Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1324/2024 AI generated

Judicial discretion in quantifying moral damages and inadmissibility of cassation for mere disagreement with compensation amount

Case Number Decizia nr. 1324/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the plaintiffs and the insurance defendant, leaving the appellate court’s award of significantly reduced moral damages in force, and annulled the appeal of the co-plaintiffs as null due to failure to invoke valid grounds for cassation. The case involved multiple family members suing an insurance company for moral and material damages resulting from a fatal traffic accident, challenging the appellate court’s decision to cut the first-instance compensation by approximately 80% and its procedural handling of a request to supplement the judgment regarding late-payment penalties. The Court held that the appellate court correctly denied the appeal regarding penalties because the mandatory procedure for completing a judgment was not exhausted, and that the reduction in moral damages was a matter of discretion grounded in equity and proportionality rather than legal error, as national law lacks fixed criteria for *pretium doloris* and courts are not bound to follow specific jurisprudential amounts. Consequently, the appeal by the co-plaintiffs was annulled under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure for failing to articulate grounds of illegality distinct from mere dissatisfaction with the quantification of damages.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, art. 445 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 483 din C. proc. civ; Judicial discretion in quantifying moral damages and inadmissibility of cassation for mere disagreement with compensation amount: O primă critică vizează faptul că în mod greşit instanţa de apel a respins ca inadmisibil apelul formulat, cu motivarea că părţile nu ar fi urmat, în prealabil, procedura prevăzută de art. 444 şi art. 445 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
judicial discretion moral damages accident insurance matter compensation for judicial errors civil judgment matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov – secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului soţiei şi mamei acestora, numita D., după cum urmează:

1) suma de 615.000 RON, cu titlu de daune morale; suma de 15.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate pentru înmormântare şi pomeni;

2) suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru B., în calitate de fiu după defunctă;

3) suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru A., în calitate de fiu al defunctei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităţilor să se facă începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1381-1395 din C. civ., Legea nr. 132/2017.

La data de 11 ianuarie 2018, reclamantul A. a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei şi la plata sumei de 470.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii până la momentul plăţii efective.

Reclamantul a învederat că prin cererea completatoare solicită obligarea pârâtei la plata daunelor morale, ca urmare a suferinţei proprii cauzate acestuia în urma vătămărilor corporale suferite.

Prin încheierea din 17 aprilie 2018, Tribunalul a respins excepţia netimbrării, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

La data de 8 octombrie 2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a formulat cerere de intervenţie, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 12.795,17 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, victimei A., precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin încheierea din 1 februarie 2019, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Prin încheierea din 24 iunie 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2011, s-a admis excepţia conexităţii (invocată de pârâtă prin întâmpinare) şi s-a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul E., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON reprezentând prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a accidentului din data de 2 august 2017, dintre care:

1) suma de 50.000 RON, reprezentând prejudiciul material ca urmare a accidentului din data de 02.08.2018, fiind o parte dintre costurile pentru înmormântare, obiceiuri creştineşti şi pomenirea până la 7 ani a mamei reclamantului F., pe care le-a achitat şi pe care înţelege să le dovedească cu martori;

2) suma de 200.000 RON, reprezentând daune morale, ce reprezintă o reparaţie adecvată şi echitabilă de natură a compensa, într-o manieră rezonabilă, decesul neaşteptat şi nedorit al mamei acestuia;

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii şi excepţia de conexitate, solicitând conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 1235 din 8 mai 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Prin încheierea din 24 iunie 2019 (pronunţată în dosarul nr. x/2018), Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins excepţia netimbrării şi a admis excepţia conexităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, dispunând conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Totodată, prin decizia civilă nr. 1130 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, împotriva încheierii din 1 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2017 şi a schimbat în tot încheierea atacată, în sensul că a admis, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul principal Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în contradictoriu cu reclamantul A., pârâta C. S.A. şi intervenientul G..

