Factoring Claim Upheld as Annulment Motion Rejected for Procedural Error, Costs Awarded

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova prin Primar, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.218.765,21 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/26.11.2018 şi a sumei de 3.920.831,24 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/05.12.2018, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, calculată de la datele de 26 decembrie 2018 şi 5 ianuarie 2019, reprezentând datele de scadenţă ale facturilor şi până la data plăţii efective, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi art. 1566 C. civ.

În temeiul art. 72 C. proc. civ., pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a B. S.A., solicitând instanţei de judecată, ca în situaţia în care autoritatea locală va cădea în pretenţii, să dispună obligarea acesteia la plata sumelor indicate în cerere.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin sentinţa nr. 68/2022 din 25 mai 2022, Tribunalul Dolj – secţia a II-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de către pârâtă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca inadmisibile.

A respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâtă, ca nefondată.

A respins acţiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar, şi chemata în garanţie B. S.A., prin administrator judiciar C., şi B. S.A., prin administrator special D., având ca obiect pretenţii.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 86/A din 20 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Exploatare Întreprinderi, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 11 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Dolj – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

A fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 68/2022 din 25 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Dolj – secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtului Municipiul Craiova.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.218.765,21 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/26.11.2018, a sumei de 3.920.831,24 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/05.12.2018, precum şi a dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, calculată de la scadenţa fiecărei facturi şi până la data plăţii efective a acestora, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 2714 din 14 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în cadrul dosarului nr. x/2021, s-au respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurentul-pârât Municipiul Craiova prin Primar şi de recurenta-chemată în garanţie B. S.A. prin administrator judiciar C. şi prin administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 86/A din 20 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Exploatare Întreprinderi, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Municipiul Craiova prin Primar, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia şi anularea hotărârii atacate.

În cuprinsul cererii, contestatorul a susţinut că. în motivarea respingerii recursului. ca inadmisibil, instanţa de recurs a făcut trimitere la art. 55 alin. (1)1, reproducând conţinutul acestui text legal, deşi acest alineat nu se regăseşte în conţinutul normativ al art. 55 din Legea nr. 101/2016.

Arată că trimiterea către un text legal fără o identificare exactă, care să îşi găsească corespondentul în conţinutul actului normativ, conduce la concluzia că eroarea materială a determinat calificarea litigiului ca fiind unul de natura contenciosului administrativ, deşi el a fost purtat, în cele două faze procesuale anterioare, la secţia civilă, întrucât sediul materiei a fost stabilit şi necontestat de către părţi ca fiind un litigiu purtat între profesionişti.

În condiţiile în care competenţa funcţională a secţiei civile nu a fost contestată de către niciuna dintre părţi, raportat la Decizia I. C. civ..J. nr. 4/2023, potrivit căreia competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se determină cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se aplică în mod corespunzător şi în calea de atac, consideră că textul legal invocat de către instanţă este o greşeală procedurală, ce nu poate fi reformată decât prin retractarea hotărârii.

Contestatorul susţine că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, prin soluţia pronunţată, I. C. civ..J. schimbă competenţa materială şi funcţională a instanţelor învestite anterior şi recalifică competenţa funcţională a acestora prin raportare la prevederile Legii nr. 101/2016, apreciind astfel că acesta este de competenţa contenciosului administrativ, dat fiind faptul că între recurentul-pârât şi recurentul chemat în garanţie a existat un contract de lucrări, atribuit sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006.

Or, izvorul obligaţiei de plată îl reprezintă contractul de factoring cu regres, iar nu contractul de lucrări, căci acesta din urmă a fost executat integral, între părţi neexistând obligaţii reciproce; contractul de lucrări nu a făcut nicio clipă obiectul vreunei dispute între părţi sau analizei instanţelor de judecată, ci numai cele privind contractul de factoring.

Instanţa de judecată a reţinut astfel, în considerentele sale, că Înalta Curte aduce la cunoştinţa apărătorului recurentei - chemată în garanţie că, în speţă, cadrul procesual rămâne cel stabilit de instanţele anterioare; totuşi, în soluţionarea pricinii, înţelege să califice contractul ca fiind unul administrativ şi să dea eficienţă O.U.G. nr. 34/2006 şi Legii nr. 101/2016.

Contestatorul susţine că, chiar şi în ipoteza în care s-ar admite faptul că obiectul litigiului îl reprezintă un contract administrativ izvorând din O.U.G. nr. 34/2006, competenta de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, conform art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum era in vigoare la data promovării acţiunii, înainte de modificările aduse prin O.U.G. nr. 26/2022, când legiuitorul a stabilit competenţa de soluţionare a litigiilor izvorâte din achiziţiile publice în favoarea secţiilor de contencios administrativ si fiscal.

