Debt assignment: lack of procedural interest for debtor given retained defenses against assignee

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 03.09.2021, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A, C. S.A., C. S.A. şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Argeş, solicitând să se dispună: constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de creanţă încheiat între D. S.A. şi C. S.A., autentificat sub nr. x/16.03.2018 de Notarul public E., privind cesionarea creanţei din contractul de credit nr. x/31.05.2007, ipoteca nr. 2704/31.05.2007 autentificată prin încheierea nr. 19075/1.06.2007, pagina 5 poziţia 1 - A. - din tabelul anexă la contractul de cesiune de creanţe şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; rectificarea intabulării în Cartea funciară x C1-U4 UAT Piteşti, prin radierea notării strămutării dreptului de ipoteca înscris prin încheierea nr. 19075/1.06.2007 de la cedentul D. S.A. la cesionarul C. S.A. asupra A.1 sub C.2 din Cartea funciară x UAT Piteşti, proprietara fiind reclamanta, în cota de 1/1, strămutare care s-a făcut la data de 27.03.2018 în baza contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x/16.03.2018 de Notarul public E.; rectificarea intabulării în Cartea funciara x C1-U4 UAT Piteşti, prin radierea notării transferului dreptului de ipoteca şi a interdicţiilor înscrise prin încheierea de CF nr. x/2007 către creditorul C. S.A., prin succesiune cu titlu universal, prin efectul legii, în urma divizării creditorului ipotecar C. S.A., asupra A1 sub C.3 din Cartea funciara x- C1-U4 UAT Piteşti, proprietara fiind reclamanta în cota de 1/1, transfer făcut la 03.02.2021 în baza actului confirmator al transferului ipotecilor imobiliare autentificat sub nr. x/15.12.2020; obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în rectificare CF şi excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

Prin întâmpinare, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş (O.C.P.I.) a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin sentinţa civilă nr. 2194/06.04.2022, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în favoarea Tribunalului Argeş, care, prin hotărârea nr. 466/26.09.2022 a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Prin sentinţa nr. 602/14.12.2022, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia lipsei de interes, invocată de B., prin întâmpinare şi a respins acţiunea ca lipsită de interes.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A..

Prin întâmpinare, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş (O.C.P.I.) a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin întâmpinare, B. arată că, prin transmisiunea creanţei către D., B. nu poate avea calitatea de parte în dosar, iar orice nemulţumiri şi critici legate de această cauză urmează a fi soluţionate între apelantă şi noul creditor, C. S.A.

Prin întâmpinare, C. S.A. a solicitat respingerea apelului, menţinerea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 180/A-COM din 17 mai 2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 602/14 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr. x/2021; a anulat sentinţa, în sensul că, a respins excepţia lipsei de interes şi a trimis cauza spre rejudecarea fondului aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2434 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2021, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 180/A-com din 17 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti sub nr. x/2021*.

Prin decizia nr. 176/A-com din 25 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 602 din 14.12.2022 a Tribunalului Specializat Argeş.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului, anularea sentinţei primei instanţe şi respingerea excepţiei lipsei de interes, precum şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul Specializat Argeş.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că decizia nu respectă exigenţa motivării şi garanţiile impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt în ceea ce priveşte folosul practic în formularea acţiunii.

Totodată, susţine că decizia este lapidar motivată, sens în care redă o serie de considerente ale instanţei de apel, care a concluzionat că sentinţa primei instanţe nu poate fi cenzurată.

Recurenta consideră că doar prin cenzurarea sentinţei, instanţa de apel se poate pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei acesteia.

În concluzie, raportat şi la faptul că celelalte considerente ale instanţei de apel sunt preluate din decizia de casare, susţine recurenta că motivarea instanţei de apel nu este suficientă şi lămuritoare pentru explicarea soluţiei de respingere a apelului, astfel că nu poate fi realizat controlul judiciar al deciziei recurate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta invocă faptul că decizia este pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1582 C. civ.

Astfel, recurenta arată că instanţa de apel a reţinut că debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului, fără să analizeze situaţia concretă, potrivit căreia recurenta este în imposibilitate obiectivă de a putea opune astfel de mijloace de apărare din cauza pasivităţii cesionarului.

Mai invocă şi faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere, în analiza interesului, faptul că reclamanta-recurentă a invocat în acţiune încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii la încheierea contractului de cesiune de creanţă.

Arată că nu a invocat ca motiv de nulitate absolută a contractului de cesiune faptul că s-a cesionat un portofoliu de creanţă, cum greşit au reţinut instanţa de casare şi de apel.

