Municipality’s appeal rejected; revocation of sports facility administrative rights deemed illegal, claimant awarded costs.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) dismissed as unfounded the appeal brought by the municipality defendants against the Court of Appeal decision of 13 April 2023, which had admitted the exception of illegality of Local Council Decision no. 119/2012 (revoking the claimant's predecessor's right of operative administration over sports facilities) and ordered the defendants to pay the claimant legal costs and stamp-duty sums. The property dispute concerned the claimant's claim for restitution of sports buildings and ancillary constructions registered in the land registry, with the Court of Appeal having already, in the first procedural cycle, awarded her ownership of those buildings following the annulment (by final judgment) of a donation contract that had transferred them to the public domain; the cassation court upheld that result and, in the second cycle, only the legality of the revocation decision remained at issue. The High Court held that the Court of Appeal had not violated procedural rules (Article 488(1)(5) Civil Procedure Code), finding no prejudice given that the appeal's merits had already been finally decided and only the remanded exception was re-examined, and that it had correctly applied Article 869 Civil Code, since revocation of an administrative right requires a public interest that had ceased to exist once the donation was nullified retroactively; arguments that the exception lacked connection to the case or that the claimant could not hold such a right were rejected as barred by res judicata from the earlier cassation decision or outside the scope of the remittal. The defendants were ordered to pay 12,000 RON in costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 din O.U.G nr. 51/2008, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 480 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 869 C. civ; Municipality’s appeal rejected; revocation of sports facility administrative rights deemed illegal, claimant awarded costs: 119/2012 (revoking the claimant's predecessor's right of operative administration over sports facilities) and ordered the defendants to pay the claimant legal costs and stamp-duty sums. The property dispute concerned the claimant's claim for restitution of sports buildings and ancillary constructions registered in the land registry, with the Court of Appeal having already, in the first procedural cycle, awarded her ownership of those buildings following the annulment (by final judgment) of a donation contract that had transferred them to the public domain; the cassation court upheld that result and, in the second cycle, only the legality of the revocation decision remained at issue. The High Court held that the Court of Appeal had not violated procedural rules (Article 488(1)(5) Civil Procedure Code), finding no prejudice given that the appeal's merits had already been finally decided and only the remanded exception was re-examined, and that it had correctly applied Article 869 Civil Code, since revocation of an administrative right requires a public interest that had ceased to exist once the donation was nullified retroactively; arguments that the exception lacked connection to the case or that the claimant could not hold such a right were rejected as barred by res judicata from the earlier cassation decision or outside the scope of the remittal. The defendants were ordered to pay 12,000 RON in costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied in the dispositive to reduce the amount of attorney's fees awarded as costs to the winning party.
Applied in the dispositive as the legal basis for ordering the losing parties to pay the winning party's litigation costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024
I. Circumstanţele cauzei
Primul ciclu procesual
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe roiul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, la data de 22 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilele înscrise în CF x Caransebeş, respectiv nr. top. x şi nr. top. xde sub A. 1.1, teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, centrală termică, construcţie cu vestiare, magazii, sală de sport, amenajamente sportive edificate pe imobilul teren de sport la Gheţari în suprafaţă de 23.107 m.p. de sub A.1 aparţinând municipiului Caransebeş.
A solicitat să se dispună la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa, radierea dreptului pârâtului greşit intabulat în favoarea acestuia în CF x Caransebeş şi înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor de sub A1 respectiv nr. top. x şi nr. top. x teren de sport la Gheţari în suprafaţă de 23.107 m.p. şi a construcţiilor de sub A.1.1: teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, centrală termică, construcţie cu vestiare, magazii, sală de sport, în favoarea reclamantei.
A mai solicitat să se dispună înscrierea în CF x Caransebeş a construcţiilor intabulate iniţial sub A.1.1 în CF x Caransebeş, respectiv nr. top. x reprezentând teren handbal, teren volei şi tenis, omise cu ştiinţă de pârât la transcrierea acestui imobil în CF x Caransebeş şi să se constate nelegalitatea următoarelor hotărâri: H.G. nr. 532/2002, HCL nr. 279/30.11.2010, HCL nr. 26/31.01.2012, HCL nr. 119/27.04.2012, ultimele trei emise de Consiliul Local al Municipiului Caransebeş.
A solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 04 aprilie 2018, instanţa a dispus introducerea în cauză a Guvernului României în calitate de pârât (în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002).
Prin încheierea din 16 mai 2018 a dispus introducerea în proces şi a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
2. Sentinţa Tribunalului Caraş-Serverin
Prin sentinţa civilă nr. 2918 din 07 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a trimis cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş, Primarul Municipiului Caransebeş, pe rolul completului de judecată C5, contencios administrativ, din cadrul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la termenul de judecată din 13 ianuarie 2017.
Prin sentinţa civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială-funcţională a completului de judecată. A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiul Caransebeş în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Caraş-Severin. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă. A înaintat dosarul la Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Prin încheierea civilă nr. 16 din 08 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Caraş-Severin între completul C5 din cadrul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi secţia I civilă privind dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Caraş-Severin în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal al Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 20 C. civ. din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a stabilit în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1048 din 10 iulie 2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâţii.
A respins excepţiile de nelegalitate a hotărârilor nr. 279/2010, nr. 26/2012 şi nr. 119/2012, invocate de reclamantă.
A respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, invocată de pârâtă.
A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ridicată de pârâtă şi excepţia inadmisibilităţii cererii de radiere a dreptului de proprietate intabulat în favoarea pârâtei în CF x Caransebeş, invocată de pârâta.
A dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.600 RON, reprezentând onorariu apărător ales al pârâtei, dispoziţiile art. 18 din O.U.G nr. 51/2008 fiind aplicabile, urmând ca sumele reprezentând acordarea de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat reclamanta să fie restituite statului.
3. Decizia Curţii de Apel Timişoara
Prin decizia civilă nr. 254 din 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul reclamantei, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 26/31.01.2012, în ceea ce priveşte modificarea Anexei "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al mun. Caransebeş", anexa 2, poz. 59.
A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş, în sensul că a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei imobilele - construcţii înscrise în CF x Caransebeş, cu nr. top. x şi nr. top. x, sub A1.1., constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcţie cu vestiare, Magazii, sală de sport.
A dispus radierea din CF x Caransebeş a dreptului de proprietate al Municipiului Caransebeş cu privire la imobilele construcţii cu nr. top. x şi nr. top. x, sub A1.1. constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcţie cu vestiare, Magazii, sală de sport, concomitent cu înscrierea în aceeaşi carte funciară cu privire la aceleaşi imobile a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
A dispus înscrierea în cartea funciară nr. x Caransebeş a dreptului de proprietate asupra construcţiilor constând în teren de handbal, teren volei şi tenis asupra top. x în favoarea reclamantei.
A respins, în rest, cererea de chemare în judecată şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.
Prin încheierea din 24 februarie 2021, aceeaşi instanţă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale şi a îndreptat eroarea materială, atât din cuprinsul, cât şi din dispozitivul deciziei civile nr. 254 din 22 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, în sensul consemnării corecte, după cum urmează: "dispune înscrierea în cartea funciară nr. x Caransebeş a dreptului de proprietate asupra construcţiilor constând în teren de handbal, teren volei şi teren de tenis asupra top x în favoarea reclamantei".
4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin decizia civilă nr. 878 din 14 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş împotriva deciziei civile nr. 254 din 22 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
A admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii.
A casat,în parte, decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare numai în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Hotărârii H.C.L. Caransebeş nr. 119/27.04.2012, aceleiaşi curţi de apel.
A păstrat celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Al doilea ciclu procesual
5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în rejudecarea apelului
Prin decizia civilă nr. 106 din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caransebeş nr. 119 din 27.04.2012, excepţie invocată de apelanta reclamantă A..
A obligat intimaţii-pârâţi Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş să plătească apelantei reclamante A. suma de 2.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs şi suma de 24.520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
A obligat intimaţii-pârâţi Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş să plătească în favoarea statului suma de 9.609 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la a cărei plată a fost scutită apelanta reclamantă ca urmare a admiterii cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru în apel.
6. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 106 din 13 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii Municipiul Caransebeş, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş.
Prevalându-se de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului şi, în principal, anularea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, casarea deciziei şi, în rejudecare, respingerea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caransebeş nr. 119/27.04.2012, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu constând în onorariu de avocat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au arătat că, deşi decizia recurată a fost pronunţată în apel, urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, motivarea acesteia este similară unei sentinţe de primă instanţă.
În această privinţă au arătat recurenţii că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că soluţionează excepţia de nelegalitate a H.C.L. Caransebeş nr. 119/27.04.2012, ca instanţă de apel, în rejudecarea apelului formulat de către Asociaţia Sportivă Municipală de Fotbal Caransebeş împotriva sentinţei civile nr. 1048/10.07.2019 pronunţate de către Tribunalul Caras - Severin în dosar nr. x/2016. În această ipoteză, singura soluţie legală posibilă în vederea admiterii excepţiei invocate era ca aceasta să urmeze hotărârii de admitere a apelului şi de modificare, în parte, a hotărârii primei instanţe.
Aşadar, excepţia nu a fost ridicată direct în apel, ci în primă instanţă, existând o soluţie de respingere a acesteia, iar admiterea excepţiei nu se putea face fără admiterea, în prealabil, a apelului şi modificarea sentinţei apelate în acest sens, conform art. 480 alin. (2) C. proc. civ.
În considerarea celor expuse, a menţionat că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură care conduc la anularea deciziei recurate, deoarece o instanţă de apel trebuia, în prealabil, să caseze anuleze apelată şi, ulterior, să precizeze în ce sens modifică sentinţa apelată, chiar dacă se afla în rejudecare cu privire la un aspect din cele invocate pe calea apelului.
Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut recurenţii că excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 119/2012 nu are legătură cu fondul cauzei, nefiind necesară constatarea legalităţii sau nelegalităţii acesteia pentru soluţionarea fondului cauzei, care privea dreptul de proprietate asupra construcţiilor de pe teren.
Au arătat că reclamanta A. nu a solicitat prin acţiunea introductivă înscrierea unui drept de administrare asupra terenului pentru a avea relevanţă asupra fondului cauzei legalitatea/nelegalitatea H.C.L. nr. 119/2012, prin care s-a revocat dreptul de administrare, ci toate solicitările principale ale reclamantei privesc dreptul de proprietate asupra construcţiilor.
Or, una dintre condiţiile necesare pentru analizarea excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter individual este ca de acel act administrativ să depindă soluţionarea litigiului pe fond, ceea ce în speţă nu se regăseşte după cum rezultă chiar din dispozitivul deciziei recurate.
Prin admiterea excepţiei de nelegalitate, reclamanta nu a dobândit niciun drept, deoarece dreptul de administrare respectiv aparţinea altei entităţi, nu acesteia.
Astfel, instanţa a soluţionat excepţia de nelegalitate cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, instanţa de apel admis, în mod greşit, excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 119/2012, cât timp prin acest act s-au aplicat prevederile legale la situaţia existentă, indiferent de proprietarul clădirilor, instituind astfel retroactiv un drept de administrare în favoarea unei entităţi care nu are dreptul de a deţine un drept de administrare asupra unui bun proprietate publică.
Raportându-se la dispoziţiile art. 135 alin. (5) din Constituţie, art. 868 alin. (1) şi art. 869 C. civ., au arătat că reclamanta este o asociaţie, astfel că nu deţine calitatea nici de regie autonomă, nici de autoritate publică locală sau centrală, ori de instituţie publică, sens în care nu are dreptul de a deţine un drept de administrarea asupra unui bun proprietate publică, din această perspectivă fiind perfect justificată adoptarea H.C.L. nr. 119/2012 privind încetarea dreptului de administrare, indiferent dacă construcţiile erau sau nu în proprietatea U.A.T. Municipiul Caransebeş.
De asemenea, au precizat că, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel că ar lipsi interesul public care să stea la baza adoptării H.C.L. nr. 119/2012, iar legat de acest aspect nu a analizat care au fost motivele desfiinţării dreptului de administrare operativă al antecesoarei reclamantei, nu al reclamantei, cum în mod eronat, a reţinut instanţa de apel.
