Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1540/2024 AI generated

Judicial liquidator's standing to sue for tort damages in bankruptcy; recusal of intermediate appellate orders from cassation

Case Number Decizia nr. 1540/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals and cross-appeals, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had rejected the plaintiff company's claim for damages on the merits and previously annulled the first-instance dismissal for lack of interest. The dispute involved a company in bankruptcy proceedings, represented by its judicial liquidator, seeking compensation from the Ministry of Finance and tax authorities for alleged damages caused by fiscal inspections and an assessment decision, with defendants arguing the action lacked procedural standing and the liquidator lacked the specific mandate to pursue such claims during insolvency. The Supreme Court determined that the judicial liquidator had a legitimate, personal, and actual interest in claiming damages to augment the bankruptcy estate for creditors, thereby satisfying the procedural conditions for action under the Code of Civil Procedure; regarding the merits, the Court found no unlawful act by the tax authorities' agents as their verification measures were legally compliant and any arguments regarding specific fiscal laws or the presumption of delivery were either new arguments barred in cassation or insufficiently substantiated, while procedural objections regarding the non-examination of certain exceptions by the first instance were barred because the defendants had not filed an incidental appeal against that specific ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 1373 C. civ, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 1385 alin. (4) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 85 alin. (7) din Legea nr. 85/2014; Judicial liquidator's standing to sue for tort damages in bankruptcy; recusal of intermediate appellate orders from cassation: Prin încheierile din 27.11.2020 şi 15.01.2021, tribunalul a respins excepţiile necompetenţei funcţionale şi inadmisibilităţii, fără a mai pune în discuţie şi excepţia prescripţiei, deoarece acţiunea reclamantei nu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi raportat la motivele de fapt expuse în cuprinsul acţiunii, a pus în discuţie, la termenul din 18.03.2022, incidenţa art. 1385 alin. (4) C. civ., reprezentantul reclamantei solicitând aplicarea acestui text.

Keywords

AI generated
judicial liquidator bankruptcy proceedings actions for damages insolvency compensation standing to appeal compensation for judicial errors

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 384/2023
Prin decizia civilă nr. 384/2023 - A din 5 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, în dosarul nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 26 august 2020 pe rolul Tribunalului Bihor – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C.I.I. B., a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 749.119 RON şi a dobânzii legale de la data introducerii acţiunii până la plata efectivă a debitului.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1373 C. civ., art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierile din 27.11.2020 şi 15.01.2021, tribunalul a respins excepţiile necompetenţei funcţionale şi inadmisibilităţii, fără a mai pune în discuţie şi excepţia prescripţiei, deoarece acţiunea reclamantei nu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi raportat la motivele de fapt expuse în cuprinsul acţiunii, a pus în discuţie, la termenul din 18.03.2022, incidenţa art. 1385 alin. (4) C. civ., reprezentantul reclamantei solicitând aplicarea acestui text.

De asemenea, reclamanta a modificat cuantumul pretenţiilor la suma de 947.615 RON, faţă de răspunsul expertului la obiecţiunile aduse raportului de expertiză contabilă, astfel cum s-a consemnat în încheierea din 18.03.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 12/LP din 19.01.2023, pronunţată de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, s-a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei hotărâri reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C.I.I. B., a declarat apel solicitând anularea sentinţei apelate şi evocarea fondului de către instanţa de apel, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive, astfel cum aceasta a fost precizată.

Prin decizia nr. 276 din 26.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 12 din 19.01.2023, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, pe care a anulat-o şi s-a fixat termen de judecată pentru evocarea fondului la data de 21.11.2023.

Prin decizia civilă nr. 384/2023 - A din 5 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice, şi, în urma rejudecării fondului cauzei, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

3. Împotriva deciziei intermediare nr. 276 din 26.09.2023, pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate.

Potrivit recurenţilor, decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) şi art. 33 C. proc. civ. şi art. art. 5 alin. (1) pct. 45, art. 64 şi art. 85 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei.