Din interpretarea teleologică, în contextul intertemporal al momentului intrării în vigoare a Legii nr. 101/2016 şi până la momentul iniţierii litigiului, se poate constata faptul că art. 55 alin. (3) califică calea de atac ca fiind recursul, modificările legislative survenite ulterior fiind declarate neconstituţionale sau suspendată aplicabilitatea lor.

Textul legal precitat a fost modificat prin O.U.G. nr. 23/2020, act norrnativ abrogat prin O.U.G. nr. 114/2020, supus controlului de constituţionalitate prin Decizia CCR nr. 221/2020, astfel încât, prin Decizia I. C. civ..J. nr. 40/18.05.2020, s-a stabilit faptul că hotărârea pronunţată în primă instanţă, în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative, se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

În concluzie, calea de atac legală era recursul, nicidecum apelul (acesta fiind inadmisibil) astfel că, în considerarea principiului legalităţii căilor de atac, trebuie acordată eficienţă art. 457 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere menţiunea inexactă inserată în sentinţa ce a făcut obiectul controlului judiciar prin decizia Curţii de Apel Timişoara.

Instanţa a reţinut faptul că, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel, deşi acest text legal scoate de sub incidenţa recursului doar hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Per a contrario, rezultă faptul că, în cazul celorlalte litigii, calea de atac este recursul, iar în sfera de aplicabilitate a cererilor prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j) C. proc. civ. nu sunt incluse şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale evaluabile în bani.

Potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Reţinerea, în cauză, a dispoziţiilor art. 55 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, ca temei legal inexistent, însă fundament al respingerii recursului, nu conduce la ipoteza imposibilităţii formulării recursului în cauză, pentru acţiunile în pretenţii legiuitorul neprevăzând doar calea de atac a apelului.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reprezintă eroare materială, susceptibilă să ducă la retractarea hotărârii, greşeala involuntară, de ordin formal, procedural, care a influenţat, de o manieră determinantă, pronunţarea soluţiei date recursului promovat de pârâtă, astfel încât este incidentă dispoziţia mai-sus amintită, care condiţionează admisibilitatea contestaţiei în anulare de faptul ca soluţia instanţei să fie rezultatul acelei greşeli materiale.

Într-un asemenea context de reglementare, soluţia instanţei de recurs cu privire la respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat, este rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care, pe de o parte, litigiul a fost purtat în două faze procesuale la secţia civilă, având ca sediu al materiei litigii cu profesionişti, iar pe de altă parte, deşi reţine că obligaţia Municipiului Craiova rezultă din contractul de factoring, înţelege să dea eficienţă dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006.

Contestatorul solicită instanţei să constate că eroarea materială invocată ca fiind săvârşită de instanţă se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură să justifice contestaţia în anulare.

Faţă de cele ce preced, solicită admiterea contestaţiei în anulare formulate, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului declarat de Municipiul Craiova prin Primar împotriva deciziei civile nr. 86A pronunţate la data de 20.02.2023 de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021.

În drept, a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

Prin cererea supusă analizei s-a invocat, drept motiv al contestaţiei în anulare, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.

Textul legal vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Atât în practică, cât şi în doctrină, sunt considerate a fi erori materiale care să constituie potenţiale motive de contestaţie în anulare: respingerea unui recurs ca tardiv, faţă de data înregistrării la instanţă, deşi la dosar se afla plicul cu data poştei din care rezulta că acesta fusese trimis în interiorul termenului de recurs; anularea unui recurs ca netimbrat, în pofida faptului că la dosar se află dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru; anularea unui recurs ca fiind formulat de către un mandatar fără procură, deşi la dosarul cauzei se află ataşată dovada mandatului dat de recurent etc.

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din calificarea cererii, aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

Astfel, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică reanalizarea aceluiaşi recurs prin redeschiderea unei judecăţi soluţionate definitiv, încălcându-se astfel securitatea raporturilor juridice, ceea ce legea nu permite.

Menţionarea eronată de către Înalta Curte în considerentele deciziei atacate alin. (1)1 al art. 55 din Legea nr. 101/2016, în loc de alin. (3)1 al art. 55 din acelaşi act normativ, cum era corect, reprezintă o simplă eroare materială în sensul art. 442 C. proc. civ., iar nu o greşeală materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură a conduce la calificarea greşită a litigiului ca fiind de contencios administrativ, deşi competenţa funcţională a secţiei civile nu a fost contestată de niciuna dintre părţile litigante.