Instanţa de apel a presupus că motivul radierii dreptului de administrare era faptul că acele construcţii nu se mai aflau în proprietatea reclamantei, fără să aibă în vedere că dreptul de administrare nu aparţinea reclamantei, ci altei entităţi, care nu mai deţinea niciun drept asupra construcţiilor, indiferent de soluţiile pe fond pronunţate în prezenta cauză.
Revocarea unui drept de administrare poate fi justificată şi prin faptul că titularul dreptului de proprietate doreşte o mai bună exploatare a bunului din domeniul public şi că se impune ca acesta să fie, pentru viitor, de exemplu concesionat.
Având în vedere că în cadrul actului administrativ nu este reţinut care este motivul revocării dreptului de administrare, instanţa de apel a presupus care este motivul interesului public, fără a analiza în mod real acest interes public, cum a dispus instanţa supremă prin decizia de casare.
Având în vedere calitatea U.A.T. Municipiul Caransebeş de proprietar asupra terenului, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel în primul ciclu procesual, Consiliul Local putea decide oricând revocarea dreptului de administrare, cât timp acesta nu a fost stabilit printr-o convenţie, ci tot prin act emanat de la proprietar.
7. Apărările formulate în cauză
La data de 27 octombrie 2023, prin poştă, în termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea parţială a recursului cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi respingerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat iar, în subsidiar, respingerea întregului recurs, ca nefondat, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la anularea parţială a recursului, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că recurenţii au adus critici care vizează alte aspecte decât cele avute în vedere de instanţa de apel, incompatibile cu calea extraordinară a recursului.
La data de 22 noiembrie 2023, prin poştă electronică, recurenţii-pârâţi au depus răspuns la întâmpinare, prin care au arătat, relativ la excepţia nulităţii parţiale a recursului, că recursul este motivat în fapt şi în drept cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că excepţia invocată este neîntemeiată.
Pe fondul recursului, au reiterat solicitările expuse în cererea de recurs şi aspectele ce ţin de nelegalitatea deciziei atacate.
8. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 27 februarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, şi a fixat termen de judecată la data de 09 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Prioritar, cât priveşte excepţia nulităţii parţiale a recursului, invocată de intimată prin întâmpinare şi reiterată cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică, Înalta Curte constată că aceasta a primit o dezlegare prin încheierea din camera de consiliu de la data de 27 februarie 2024, de admitere în principiu a recursului. Astfel, prin respectiva încheiere, Înalta Curte a reţinut că nu este posibilă pronunţarea unei soluţii parţiale asupra recursului, impunându-se a fi realizată evaluarea aspectelor ce ţin de nelegalitatea deciziei atacate în contextul unei judecăţi unitare a cererii de recurs care conţine şi critici ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe cale de consecinţă, cum excepţia nulităţii parţiale a recursului a fost deja soluţionată, recursul fiind admis în principiu, Înalta Curte urmează a proceda la analiza legalităţii deciziei curţii de apel din perspectiva motivelor de casare invocate prin motivele de recurs.
Primul motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prevede posibilitatea modificării sau casării unor hotărâri, numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În practica judiciară, s-a statuat că poate fi invocat acest caz de nelegalitate în următoarele situaţii: încălcarea dreptului la apărare, judecata pricinii în lipsa părţii care nu a fost legal citată, nerespectarea principiului oralităţii, nesemnarea minutei de către judecători, lipsa încheierii de dezbateri, aplicarea greşită a unor texte de lege, nesocotirea principiului contradictorialităţii, publicităţii dezbaterilor şi altele asemenea.
Invocând acest caz de casare, recurenţii susţin că instanţa de apel, în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HCL Caransebeş nr. 119/27.04.2012, s-a comportat ca o instanţă de fond, admiţând această excepţie fără admiterea, în prealabil, a apelului şi modificarea sentinţei tribunalului, în acest sens, conform art. 480 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând hotărârea curţii de apel din perspectiva celor expuse, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile acestora legate de nerespectarea art. 480 alin. (2) C. proc. civ., deşi pot fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, nu pot produce efectele pretinse de recurenţi.