De asemenea, prin încheierea nr. 533 din 25 septembrie 2019 (pronunţată în dosarul nr. x/2019), Tribunalul Ilfov – secţia civilă a admis excepţia conexităţii (invocată de pârâtă) şi a dispus reunirea cauzei cu cea care face obiectul dosarului nr. x/2017,înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.

În acest sens, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2019, la data de 6 iunie 2019, reclamanta H. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 230.000 RON, cu titlu de daune morale, a penalităţilor de întârziere începând cu data introducerii acţiunii şi până la momentul plăţii efective.

Prin încheierea nr. 671/F din 18 octombrie 2019 (pronunţată în dosarul nr. x/2019), Tribunalul Ilfov – secţia civilă a admis excepţia conexităţii (invocată de pârâtă) şi a dispus reunirea cauzei cu cea care face obiectul dosarului nr. x/2017,înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2019, la data de 29 iunie 2019, reclamantul I. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, a penalităţilor de întârziere începând cu data introducerii acţiunii şi până la momentul plăţii efective.

Prin încheierea nr. 601/F din 21 octombrie 2019 (pronunţată în dosarul nr. x/2019), Tribunalul Ilfov – secţia civilă a admis excepţia conexităţii (invocată de pârâtă) şi a dispus reunirea cauzei cu cea care face obiectul dosarului nr. x/2017,înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2019, reclamantul E. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, a penalităţilor de întârziere începând cu data introducerii acţiunii şi până la momentul plăţii efective.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Tribunalul a dispus introducerea în cauză a părţilor din dosarele conexate, respectiv din dosarul nr. x/2019, dosarul nr. x/2019 şi dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1713 din 20 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanţii A., B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 600.000 RON şi suma de 470.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi suma de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului B. suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; s-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul E.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului E. suma de 75.000 RON, cu titlu de daune morale, suma de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale pentru decesul mamei sale, precum şi suma de 75.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale; s-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul I.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului I. suma de 75.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale; s-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamanta H.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei H. suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru decesul surorii sale; s-a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; pârâta a fost obligată să plătească intervenientului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 12.795,17 RON, reprezentând despăgubire; pârâta a fost obligată să plătească intervenientului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, asupra sumei de 12.795,17 RON începând cu data de 10 octombrie 2018 şi până la data plăţii efective şi integrale a debitului principal restant.

Prin sentinţa civilă nr. 1438/2023 din 29 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanţii A., B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, cu următoarele dispoziţii:

"Obligă pârâta să plătească reclamanţilor penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a debitelor principale.

Obligă pârâta să plătească reclamanţilor A. şi E. penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (04.12.2017) şi până la data plăţii efective a debitelor principale".

Prin decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi A. şi, pe cale de consecinţă, s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1713 din 20 iunie 2022 a Tribunalului Ilfov – secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.; s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A., în contradictoriu cu intimaţii A., B., A., H., I. şi E., precum şi cu intimatul-intervenient Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, împotriva aceleiaşi sentinţe; s-a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale: reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul soţiei şi suma de 50.000 RON pentru vătămarea corporală proprie; reclamantului B. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului E. suma de 75.000 RON pentru decesul mamei, precum şi suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului I. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului H. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; s-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate; s-a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi H., I. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 1713 din 20 iunie 2022 a Tribunalului Ilfov – secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., ca nefondat.

La data de 29 iunie 2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., B. şi A., de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar J.., precum şi de recurenţii-reclamanţi I., E. şi H., împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă.

1. Recursul formulat de către reclamanţii A., B. şi A. (R1);

Recurenţii-reclamanţi A., B. şi A. au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

O primă critică vizează faptul că în mod greşit instanţa de apel a respins ca inadmisibil apelul formulat, cu motivarea că părţile nu ar fi urmat, în prealabil, procedura prevăzută de art. 444 şi art. 445 din C. proc. civ.