Sub acest aspect, recurenţii au susţinut că, ulterior deschiderii procedurii falimentului, societatea nu mai poate desfăşura decât activităţi specifice lichidării, or, prin prezenta acţiune nu se urmăreşte recuperarea unor creanţe deţinute în temeiul unor titluri de creanţă, ci se solicită plata unor sume cu titlu de despăgubiri ca urmare a unor acţiunii de verificare şi inspecţie întreprinse de organele fiscale competente.

În acest sens, se invocă dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 45 si art. 85 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora conducerea activităţii societăţii aflate în faliment revine integral lichidatorului judiciar, atribuţiile acestuia vizând exclusiv operaţiunile de lichidare a averii debitoarei în scopul declarat al legii de acoperire a pasivului şi anulare a actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor.

Or, recurenţii consideră că prezenta acţiune în pretenţii nu se înscrie în niciuna din acţiunile mai sus menţionate.

În continuare, recurenţii apreciază că lichidatorul judiciar nu justifică interesul debitoarei în promovarea acţiunii în pretenţii, în condiţiile în care scopul declarat al Legii nr. 85/2014 este cel expres prevăzut de art. 2, respectiv "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia".

Pe cale de consecinţă, în cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia interesului în promovarea acţiunii, demersul lichidatorului judiciar fiind efectuat cu depăşirea atribuţiilor prevăzute de lege.

Se arată că reclamanta nu a întreprins nicio acţiune legală în vederea continuării activităţii, respectiv a suspendării actelor administrative emise de pârâte, ci a solicitat insolvenţa fără a urmări reorganizarea activităţii. Mai mult, s-a menţionat că reclamanta a transferat activitatea către societatea C. S.R.L. şi din acest motiv nu se justifică interesul promovării prezentei acţiuni.

Recurenţii subliniază că reclamanta nu mai are nicio şansă de redresare după lichidarea activelor, procedura de faliment urmând a fi închisă, cu consecinţa radierii debitoarei din registrul comerţului.

În acord cu tribunalul, recurenţii susţin că singurele persoane care ar justifica un interes în formularea prezentei acţiuni sunt fie creditorii acesteia, care ar putea recupera creanţele, fie asociaţii care, în urma acoperirii integrale a pasivului, ar păstra sumele rămase, nedistribuite creditorilor.

4. Împotriva deciziei civile nr. 384/2023 - A din 05 decembrie 2023, reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 şi art. 1373 C. civ., art. 368 lit. j), art. 449 şi art. 491 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 72 şi art. 73 Codul de procedură fiscală şi art. 268 Codul fiscal.

În acest sens, recurenta-reclamantă a susţinut că prepuşii pârâtelor sunt răspunzători potrivit art. 368 lit. j), art. 491 şi art. 499 din O.U.G. nr. 57/2019 şi art. 30 din Convenţia CMR din 1956, întrucât în loc să aplice prezumţia legală a predării mărfii conform scrisorii de trăsură aceştia au emis decizia de impunere pentru suma de 7.193.392 RON, considerând că există suspiciune că marfa nu a fost livrată.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a constatat că nu există nicio faptă ilicită în sarcina prepuşilor pârâtelor, întrucât prin fapta reprezentanţilor DGRAF Oradea şi DGRFP Cluj s-a încălcat principiul instituit de Codul Administrativ potrivit căruia "în procesul de luare a deciziilor, funcţionarii publici au obligaţia să acţioneze conform prevederilor legale şi să îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial".

Sub aceste aspect, s-a arătat că reprezentanţii DGRAF Oradea şi DGRFP Cluj, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au "anulat" efectul legal al scrisorii de trăsură, respectiv faptul că marfa a fost predată destinatarului şi au obligat contribuitorul să achite TVA în suma de 7.193.392 RON în baza "suspiciunii" că marfa nu a părăsit ţara.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 22 alin. (2), art. 397 şi art. 425 C. proc. civ.

Din această perspectivă, recurenta a subliniat că temeiul juridic principal al acţiunii a fost cel al răspunderii comitentului pentru prepus, însă, în subsidiar, s-au invocat şi dispoziţiile speciale ale art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004.