Ceea ce invocă, în fapt, recurenţii este omisiunea instanţei de a menţiona în mod concret şi complet, în dispozitivul hotărârii, soluţia dată asupra apelului cu care a fost învestită, anterior consemnării soluţiei date asupra excepţiei de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu Local nr. 119/2012 urmare a rejudecării cauzei pe fond, sub acest aspect.
Or, prin decizia civilă nr. 254/2020, pronunţată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a admis excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 26/31.01.2012, în ceea ce priveşte modificarea Anexei "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al mun. Caransebeş", anexa 2, poz. 59; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei imobilele - construcţii înscrise în CF x Caransebeş, cu nr. top. x şi nr. top. x, sub A1.1, constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcţie cu vestiare, Magazii, sală de sport; a dispus radierea din CF x Caransebeş a dreptului de proprietate al Municipiului Caransebeş cu privire la imobilele construcţii cu nr. top. x şi nr. top. x, sub A1.1. constând în teren de fotbal, pistă de atletism, tribună spectatori, Centrală termică, Construcţie cu vestiare, magazii, sală de sport, concomitent cu înscrierea în aceeaşi carte funciară cu privire la aceleaşi imobile a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei; a dispus înscrierea în cartea funciară nr. x Caransebeş a dreptului de proprietate asupra construcţiilor constând în teren de handbal, teren volei şi tenis asupra top. x în favoarea reclamantei; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, care a solicitat modificarea doar în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii şi a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 119/2012, precum şi pârâţii, care au solicitat respingerea apelului reclamantei, şi trimiterea pricinii spre rejudecare.
Prin decizia civilă nr. 878 din 14 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a respins recursul pârâţilor, singurul care avea aptitudinea de a schimba soluţia de admitere a apelului reclamanţilor împotriva sentinţei de primă instanţă şi de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii.
Astfel, admiţând doar recursul reclamantei, soluţia Curţii de Apel Timişoara a fost casată doar în parte, cu consecinţa rejudecării doar a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu Local nr. 119/2012, dispoziţia de admitere a apelului, şi de schimbare în parte a sentinţei nr. 1048 din 10 iulie 2019, Tribunalul Caraş-Severin rămânând nemodificată.
Drept urmare, Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 106/2023, s-a conformat dispoziţiilor instanţei de casare, rejudecând doar petitul privind excepţia de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu Local nr. 119/2012, în privinţa căruia a consemnat soluţia în dispozitiv, restul dispoziţiilor deciziei nr. 254/2020, pronunţate de aceeaşi instanţă, rămânând valabile.
Cum soluţia de admitere a apelului împotriva sentinţei civile nr. 1048/2019 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin a fost menţinută, urmare a respingerii recursului declarat de pârâţi împotriva deciziei nr. 254/2020 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa de rejudecare nu mai era ţinută să reia în considerente şi dispozitiv dispoziţiile nemodificate.
Mai mult decât atât, chiar în situaţia în care s-ar reţine contrariul, anume că instanţa trebuia să consemneze expres în dispozitiv soluţia finală, în integralitate, Înalta Curte reţine că nu orice act de procedură efectuat cu neobservarea formelor legale este nul ci, pentru anularea acestuia se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: actul de procedură să fi produs părţii o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Noţiunea de vătămare desemnează un prejudiciu procesual.
Chiar dacă, în situaţia nulităţilor intrinseci, atunci când se vorbeşte despre încălcarea unor condiţii proprii ale actului de procedură, vătămarea se prezumă până la proba contrarie, în speţă, aceasta nu a fost nici măcar indicată în sensul existenţei acesteia, astfel încât partea adversă să se poată raporta la un fapt concret, pe care ulterior să îl poată demonta.
Mai mult, în speţă nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de lege în sensul ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În cauză, Înalta Curte constată că presupusa vătămare este răsturnată de împrejurarea că, soluţia de admitere a apelului reclamantei se deduce din considerentele, unde curtea de apel a menţionat că pricina a fost trimisă spre rejudecare numai în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a HCL nr. 119/2012, că potrivit principiului disponibilităţii, având în vedere şi limitele în care a fost învestită instanţa de recurs, va admite această excepţie de nelegalitate invocată de către reclamanta A., precum şi prin aceea că, având în vedere soluţiile pronunţate de instanţele de apel, pârâţii se află în culpă procesuală.