S-a arătat că prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, motiv pentru care, la data de 18 noiembrie 2022 reclamanţii A., B. şi A. au solicitat, în termenul legal, completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, în sensul obligării pârâtei la plata acestor penalităţi.

Cererea de completare a fost transmisă, prin e-mail, fiind recepţionată de Tribunalul Ilfov, conform dovezii anexate la cererea de recurs.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat pe această cerere până la data declarării recursului.

Prin urmare, este întemeiată critica subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a concluzionat greşit că reclamanţii nu au urmat calea prevăzută de art. 444 şi art. 445 din acelaşi cod.

S-a mai criticat decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă din perspectiva faptului că instanţa de apel a dispus diminuarea de 6 ori a daunelor morale acordate de către instanţa de fond, considerând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Ca urmare a administrării unui probatoriu complex în faţa primei instanţe, Tribunalul Ilfov a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta la plata de despăgubiri, constatând că aceştia au fost supuşi unor suferinţe inimaginabile.

În calea de atac a apelului, Curtea de apel Bucureşti a atestat aceste suferinţe şi, recuantificând, a diminuat de 6 ori daunele acordate, fără a motiva în vreun fel această decizie.

Recurenţii-reclamanţi consideră că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât nu s-a ţinut cont de criterii obiective şi particulare cum sunt suferinţele cauzate în urma decesului, prejudiciul de ordin afectiv, prejudiciul moral şi material, mental, emoţional, indicat de recurenţi (atât pentru deces, cât şi pentru vătămare), respectiv gradul de vinovăţie, concluziile raportului de expertiză medico-legală, pentru a stabili o despăgubire justă şi echitabilă.

Curtea de Apel Bucureşti a prezentat argumente contradictorii în cuprinsul hotărârii, formulând aprecieri care au stat la baza cuantificării daunelor morale.

Pe de o parte, instanţa de apel a descris, la nivel teoretic, criteriile obiective aplicabile într-un astfel de litigiu, respectiv gradul de rudenie, relaţiile de afecţiune, şocul emoţional suferit de aceştia din urmă şi persistenţa în timp a durerii cauzate de dispariţia prematură a victimei, însă în concret, efectul aplicării lor în cauza dedusă judecăţii este contradictoriu şi nu susţine soluţia de diminuare de 6 ori a daunelor morale în maniera care rezultă din dispozitiv.

Se constată că, pe de o parte, instanţa de apel a enumerat criteriile pe care le-a considerat incidente în cauză, reţinând o serie de repercusiuni pe plan psihic, cu un nivel ridicat de intensitate şi, cu toate acestea, a diminuat cuantumul daunelor morale fără a arăta, în mod explicit, măsura în care nu se justifică, în accepţiunea sa, nivelul acordat în primă instanţă, corespunzător cu gravitatea reţinută anterior.

Această manieră de redactare a considerentelor atrage, în opinia recurenţilor, incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cu consecinţa desfiinţării deciziei recurate sub acest aspect.

În drept, recursul reclamanţilor a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.

2. Recursul formulat de către pârâta C. S.A. (R2);

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora "stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic", daunele morale fiind stabilite de către instanţa judecătorească în urma evaluării prejudiciului moral suferit prin raportare la probele anterior menţionate.

Or, în prezenta cauză instanţa de apel nu a procedat astfel.

Mai mult, în privinţa reclamantului A., concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/11.07.2018 au fost în sensul că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa persoanei, acesta nu a rămas cu infirmitate sau cu prejudiciu estetic grav şi permanent. De asemenea, nu a fost constatată o afectare a funcţiei locomotorii şi motorii.

În privinţa daunelor morale, potrivit jurisprudenţei naţionale şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, acordarea daunelor morale trebuie supusă unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamanţilor, într-un cuantum adecvat ce nu poate fi suspectat a face obiectul unei evaluări pecuniare a pierderii suferite, fără a conduce la o îmbogăţire fără just temei şi fără a reprezenta o pedeapsă aplicată conducătorului auto vinovat, care, de altfel, a decedat în urma evenimentului rutier.

