Joinder of the State barred in appellate retrial: preparatory orders not separately appealable and guarantee claims time-barred in retrial on the merits

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârile atacate

Prin încheierea din 30 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., de introducere în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, în calitate de pârât.

A respins cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de reclamanţii A. şi B., cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A amânat judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2022, ora 11:00.

Prin încheierea de şedinţă din 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Braşov – secţia civilă a amânat judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2024, ora 11:00.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie a terţului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, formulată de reclamanţi.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierilor din 30 septembrie 2022 şi 24 noiembrie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Braşov, au declarat recursuri reclamanţii B. şi A..

2.1 Recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2022

Prin recursul formulat, prevalându-se de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, instanţa de apel respingând cererea formulată de aceştia, de introducere în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, cu încălcarea art. 74 alin. (1) şi (2) raportat la art. 64 şi 65 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Astfel, se arată că, în mod greşit, a reţinut curtea de apel că cererea formulată de aceştia ar fi fost depusă în apel, când, de fapt, instanţa era învestită cu rejudecarea fondului, fiind deci impusă refacerea judecăţii de primă instanţă.

Prin urmare, consideră recurenţii că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., ci cele ale art. 73 din acelaşi cod.

Se mai arată că încheierea atacată a fost dată şi cu încălcarea art. 49 alin. (1) C. proc. civ., cererea de introducere în cauză a Statului Român fiind soluţionată de un complet ce fusese anterior recuzat.

De asemenea, se susţine şi faptul că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea hotărârii pronunţate de CJUE la 18.05.2021 în cauzele reunite C83/19, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 72, 78 şi 204 C. proc. civ., cererea de introducere în cauză a Statului Român îndeplinind condiţiile prevăzute de lege, fiind formulată la primul termen de judecată, în primă instanţă, având în vedere că toate judecăţile de primă instanţă desfăşurate anterior au fost anulate.

2.1 Recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 24 noiembrie 2023

Prin recursul formulat împotriva încheierii din 24 noiembrie 2023, pronunţate în acelaşi dosar de Curtea de Apel Braşov, recurenţii-reclamanţi au invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Se arată că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile art. 235 C. proc. civ., soluţionând încă o dată cererea de introducere în cauză a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, după ce aceasta mai fusese soluţionată şi prin încheierea din 30 septembrie 2022. Totodată, această cerere a fost soluţionată fără a fi, în prealabil, comunicată pârâtei şi chematului în garanţie, precum şi fără ascultarea intervenientului şi a părţilor.

În continuare, se redau aceleaşi critici formulate şi împotriva încheierii din 30 septembrie 2022, în sensul că, în mod greşit, instanţa a apreciat că cererea formulată de aceştia ar fi fost depusă în apel, când, de fapt, instanţa era învestită cu rejudecarea fondului, fiind deci impusă refacerea judecăţii de primă instanţă.

Totodată, se reiau criticile în sensul că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea hotărârii CJUE din 18.05.2021 emisă în cauzele reunite C83/19, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 72, 78 şi 204 C. proc. civ., cererea de introducere în cauză a Statului Român îndeplinind condiţiile prevăzute de lege, fiind formulată la primul termen de judecată, în primă instanţă, având în vedere că toate judecăţile de primă instanţă desfăşurate anterior au fost anulate.

Cele două recursuri au fost comunicate intimatei la 15, respectiv 27 decembrie 2023, însă aceasta nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 27 martie 2024, în dosarul nr. x/2023, completul nr. 10, învestit cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 24 noiembrie 2023 a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2023 ce privea recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018.

La primul termen de judecată, din 19 martie 2024, cauza a fost amânată pentru termenul din 09 aprilie 2024, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2022, precum şi asupra fondului recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 24 noiembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând cu prioritate, în raport cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2022, invocată din oficiu de instanţă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 234 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., dispoziţiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la hotărârile prin care instanţa se dezînvesteşte de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător şi încheierilor. (2) În cazul în care încheierile pronunţate de instanţă pe parcursul judecăţii sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanţei superioare în copie certificată de grefa instanţei a cărei încheiere se atacă.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 235 C. proc. civ. instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî întru totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, toate încheierile care preced hotărârea şi care au ca scop pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că instanţa nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.