Or, instanţa de apel s-a limitat la analiza incidenţei răspunderii civile delictuale, reţinând lipsa faptei ilicite, fără a analiza şi răspunderea specială potrivit art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004, invocată în subsidiar.

Sub acest aspect, recurenta solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analiza incidenţei în cauză şi a acestor dispoziţii legale.

5. Împotriva aceleiaşi decizii, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

În aprecierea recurentului, prin respingerea excepţiei calităţii procesuale pasive, instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 36 C. proc. civ., art. 1, art. 13 şi art. 15 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Potrivit interpretării instanţei, Ministerul Finanţelor are calitate procesuală pasivă deoarece structurile emitente ale actelor administrative contestate sunt în subordinea acestuia, or în H.G. nr. 520/2013 se prevede faptul ca aceste structuri subordonate au personalitate juridică.

Recurentul susţine că în cauză nu există identitate între subiectul pasiv al raportului juridic obligaţional şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. Obiectul cauzei îl reprezintă pretenţiile reclamantei ca urmare a întocmirii procesului-verbal de control nr. x din 29.02.2016 de către DRAF Oradea, aflată în subordinea ANAF.

Nu există niciun raport civil sau administrativ între reclamantă şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, întrucât nu este emis niciun act administrativ în sensul prevăzut de art. 1 si 2 din Legea contenciosului administrativ şi niciun alt act în temeiul legilor speciale, în baza cărora Ministerul Finanţelor reprezintă Statul Roman.

6. Intimata - pârâtă Administraţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare la recursul reclamantei A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi, totodată, recurs incident împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2023 şi a deciziei nr. 384 din data de 05 decembrie 2023, prin care a solicitat admiterea recursului, înlăturarea menţiunii eronate din încheierea dată în şedinţa publică din 21.11.2023, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenta susţine că prin încheierea din 15.01.2021, prima instanţă nu se putea pronunţa asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocate de pârâta ANAF din perspectiva dispoziţiilor art. 1373 C. civ., întrucât această excepţie a fost invocată ulterior, prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată de la 29.04.2022.

Mai arată recurenta că prin încheierea din 21.11.2023, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că tribunalul a soluţionat excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, prescripţiei dreptului material la acţiune şi necompetenţei funcţionale a instanţei la termenul de judecată din 15.01.2021, întrucât aceste excepţii au fost invocate în raport de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 544/2004 şi nu în raport de dispoziţiile art. 1385 alin. (4) şi art. 1373 C. civ., reţinute ca temei de tribunal la termenul din 15.03.2022.

Prin urmare, instanţa de apel, reţinând eronat soluţionarea excepţiilor invocate de ANAF în raport de dispoziţiile art. 1385 alin. (4) şi art. 1373 C. civ. de către tribunal, a evocat fondul şi a judecat cauza fără a se pronunţa asupra excepţiilor, cu încălcarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin care a invocat nulitatea recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la 14 februarie 2024, iar prin rezoluţia din 28 mai 2024 a fost acordat termen de soluţionare a recursurilor la 19 septembrie 2024.

Prin încheierea din 19 septembrie 2024, dată în dosarul nr. x/2020, aflat la poziţia nr. 4 din şedinţa publică, s-a dispus reunirea acestuia la prezentul dosar, aflat la poziţia nr. 3, întrucât recursurile vizează decizii pronunţate în aceeaşi cauză.

I. Instanţa supremă va analiza cu prioritate recursurile formulate împotriva deciziei intermediare nr. 276 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

A. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca împotriva deciziei intermediare nr. 276 din 26 septembrie 2023, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, prin decizia nr. 276 din 26 septembrie 2023, instanţa de prim control judiciar a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, pe care a anulat-o şi a fixat termen de judecată pentru evocarea fondului, pentru ca, ulterior, prin decizia civilă nr. 384 din 5 decembrie 2023, să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice şi, în urma rejudecării fondului cauzei, să respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Este de subliniat faptul că pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca, a declarat recurs, în nume propriu, doar împotriva deciziei intermediare, respectiv decizia nr. 276 din 26 septembrie 2023, nu şi a deciziei prin care instanţa de apel, evocând fondul, a respins cererea de chemare în judecată, respectiv a deciziei civile nr. 384 din 5 decembrie 2023.

