Passive standing for utility suspension: non-applicability of res judicata to distinct tortious acts and periods

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 31.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Cez Vânzare S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta la plata daunelor morale în cuantum de 230.000 euro, pentru daune aduse demnităţii şi onoarei, prin sistarea ilegală a furnizării energiei electrice pentru atelierul electric proprietatea familiei sale, în perioada 01.01.2021-30.06.2021.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 112 din 05.09.2023, pronunţată de Tribunalul Gorj – secţia a II-a civilă, s-au respins excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Cez Vânzare S.A., şi s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Cez Vânzare S.A.

3. Hotărârea pronunţată în apel apel

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, atât pârâta CEZ Vânzare S.A., care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii excepţiilor procesuale invocate, cât şi reclamantul A., care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei apelate, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin decizia civilă nr. 58 din 07 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 112 din 05.09.2023, pronunţate de Tribunalul Gorj, ca nefondat. A fost admis apelul pârâtei CEZ Vânzare S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost schimbată în parte sentinţa în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a fost respinsă acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a fost obligat apelantul reclamant A. să plătească apelantei pârâte CEZ Vânzare S.A. suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de pârâtă pentru apelul acesteia.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 29.03.2024, a declarat recurs reclamantul A., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate şi judecarea cauzei în fond, în baza dispoziţiilor deciziei nr. 79/05.12.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar în subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a reiterat situaţia de fapt şi hotătârile pronunţate de instanţele de fond, indicând drept motive de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., prin raportare la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

A arătat că instanţa de apel, în mod arbitrar a ignorat decizia precizată şi a apreciat excepţia invocată de acesta ca o apărare în fond, refuzând să o ia în considerare şi neanalizând-o în considerentele hotărârii.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea apelată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi nu sunt înţelese motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. De asemenea, subsumat aceluiaşi motiv de recurs, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (2) şi alin. (7) C. proc. civ., cu privire la îndatoririle judecătorului şi respectarea principiilor generale ale dreptului, a echităţii şi bunei credinţe.

Raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a invocat nerespectarea autorităţii de lucru judecat, prin prisma deciziei nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizând că intimata pârâtă CEZ Vânzare S.A. nu putea invoca art. 431 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. şi susţinând, în acest sens, greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei intimate.

Prin prisma ultimului motiv de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut de către recurentul A. nerespectarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a ignorat decizia nr. 265 din 09.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017.

De asemenea, a susţinut recurentul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv pe componenta juridică a speţei şi pe contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părţi, ci s-a pronunţat cu privire la locul de consum reprezentat de numărul x.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 30.04.2024, intimata-pârâtă B. S.A., a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la 08.04.2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 04.06.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, rămânând în pronuţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., a fost admis apelul formulat de pârâta Cez Vânzare S.A. şi a fost schimbată în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a fost respinsă acţiunea, având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale în cuantum de 230.000 de euro, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că nu i se poate imputa pârâtei comiterea unei fapte ilicite, deoarece schimbarea beneficiarului locului de consum nr. x s-a realizat ca urmare a înstrăinării construcţiei şi terenului aferent, fiind relevante dispoziţiile art. 87 lit. f) şi art. 212 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1007/2004, astfel încât această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurent reclamant A., invocând lipsa motivării corespunzătoare a hotărârii, încălcarea autorităţii de lucru judecată, precum şi greşita interpretare şi aplicare a unor dispoziţii de drept material şi de drept procesual.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În esenţă, prin recursul formulat, recurentul reclamant a criticat decizia recurată, pe de o parte, pe motiv că instanţa de apel a ingnorat efectele lucrului judecat, nesocotind astfel prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte pentru că judecătorii au încălcat principiul rolului activ, stabilit prin art. 22 alin. (2) şi (7) C. proc. civ., cu privire la îndatoririle judecătorului şi respectarea principiilor generale ale dreptului, a echităţii şi bunei credinţe, precum şi că nu au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nefiind înţelese motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, ceea ce atrage incidenţa cazurilor de casare prevăzute de pct. 5 şi pct. 6 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, a susţinut şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin nerespectarea autorităţii de lucru judecat, raportat la decizia nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi nerespectarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a ignorat decizia nr. 265 din 09.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reaminteşte faptul că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanţei de recurs fiind limitată de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.).

Faţă de aceste precizări, criticile recurentului-reclamant, care urmăresc fie stabilirea unei alte situaţii de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în faţa celor două instanţe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu este fondat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar potrivit alin 2 din acelaşi text, autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" şi "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Din interpretarea textelor de lege mai sus mentionate, rezultă că există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi priveşte aceleaşi părţi.

Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă, să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare. Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale (non bis in idem), ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă să nu fie contrazis de cea ulterioară. Potrivit prezumţiei lucrului judecat, o hotărâre definitivă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei.