Nu în ultimul rând, susţine că a invocat ca motiv de nulitate neîndeplinirea condiţiilor de valabilitate prevăzute de art. 948 C. civ. de la 1864 - un obiect determinat, şi ale art. 1303 C. civ. de la 1864 - un preţ determinat sau determinabil, ceea ce atrage nulitatea contractului de cesiune.

În probaţiune, indică practica judiciară, respectiv decizia nr. 2940/2009 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

La 27 iunie 2024, intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia inadmisibilităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 20.08.2024, care a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în temeiul motivelor invocate şi a normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că decizia atacată este nemotivată, deoarece instanţa de apel nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză cu privire la folosul practic pe care reclamanta l-ar obţine din promovarea acţiunii.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Totodată, instanţa supremă notează că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiz Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la susţinerile recurentei legate de nemotivarea hotărârii recurate, Înalta Curte constată, din examinarea considerentelor deciziei civile recurate, că instanţa de apel a argumentat în fapt şi în drept soluţia de respingere a apelului declarat de reclamanta-recurentă, răspunzând criticilor de apel cu analiza cărora a fost învestită într-o manieră ce permite controlul judiciar în etapa superioară a recursului.

În acest context, instanţa supremă reţine că, în primă instanţă, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia lipsei de interes, invocată de intimata B. S.A. prin întâmpinare, şi a respins acţiunea ca lipsită de interes.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia nr. 180/17.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în primul ciclu procesual, instanţa de prim control judiciar anulând sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins excepţia lipsei de interes şi a trimis cauza spre rejudecarea fondului aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A. Prin decizia nr. 2434/21.11.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că este fondată critica ce vizează greşita apreciere a instanţei de apel asupra excepţiei lipsei de interes a reclamantei admisă de tribunal, fapt pentru care a admis recursul, a casat decizia pronunţată de instanţa de apel în primul ciclu procesual şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că, înţeles ca una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., interesul este folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim, născut, direct şi actual (art. 33 C. proc. civ.).

A reţinut instanţa de casare şi că, întrucât excepţia lipsei de interes a reclamantei (debitor cedat) în formularea cererii de chemare în judecată, a fost invocată în legătură cu capătul principal de cerere, respectiv constatare nulitate absolută parţială contract de cesiune de creanţă, trebuie avute în vedere textele legale care reglementează efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat, respectiv art. 1578 şi art. 1582 C. civ.. Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă că cesiunea de creanţă nu schimbă raportul juridic dintre cel care are calitatea de titular al creanţei şi debitorul cedat, acesta din urmă având posibilitatea de a invoca toate mijloacele de apărare legate de raportul iniţial, fără ca acest drept să fie limitat ca urmare a cesiunii creanţei în favoarea altei persoane.

Raportat la aceste consideraţii, Înalta Curte a constatat că justificarea interesului reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată reţinută de către instanţa de apel, în primul ciclu procesual, nu s-a făcut după o analiză riguroasă a dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ. prin raportare la efectele cesiunii de creanţă care se produc faţă de debitor în temeiul art. 1582 C. civ., text de lege care prevede că acesta poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului.

Înalta Curte a reţinut că, în analiza condiţiei interesului, în legătură cu capătul principal de cerere, respectiv constatare nulitate absolută parţială contract de cesiune de creanţă, instanţa trebuie să se raporteze la folosul practic, concret, pe care reclamanta îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare, în condiţiile în care, într-o eventuală admitere a cererii sale de chemare în judecată, situaţia sa juridică nu ar suferi modificări, aceasta păstrând în continuare calitatea de debitor, doar calitatea de creditor fiind diferită, cesionarul preluând creanţa în starea în care aceasta se găseşte la momentul cesiunii. Instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că, în măsura în care drepturile reclamantei decurgând din contractul încheiat cu creditorul iniţial ar fi fost afectate, aceasta ar fi avut posibilitatea de a le opune cesionarului, aşa cum impun dispoziţiile legale anterior menţionate.

În acest context s-a reţinut nelegalitatea deciziei recurate reflectată în modalitatea în care instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a interpretat noţiunea de interes ca şi condiţie de exercitare a acţiunii civile fără a se raporta la efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat, la faptul că acesta din urmă poate invoca în faţa titularului creanţei aceleaşi apărări pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului.

Potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", ceea ce presupune faptul că aceasta din urmă nu mai poate repune în discuţie respectivele chestiuni şi, cu atât mai puţin, nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs.

Aşadar, în rejudecare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, aceasta trebuia să analizeze justificarea interesului reclamantei, anume folosul practic, concret, pe care reclamanta îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare, prin raportare la efectele cesiunii de creanţă care se produc faţă de debitor în temeiul art. 1582 C. civ., text de lege care prevede că acesta poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului.