Ceea ce este relevant este faptul că art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (24.11.2021), prevedea explicită că "hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei."

De asemenea, art. 53 alin. (1)1 din aceeaşi lege, la care se referă textul legal anterior citat, stabileşte competenţa de soluţionare a secţiei civile a tribunalului învestit cu soluţionarea cererilor ce decurg din executarea contractelor administrative.

Prin urmare, aceste dispoziţii legale au fost avute în vedere la momentul la care instanţa de recurs a stabilit inadmisibilitatea căii extraordinare de atac exercitate de către recurenţi.

Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Astfel, prin decizia atacată, s-au respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurentul-pârât Municipiul Craiova prin Primar şi de recurenta-chemată în garanţie B. S.A. prin administrator judiciar C. şi prin administrator special E., reţinându-se că obiectul cauzei era executarea unui contract de achiziţii publice, o formă de contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

Contestatorul a formulat critici care vizează pretinse greşeli de judecată, arătând că instanţa de recurs în mod eronat a interpretat obiectul acţiunii din perspectiva pretenţiilor deduse judecăţii ca fiind derivate nu din contractul de factoring cu regres, ci din contractul de achiziţie publică încheiat între Municipiul Craiova şi executantul B. S.A., contract administrativ din care a reieşit creanţa cesionată apoi intimatei A. S.A. de către executantul lucrărilor.

În opinia contestatorului, prin raportare la Decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, calea de atac împotriva hotărârii de primă instanţă ar fi fost supusă căii de atac a recursului, iar nu cea a apelului. Aceste critici sunt nefondate deoarece decizia invocată nu este aplicabilă litigiului de faţă, atât timp cât a fost pronunţată la o dată anterioară modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin O.U.G. nr. 114/09.07.2020, prin care s-a prevăzut calea de atac a apelului, iar nu a recursului. Or, prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanţelor judecătoreşti la data de 24.11.2021, astfel încât calea de atac incidentă este cea prevăzută de legea în vigoare la data la care a început procesul, în conformitate cu art. 27 C. proc. civ.

Nu constituie o greşeală materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. modul de interpretare de către Înalta Curte a dispoziţiilor art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (3)1 din acelaşi act normativ, privind calea de atac prevăzută de lege în raport de data introducerii acţiunii (24 noiembrie 2021).

Totodată, susţinând că Înalta Curte a nesocotit sau a interpretat greşit prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., care scot de sub incidenţa recursului hotărârile pronunţate în anumite cereri şi materii, contestatorul critică modalitatea de soluţionare de către Înalta Curte a excepţiilor inadmisibilităţii recursurilor formulate în cauză de Municipiul Craiova şi B. S.A.

Înalta Curte notează, însă, că prezenta contestaţie în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala greşită aplicare a legii de către instanţa de judecată, criticile în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu şi în cadrul contestaţiei în anulare, unde instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să examineze legalitatea soluţiei pronunţate. Or, prin intermediul contestaţiei în anulare nu se poate tinde la valorificarea unei erori de judecată.

Prin urmare, împrejurarea reclamată de contestator nu face parte din categoria greşelilor materiale care intră în sfera art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci tinde să repună în discuţie dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca rezultat al evaluării elementelor dosarului, deci, tinde să repună în discuţie modalitatea în care chestiunea litigioasă a fost rezolvată, cerând instanţei învestite cu contestaţia în anulare un control de reformare a deciziei nr. 2714 din 14 decembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în cadrul dosarului nr. x/2021

Înalta Curte constată că aceste critici se referă la soluţia pronunţată de instanţa de recurs cu privire la excepţia inadmisibilităţii căii de atac şi la considerentele reţinute, contestatorul urmărind să pună în discuţie elemente ale cauzei, care nu privesc aspecte de ordin formal ale judecăţii, ci ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs aspectelor litigioase.

Având în vedere cele expuse mai sus, reţinând că, în realitate, criticile nu vizează greşeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată în cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere a contestaţiei în anulare şi reţinându-se astfel culpa procesuală a contestatorului, Înalta Curte îl va obliga pe acesta să plătească intimatei A. S.A. suma de 14.800,92 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/20.05.2024, cu ordinul de plată din data de 24.05.2024, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul MUNICIPIUL CRAIOVA, PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 2714 din 14 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în cadrul dosarului nr. x/2021

Obligă contestatorul MUNICIPIUL CRAIOVA, PRIN PRIMAR la plata către intimata A. S.A. a sumei de 14800,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2024.