Ca urmare, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care soluţia de admitere a apelului reclamantei este evidentă, în contextul prezentat, lipsa vătămării rezultând din chiar împrejurările expuse, recurenţii necontestând sau neinvocând o nelămurire în legătură cu soluţia pronunţată asupra soluţiei pronunţate în respectiva cale e atac, acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, se solicită casarea deciziei recurate, ca fiind pronunţate cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HCL Caransebeş nr. 119/2012.
Astfel, sub un prim aspect, recurenţii pretind că soluţionarea excepţiei de nelegalitate a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cât priveşte critica recurenţilor prin care se susţine greşita reţinere a condiţiei existenţei unei legături cu prezenta cauză a actului administrativ în legătură cu care s-a formulat excepţia de nelegalitate a HCL Caransebeş nr. 119/2012, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost invocată în mod eficient prin întâmpinările la acţiunea sau căile de atac exercitate de partea adversă (şi reiterate în recurs).
Formulând o astfel de critică, recurenţii nesocotesc regulile şi principiile desfăşurării judecăţii, ale cărei coordonate sunt fixate de ceea ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă, respectiv ceea ce a constituit obiect al criticilor în apel, cu excluderea, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ., a celor prin care s-a tins la schimbarea calităţii părţilor, a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată, şi a celor reprezentând pretenţii noi.
Ca atare, verificarea stării de fapt şi a felului în care s-a realizat aplicarea legii de către prima instanţă nu se puteau face în apel altfel decât prin raportare la cererea de chemare în judecată, la sentinţa pronunţată şi la criticile îndreptate împotriva acesteia.
Cu ignorarea acestor elemente, recurenţii invocă, pentru prima dată în recurs, neîndeplinirea unei condiţii de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate, apreciind că excepţia invocată, şi prin care s-a dispus revocarea dreptului antecesoarei reclamantei de administrare asupra unui teren, nu ar putea influenţa soluţia ce urmează a fi dată asupra fondului cauzei, care priveşte dreptul de proprietate asupra imobilelor construcţii înscrise în CF nr. x Caransebeş.
Or, Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi nu pot pretinde prezentei instanţe învestite cu soluţionarea recursului, analiza criteriilor de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate, în condiţiile în care s-a depăşit acest moment, prin decizia nr. 878/2022, pronunţată în primul ciclu procesual de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind constatată deja legătura cu cauza a actului administrativ atacat, din moment ce instanţei de rejudecare i-a fost trasată sarcina de a analiza pe fond excepţia de nelegalitate invocată, prin stabilirea dacă radierea dreptului de administrare operativă directă conferit antecesoarei reclamantei, dispusă prin HCL Caransebeş nr. 119/2012, s-a făcut cu respectarea art. 869 C. civ., care impune drept condiţie a revocării respectivului drept, existenţa unui interes public. În mod evident, în condiţiile în care interesul public nu urma a fi demonstrat, excepţia de nelegalitate urma a fi admisă, cu consecinţa înlăturării actului nelegal de la soluţionarea cauzei, ceea ce presupunea existenţa în continuare a dreptului de administrare operativă în patrimoniul autoarei reclamantei din prezenta cauză.
Curtea de apel, prin decizia atacată, a constatat că interesul public a fost justificat la momentul constituirii dreptului de administrare operativă prin aceea că pe terenul municipalităţii se aflau edificate construcţii aparţinând antecesoarei reclamantei. Acest aspect a fost constatat prin decizia de casare, dobândind putere de lucru judecat, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, din momentul în care a fost încheiat contractul de donaţie între Asociaţia Municipală Fotbal Caransebeş şi Municipiul Caransebeş, prin Consiliul Local Caransebeş, construcţiile trecând în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, se impunea revocarea dreptului de administrare operativă instituit în favoarea antecesoarei reclamantei, măsură care a fost luată prin adoptarea HCL Caransebeş nr. 119/27.04.2012. Şi acest aspect a fost constatat prin decizia Înaltei Curţi din primul ciclu procesual, ale cărei statuări sunt obligatorii, motiv pentru care nu pot fi primite susţinerile recurenţilor din recurs, în sensul că nu ar fi fost analizate motivele desfiinţării dreptului de administrare operativă al dreptului de administrare constituit în favoarea autoarei reclamantei, acestea fiind doar presupuse de către curtea de apel.
