroga. Pe cale de consecinţă, nu este posibil a se renunţa la invocarea unui motiv de nulitate absolută şi nici la dreptul de a introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute.

Pe cale de consecinţă, apare ca inadmisibilă cererea reclamanţilor de a se lua act de renunţarea lor la dreptul pretins, respectiv la dreptul de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului dedus judecăţii în prezenta cauză.

Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 408 şi art. 409 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea reclamanţilor A. şi B. de renunţare la dreptul pretins, atât timp procesul aflat în curs de soluţionare vizează un drept de care partea reclamantă nu poate dispune.

În privinţa fondului cererii de recurs, procedând la analizarea criticilor invocate de recurenta pârâtă C. S.R.L., se constată că primul motiv de casare, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este fondat şi justifică admiterea căii extraordinare de atac deduse judecăţii, făcând de prisos analizarea celorlalte motive expuse în memoriul de recurs.

Astfel, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. reglementează, printre motivele de nelegalitate care determină casarea hotărârii, situaţia în care aceasta a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

O atare regulă de procedură se regăseşte în cuprinsul art. 502 C. proc. civ., conform căruia, la judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 481 sunt aplicabile în mod corespunzător. Articolul menţionat se referă la neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, legiuitorul prevăzând explicit că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

În cauza de faţă, principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac a fost încălcat de către instanţa de apel, care, în al doilea ciclu procesual, în rejudecarea apelurilor ca urmare a admiterii recursului pârâtelor, a dispus admiterea apelului incident exercitat de către reclamanţii A. şi B. şi admiterea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de administrare şi de prestări servicii conexe nr. 194/12.05.2017.

Astfel, prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului menţionat a fost respins, ca neîntemeiat. Această soluţie a fost atacată, pe calea apelului incident, de către reclamanţi, iar acest apel a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 121/03.05.2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă. Reclamanţii nu au înţeles să exercite recurs principal sau recurs incident cât priveşte soluţia de respingere a apelului lor incident, în timp ce recursurile exercitate de către pârâţi împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au vizat modul de soluţionare a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei C. S.R.L. la sistarea activităţii de producţie a mobilei, cu privire la care prima instanţă dispusese soluţia de admitere, iar instanţa de apel soluţia de respingere a apelurilor pârâţilor, fie ca lipsite de interes (în privinţa apelanţilor pârâţi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. şi Municipiul Oradea prin Primar), fie ca nefondat (în privinţa pârâtei C. SRL).

Prin urmare, împotriva deciziei nr. 121/03.05.2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, pronunţate de instanţa de apel în primul ciclu procesual, au exercitat recurs numai pârâţii în legătură cu soluţia de respingere a apelului propriu exercitat împotriva soluţiei de admitere a capătului de cerere referitor la oprirea activităţii de producţie a mobilei, fără ca vreuna dintre părţi să fi criticat, pe calea recursului, soluţia de respingere a apelului incident exercitat de reclamanţi împotriva soluţiei de respingere a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului nr. x/12.05.2017.

Prin decizia nr. 106/25.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, au fost admise recursurile declarate de recurenţii pârâţi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., C. şi Municipiul Oradea prin Primar, împotriva deciziei nr. 121/03.05.2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Întrucât recursurile admise au fost exercitate numai de către pârâţi, în rejudecarea apelurilor era necesar a se ţine seama de regula neagravării situaţiei în propria cale de atac, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 502 şi art. 481 C. proc. civ., prevăzându-se explicit că acest principiu este aplicabil inclusiv în ipoteza rejudecării procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs.

Aşa fiind, din moment ce rejudecarea apelurilor în al doilea ciclu procesual a fost determinată de admiterea recursurilor exercitate exclusiv de către pârâţi, nu şi de către reclamanţi, se impune ca, după casare, să fie respectat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, ceea ce înseamnă că, în concret, nu era posibilă admiterea apelului incident care fusese respins în apel, în primul ciclu procesual, fără ca această soluţie să fie atacată cu recurs de către partea interesată.

În raport de cele arătate, se constată că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 502 şi art. 481 C. proc. civ., reguli de procedură a căror nesocotire determină nulitatea hotărârii, astfel că primul motiv de casare, încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este fondat şi justifică admiterea prezentei căi de atac, cu consecinţa casării în parte a deciziei recurate în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra apelului incident, formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B.,

De asemenea, conform art. 497 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 79/05.12.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este posibilă casarea parţială a deciziei pronunţate de instanţa de apel în al doilea ciclu procesual, urmată de reţinerea cauzei spre rejudecare, având în vedere că este necesară asigurarea respectării principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, fără a se pune problema analizării situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond. Prin decizia obligatorie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept, instanţa supremă a statuat că, în cazul în care, în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.

Rejudecând în limitele casării, se impune respingerea, ca nefondat, a apelului incident formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 220 din 18.11.2021 pronunţate de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, deoarece, în acest mod, se asigură respectarea prevederilor art. 502 şi art. 481 C. proc. civ., atât timp cât aceeaşi soluţie a fost pronunţată de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, iar în rejudecarea apelurilor ca urmare a admiterii recursurilor pârâţilor nu se poate crea acestora o situaţie mai rea decât cea avută în lipsa exercitării respectivei căi extraordinare de atac. Într-adevăr, prin prima soluţie a instanţei de apel s-a dispus respingerea apelului exercitat de reclamanţi împotriva soluţiei de respingere a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului, ceea ce înseamnă că, în urma admiterii recursurilor pârâţilor, nu se poate ajunge la pronunţarea unei soluţii de admitere a apelului exercitat de reclamanţi şi, implicit, la admiterea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, în contradictoriu cu pârâţii care obţinuseră rejudecarea apelurilor, în urma deciziei pronunţate de instanţa de recurs.

Totodată, în această fază procesuală, în lipsa formulării unui recurs principal sau incident de către reclamanţi, se impune menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei recurate, cât priveşte soluţia de admitere a apelurilor principale, formulate de apelanţii pârâţi C. S.R.L., Municipiul Oradea prin Primar şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Mai trebuie precizat că, faţă de împrejurarea că, prin prezenta decizia, s-a dispus respingerea apelului incident exercitat de reclamanţi şi, implicit, menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului nr. x/12.05.2017, devine inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate, prin care recurenta urmăreşte să obţină respingerea acestui capăt de cerere, fie ca lipsit de interes, fie ca neîntemeiat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., văzând şi decizia nr. 79/05.12.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 84/2024A din 1 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, va casa în parte decizia recurată în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra apelului incident, formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B. şi, rejudecând, în limitele casării, va respinge, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 220 din 18.11.2021 pronunţate de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, cât priveşte soluţia de admitere a apelurilor principale, formulate de apelanţii C. S.R.L., Municipiul Oradea prin Primar şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., instanţa de recurs va lua act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată aferente prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de renunţare la dreptul pretins.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 84/2024A din 1 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia recurată în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra apelului incident, formulat de apelanţii reclamanţi A. şi B. şi, rejudecând, în limitele casării:

Respinge, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 220 din 18.11.2021 pronunţate de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, cât priveşte soluţia de admitere a apelurilor principale, formulate de apelanţii C. S.R.L., MUNICIPIUL ORADEA prin PRIMAR şi AGENŢIA de DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2024.