Procedând de o asemenea manieră, prin raportare la dezlegarea dată de instanţa de casare şi la argumentele reclamantei-apelante din memoriul de apel, referitoare la justificarea interesului în promovarea acţiunii, cu privire la care se susţine că, fiind în discuţie nulitatea absolută, aceasta poate fi promovată de orice persoană, instanţa de prim control judiciar a constatat că nu se poate reţine că reclamanta justifică interes în solicitarea nulităţii parţiale a contractului de cesiune prin aceea că nu este certă creanţa cesionată, în condiţiile în care cesiunea ar fi fost realizată pentru un portofoliu, fără identificarea fiecărei creanţe cedate şi fără punerea, anterioară, în executare a sentinţei civile nr. 5905/4.05.2016, modificată prin decizia civila nr. 4443/14.12.2016 (prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.1 alin. (2), (4).2 alin. (2), (4).3 din contractul de credit nr. x/31.05.2007 încheiat între părţi).

A mai reţinut instanţa de apel faptul că, de vreme ce pârâtele au invocat operarea cesiunii prin contractul autentificat sub nr. x/16.03.2016, rămâne fără relevanţă faptul că nu ar fi fost identificată concret creanţa rezultată din contractul încheiat cu reclamanta, iar modalitatea în care se realizează punerea în executare a soluţiei prin care s-a constatat caracterul abuziv al unor clauze nu poate viza nulitatea cesiunii şi nu determină concluzia asupra existenţei unui folos practic în privinţa reclamantei de a cere desfiinţarea contractului de cesiune.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a constatat că hotărârea primei instanţe nu se impune a fi cenzurată, aceasta fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) raportat la art. 33 C. proc. civ.

O atare dezlegare este corectă şi, reiterând că în jurisprudenţa sa constant s-a statuat că evaluarea motivării unei hotărâri nu se face din perspectiva dimensiunii ei cantitative, ci a celei calitative, Înalta Curte va verifica în continuare incidenţa celui de-al doilea motiv de recurs, în cadrul căruia recurenta a adus în dezbatere aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1582 C. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă se prevalează de o pretinsă aplicare greşită a art. 1582 C. civ., conform căruia debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului, însă, în realitate, critică eficienţa dispoziţiilor acestui articol, aducând în discuţie chestiuni de fapt, ce nu pot forma controlul instanţei de recurs.

În acest context, recurenta pretinde că instanţa de apel nu a observat că reclamanta-debitoare este în imposibilitate obiectivă de a putea opune astfel de mijloace de apărare din cauza pasivităţii cesionarului. Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă nu critică modalitatea de aplicare a acestor dispoziţii legale, ci, în realitate, este nemulţumită de faptul că instanţa de apel nu a reţinut corect situaţia de fapt în care se află recurenta-debitor în raport de cesionarul creanţei.

Or, aceste chestiuni de netemeinicie nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât rolul instanţei de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanţele devolutive.

De altfel, aceste argumente ale recurentei sunt formal invocate, de vreme ce, pe de o parte, modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1578 şi art. 1582 C. civ. s-a făcut prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, ale cărei dezlegări se impun şi prezentei instanţe de recurs, iar pe de altă parte, chiar recurenta-reclamantă recunoaşte că, în prezent, contractul de credit este în derulare, nefiind luată nicio măsură împotriva sa de către cesionar, pentru a fi cercetată, în concret, imposibilitatea invocării de către debitor a unor apărări sau excepţii în contra cesionarului.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Astfel, recursul nu se poate limita la o indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, însă recurenta nu a procedat în acest mod.

Din această perspectivă, Înalta Curte reaminteşte că doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt vor fi examinate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de netemeinicie, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, se reţine că recurenta invocă în mod formal şi faptul că instanţa de apel a reţinut un alt motiv de nulitate absolută a contractului de cesiune, decât cel invocat de recurenta-reclamantă, întrucât, aşa cum rezultă cu certitudine din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cesionarea unui portofoliu de creanţe şi drepturi accesorii, fără a fi descrisă fiecare creanţă în parte, reprezintă motivarea în fapt a temeiurilor de drept invocate de reclamantă în susţinerea excepţiei nulităţii parţiale a contractului de cesiune, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. de la 1864 - lipsa unui obiect determinat - şi ale art. 1303 C. civ. de la 1864 - lipsa unui preţ determinat sau determinabil.

Pe de altă parte, recurenta nu arată relevanţa acestei critici, cât timp instanţa de apel a reţinut deja că, pentru declanşarea unei proceduri judiciare, nu este suficientă invocarea unui motiv de nulitate absolută ci trebuie ca partea care o invocă să justifice un interes legitim, un folos practic, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 176/A-com din 25 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2024.