Contractual liability for foreign labor agency services: nullity of appeal for failure to develop specific grounds of illegality under limited cassation motives.

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 14 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C., a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumelor de 58.000 euro reprezentând despăgubiri, daune-interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale şi întârzierea în livrarea, vânzarea imobilelor construite, la termen, către viitorii proprietari, termenul limită fiind data de 31.12.2019, 56.590,5 dolari reprezentând cheltuieli de aducere în România a unui număr de 31 de muncitori de origine vietnameză şi care au părăsit la locul de muncă înainte de perioada contractuală de 2 ani, 19.135 dolari sau echivalentul în RON, la cursul BNR din ziua pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea biletelor de avion achitate de reclamantă pentru un număr de 43 de muncitori, pentru zborul de întoarcere în Vietnam, 11.502,5 dolari, reprezentând 50% din contravaloarea biletelor de avion achitate de reclamantă pentru un număr de 43 de muncitori, pentru zborul de venire în România, 1.623,25 dolari, reprezentând 50% din valoarea cheltuielilor de traducere şi taxa plătită Ministerului Educaţiei şl învăţământului, pentru un număr de 43 de muncitori.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 12.820 RON, reprezentând cheltuieli avansate de reclamantă pentru întocmirea documentaţiei de muncă aferente unui număr de 10 muncitori vietnamezi, care nu au mai fost aduşi în România şi de serviciile cărora reclamanta nu a beneficiat nicio zi, şi a sumei de 15.802,5 dolari, reprezentând 50% din valoarea comisionului plătit către pârâtă, pentru un număr de 43 de muncitori.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta C. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea cererii reclamantei ca nefondată şi obligarea acesteia la plata sumei de 45.556 dolari reprezentând contravaloarea facturii nr. x/2019/C./16.12.2019, care include salariile neachitate pentru luna noiembrie pentru cei 43 de lucrători, în valoare de 23.131,00 dolari, comisionul în valoare de 1.075,00 dolari, reprezentând comisionul lunar de administrare a personalului detaşat de 25 dolari/lună pentru fiecare persoană detaşată, contravaloarea concediilor de odihnă pentru 1 an contractual pentru cele 43 de persoane detaşate în valoare de 19.350,00 dolari, formula de calcul fiind 43 persoane x 450 dolari reprezentând suma de concedii agreată pentru un număr de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână la 450 dolari pe lună.

Prin sentinţa nr. 956/2020 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta B. S.R.L. şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2587/11.12.2020 din 11 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, constatând, totodată, ivit conflictul negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 612 din 11 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind reînregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2020*.

Prin sentinţa nr. 372 din 9 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C., ca neîntemeiată, şi s-a admis în parte cererea reconvenţională, reclamanta-pârâtă fiind obligată la plata sumei de 24.206 dolari, echivalent în RON la cursul de schimb BNR de la data efectuării plăţii, către pârâta reclamantă C..

Totodată, s-au respins în rest pretenţiile pârâtei reclamante C..

De asemenea, reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată astfel: suma de 11.581,44 RON către pârâta B. reprezentând onorariu apărător, respectiv sumele de 12.155 RON reprezentând onorariu apărător şi 3.026 RON taxă judiciară de timbru aferente cererii reconvenţionale în măsura pretenţiilor admise către pârâta reclamantă C..

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin încheierea din 3 iulie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a repus cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului, respectiv efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, având ca teză probatorie evaluarea eventualului prejudiciu solicitat de apelanta reclamantă, fiind fixat termen de judecată la 12 octombrie 2023, cu citarea părţilor.

Prin decizia nr. 331 din 19 octombrie 2023 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., aceasta fiind obligată să plătească intimatei-pârâte C. suma de 5.915 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 3 iulie 2023 reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea istoricului litigiului, recurenta, reiterând motivele invocate în apel, a reluat susţinerea privind necorelarea situaţiei de fapt, inclusiv prin probatoriul administrat, cu modalitatea şi ordinea în care au fost încheiate contractele interdependente de prestări servicii cu pârâtele.

După expunerea contextului în care a fost încheiat contractul de consultanţă şi prestări servicii cu intimata-pârâtă B. S.R.L., recurenta-reclamantă a redat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticând considerentul deciziei atacate privind inexistenţa unei clauze contractuale care să prevadă în mod expres obligaţia intimatei-pârâte B. S.R.L. de a pune la dispoziţia reclamantei un anumit număr de muncitori.

Recurenta a adăugat că, în realitate, inexistenţa unei asemenea clauze nu are nicio legătură cu pretenţia din petitul nr. 3 al cererii de chemare în judecată privind cei 10 muncitori vietnamezi, pentru care a fost plătit preţul contractului, fără a se mai opera nicio formă de angajare, sens în care a invocat prevederile art. 4 din contractul încheiat între părţi.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta a arătat că, în urma reanalizării probelor administrate în cauză, instanţa de recurs va constata faptul că scopul contractului de prestări servicii încheiat între cele două părţi nu a fost realizat, prin raportare la obligaţia de diligenţă a societăţii B. S.R.L. şi la reprezentarea pe care aceasta o avea în legătură cu perioada de 2 ani în care trebuia să presteze activitatea la care s-a obligat.

În privinţa încheierii din 3 iulie 2023, recurenta a criticat soluţia instanţei de apel de respingere a probei cu expertiză financiar-contabilă, arătând că a fost lipsită de un mijloc de probă esenţial pentru apărarea şi dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reluat în totalitate criticile formulate în apel referitoare la data încheierii contractului de prestări servicii cu intimata-pârâtă C., obiectul, cauza şi durata contractului.