Referitor la decizia intermediară, se observă că aceasta a fost pronunţată în condiţiile art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Astfel, decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, are doar menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei.

Atât timp cât cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, aceasta nu poate fi considerată soluţionată decât după pronunţarea deciziei asupra fondului procesului. Raţiunea pentru care s-a instituit principiul de a fi supuse căii extraordinare de atac a recursului numai hotărârile finale pe care le pronunţă instanţa de apel constă în necesitatea instituirii unui sistem de natură să asigure judecarea completă şi într-un timp rezonabil a cauzelor, fără fragmentarea cursului judecăţii.

Astfel, se impune concluzia că o atare cale de atac nu poate fi exercitată doar împotriva deciziei de anulare în tot sau în parte a procedurii finalizate prin sentinţa apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, întrucât, faţă de caracterul ei intermediar, aceasta nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii.

O atare soluţie este impusă şi de regula unicităţii de exercitare a căii de atac instituită prin art. 460 C. proc. civ., fiind de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât şi sub acest aspect prima hotărâre a instanţei de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanţa de control judiciar, în calea extraordinară a recursului, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.

De altfel, o atare interpretare a fost dată şi de către instanţa supremă prin decizia nr. 33 din 16 aprilie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-a anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea atacată, cu consecinţa reţinerii cauzei spre judecare.

Chiar dacă decizia este pronunţată cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) cu referire la art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ. din 1865, pentru identitate de raţiune, justeţea argumentelor şi similaritatea de dispoziţii procedurale, soluţia este aplicabilă şi sub imperiul actualului C. proc. civ.

Drept urmare, decizia intermediară nu va putea fi atacată cu recurs decât odată cu decizia prin care instanţa de apel se dezînvesteşte de solutionarea cauzei, după evocarea fondului.

Or, în cauză, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj – Napoca a declarat recurs doar împotriva deciziei intermediare, spre deosebire de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice, care au declarat recurs atât împotriva deciziei intermediare, cât şi împotriva celei prin care instanţa de apel, evocând fondul, a respins cererea de chemare în judecată.

Pentru considerente expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca împotriva deciziei civile nr. 276/2023- A din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

B. Înalta Curte, analizând decizia intermediară nr. 276 din 26 septembrie 2023, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice pentru următoarele considerente:

În esenţă, recurenţii-pârâţi critică argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea interesului reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată, invocând încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi (2) şi art. 33 C. proc. civ. şi art. 5 alin. (1) pct. 45, art. 64 şi art. 85 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei.

Având în vedere criticile relevate de recurenţii-pârâţi, acestea urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât sunt contestate regulile de procedură privind condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Se constată că, sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenţii-pârâţi invocă neregularităţi de ordin procedural legat de faptul că lichidatorul judiciar nu justifică interesul debitoarei în formularea acţiunii, în condiţiile în care prin prezenta cerere nu se urmăreşte recuperarea unor creanţe deţinute în temeiul unor titluri de creanţă, ci se solicită plata unor sume cu titlu de despăgubiri ca urmare a unor acţiunii de verificare şi inspecţie întreprinse de organele fiscale competente.

Se susţine că singurele persoane care ar justifica un interes în formularea acţiunii sunt fie creditorii înscrişi în tabelele întocmite în procedura insolvenţei, care şi-ar putea recupera creanţele, fie asociaţii care, în urma acoperirii pasivului, ar păstra sumele rămase nedistribuite.

Potrivit art. 32 C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes", iar conform art. 33 teza I "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Prin interes, ca o condiţie a exercitării acţiunii civile, se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă. Interesul poate fi material, atunci când se urmăreşte obţinerea unui folos material sau moral, în situaţia în care se urmăreşte obţinerea unei satisfacţii de ordin nepatrimonial.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca la plata sumei de 947.615 RON, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin intrarea societăţii în insolvenţă în urma controlului efectuat de prepuşii pârâţilor, precum şi a dobânzii legale aferente, calculate de la data introducerii acţiunii până la plata efectivă a debitului.