Recurentul a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., prin raportare la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia invocată, instanţa supremă a respins recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta CEZ Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă. Prin această din urmă decizie, curtea de apel a respins apelul declarat de ambele părţi împotriva sentinţei nr. 26 din 27 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj – secţia a II-a civilă, prin care pârâta Cez Vânzare S.A. a fost obligată să achite reclamantului suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volţi) de la atelierul electric, în perioada 13.01.2015 – 13.06.2015.

Respingerea susţinerilor recurentului referitoare la încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, conform dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în legătură cu calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., prin raportare la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, se impune, pe de o parte, prin prisma faptului că, în cadrul dosarului invocat, nu a fost luată în discuţie calitatea procesuală pasivă a pârâtei CEZ Vânzare S.A., iar pe de altă parte, prin prisma faptului că, în cadrul acelui dosar, au fost soluţionate pretenţii vizând o altă perioadă decât cea indicată în dosarul pendinte, respectiv perioada 13.01.2015 – 13.06.2015. Or, în cauza de faţă, despăgubirile morale solicitate se referă la perioada 01.01.2021 – 30.06.2021.

În raport de împrejurarea că obiectul litigiului de faţă este reprezentat de acordarea unor despăgubiri civile pe temeiul răspunderii civile delictuale, în mod just a procedat instanţa de apel la verificarea legitimităţii procesuale pasive a pârâtei în raport de existenţa sau inexistenţa unei fapte ilicite pretins a fi comise în intervalul de timp pentru care sunt solicitate despăgubirile morale deduse judecăţii. Împrejurarea că, la un moment dat, în trecut, i s-a imputat pârâtei comiterea unui delict civil şi s-a stabilit în sarcina acesteia obligaţia de plată a unor despăgubiri, nu determină concluzia dovedirii calităţii procesuale pasive pentru plata altor despăgubiri aferente unei alte fapte pretinse ilicite, derulate într-o perioadă ulterioară.

Aşa fiind, în mod just a reţinut instanţa de apel împrejurarea că litigiul indicat de reclamant, soluţionat definitiv prin decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, nu conţine o chestiune litigioasă definitiv tranşată care să aibă legătură cu soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii.

În raport de cele arătate, rezultă că instanţa de apel a avut în vedere în mod corect prevederile art. 431 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., efectuând propria verificare cu privire la legitimitatea procesuală pasivă în privinţa cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, neputând fi opusă reţinerea calităţii procesuale pasive în raport de o altă cerere de chemare în judecată referitoare la o altă faptă ilicită, alte pretenţii şi altă perioadă decât cea vizată în cauza de faţă.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv pretinsa încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nefiind înţelese motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, de asemenea, ca nefundat, având în vedere considerentele prezentate mai jos.

Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia în fapt şi motivarea în drept, pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc".

Alineatul 7 al art. 22 C. proc. civ. prevede că "ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului putere de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă."

Din perspectiva încălcării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 22 C. proc. civ., examinând considerentele hotărârii şi modul în care instanţa de apel s-a raportat la probele administrate în ansamblu, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată. Astfel, hotărârea instanţei de apel este motivată în mod corespunzător, este prezentată structura tipică actului de procedură examinat şi, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sunt arătate probele verificate şi modalitatea interpretării lor, fiind expuse în mod clar şi coerent concluziile instanţei devolutive.

Instanţa de apel a valorificat probele administrate în cauză, dându-le semnificaţie în planul stării de fapt. Dincolo de aceste verificări, evaluarea lor, în contextul general al examinării probelor, este atributul instanţei de fond, necenzurabil din perspectiva legalităţii, reţinându-se că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanţei de fond.

Obligaţia instanţei de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale a fost respectată. În egală măsură, instanţa a ţinut seama de toate circumstanţele cauzei şi a asigurat respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echităţii şi bunei-credinţe.

Recurentul reclamant arată că nu sunt înţelese motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, însă examenul hotărârii recurate permite instanţei supreme observaţia că instanţa de apel a lămurit deplin starea de fapt şi a soluţionat procesul cu respectarea rolului său activ în funcţia concretă de realizare a justiţiei. Astfel, în mod decisiv, instanţa de apel a stabilit că, pe baza situaţiei de fapt pe care a analizat-o, din perspectiva întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite, sens în care, neexistând nicio persoană vinovată de producerea acesteia, nu se poate aprecia că pârâta CEZ Vânzare S.A. are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin urmare, prima instanţă de control judiciar a pronunţat o hotărâre motivată corespunzător, în deplină concordanţă cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., neexistând niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care legea a fost aplicată în cauză.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curtea observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei în apel, astfel că hotărârea recurată conţine motivarea conformă în fapt şi în drept.

