Nullity of cassation appeal for failure to formulate grounds of illegality regarding good faith in judicial auction deed

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 04.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa:

a. în principal, în temeiul prevederilor art. 109, 112 din vechiul C. proc. civ., al prevederilor de fond ale art. 948, 966, 968 din vechiul C. civ. şi ale art. 163 şi urm. din vechiul C. proc. civ.

b. în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 30, 194 din noul C. proc. civ., al prevederilor de fond ale art. 1235-1239, 1179, 1254, 1325 din noul C. civ. şi ale art. 430 şi urm. din noul C. proc. civ.:

1. să constate nulitatea Actului de Adjudecare emis la 14.10.2016 (în continuare, "Actul de Adjudecare") în dosarul execuţional x/2012 aflat pe rolul C.;

2. să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1598 din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 858/2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1598/2019 a Tribunalului Alba, secţia I civilă, care a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 2016/2021, pronunţată de Tribunalul Alba, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.

Fără cheltuieli de judecată.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 3460 din 06 decembrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2016/2021 pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019.

A schimbat în tot sentinţa apelantă şi în rejudecare:

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

A constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare emis la data de 14.10.2016 de C. în dosarul execuţional x/2012

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către stat a sumei de 10.670 RON, cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru de la plata căreia reclamantul a beneficiat de scutire în fond şi în apel.

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2865,52 RON în contul C. x, reprezentând copie dosar x/2012

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 3460 din 06 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., fiind înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu nu s-a realizat printr-un act juridic civil, aşa cum în mod greşit ar fi apreciat curtea de apel, ci prin parcurgerea unei proceduri speciale, expres prevăzute de lege. Astfel, aceasta ar fi avut reprezentarea legalităţii actelor emanate de la executorul judecătoresc, fiind de bună-credinţă, şi neavând vreun interes în fraudarea legii, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Se mai critică soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată şi din perspectiva existenţei unei alte căi speciale pentru valorificarea pretenţiei deduse judecăţii. Astfel, se susţine inadmisibilitatea prezentei acţiuni în condiţiile în care anularea actului de ajudecare ar putea fi obţinută, în opinia recurentei, doar pe calea contestaţiei la executare, acţiunea în anulare fiind exercitată şi tardiv, la peste un an de la emiterea actului de adjudecare.

Se mai susţine că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut şi motivat riscul pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului din perspectiva relei-credinţe, dând o interpretare nejudicioasă a prevederilor legale raportat la starea de fapt. Arată că buna-credinţă la obţinerea actului de adjudecare nu se referă la convingerea intimă a participanţilor cu privire la un act juridic civil, ci se referă la însăşi legalitatea actelor de executare întrucât adjudecatarul îşi exprimă buna-credinţă prin participarea la licitaţia organizată cât timp nu rezultă încălcări ale exigenţelor impuse în această procedură expres prevăzută de lege.

7. Apărările formulate în cauză

În data de 03 martie 2024, intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală iar, în subsidiar, ca nefondat.

Astfel, a arătat că actul de adjudecare a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, că adjudecatarul nu a fost de bună credinţă la data încheierii documentului, astfel ca principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial nu poate fi înlăturat, criticile recurentului fiind nefondate sub acest aspect.

La data efectuării plaţii şi emiterea actului de adjudecare, adjudecatarul cunoştea faptul că procesul-verbal de licitaţie imobiliara este susceptibil de a fi anulat, în consecinţă îi era cunoscută natura litigioasă a titlului bunului supus urmăririi silite.

Mai arată că excepţiile de la regula aplicării principiului "resoluto iure dantis, resorvitur ius accipientis", ca măsura excepţionala de la regula generala, se condiţionează de justeţea aplicării unei astfel de masuri, mai exact de întâmpinarea unor dificultăţi ori apariţia imposibilităţii revenirii la situaţia anterioară.

Or, în acest caz, stabilitatea circuitului civil nu este afectată, întrucat situaţia de carte funciară nu s-a modificat, adjudecatarul refuzând înscrierea actului de adjudecare în cartea funciară. Totodată, adjudecatarului i-a fost restituita in integralitate suma achitată în cadrul procedurii executionale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., în raport cu excepţia nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-pârâtă pct. 6, 7 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., acestea au fost invocate în mod formal, în condiţiile în care nu s-a susţinut o eventuală nemotivare a hotărârii atacate, ori contradictorialitatea acesteia sau existenţa unor motive străine de natura pricinii, nu s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat şi nici nu s-au arătat care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susţineri referitoare la situaţia de fapt a litigiului, care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte referitoare la greşita reţinere de către curtea de apel a relei-credinţe a acesteia, prin acestea se tinde la o reinterpretare a probatoriului din dosar.

Curtea de apel a reţinut reaua-credinţă a pârâtei la momentul adjudecării bunului, apreciind că aceasta este dovedită prin faptul cunoaşterii naturii litigioase a bunului supus urmăririi silite, fiindu-i opozabilă notarea în cartea funciară a faptului anulării procesului-verbal de licitaţie imobiliară.

Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă nu a indicat, punctual, de ce este greşit raţionamentul instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, mărginindu-se la a invoca faptul că buna-credinţă trebuia privită din perspectiva convingerii părţilor în legătură cu legalitatea actului de adjudecare.

Or, tocmai în raport cu acest aspect s-a pronunţat deja curtea de apel, care a constatat că, în condiţiile în care procesul-verbal de licitaţie, prin care s-au fixat condiţiile de vânzare silită a fost anulat, pârâtei fiindu-i opozabilă notarea în cartea funciară a acţiunii în anularea acestui act de executare, natura litigioasă a bunului a fost cunoscută de aceasta, având reprezentarea faptului că urma să dobândească un bun printr-o procedură viciată.

Aşadar, recurenta nu a formulat argumente prin care să susţină lipsa condiţiei bunei-credinţe în aplicarea principiului anulării actului subsecvent, ci doar a susţinut că aceasta trebuia recunoscută de instanţă întrucât actul translativ de proprietate a fost încheiat de o persoană învestită cu îndeplinirea unui seviciu public, care asigură părţilor convingerea că actul ce urma a se perfecta este emis în condiţii de legalitate.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Cât priveşte critica prin care se invocă inadmisibilitatea acţiunii introductive de instanţă din perspectiva existenţei unei alte căi speciale, aceea a contestaţiei la executare, pentru anularea actului de adjudecare, aceasta nu poate fi primită, fiind invocată omisso medio, pentru prima dată în recurs.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte mai reţine şi că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Cum chestiunea inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe dreptul comun nu a fost invocată de pârâtă până la acest moment procesual, neexistând o statuare a instanţei de apel sub acest aspect, este evident că aceasta nu poate face obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs, care este învestită a analiza strict criticile de nelegalitate împotriva raţionamentului instanţei de apel pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză.

Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, şi va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3460/2023 a Curţii de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3460 din 06 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.