Totodată, cuantumul daunelor morale nu trebuie să reprezinte implicit o amendare a asigurătorului nevinovat în producerea propriu-zisă a tragediei, dar obligat contractual faţă de titularul poliţei în ceea ce priveşte riscul asigurat şi considerat a dispune de suficiente mijloace materiale pentru a acoperi pretenţii care, în cauza de faţă, în privinţa reclamanţilor, fraţi ai victimei nu se fundamentează pe motive întemeiate.

Recurenta-pârâtă consideră că ofertele de despăgubire transmise reclamanţilor din prezenta cauză au fost stabilite într-un cuantum rezonabil şi adecvat, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, daunele morale fiind oricum menite să aline doar parte infimă din suferinţa pricinuită de accidentul rutier.

Instanţa trebuie să aibă în vedere că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa impactul psiho-socio-emoţional nefast. Acestea urmăresc să asigure părţilor vătămate o alinare generată de condiţii de viaţă mai confortabile, să permită acestora ca, la un moment dat, să poată realiza un transfer de afectivitate.

Considerentele hotărârii pronunţate de către instanţa de apel constau, în realitate, în privinţa cuantumului daunelor morale, în reiterarea situaţiei de fapt.

Raportat la aceste aspecte, rezultă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în vederea stabilirii daunelor morale, sume care, în opinia recurentei-pârâte, au fost stabilite fără a avea în vedere realitatea socio-economică din România, respectiv a practicii instanţelor de judecată în această materie.

În drept, recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

3. Recursul formulat de către reclamanţii I., E. şi H. (R3);

Recurenţii-reclamanţi I., E. şi H. consideră că decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curţii de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă este netemeinică şi arată că sunt incidente în cauză următoarele motive de netemeinicie:

Instanţele anterioare admit faptul că trebuie avut în vedere la cuantificarea sumelor ce reprezintă daune morale gradul de rudenie şi relaţiile dintre acestea.

În situaţia de faţă, recurenţii îşi pierd două dintre cele mai iubite rude (mama/sora F. şi, respectiv sora D.) într-un mod tragic şi neaşteptat.

Prin probele administrate în cauză s-a dovedit că relaţiile dintre aceştia erau foarte strânse, recurenţii fiind cele mai apropiate şi ataşate rude cu defunctele.

În acest context, este de netăgăduit că amploarea suferinţei este una foarte mare, pierzându-şi ambele rude iubite, situaţie care lasă traume pentru tot restul vieţii. Tot din probele administrate în cauză, rezultă că viaţa acestora a fost complet schimbată, tristeţea fiind evidentă, modul de viaţă s-a schimbat, devenind nişte persoane mult mai retrase.

Cea de-a doua critică adusă deciziei din apel vizează faptul că instanţa trebuia să ţină cont de jurisprudenţa în cazuri similare. Este adevărat că nu pot fi situaţii identice, însă raportat la legătura de rudenie, relaţiile dintre aceştia dovedite prin probele administrate în cauză, se poate stabili un cuantum orientat spre jurisprudenţă.

Or, în cauza de faţă, cuantumul daunelor stabilite de instanţă este mult inferior faţă de jurisprudenţă.

În drept, recursul reclamanţilor a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ.

La data de 28 septembrie 2023, recurenţii-reclamanţi A., B. şi A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. şi admiterea recursului propriu.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi A., B. şi A., precum şi a recursului declarat de reclamanţii I., E. şi H. împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, cu cheltuieli de judecată (onorariul de avocat). În cuprinsul întâmpinării, a solicitat aplicarea sancţiunii expres prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, în ceea ce priveşte ambele recursuri declarate de reclamanţi.