Împrejurarea că recurentul reclamant nu este de acord cu soluţia la care a ajuns instanţa de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsuşirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esenţial este faptul că instanţa de apel a prezentat în clar şi coerent argumentele pentru care a pronunţat soluţia de admitere a apelului şi de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a reţinerii lipsei calităţii procesuale pasive, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

Din expunerea tuturor criticilor rezultă că recurentul reclamant este nemulţumit de modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probatoriul, însă o atare nemulţumire nu poate fi analizată prin invocarea motivului de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Probele administrate au fost coroborate şi apreciate de către instanţa de apel, conform puterii de apreciere rezultate din caracterul devolutiv al apelului, neputând fi reapreciate sau reinterpretate de către instanţa de recurs în sensul reţinerii unei situaţii de fapt contrare, atât timp cât recursul este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte să supună instanţei de control judiciar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, Înalta Curtea constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente care să fundamenteze soluţia pronunţată în apel, să răspundă apărărilor ambelor părţi, să permită acestora şi instanţei de recurs să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât acest motiv de recurs invocat este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care recurentul a invocat nerespectarea autorităţii de lucru judecat, prin prisma deciziei nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi a susţinut că intimata pârâtă CEZ Vânzare S.A. nu putea invoca art. 431 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., fiind în mod greşit soluţionată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei intimate, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca nefondat.

Excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată de către intimata pârâtă, este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care poate fi invocată de orice parte şi de către instanţă din oficiu, în orice fază a judecăţii, deci chiar direct în apel sau recurs, susţinerea recurentului reclamant, în sensul că această excepţie a fost în mod greşit primită şi soluţionată, nefiind întemeiată.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală se analizează în cerinţa existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiţie, precum şi în condiţia unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana celui obligat în raportul de drept substanţial. Din modul de redactare a părţii finale a textului de lege rezultă că, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa trebuie să verifice exclusiv dacă părţile împotriva cărora reclamantul a formulat acţiunea au vocaţia de a fi titularele obligaţiilor corelative dreptului pretins de reclamant.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a prezentat în mod clar şi coerent situaţia de fapt, indicând contractele încheiate cu furnizorul de energie electrică şi reţinând transferul dreptului de proprietate de la reclamant către proprietarii C. şi D. şi, ulterior, către E., fiind înstrăinată expres şi instalaţia electrică aferentă celui de-al doilea loc de consum nr. x, pentru care pârâta furniza energie electrică trifazică.

Schimbarea beneficiarului la locul de consum nr. x, ca urmare a înstrăinării construcţiei şi terenului aferent acestuia, s-a făcut în baza dispoziţiilor H.G. nr. 1007/2004 şi ale Legii nr. 123/2012, sens în care, în mod corect instanţa de prim control judiciar a statuat că îndeplinirea unei obligaţii legale nu reprezintă o faptă ilicită, iar, în lipsa existenţei unei fapte ilicite, nu există nicio persoană vinovată de producerea acesteia, astfel încât nu se poate aprecia că intimata pârâtă CEZ Vânzare are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de pretenţiile fostului proprietar al locului de furnizare a energiei electrice.

Din observarea argumentelor expuse de către instanţa de apel rezultă că aceasta nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 265 din 09.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât a verificat legitimitatea procesuală pasivă în cauza concretă dedusă judecăţii, ţinând seama de împrejurarea că delictul civil invocat este distinct de cel analizat în dosarul judecat anterior. Aşa cum s-a arătat mai sus, ceea ce este esenţial este faptul că cele două litigii vizează fapte ilicite distincte, deoarece perioada pentru care se solicită daune este diferită. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat nici în privinţa efectului negativ, deoarece nu există identitate de obiect, dar nici în privinţa efectului pozitiv, deoarece nu suntem în prezenţa unei situaţii în care să fi fost tranşată o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu soluţionarea prezentei cereri în despăgubiri.

Prin ultimul motiv de recurs invocat, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material, recurentul reclamant a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a ignorat decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate întrucât instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material incidente cauzei, indicate ca temei al pretenţiilor deduse judecăţii.

Recurentul reclamant nu a indicat vreo dispoziţie legală de drept material pretins încălcată sau greşit aplicată de către instanţa de apel, în timp ce indicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fundamenta incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind vorba despre norme de drept material, ci de dispoziţii legale de drept procesual civil.

De altfel, prin criticile formulate, recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a contesta aceeaşi măsură a instanţei de apel, cu privire la efectele lucrului judecat, raportat la decizia nr. 265 din 09.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, neindicând nicio situaţie din cele prevăzute de art. 397 C. proc. civ., respectiv nu a indicat asupra cărei cereri instanţa a omis a se pronunţa sau în cel fel instanţa a acordat mai mult sau altceva decât s-a cerut, astfel cum prevede textul de lege.

Pentru considerentele prezentate, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa va respinge şi acest motiv de recurs, ca fiind nefondat.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 58 din 07 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 58/2024 din 07 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2024.