În speţă, recurenţii-reclamanţi supun căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care, faţă împrejurarea că reclamanţii au solicitat în rejudecarea cauzei pe fond lărgirea cadrului procesual, prin chemarea în judecată şi a unui al doilea pârât, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a dispus respingerea acestei cereri, în raport cu momentul procesual la care a fost formulată şi a amânat judecata cauzei pentru un alt termen de judecată (a mai dispus şi respingerea unei cereri de suspendare a procesului, însă această dispoziţie nu a fost criticată în recurs), pronunţând în acest sens o încheiere premergătoare cu caracter preparatoriu.

Textele legale anterior redate instituie condiţii speciale cu privire la calea de atac ce se poate declara împotriva unei încheieri în funcţie de caracterul preparatoriu sau interlocutoriu al acesteia. Astfel, prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu – categorie din care face parte încheierea atacată prin prezentul recurs – instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, fără a anticipa soluţia, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei. De aceea, acest tip de încheiere face corp comun cu hotărârea finală, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii finale, în măsura în care respectiva hotărâre are deschisă vreo cale de atac.

Din verificările efectuate în cauză, se constată că la data declarării căii extraordinare de atac, respectiv 22 noiembrie 2023, cauza în care a fost pronunţată încheierea atacată nu era încă soluţionată.

Având în vedere cele constatate, se reţine că prezenta cale de atac, nu este deschisă părţilor decât la finalul judecăţii, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza şi doar dacă respectiva hotărâre este supusă vreunei căi de atac.

Or, în speţă, prezenta cale de atac, declarată împotriva încheierii preparatorii prin care a fost amânată judecata, constatându-se şi că modificarea acţiunii în sensul chemării în judecată şi a unui alt pârât nu mai poate fi realizată la respectivul moment procesual, a fost promovată anterior soluţionării pe fond a cauzei de către curtea de apel, nu are deschisă calea extraordinară de atac a recursului.

Mai mult, curtea de apel nu a fost învestită, aşa cum pretind recurenţii prin motivele de recurs, cu soluţionarea unei cereri de chemare în garanţie ori de intervenţie forţată, iar instanţa nu a dispus asupra unei atare cereri, astfel încât să se poată susţine caracterul interlocutoriu al încheierii atacate.

Cererea de introducere în cauză a Statului Român a fost formulată iniţial de recurenta A. prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 10 iunie 2022, pentru când s-a dispus amânarea pronunţării asupra cauzei, prin aceasta solicitându-se ca, în situaţia în care instanţa va pronunţa o hotărâre în care ar constata incidente dispoziţiile art. 96 şi 991 din Legea nr. 303/2004, şi că, pentru repararea prejudiciului, trebuiau să se îndrepte nu împotriva pârâtei C., ci împotriva statului, a considerat că prima instanţă ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor introducerea acestuia în cauză, în calitate de pârât.

Ulterior, această cerere a reiterată pentru termenul din 30 septembrie 2022, după admiterea cererii de apel formulate de cei doi reclamanţi, anulată sentinţa Tribunalului Covasna, şi reţinută cauza spre rejudecare. Şi în cuprinsul acestei cereri se menţionează că, prin hotărârea pronunţată în cauză, s-a sugerat că acţiunea ar fi trebuit să fie îndreptată împotriva statului, iar nu împotriva pârâtei procuror C., astfel că solicitarea a fost formulată în sensul judecării în contradictoriu cu ambele persoane.

Acesta a fost contextul în care a fost formulată cererea de introducere în cauză a Statului Român, şi anume pentru situaţia în care, prin hotărârea ce urma a se pronunţa, instanţa avea să constate că persoana în contradictoriu cu care au formulat acţiunea, nu ar avea calitate procesuală pasivă.