Întâmpinările au fost comunicate părţilor adverse la data de 23 octombrie 2023, cu menţiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Nu s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 11 aprilie 2024 s-a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi A., invocată de intimata-pârâtă C. S.A. (societate în faliment), s-au admis, în principiu, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., B. şi A., precum şi de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar J.., împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, stabilindu-se termen la data de 13 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor; s-a prorogat soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi I., E. şi H. împotriva aceleiaşi decizii, până la termenul din 13 iunie 2024.

Examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi A. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O primă critică vizează faptul că în mod greşit instanţa de apel a respins ca inadmisibil apelul formulat, cu motivarea că părţile nu ar fi urmat, în prealabil, procedura prevăzută de art. 444 şi art. 445 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, motiv pentru care, la data de 18 noiembrie 2022 reclamanţii A., B. şi A. au solicitat, în termenul legal, completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, în sensul obligării pârâtei la plata acestor penalităţi.

Cererea de completare a fost transmisă, prin e-mail, fiind recepţionată de Tribunalul Ilfov, conform dovezii anexate la cererea de recurs.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat pe această cerere până la data declarării recursului.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit recurenţilor, instanţa de apel a concluzionat greşit că reclamanţii nu au urmat calea prevăzută de art. 444 şi art. 445 din acelaşi cod.

Art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că se poate solicita completarea hotărârii "dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale".

Norma are în vedere ipoteza în care instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală (minus petita), totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecăţii şi limitele învestirii instanţei pe care judecătorul este ţinut să le respecte întocmai [art. 22 alin. (6) din C. proc. civ..].

Din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a textelor legale de la art. 442 până la art. 445 C. proc. civ., rezultă că în ipoteze precum cea din speţa de faţă, în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, partea interesată este obligată să respecte dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. şi să formuleze cerere de completare a hotărârii, nefiind îndreptăţită să exercite calea de atac a apelului.

Art. 445 din C. proc. civ. instituie obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ori de completare a hotărârii în condiţiile prevăzute de art. 442-444 C. proc. civ., astfel că părţile nu vor putea face uz, pentru aceste motive, de calea de atac a apelului sau a recursului.

Legiuitorul a introdus această dispoziţie procedurală pentru a interzice cumulul între cele trei mijloace procedurale menţionate în art. 442-444 şi calea ordinară de atac a apelului şi cea extraordinară a recursului. Un atare cumul nu era interzis sub imperiul legislaţiei anterioare.

Interdicţia impusă de text are o justificare deplină. Ea înlătură paralelismul dintre un mijloc procedural specific şi o cale de atac, întrucât în toate cazurile evocate motivele care justificau exercitarea lor erau similare.

În considerarea celor anterior expuse, se dovedeşte a fi legală soluţia Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, de respingere, ca inadmisibil, a apelului declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi A., soluţie faţă de care instanţa de apel a reţinut în mod corect că este de prisos analiza fondului căii ordinare de atac.

De altfel, la momentul soluţionării recursului (13 iunie 2024) este şi lipsită de interes critica recurenţilor-reclamanţi, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 1438/2023 din 29 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanţii A., B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, cu următoarele dispoziţii:

"Obligă pârâta să plătească reclamanţilor penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a debitelor principale.

Obligă pârâta să plătească reclamanţilor A. şi E. penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (04.12.2017) şi până la data plăţii efective a debitelor principale".

Recurenţii-reclamanţi au mai criticat decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă din perspectiva faptului că instanţa de apel a dispus diminuarea de 6 ori a daunelor morale acordate de către instanţa de fond, considerând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reţine că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor părţilor.

Aşadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Examinarea de detaliu a deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, reţinând că dispoziţiile Legii nr. 132/2017 nu obligă instanţa să pronunţe hotărârea pe baza practicii judiciare invocată de părţi, în sensul acordării de despăgubiri la nivelul celor stabilite prin respectivele hotărâri judecătoreşti, care, de altfel, au fost pronunţate în considerarea unor situaţii diferite de cea din speţă. Mai mult, a arătat că soluţiile prezentate în susţinerea unui cuantum mai mic al despăgubirilor nu pot fi considerate o sinteză relevantă a jurisprudenţei tuturor instanţelor din România în materie de daune morale, cu mult mai vastă şi mai variată.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sarcina ce revine instanţei este de a aplica regulile şi criteriile de acordare a daunelor morale, aşa cum acestea rezultă din jurisprudenţă şi legislaţia relevantă, în speţa dedusă judecăţii, ţinând cont de circumstanţele concrete ale cauzei şi de probele administrate de părţi - cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic, dacă este cazul. Din respectivele hotărâri selectate de apelanta-pârâtă favorabil poziţiei procesuale a acesteia, nu se poate deduce un algoritm de calcul al despăgubirii în caz de deces sau vătămare corporală, aplicat de către instanţe, pentru a se putea considera că ar fi administrat probe cu caracter statistic în dovedirea întinderii despăgubirii.

Pe de altă parte, fără a nega gravitatea pierderilor suferite şi intensitatea consecinţelor negative suferite de către apelanţii-reclamanţi H., I. şi E. şi de către intimaţii-reclamanţi A., B. şi A., ca urmare a decesului victimelor D., respectiv F., precum şi de apelantul-reclamant A., ca urmare a vătămării corporale proprii, instanţa de prim control judiciar a reţinut că este exagerat cuantumul despăgubirilor morale acordate acestora de prima instanţă, având în vedere scopul acordării despăgubirilor, la care s-a făcut anterior referire, impunându-se redimensionarea acestora.

Recurenţii-reclamanţi A., B. şi A. consideră că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât nu s-a ţinut cont de criterii obiective şi particulare cum sunt suferinţele cauzate în urma decesului, prejudiciul de ordin afectiv, prejudiciul moral şi material, mental, emoţional, indicat de recurenţi (atât pentru deces, cât şi pentru vătămare), respectiv gradul de vinovăţie, concluziile raportului de expertiză medico-legală, pentru a stabili o despăgubire justă şi echitabilă. Totodată, susţin faptul că instanţa de apel a prezentat argumente contradictorii în cuprinsul hotărârii, formulând aprecieri care au stat la baza cuantificării daunelor morale.

Înalta Curte constată că toate aceste afirmaţii sunt critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenţii-reclamanţi repun în discuţie analizarea probatoriilor administrate în stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de către instanţa de apel, chestiuni ce vizează nemulţumirea sub aspectul daunelor morale acordate reclamanţilor.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În acest context, nu se poate reţine o eventuală lipsă a motivării sau o motivare contradictorie a deciziei în cazul în care părţile solicitante nu sunt mulţumite de rezultatul final determinat de constatările instanţei de apel.

Nemotivarea, invocată de recurenţi, trebuie să aibă caracter substanţial şi să se refere la aspecte esenţiale, tranşate prin dispozitiv sau de natură a-l influenţa, iar nu la analiza tuturor aspectelor care, fiind invocate, nu puteau influenţa decisiv hotărârea.

Înalta Curte mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au respins, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţie a calităţii actului de justiţie, ce oferă posibilitatea exercitării de instanţele superioare a unui control judiciar efectiv.

Decizia atacată în prezenta cauză răspunde exigenţelor impuse de textul de lege anterior evocat, de vreme ce s-a procedat la un examen real şi efectiv al motivelor de apel invocate de apelanţii-reclamanţi H., I. şi E., precum şi de apelanta-pârâtă C. S.A.

Instanţa de apel a reţinut că părţile anterior menţionate au formulat critici cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale stabilit de către prima instanţă, astfel că a răspuns acestora prin considerente comune. De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a făcut o analiză proprie a întregului material probator administrat.

