Admissibility of extraordinary appeal challenging non-prosecution for abuse of office based on land registry refusal

Asupra contestației în anulare de față:

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

La data de 02 iunie 2003, N.I. a formulat plângere penală împotriva numitei G.C., judecător la Judecătoria Sibiu, secția carte funciară, pe motiv că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respingându-i intabularea contractului de vânzare cumpărare a apartamentului din Sibiu, încheiat cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu.

Au fost efectuate acte premergătoare privind plângerea acestuia de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și prin rezoluția din 28 noiembrie 2003, adoptată în dosarul nr. 164/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.C., privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței cercetărilor penale față de executorul judecătoresc C.H., F.M., B.O., A.M. și M.C., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

S-a reținut că, în cursul lunii iunie 2000, la secția de carte funciară a Judecătoriei Sibiu a fost înregistrată la nr. 6251 cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului, conform contractului de vânzare – cumpărare, având nr. 4119/1997, încheiat de N.I. cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu.

La data de 08 iunie 2000, prin încheierea 6251, judecătorul de carte funciară G.C., a respins cererea lui N.I., privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F 12531 cu nr. top. 4104/2/62/I/1, 4104/2/63/I/1, în temeiul contractului de vânzare cumpărare, deoarece, situația prezentată în contract (o cameră, o bucătărie, cămară, hol, baie, terasă, hol, WC, etc.) este diferită de cea existentă în cartea funciară (etaj și subsol).

S-a procedat la respingerea intabulării, întrucât era necesară și oportună efectuarea unei schițe de plan întocmită de un expert autorizat, semnată de părțile vecine și care să reflecte întinderea construcției.

Judecătorul de carte funciară a procedat conform Decretului Lege nr. 115/1938, privind publicitatea imobiliară, respectând întru-totul prevederile legii, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, iar cu privire la executorul judecătoresc C.H. ș.a., s-a disjuns cauza și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu potrivit calității persoanei și faptelor pentru care se plânge.

Această soluție a fost atacată de către N.I. și procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a respins plângerea acestuia, ca nefondată, prin rezoluția din 06 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul 1067/II/2/2003.

Împotriva celor două rezoluții, s-a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia, care prin sentința penală nr. 4 din 24 februarie 2004, a respins plângerea, ca nefondată, potrivit dispozițiile art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., pe considerent că, soluțiile adoptate în cauză de organul de urmărire penală sunt legale și temeinice.

Această soluție a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care examinând actele și lucrările de la dosar, în raport de sentința pronunțată, la data de 03 martie 2005, a pronunțat decizia nr. 1553, prin care a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.I., pe considerent că, motivele invocate nu sunt întemeiate, deoarece în mod corect s-a apreciat că nu se impune intabularea, întrucât era necesară efectuarea unei schițe de plan întocmită de un expert autorizat, semnată de părțile vecine și din care să rezulte întinderea construcției.

Ca atare, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul declarat a fost respins, ca nefondat.

Decizia nr. 1553 din 03 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost atacată cu contestația în anulare de către N.I., fără a se arăta motivele pe care se întemeiază aceasta.

Examinând conținutul contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., se constată că aceasta nu este întemeiată și urmează să fie respinsă, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive se face în următoarele cazuri:

când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetarea procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i1) (prescripție, amnistie, plângere prealabilă, înlocuirea răspunderii penale, cauză de nepedepsire), cu privire la care existau probe în dosar;

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Văzând practicaua deciziei, rezultă că la termenul de judecare a recursului din data de 03 martie 2005, petiționarul a fost prezent.

Față de dispozițiile imperative ale dispozițiile art. 386 C. proc. pen., în care se arată cazurile în care se poate face contestație în anulare și aceasta să fie întemeiată, potrivit actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că N.I., nu se află în nici una din situațiile prevăzute în textul de lege arătat, deoarece a fost prezent la judecarea recursului, nu sunt pronunțate în cauză hotărâri potrivnice, iar el a avut calitatea de parte vătămată.

Așa fiind, și cum contestatorul nu se află în nici una din situațiile arătate de art. 386 C. proc. pen., că în cauză a fost pronunțată o decizie legală și temeinică, contestația în anulare formulată se va respinge, ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de N.I. împotriva deciziei penale nr. 1553 din 03 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, secția penală, în dosarul nr. 1323/2004.

Obligă pe condamnatul contestator la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 mai 2005.