Prin urmare, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere delictuală a comitenţilor pentru faptele săvârşite de prepuşii săi în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, potrivit art. 1373 C. civ.

Instanţa supremă constată că folosul practic urmărit de reclamantă în promovarea cererii de chemare în judecată constă în obţinerea unor despăgubiri materiale pentru repararea unui pretins prejudiciu cauzat acesteia urmare a efectuării unui control fiscal şi al emiterii deciziei de impunere.

În acest context, se reţine că interesul este determinat, folosul practic urmărit de reclamantă fiind concret, cuantificat la o sumă fixă de bani, respectiv la suma de 947.615 RON.

De asemenea, interesul este legitim, deoarece nu contravine legii sau bunelor moravuri şi este personal, întrucât o vizează pe reclamantă, care prin recuperarea pretinsului prejudiciu ar putea achita datoriile şi creanţele din procedura insolvenţei, în acord cu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 85/2014.

Totodată, interesul reclamantei în promovarea acţiunii este născut şi actual, deoarece exista la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Drept urmare, Înalta Curte constată că în mod just instanţa de apel a reţinut că interesul reclamantei în promovarea acţiunii este evident în condiţiile în care pretinsul prejudiciu s-ar fi produs în propriul patrimoniu.

Critica recurenţilor - pârâţi întemeiată pe atribuţiile lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenţei, nu este întemeiată, întrucât porneşte de la o permisă greşită, aceea că lichidatorul poate formula doar cereri în recuperarea creanţelor pentru care există titluri de creanţă, în realitate acesta putând acţiona şi pentru recuperarea unor pretinse prejudicii, conform art. 64 lit. g) din Legea nr. 85/2014.

În egală măsură, nu se poate reţine că persoanele care ar justifica un interes în formularea acţiunii ar fi creditorii înscrişi în tabelele întocmite în procedura insolvenţei şi asociaţii reclamantei, în condiţiile în care prejudiciul ce se solicită a fi reparat în prezenta cauză se pretinde a fi fost produs în patrimoniul societăţii reclamante.

Pentru considerente expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 276/2023- A din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

II. A. Înalta Curte, analizând recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 384/2023 - A din 05 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia lipsei de interes a recursului pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul ca fiind lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Art. 32 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes, iar conform art. 33 teza întâi din acelaşi cod "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Înalta Curte reţine că excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, iar interesul, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mişcare a acţiunii civile, în oricare dintre formele sale de manifestare, respectiv cerere de chemare în judecată, căi de atac ordinare sau extraordinare.

Interesul procesual este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, în timp ce apelul şi/sau recursul sunt forme de manifestare ale acţiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac şi se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmăreşte protecţia unui drept subiectiv ori a unui interes legitim şi pentru a căror realizare recurgerea la instanţă este obligatorie.

Existenţa interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci şi în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia.

Ca atare, interesul procesual determinat, legitim, personal, născut şi actual este o condiţie de exerciţiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, aşadar, şi în recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes.

Or, în cauză, în apel, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi, în urma evocării fondului cauzei ca urmare a deciziei civile nr. 276 din 26.09.2023, prin care s-a admis apelul reclamantei, anulându-se cu reţinere sentinţa atacată, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată.

Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs prin care a solicitat casarea deciziei doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.

Or, astfel cum se reţine constant în doctrină, pârâtul ar avea interesul să formuleze recurs dacă a căzut şi el, parţial, în pretenţii. Dacă soluţia din apel îi este favorabilă, cum e situaţia de faţă, în care a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată, pârâtul poate formula întâmpinare, prin care să solicite instanţei de recurs să menţină hotărârea atacată sau, cel mult, recurs incident.

Pârâtul nu justifică un interes în promovarea unui recurs principal, prin care să ceară respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi nu ca neîntemeiată, având în vedere că soluţionarea pe fond a acţiunii prin respingerea ca neîntemeiată îi este favorabilă.

Mai trebuie subliniat faptul că puterea de lucru judecat nu se raportează la modul de soluţionare a unei excepţii, ci la judecarea fondului cauzei, aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat constând în aceea că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu.