Cu privire la pretinsele motive contradictorii ale hotărârii recurate, Înalta Curte constată, principial, că teza a II-a din cuprinsul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune existenţa unei contradicţii între considerente, care să aibă drept consecinţă adoptarea a două sau mai multor soluţii diferite ori existenţa unei contradicţii între soluţia care se prefigurează din parcurgerea considerentelor şi cea reţinută în dispozitiv.

Niciuna din aceste două situaţii nu se identifică în cauză.

Examinând, în continuare, decizia recurată din perspectiva criticilor formulate de recurenta-pârâtă C. S.A., Înalta Curte constată că recursul se impune a fi respins, pentru următorele considerente:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a susţinut faptul că au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora "stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic", daunele morale fiind stabilite de către instanţa judecătorească în urma evaluării prejudiciului moral suferit prin raportare la probele anterior menţionate. Or, în prezenta cauză instanţa de apel nu a procedat astfel.

Autoarea căii de atac consideră că ofertele de despăgubire transmise reclamanţilor din prezenta cauză au fost stabilite într-un cuantum rezonabil şi adecvat, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, daunele morale fiind oricum menite să aline doar parte infimă din suferinţa pricinuită de accidentul rutier. Considerentele hotărârii pronunţate de către instanţa de apel constau, în realitate, în privinţa cuantumului daunelor morale, în reiterarea situaţiei de fapt.

Raportat la aceste aspecte, rezultă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în vederea stabilirii daunelor morale, sume care, în opinia recurentei-pârâte, au fost stabilite fără a avea în vedere realitatea socio-economică din România, respectiv a practicii instanţelor de judecată în această materie.

Înalta Curte constată că nu se poate imputa deciziei recurate un viciu de legalitate prin prisma criticilor de recurs subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., de vreme ce instanţa de apel şi-a expus argumentat raţionamentul logico-juridic.

Aplicând criteriile referitoare la gravitatea suferinţelor psihice îndurate de reclamanţi (iar în cazul reclamantului A., şi fizice) şi măsura în care a fost afectată concret situaţia personală, familială, profesională şi socială a acestora, astfel cum au rezultat din probele administrate şi ţinând cont de necesitatea stabilirii unor despăgubiri rezonabile şi echitabile, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale. Astfel, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale: reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul soţiei şi suma de 50.000 RON pentru vătămarea corporală proprie; reclamantului B. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului E. suma de 75.000 RON pentru decesul mamei, precum şi suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului I. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului H. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii.

Instanţa de prim control judiciar a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Motivele prezentate de aceasta au legătură directă şi susţin soluţia pronunţată de către instanţă, de schimbare în parte a hotărârii apelate, astfel că nu se poate susţine, cu temei, faptul că motivarea deciziei recurate lipseşte sau este contradictorie.

Înalta Curte reaminteşte că subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătoreşti presupune lipsa totală ori insuficienţa argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluţiei reflectate prin dispozitiv, iar nu nemulţumirea generată de conţinutul de substanţă al considerentelor, chestiune care, după caz, poate face obiectul unui alt motiv de casare. De asemenea, obligaţia de motivare nu se confundă cu temeinicia argumentaţiei reţinute în sprijinul soluţiei, ci se rezumă la existenţa raţionamentului pentru care a fost adoptată soluţia.

În acest context, raportat la limitele examenului de legalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., verificarea hotărârii nu poate viza corectitudinea acesteia, ci doar împrejurarea dacă în cuprinsul acesteia se regăseşte raţionamentul instanţei pentru care a fost adoptată hotărârea; împrejurarea că recurenta este în mod cert nemulţumită de soluţia instanţei de prim control judiciar, argumentând de ce, în opinia sa, este o soluţie greşită, nu o îndreptăţeşte să susţină faptul că decizia nu este motivată.