Instanţa de apel a recunoscut existenţa interesului public la momentul emiterii HCL Caransebeş nr. 119/2012, însă a apreciat, în mod corect, că acest interes public a dispărut ulterior, la momentul rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 441 din 08.02.2013, pronunţate de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. x/2011, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie prin intermediul căruia construcţiile aparţinând intimatei-reclamante din prezenta cauză au fost trecute în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale.
Deoarece donaţia a fost desfiinţată cu efect retroactiv, conform art. 1254 C. civ., – aspect care nu a fost contestat de recurenţii-pârâţi – în mod corect a apreciat Curtea de Apel Timişoara că interesul public care a justificat legalitatea HCL Caransebeş nr. 119/2012, la momentul adoptării acesteia, nu mai există, dreptul de proprietate asupra construcţiilor revenind în patrimoniul intimatei-reclamante.
Cât priveşte susţinerile recurenţilor în sensul că UAT Municipiul Caransebeş, în calitatea sa de proprietar asupra terenului, ar avea posibilitatea revocării dreptului de administrare în orice moment, pentru orice fel de considerente, acestea sunt lipsite de fundament legal, în condiţiile în care, aşa cum s-a şi reţinut deja prin statuările instanţei de casare, dispoziţiile art. 869 C. civ. prevăd că "dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis, în condiţiile legii, dacă interesul public o impune, de organul care l-a constituit".
Drept urmare, nu se poate susţine în mod valabil că autoritatea publică ar putea revoca dreptul de administrare în orice condiţii, justificate din perspectiva oportunităţii, ci doar în condiţii de legalitate, atunci când interesul public o impune.
Or, tocmai din perspectiva existenţei sau inexistenţei acestui interes public a fost analizată cauza, în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara reţinând forţa obligatorie a statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia civilă nr. 878/14 aprilie 2022, prin care s-a concluzionat în sensul că legalitatea hotărârii prin care s-a dispus radierea dreptului de administrare operativă directă conferit antecesoarei reclamantei trebuia verificată prin raportare la cerinţele art. 869 C. civ.
În fine, urmează a fi respinsă şi critica recurenţilor prin care se susţine nelegalitatea deţinerii dreptului de administrare asupra unui bun proprietate publică de către reclamanta asociaţie, care nu are calitate de autoritate sau instituţie publică, această chestiune excedând limitelor judecăţii în prezentul dosar, astfel cum au fost stabilite prin cererea de chemare în judecată şi întâmpinări, şi implicit prin decizia de casare, care a restrâns cercetarea la analiza legalităţii hotărârii de revocare a dreptului de administrare constituit în favoarea CFR Caransebeş, în raport cu subzistenţa interesului public în luarea unei atare măsuri. Analiza legalităţii actului administrativ dedus judecăţii nu poate fi extinsă la cercetarea dreptului entităţii juridice transformate în asociaţie de a avea bunuri domeniale în administrare, acest argument nefiind invocat şi, deci, avut în vedere de instanţele care au judecat cauza în primul ciclu procesual.
Pentru toate considerentele expuse, şi reţinând că instanţa de apel a analizat cauza în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, realizând o verificare judicioasă a acelor critici formulate prin motivele de apel, cu respectarea indicaţiilor instanţei de casare, urmează a respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi, ca nefondat.
Cât priveşte cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-pârâţi Municipiul Caransebeş prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş la plata sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 452 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, către intimata A., conform chitanţelor şi tranzacţiei bancare de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Caransebeş prin primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş împotriva deciziei civile nr. 106 din 13 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă recurenţii-pârâţi la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 12.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.