Inadmissibility of cassation against appellate suspension of insurance company bankruptcy opening under special insolvency law

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin sentinţa civilă nr. 2920 din 9 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a dispus, printre altele, admiterea cererii formulate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei A. S.A.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea A. S.A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2023/a2, iar la 23 iunie 2023 a formulat cerere de suspendare a executării provizorii a hotărârii, cauza fiind înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2023.

Prin încheierea nr. 60/2023 din 2 octombrie 2023, instanţa de apel a respins cererea petentei A. S.A. privind suspendarea executării sentinţei civile nr. 2920 din 9 iunie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă, în dosarul nr. x/2023, fiindu-i restituită cauţiunea în sumă de 1000 RON, consemnată prin recipisa nr. x/20.06.2023, eliberată de B. S.A.

3. Împotriva acestei încheieri petenta A. S.A. a formulat recurs, precizând că va depune motivele de casare după comunicarea hotărârii atacate, fiind întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 450 alin. (3) raportat la art. 719 alin. (6) C. proc. civ.

La 13 februarie 2024, recurenta a depus memoriul de recurs, prin care a solicitat casarea în tot a încheierii atacate şi admiterea cererii de suspendare a executării provizorii, cu consecinţa suspendării sentinţei prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, până la soluţionarea apelului declarat împotriva aceleiaşi hotărâri.

Cu titlu prealabil, recurenta a precizat că motivele de recurs sunt depuse cu respectarea termenului legal, conform art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea principiului prevăzut de art. 5 C. proc. civ. şi a art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât refuzul instanţei de a analiza motivele de fapt şi de drept pe care le-a invocat reprezintă o denegare de dreptate.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la pct. 6 de la alin. (1) al art. 488 din acelaşi cod, recurenta a considerat că încheierea atacată nu cuprinde motivele în baza cărora s-au respins argumentele acesteia privind necesitatea măsurii suspendării, făcând, totodată, trimitere la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţa motivării hotărârilor judecătoreşti din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susţinut că încheierea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor privind falimentul societăţilor de asigurări din Legea nr. 85/2014, în special a dispoziţiilor art. 262 din acest act normativ.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat două întâmpinări, prin care a invocat excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului recurentei şi a netimbrării cererii de recurs, solicitând, în principal, anularea cererii de recurs pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 486 alin. (3) şi art. 489 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune măsura suspendării executării provizorii solicitată de partea adversă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 490 alin. (1) coroborat cu art. 4711 alin. (3) şi următoarele C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii atacate, reţine următoarele:

În cauză, recursul are ca obiect încheierea nr. 60/2023 din 2 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă cererea petentei A. S.A. privind suspendarea executării sentinţei de deschidere a procedurii falimentului pronunţate de judecătorul-sindic, urmare a retragerii autorizaţiei de funcţionare.

Dispoziţiile art. 256 privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare din Legea nr. 85/2014 prevăd că hotărârile judecătorului sindic pot fi atacate numai cu apel.

Apelul se judecă de către curtea de apel cu celeritate şi precădere, dispoziţiile art. 43 şi art. 44 din lege fiind aplicabile în mod corespunzător, cu derogările prevăzute în capitolul privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare.

Potrivit art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 24/2000 "caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia circumstanţiat la anumite categorii de situaţii şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie, iar o reglementare este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite".

Expresie a principiului celerităţii procedurii falimentului, hotărârile judecătorului sindic au caracter executoriu ope legis. Prin alin. (4) al art. 43 din Legea nr. 85/2014, la care se face trimitere prin art. 256, este consacrată o excepţie de la prescripţiile judecăţii apelului, fiind interzis instanţei de apel să suspende executarea hotărârilor judecătorului sindic.

Alin. (5) al art. 43 prevede, într-o enumerare limitativă, anumite cazuri în care curtea de apel poate dispune, totuşi, suspendarea hotărârii apelate, printre acestea numărându-se şi hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, deci şi hotărârea pronunţată în temeiul art. 262 din lege, care a fost apelată în cauză.

Se observă că legiuitorul nu a prevăzut atacarea separat cu recurs, la Înalta Curte, a hotărârii curţii de apel pronunţate asupra cererii de suspendare a executării sentinţei apelate, încheierea pronunţată fiind definitivă în temeiul singurei dispoziţii normative de la art. 43 alin. (1) teza a II-a din lege.

În procesul de decelare a voinţei legiuitorului se impune observaţia că nu există niciun indiciu în conţinutul art. 43 din legea insolvenţei care să susţină o altă interpretare.

Art. 450 C. proc. civ. reglementează suspendarea executării hotărârilor de primă instanţă care pot fi puse în executare vremelnic, chiar dacă sunt susceptibile de apel.

