Contract nullity appeal annulled for failure to substantiate cassation grounds; judicial costs imposed on appellant

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat în principal, nulitatea absolută a contractului nr. x din 20 ianuarie 2021 şi, în subsidiar, nulitatea relativă a contractului x/2021.

Prin sentinţa nr. 57 din 4 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei şi, în principal constatarea nulităţii absolute a contractului nr. x din 20 ianuarie 2021, iar în subsidiar, anularea contractului.

Prin decizia civilă nr. 423 din 13 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 57 din 4 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

În argumentarea memoriului de recurs, reclamanta A. S.A. susţine că decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1309 alin. (2) din C. civ. (teoria mandatului aparent) şi fără ca instanţa de apel să se pronunţe în mod complet asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cauza, fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel şi-ar fi bazat întreaga hotărâre exclusiv pe dispoziţiile art. 1309 alin. (2) C. civ., pe care apreciază că le-ar fi aplicat greşit, prin prisma neanalizării condiţiei bunei-credinţe a intimatei B..

De asemenea, s-a apreciat că şi prevederile art. 2016 C. civ., (mandatul special), au fost greşit aplicate prin prisma faptului că reprezentantul B. cunoştea cu certitudine faptul că exemplarele de pe contractul nr. x nu erau semnate de reprezentantul legal al A..

În acest context, recurentul se consideră îndreptăţit să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei instanţei de apel, spre o nouă judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii parţiale a recursului, în ceea ce priveşte partea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, la 22 mai 2024, solicitând respingerea excepţiei invocate şi admiterea recursului.

La termenul din 20 iunie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie.

Astfel, în expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanţa de apel, recurenta-reclamantă face consideraţiuni cu privire la neanalizarea unor mijloace de probă si a apărărilor sale cu privire la elementele de fapt ale pretinsei încheieri a contractului în litigiu, aspecte care, în opinia sa, ar atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate, fără însă a menţiona care sunt normele procedurale încălcate de instanţă.

Din această perspectivă, susţinerile ce vizează pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât instanţa de apel a procedat la o reanalizare a cauzei sub toate aspectele, chiar şi la administrarea probei cu expertiză raportându-se la toate probele administrate în cauză, cât şi la proba cu martori şi cu înscrisuri, probe pe care însă nu le-a considerat întemeiate.

In ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material, referitoare la art. 1309 alin. (2) C. civ., iar din argumentele evocate rezultă că aceasta tinde la o restabilire a situaţiei de fapt şi la o reanalizare a probatoriului, aspecte incompatibile cu instituţia căii extraordinare a recursului prevăzut la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva reanalizării probatoriului, recurenta solicită instanţei de recurs să treacă peste măsura acordată de instanţa de apel fiecărei probe şi să reinterpreteze într-o modalitate diferită probele administrate în cauză.

Din argumentele expuse de recurentă, Înalta Curte constată că nu se pot desprinde care ar fi greşelile instanţei de apel şi nici că încadrarea acestora se poate subsuma motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 5.922,75 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocaţial dovedite prin înscrisurile aflate la pagina 57 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 5.922,75 RON, constând în onorariu avocaţial.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 423 din 13 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, pe care o va obliga la plata sumei de 5.922,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 423 din 13 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Obligă recurenta la plata sumei de 5.922,75 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2024.