Drept urmare, părţile au urmărit modificarea acţiunii, prin schimbarea cadrului procesual pasiv, iar nu au formulat o cerere de introducere forţată în cauză a Statului Român, prin care se urmăreşte introducerea în cauză a unei persoane ce poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.

Astfel, instanţa de rejudecare, prin încheierea din 30 septembrie 2022, nu a dispus cu privire la o cerere de intervenţie sau chemare în garanţie, doar într-o atare ipoteză partea având deschisă calea de atac a recursului, în condiţiile art. 72 alin. (2) ori 69 alin. (3) coroborate cu art. 64 şi 65 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecinţă, pentru argumentele anterior arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă în dosarul nr. x/2018.

II.2. Analizând încheierea din 24 noiembrie 2023, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, prin cererea transmisă instanţei în data de 17.09.2022, reclamanţii B. şi A. au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, această cerere fiind întemeiată în drept atât pe dispoziţiile art. 72 şi urm. C. proc. civ., ce reglementează instituţia chemării în garanţie, dar şi pe dispoziţiile art. 78 C. proc. civ., respectiv introducerea forţată în cauză din oficiu a altor persoane şi dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., respectiv modificarea cererii de chemare în judecată.

A mai reţinut instanţa că, la termenul din 30.09.2022, curtea de apel a soluţionat doar cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a Statului Român, aşa cum se solicita prin aceasta, însă faţă de aspectele învederate de părţi la termenul din 24 noiembrie 2023, instanţa a apreciat că a fost învestită şi cu soluţionarea cererii reclamanţilor de introducere în cauză în calitate de chemat în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, prin încheierea din 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, în sensul constatării inadmisibilităţii acesteia, având în vedere că aceasta a fost formulată în faţa instanţei de apel, cu depăşirea momentului procesual până la care putea fi formulată.

Prin cererea de recurs îndreptată împotriva acestei încheieri, recurenţii B. şi A. au criticat dispoziţia instanţei, arătând, în esenţă, că cererea de chemare în garanţie fusese deja soluţionată prin încheierea din 30 septembrie 2022, neputându-se dispune asupra acesteia pentru a doua oară. Apoi, au mai susţinut nelegalitatea pronunţării asupra respectivei cereri fără ca, în prealabil, să fie comunicată pârâtei şi chematului în garanţie, precum şi fără ascultarea intervenientului şi a părţilor. Totodată, au arătat că cererea de chemare în garanţie ar fi fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de lege, în condiţiile în care curtea de apel se afla în rejudecarea cauzei pe fond, iar nu soluţiona pricina în apel.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 72-74 C. proc. civ., chemarea în garanţie a unei persoane reprezintă un mijloc procedural prin care oricare dintre părţi poate introduce în judecată un terţ împotriva căruia s-ar putea îndrepta o cerere în garanţie sau în despăgubiri, în ipoteza în care ar pierde procesul.

Aşadar, chemarea în garanţie constituie forma de participare a terţelor persoane în procesul civil, prin intermediul căreia una dintre părţi poate solicita introducerea în litigiu a acelor persoane faţă de care funcţionează obligaţia de garanţie sau de despăgubire.

Reclamantul sau intervenientul principal pot depune cererea de chemare în garanţie cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe, în timp ce pârâtul poate depune cererea în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării inaintea primei instanţe şi, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.

Formularea cererii de chemare în garanţie în afara termenelor atrage sancţiunea decăderii.

Aceasta întrucât chemarea în garanţie oferă posibilitatea chematului în garanţie, devenit parte în proces, să administreze probele necesare şi să facă toate apărările în sprijinul părţii pe care o garantează. Astfel, formularea în termen a cererii de chemare în garanţie este esenţială, raţiunea legiuitorului fiind aceea de a acorda părţii nou introduse în proces posibilitatea, la rândul său, să formuleze apărări, să solicite probe, în aceleaşi condiţii şi termene ca şi celelalte părţi în litigiu.