Mai mult, într-o jurisprudenţă constantă, instanţa europeană a statuat că art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale obligă tribunalele să motiveze hotărârile, dar această obligaţie nu poate fi înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă fiecărui argument în parte.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură vizează, sub un prim aspect, aplicarea greşită a legii în privinţa daunelor morale, ce în opinia recurentei-pârâte au fost acordate într-un cuantum prea mare, fără a ţine cont de jurisprudenţa în materie, însă acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, care ar presupune reevaluarea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitele analizei permise în această cale extraordinară de atac.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă, aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Legislaţia naţională nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudenţa a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport de importanţa valorii morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În speţă, instanţa de prim control judiciar a soluţionat apelurile şi a schimbat soluţia tribunalului sub aspectul daunelor morale prin reţinerea principiului echităţii şi al proporţionalităţii, criterii obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, ce au fost adaptate situaţiei concrete a reclamanţilor, dovedite în cauză.

Înalta Curte reţine că nu există o soluţie legislativă, respectiv un act cu forţă normativă care să stabilească anumite criterii şi plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanţele fiind abilitate a aprecia în echitate, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru suferinţa generată de pierderea bunicului şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

De asemenea, se cuvine a fi menţionat că dispoziţiile legale în materie nu impun obligaţia în sarcina instanţei de a face o examinare exhaustivă a jurisprudenţei şi de a cita în mod explicit deciziile jurisprudenţiale avute în vedere.

Ceea ce este obligatoriu pentru instanţe este de a ţine seama de criteriile de stabilire a daunelor morale consacrate de jurisprudenţă, în absenţa unor criterii clare şi obiective prevăzute de legislaţia naţională, iar nu de a cuantifica aceste daune în litigiul cu care sunt sesizate în raport cu sumele concrete stabilite de alte instanţe, în alte cauze, care pot fi similare, însă nu identice.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi I., E. şi H., invocată de intimata-pârâtă C. S.A. (societate în faliment), Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă şi extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Sancţiunea nemotivării recursului, aşa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ. este nulitatea. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Recurenţii-reclamanţi I., E. şi H. consideră că decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curţii de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă este netemeinică şi arată că sunt incidente în cauză următoarele motive de netemeinicie:

Instanţele anterioare admit faptul că trebuie avut în vedere la cuantificarea sumelor ce reprezintă daune morale gradul de rudenie şi relaţiile dintre acestea.

În situaţia de faţă, recurenţii îşi pierd două dintre cele mai iubite rude (mama/sora F. şi, respectiv sora D.) într-un mod tragic şi neaşteptat.

Prin probele administrate în cauză s-a dovedit că relaţiile dintre aceştia erau foarte strânse, recurenţii fiind cele mai apropiate şi ataşate rude cu defunctele.

În acest context, este de netăgăduit că amploarea suferinţei este una foarte mare, pierzându-şi ambele rude iubite, situaţie care lasă traume pentru tot restul vieţii. Tot din probele administrate în cauză, rezultă că viaţa acestora a fost complet schimbată, tristeţea fiind evidentă, modul de viaţă s-a schimbat, devenind nişte persoane mult mai retrase.

Cea de-a doua critică adusă deciziei din apel vizează faptul că instanţa trebuia să ţină cont de jurisprudenţa în cazuri similare. Este adevărat că nu pot fi situaţii identice, însă raportat la legătura de rudenie, relaţiile dintre aceştia dovedite prin probele administrate în cauză, se poate stabili un cuantum orientat spre jurisprudenţă.

Or, în cauza de faţă, cuantumul daunelor stabilite de instanţă este mult inferior faţă de jurisprudenţă.

Înalta Curte constată că susţinerile acestor recurenţi-reclamanţi, prezentate drept motive de recurs, nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, aşa cum, de altfel, este şi firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanţa examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului promovat de recurenţii-reclamanţi I., E. şi H., se tinde la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi I., E. şi H. privind modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşadar, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi I., E. şi H. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., B. şi A., precum şi de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar J.., împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, ca nefondate.

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi I., E. şi H. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.