Analiza semantică a terminologiei folosite de legiuitor evidenţiază că, spre deosebire de dispoziţiile de drept comun ale art. 450 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează procedura suspendării executării hotărârii apelate şi în care se prevede că suspendarea "se judecă" de către instanţa de apel, art. 43 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 prevede expres hotărârile care "pot fi suspendate de instanţa de apel", formulare ce exclude intervenţia unei instanţe de control judiciar, la alin. (1) teza a II-a al aceluiaşi text legal prevăzându-se că hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Din perspectivă istorică, reglementarea de drept comun anterioară, corespunzătoare intrării în vigoare a noii legi a insolvenţei la 28 iunie 2014, a art. 450 alin. (3) din C. proc. civ., prevedea că încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Modificarea adusă art. 450 alin. (3) prin Legea nr. 310/2018 - în sensul că fiind aplicabile în completare dispoziţiile art. 719 alin. (6) C. proc. civ. de la suspendarea executării în cadrul contestaţiei la executare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 17/2017, încheierea curţii de apel poate fi atacată cu recurs - nu conduce la o altă concluzie privind admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac, având în vedere particularitatea reglementării procedurii de faliment.

Este adevărat că reglementarea apelului drept singura cale de atac pentru hotărârile pronunţate în aplicarea legii insolvenţei nu exclude teoretic posibilitatea căii de atac a recursului, de pildă în ipotezele prevăzute de art. 53 alin. (1), art. 414 alin. (1) sau art. 421 alin. (2) C. proc. civ., pentru rezolvarea punctuală a acestor incidente procedurale privind respingerea cererii de recuzare, suspendarea judecăţii procesului ori perimarea, justificat de însăşi necesitatea eficienţei procedurii, principiu consacrat de art. 4 pct. 3 din Legea nr. 85/2014.

Se observă însă că hotărârile judecătorului sindic care pot fi suspendate de către instanţa de apel sunt toate pronunţate în soluţionarea cererilor principale din procedură, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 45 alin. (1) care se completează cu art. 257 din lege.

Deschiderea procedurii falimentului societăţii de asigurare determină producerea efectelor procedurale şi substanţiale prevăzute de art. 262 şi următoarele din lege, caracterul executoriu al hotărârii pronunţate fiind un atribut esenţial, determinat de urgenţa procedurii.

Prevederile legii insolvenţei se bazează pe principiul asigurării celerităţii, dar şi previzibilităţii procedurii, regimul căilor de atac fiind unul derogatoriu de la dreptul comun.

Legiuitorul a reglementat distinct şi instituţia organelor care aplică procedura insolvenţei, între care se regăsesc instanţele judecătoreşti, precum şi regulile după care se călăuzesc în această procedură, punându-se accent pe continuitatea completului de judecată pe întreg parcursul procedurii, atât la prima instanţă, cât şi în calea de atac.

Din interpretarea art. 256 şi art. 43 din lege rezultă că nu toate instanţele participă la aplicarea procedurii, ci tribunalul (instanţă de fond) şi curtea de apel (instanţă de apel), deci nu şi instanţa supremă.

Art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că: "Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres".

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor de drept comun ale art. 450 alin. (3) C. proc. civ., în absenţa unei modificări ori completări a dispoziţiilor din actul normativ special privind procedura insolvenţei, nu poate conduce la concluzia unei extinderi implicite a competenţei de atribuţiune a instanţei supreme, sub aspectul îndrituirii de a examina, chiar şi sumar, la nivelul aparenţei, temeinicia apelului privind falimentul societăţii de asigurare şi de a dispune suspendarea hotărârii pronunţate de judecătorul sindic.

Atribuţiile pe care legea le prevede pentru fiecare dintre participanţii la procedură sunt de competenţă exclusivă, ele neputând fi îndeplinite de un alt participant la procedură.

Art. 342 prevede că dispoziţiile din lege se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ.

Prin urmare, se desprinde concluzia că nu se aplică în mod necesar toate normele din C. proc. civ., fiind necesară decelarea intenţiei legiuitorului în elaborarea normei speciale şi care se desprinde din contextul legislativ.

Or, pentru determinarea contextului în care se interpretează norma este esenţială observaţia că în toate situaţiile scopul urmărit a fost parcurgerea unei proceduri cât mai rapide, de luare a măsurii suspendării executării până la soluţionarea căii de atac exclusiv de către instanţa de apel, astfel cum rezultă din interpretarea literală a textului legal, imposibilitatea exercitării şi a căii de atac a recursului corespunzând caracterului urgent al procedurii insolvenţei.

Această soluţie decurge din interpretarea permisă instanţei expres prin dispoziţiile citate anterior.

Interpretarea contrară ar fi de natură să conducă la o prelungire inutilă a procesului, calea de atac a recursului riscând în mod previzibil să rămână fără interes, urmare a soluţionării cu celeritate a apelului.

Şi în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale (v. Decizia nr. 162 din 21 martie 2024 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 957 din 24 septembrie 2024) se reţin următoarele: "De altfel, acolo unde a considerat necesar legiuitorul a prevăzut că dispoziţiile Legii nr. 85/2014 se completează, în măsura în care nu contravin cu cele ale C. proc. civ. şi ale C. civ., însă în ceea ce priveşte căile de atac, pe acestea le-a configurat în mod distinct faţă de normele de drept comun".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva încheierii nr. 60/2023 din 2 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva încheierii nr. 60/2023 din 2 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.