În cazul în care cel garantat pierde procesul, prin aceeaşi hotărâre se va admite şi cererea de chemare în garanţie, acest mecanism contribuind la soluţionarea unitară a litigiului, înlăturând posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii.

De aceea, formularea unei atare cereri de chemare în garanţie nu poate fi realizată în căile de atac, întrucât parţii chemate în garanţie trebuie să îi fie recunoscute aceleaşi drepturi procesuale ca şi celorlalte părţi din dosar, iar hotărârea de primă instanţă să fie pronunţată şi în contradictoriu cu aceasta.

Învestită cu soluţionarea apelului, în conformitate cu prevederile art. 480 C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată sau, în caz de admitere instanţa poate anula ori, după caz, poate schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Alin.(3) al art. 480 din C. proc. civ., prevede că "în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul".

Reluarea judecării fondului cauzei nu presupune repunerea părţilor în termenele legale de formulare a unor cereri, ci presupune reluarea judecăţii în cadrul procesual stabilit deja prin cererea de chemare în judecată şi întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe.

Prin devoluţiune totală nu se înţelege că instanţa de apel are prerogativa de a schimba cadrul procesual stabilit prin cererea cu a cărei soluţionare a fost învestit tribunalul, ci doar de a judeca cererea dincolo de motivele de apel.

Or, admiterea faptului că o cerere de chemare în garanţie (şi implicit depunerea de întâmpinări ori alte cereri subsidiare de chemare în garanţie formulate la rândul său de către cel chemat în garanţie) ar putea fi formulată până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei ce a fost învestită cu rejudecarea pe fond a cauzei ar echivala cu analiza pricinii şi din alte perspective, cu depăşirea cadrului procesual avut în vedere de instanţa de apel care a anulat hotărârea tribunalului. Acest lucru nu este posibil, rejudecarea cauzei pe fond presupunând îndreptarea greşelilor de raţionament identificate de instanţa de apel şi reluarea judecăţii fondului cauzei cu respectarea limitelor stabilite prin hotărârea de anulare a sentinţei primei instanţe.

Pe cale de consecinţă, motivul de recurs prin care se susţine formularea în termen legal a cererii de chemare în garanţie nu poate fi primit.

De altfel, în condiţiile în care curtea de apel a apreciat cu privire la inadmisibilitatea cererii, observând că aceasta a fost depusă ulterior încheierii dezbaterilor în faţa primei instanţe, nu se mai justifica amânarea cauzei în vederea comunicării respectivei cereri, întrucât această dispoziţie cuprinsă în art. 74 C. proc. civ. tinde la recunoşterea dreptului celui chemat în garanţie la a-şi formula apărări faţă de cererea depusă împotriva lui.

Or, odată constatată inadmisibilitatea cererii, în raport cu momentul la care a fost formulată, orice chestiune legată de temeinicia cererii, şi asupra căreia îşi putea exprima punctul de vedere partea chemată în garanţie, urma a fi lăsată neanalizată.

În acest context, nu poate fi primită nici această critică a recurenţilor care nici nu pot justifica o vătămare din perspectiva necomunicării cererii de chemare în garanţie către Statul Român.

În fine, nici critica referitoare la soluţionarea aceleiaşi cereri de două ori nu poate fi primită, pentru motivele arătate cu ocazia analizei recursului declarat împotriva încheierii din 30 septembrie 2022, unde s-a arătat că respectiva încheiere nu cuprinde vreo dispoziţie a instanţei în legătură cu o cerere de chemare în garanţie sau de intervenţie.

De altfel, chiar curtea de apel a reţinut în cuprinsul încheierii atacate că cererea de chemare în garanţie a Statului Român nu a fost analizată prin încheierea de şedinţă anterioară, din 30 septembrie 2022, Curtea de Apel Braşov complinind această lipsă în şedinţa din 24 noiembrie 2023.

În considerarea argumentelor anterior reţinute, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al cererii de recurs şi să dispună în consecinţă, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 30 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul nr. x/2018.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din 24 noiembrie 2023, pronunţate de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.