În legătură cu pretenţiile solicitate, a evocat dispoziţiile art. 1.350 alin. (1)-(3) C. civ. argumentând că existenţa faptei prejudiciabile prin care o parte nu îşi respectă obligaţiile contractuale constituie un temei suficient pentru partea lezată de a solicita repararea prejudiciului suferit.

Recurenta a criticat concluzia instanţelor de fond care au reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii solidare, arătând că din situaţia de fapt rezultă o altă realitate juridică, intimatele neavând calitatea de terţi între acestea şi oricum răspunderea contractuală poate fi atrasă în raport cu obligaţia asumată şi contribuţia fiecărei intimate.

În continuare, a expus evenimentele desfăşurate după încheierea contractelor care au condus la achitarea în plus a sumei de 12.820 RON, care nu a fost restituită, criticând considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel privind interpretarea clauzelor contractuale referitoare la partea căreia îi revenea obligaţia de a pune la dispoziţie un anumit număr de muncitori, de îndeplinirea căreia era strâns legată obligaţia de plată, şi de a suporta riscul plecării sau neaducerii acestor muncitori pe teritoriul României.

În privinţa contractului încheiat cu intimata-pârâtă C., au fost invocate prevederile art. 3.5 lit. c), 3.6 şi 3.7 din contract, criticându-se considerentele instanţei de apel referitoare la muncitorii care au părăsit locul de muncă şi la obligaţia intimatei de restituire a unui procent de 50% din sumele avansate, apreciind că se impunea analiza clauzei prevăzute la art. 3.6 din contract.

Referitor la obligaţia de înlocuire a personalului care a părăsit teritoriul României, evocând prevederile art. 5 pct. 6 şi 8 din contractul încheiat cu intimata-pârâtă B. S.R.L., s-a argumentat că obligaţia de înlocuire a lucrătorilor nu a fost realizată, nefiind suficientă identificarea altor persoane pentru a se considera îndeplinită această obligaţie.

Cât priveşte cererea reconvenţională, s-a criticat considerentul reţinut de instanţa de apel privind îndeplinirea condiţiei exigibilităţii creanţei pretinse, în condiţiile în care pretenţiile intimatei C. nu au fost însuşite de recurentă.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 3 iulie 2024, intimata-pârâtă a susţinut că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este lipsit de obiect, întrucât la acel termen de judecată nu s-a respins proba cu expertiză contabilă, în condiţiile în care nici nu fusese solicitată până la acea dată.

5. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinări, reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidenţa unui motiv de recurs trebuie argumentată în mod concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanţa a cărei hotărâre este atacată.

În cauză, recursul a fost întemeiat formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existenţa unor argumente străine de natura cauzei, recurenta-reclamantă limitându-se să reitereze situaţia de fapt stabilită în urma administrării probelor, pe baza căreia au fost interpretate clauzele contractuale, şi să critice soluţia de respingere a probei cu expertiză financiar-contabilă.

Cu privire la situaţia de fapt, Înalta Curte reaminteşte că în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

Or, argumentele subsumate acestui motiv de casare, vizează tocmai netemeinicia hotărârii atacate şi nu au aptitudinea de a determina atât în privinţa încheierii cât şi a deciziei recurate examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fiind depăşite limitele stabilite prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel, neexistând o corespondenţă între considerentele reţinute prin decizia atacată şi criticile formulate în recurs, recurenta-reclamantă încercând, de fapt, să provoace încă o analiză devolutivă a pretenţiilor sale.

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a redat ad litteram motivele invocate în apel privind aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 1.350 C. civ., fiind reluată situaţia de fapt care a condus la modul de interpretare a prevederilor contractuale, despre care se afirmă în continuare că au fost interpretate greşit.

Pe baza situaţiei de fapt stabilite în cauză, prima instanţă de control judiciar a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 1.350, art. 1.443 şi ale art. 1.445 C. civ. răspunderea contractuală a intimatelor-pârâte nu este solidară, că nu există o clauză contractuală care să oblige intimata-pârâtă B. S.R.L. de a pune la dispoziţie un anumit număr de muncitori, nefiind dovedită plata sumei de 12.820 RON pretinse în cauză, confirmând, totodată, raţionamentul primei instanţe care a justificat admiterea în parte a cererii reconvenţionale formulate de pârâta-reclamantă C..

În acest context, Înalta Curte constată că motivele pentru care reclamanta a chemat pârâtele în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanţa de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat.

De asemenea, reiterarea aceloraşi motive de apel nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În consecinţă, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în concret la considerentele instanţei de apel, să le combată şi să dezvolte un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiţie neîndeplinită în cauză.

Contrar exigenţelor impuse de lege, în cauză nu sunt criticate considerentele instanţei de apel şi nu sunt indicate motivele punctuale pentru care hotărârea atacată este contrară legii, neexistând o corespondenţă între susţinerile reclamantei şi motivarea instanţei de apel.

Dimpotrivă, recurenta, reiterând susţinerile din etapa procesuală anterioară, ignoră existenţa judecăţii anterioare şi decizia recurată, făcând abstracţie, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului.

Devine astfel incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, situaţie în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 3 iulie 2023 şi a deciziei nr. 331 din 19 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 3 iulie 2023 şi a deciziei nr. 331 din 19 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.