Acesta este motivul pentru care pârâtul nu are niciun folos practic să formuleze recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca lipsit de interes recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice declarat împotriva deciziei civile nr. 384/2023 - A din 5 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

B. Înalta Curte, în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul reclamantei A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 384/2023 - A din 2 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă. pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea regulilor de procedură privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului prevăzut la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea cauzei conform art. 397 din acelaşi cod şi conţinutul hotărârii potrivit art. 425 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel s-a limitat la analiza incidenţei răspunderii civile delictuale, fără a analiza şi răspunderea specială, invocată în subsidiar, potrivit art. 8 şi 19 din Legea 554/2004.

Verificând actele din dosar, instanţa supremă constată că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere delictuală a comitenţilor pentru faptele săvârşite de prepuşii săi în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, potrivit art. 1373 C. civ.

Deşi reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, în motivarea cererii a susţinut că acţiunea nu este fundamentată pe aceste dispoziţii, ci pe cele privind răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru faptele prepusului.

Totodată, se reţine că prin încheierea de la termenul de judecată din 18 martie 2022, în ceea ce priveşte temeiul de drept, tribunalul a constatat că a fost invocat art. 1373 C. civ. şi a pus în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 1385 alin. (4) C. civ., avocatul reclamantei solicitând aplicarea acestor dispoziţii, în acelaşi sens fiind şi concluziile scrise depuse de aceasta.

Drept urmare, acţiunea în răspunderea pârâtelor, precizată ulterior, nu a fost întemeiată pe dispoziţiile speciale prevăzute la art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004, cum susţine recurenta, astfel că, în rejudecarea fondului, Instanţa de apel a analizat în mod corect condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv ale răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor, prevăzute de art. 1373 C. civ., cu respectarea limitelor învestirii instanţei.

Aşadar, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 alin. (2), art. 397 şi art. 425 C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. nefiind întemeiat.

În egală măsură, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiat.

Subsumat acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 şi art. 1373 C. civ., art. 368 lit. j), art. 449 şi art. 491din O.U.G. nr. 57/2019, art. 72 şi art. 73 Codul de procedură fiscală şi art. 268 Codul fiscal, prin raportare la concluzia instanţei privind neîndeplinirea primei condiţii a răspunderii civile delictuale a comitentului pentru prepusul său, respectiv săvârşirea de către acesta a unei fapte ilicite.

În acest sens, recurenta-reclamantă a susţinut că prepuşii pârâtelor sunt răspunzători potrivit art. 368 lit. j), art. 491 şi art. 499 din O.U.G. nr. 57/2019 şi art. 30 din Convenţia CMR din 1956, întrucât nu au aplicat prezumţia legală a predării mărfii conform scrisorii de trăsură şi au emis decizia de impunere pentru suma de 7.193.392 RON, considerând că există suspiciunea că marfa nu a fost livrată.

Verificând decizia recurată, se reţine că instanţa de prim control judiciar, analizând condiţiile răspunderii civile delictuale a comitentului pentru prepusul său, prevăzute de art. 1373 C. civ., a constatat că, deşi reclamanta nu a arătat în ce constă fapta ilicită a prepuşilor pârâtei, respectiv nu a indicat dispoziţiile legale încălcate de aceştia în efectuarea controlului fiscal şi al emiterii actelor fiscale, din probatoriul administrat în cauză nu se poate reţine în sarcina prepuşilor pârâtei săvârşirea unei fapte ilicite sau a unui abuz de drept.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că prepuşii pârâtelor nu au acţionat abuziv, ci au efectuat verificări pentru a stabili realitatea tranzacţiilor, inclusiv în ţara de destinaţie a mărfurilor în baza Regulamentului UE nr. 904/2010 şi având în vedere că administratorul reclamantei nu a putut prezenta documente justificative ale efectuării transportului sau explicaţii plauzibile, raportat şi la faptul că autorităţile competente din Slovacia nu au confirmat efectuarea livrărilor intracomunitare, au considerat că livrările intracomunitare sunt fictive, scopul reclamantei fiind acela de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată.

În continuare, s-a reţinut că acţiunea de control şi de emitere a deciziei de impunere a fost în conformitate cu dispoziţiile legale, chiar dacă prin soluţionarea ulterioară a plângerii penale s-a stabilit că livrările intracomunitare nu sunt fictive, întrucât la această concluzie s-a ajuns în urma administrării unui probatoriu complex şi a unor documente justificative prezentate de către reclamantă, pe care organele de control fiscale nu le-au avut la dispoziţie.

Criticile recurentei, prin care se combat concluziile instanţei de apel, în sensul inexistenţei unei fapte ilicite săvârşite de prepuşii intimatelor, întemeiate pe probatoriul administrat, constituie critici de netemeinicie care nu pot face obiectul verificării în recurs, raportat la limitele în care se exercită această cale de atac, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Suplimentar, se constată că argumentele invocate în dovedirea existenţei faptei ilicite imputate prepuşilor intimatelor, în sensul că aceasta constă în neaplicarea de către persoanele respective a prezumţiei de livrare a mărfii, constituie aspecte invocate direct în recurs, care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată, astfel că depăşesc cadrul procesual fixat în prezenta cauză.

Prin urmare, nu se poate reţine critica privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 368 lit. j), art. 491 şi art. 499 din O.U.G. nr. 57/2019 şi art. 30 din Convenţia CMR din 1956, nu va fi analizată.

În ce priveşte pretinsa încălcare sau aplicare greşită a dispoziţiilor art. 72 şi art. 73 Codul de procedură fiscală şi art. 268 Codul fiscal de către instanţa de apel, Înlta Curte arată că nu va fi analizată, întrucât nu a fost relevată în concret modalitatea în care instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit aceste prevederi legale, autoarea recursului rezumându-se a le invoca în mod formal.

Astfel, nefiind încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile legale invocate de recurenta-reclamantă, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 384/2023 - A din 05 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

C. Înalta Curte, în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 21.11.2023 şi a deciziei civile nr. 384/2023 - A din 05 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

În motivare, recurenta-pârâta susţine, în esenţă, că fiind admis apelul şi evocat fondul, în mod greşit instanţa de apel nu a analizat excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, prescripţiei dreptului material la acţiune şi necompetenţei funcţionale a instanţei, în raport de dispoziţiile art. 1385 alin. (4) şi art. 1373 C. civ., invocate prin concluziile scrise depuse la 28 aprilie 2022, în faţa primei instanţe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin încheierea din 15.01.2021, pronunţată de prima instanţă, s-au soluţionat excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei acţiunii. De asemenea, prin încheierea din 18.03.2022, tribunalul a luat act de precizarea temeiului acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 1385 alin. (4) şi art. 1373 C. civ.

Faţă de temeiul de drept al acţiunii, astfel cum a fost precizat, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat la 28 aprilie 2022 excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, prescripţiei dreptului material la acţiune şi necompetenţei funcţionale a instanţei.

Tribunalul a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fără a se pronunţa şi asupra excepţiilor arătate, care se impunea a fi fost analizate cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, neregularitatea procedurală decurgând din nesocotirea dispoziţiilor menţionate s-a produs în faţa primei instanţe.

Cu toate acestea, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a declarat apel incident împotriva soluţiei primei instanţe, prin care să critice această omisiune, astfel încât aceasta nu mai poate invoca în recurs neregularităţi decurgând din încălcarea normelor procesuale referitoare la procedura de soluţionare a excepţiilor, chiar dacă aprecierile instanţei de apel, în sensul că excepţiile ar fi fost soluţionate de prima instanţă, sunt greşite, întrucât se opune prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 21.11.2023 şi a deciziei civile nr. 384/2023 - A din 5 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul reclamantei A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. şi ca lipsit de interes recursul pârâtei Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ambele declarate împotriva deciziei civile nr. 384/2023 - A din 5 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 21.11.2023 şi deciziei civile nr. 384/2023 - A din 5 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge, ca nefondate, recursurile pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi, ca inadmisibil, recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, declarate împotriva deciziei civile nr. 276/2023- A din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.